KorAP: Find »[drukola/base=greși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...471 472 473 ...561 >

14,023 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

de Petru Aron și uneltea cu el să te dea jos din Scaunul Moldovei? sare Luca Arbure. Aiasta, iarăși, e adevărat. Rău îmi pare... Și, totuși... Acu, să fie uitată vechea ură. Să ne iertăm unul pre celălalt. Amândoi am greșit. De ne-a înveninat săgeata, să ne unească "pericolul turcesc" ce ne paște deopotrivă. Să ne strângem mâinile. "Românii și ungurii, uniți, fac o mare putere", a recunoscut-o însuși Mahomed. Și, ca să fim și mai puternici, mă bate gândul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
despre limbă, numai prostul se supără de înțepătură. Noi, boierii, boierimea cea mare avem o durere... Apăi, unde-i buba? Poate i-om găsi leacul... Domnia ta, boier Stanciule, "Marele cârcotaș", stai mărturie; mă judeci ca pe hoții de cai când greșesc și mi-o spui de la obraz: "Aiasta nu se poate, Măria ta"!... Hapul e amar. Îl înghit și-ți mulțămesc că m-ai ferit de greșeală. Iaca pentru ce te-am înălțat al meu prim-sfetnic. Haide! Curaj! Sparge buboiul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mare cu felinarul aprins și căuta, căuta, cerceta oamenii. Ce cauți, nebune, cu felinarul aprins?! l-au întrebat oamenii. Nu vezi, soarele-i sus!?" "Caut un om", a răspuns el... Într-adevăr, nu-i ușor să-l găsești. Și mai greșești; te doare când ai crezut în el și afli că te-ai înșelat... Boier Stanciule, spune Ștefan răspicat, după ce își drege glasul, aș vrea să fiu bine înțeles. Nu oropsesc pe nimeni! Cei ce au umblat cu pâra la Înalta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-i mulțumesc sorții vitrege că m-a călit. " Nimic din ce este omenesc, nu mi-e străin"... Nu mă mai tem de moarte. Și nici chiar de viață nu mă mai tem. Numai de gândurile mele mă tem: să nu greșească. Ziua, dar mai cu osebire noaptea, mă tot gândesc: "Ce să fac?... Cum să fac?". Și-apoi cum ar putea un domn să fie fericit în mijlocul nefericirii poporului său? E mare lucru să afli până nu-i prea târziu -, care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
greu... Trebuie să chibzuim bine. Că n-om fi nebuni să ne aruncăm cu capul înainte, ca orbeții. De aceea mă străduiesc ca nu singuri să luptăm, ci împreună... Grea luptă, mormăie în barbă Stanciu. Mie-mi spui? În bătălie, greșești o singură dată. Adevărul e că suntem o mână de oameni, și ei ca "năsipul mării"... Singuri, nu putem... "Oastea cea mare a Moldovei e oaste de strânsură, mai mult țărani de la coarnele plugului". "Strânsură, strânsură", dar strașnic muștruluită, precizează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe cal și a făcut cruntă judecată în Târgul Ieșilor... Apoi, a întins sabia mirelui: Taie capul nemernicului!! Taie-l!!" Mirele se îngălbenise, tremura din toate mădularele: "Ți-a necinstit mireasa! Răzbună-te năvlegule!!!" ... Și l-a tăiat! Bine-bine, mai greșește omul, bălmăjește Isaia închiondorat. Dar... dar să nu ții sama de rang, de stare... Boier, țăran să-i bagi în aceeași oală? Și-apoi, un cap de boier pentru fâșneața unei țărăncuțe? se agită Isaia de colo-colo, furios din cale-afară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Isaio! Mormânt!... Ce faci, Isaio? protestează Alexa. Nu se poate așa. Dacă se slobozește... noi... Ahaaa! Ai sfeclit-o... Cară-te! îi spune lui Cupcici. N-auzi?! Cupcici bolborosește ceva a mulțumire și pleacă grăbit, să nu se răzgândească... Ai greșit, Isaio! "Cârpă" aista... dacă, dacă vorbește?! spune Alexa alarmat. Au chiar așa prost mă crezi, Alexo? Ar trebui să-mi săruți mâinile, spune și un zâmbet cinic, drăcesc îi schimonosește gura. Au n-ați aflat ce-a pățit sărmanul Cupcici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu pohtă și a spus că rău îi pare, dar e prea târziu să facă calea întoarsă. Îl doare Podul! Rău îl doare! hohotește Ștefan înecându-se, tușind. Cazimir i-a scris Sultanului, continuă Duma: Dacă Ștefan acela i-a greșit cu ceva Sublimului Sultan, de l-a supărat cu ceva, el, Craiul, ca stăpân ce se află acelui supus, este gata să-l judece și să-l pedepsească." Ștefan izbucnește în hohote mari, batjocoritoare: Mă bate la fund că n-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și bagaje "pe la cășile lor", va fi foarte bine... E și aiasta un fel de izbândă. Mahomed să înțeleagă și va înțelege că nu poate cuceri o țară cu oameni care n-au nimic alta de pierdut decât viața... Poate greșesc. Numai la sfârșit poți spune de-ai făcut bine, de-ai făcut rău. O să vină vremea când vom da socoteală... Ștefan privește cerul... Își face o cruce mare și rostește încet, rar, solemn, ca un jurământ: Iau asupra mea toate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Arbore. În viață! În moarte! Împreună! hotărăște Stanciu. Ștefan, luminat, cu ochii ce-i jucau în lacrimi: Nici unu'?... Nici unu'?... Vă... vă mulțumesc pentru credință! Și... și vă rog să mă iertați de v-am chinuit... Și v-am greșit! Iertați-mă! Nu... nu vă pot răsplăti credința, cu nimic nu vă pot răsplăti... Eu nu vă pot făgădui Împărăția Cerurilor... Cel mult poate... "cămeșa morții"... Iertați-mă... Să ne ierte Dumnăzău, grăiesc boierii și ochii lor licăresc ciudat. Iată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
unui altar într-o mănăstire... vor afla "Nemaipomenitul nostru letopiseț", vor ceti și vor înțelege cât de greu, cât de greu ne-a fost... Și pentru toate câte am visat, și câte am făptuit, bun-rău, și... și pentru cât am greșit, cu gândul au cu fapta, să nu ne osândească prea rău și să ne ierte... Să mă ierte Moldova... Să mă ierte Dumnezeu... Tăutu lăcrimează, strânge însemnările la piept. Cu glas sugrumat, îngână: Doamne... Letopisețul și viața... Jur! Ștefan îi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
n-ar avea altă treabă decât să ne caute în creștet... Între cer și pământ, suntem singuri, Sihastre! Destinul este alegerea ta! Ce alegi! Ce refuzi! "Soarta, Destinul sunt eu!" De aceea suntem și răspunzători: "Eu am ales! Eu am greșit! Eu răspund! Eu plătesc!" Fiule, îl sfătuiește Daniil, resemnat, părintește, te răzvrătești împotriva Cerului... Îți vinzi "Veșnicia"! Nu te temi că te bate Dumnezeu? Ștefan pufnește pe nas: M-a și bătut. Că mult îmi pasă mie de "Veșnicie"! Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ai merge pe același drum? De-aș retrăi totul?... și Ștefan rămâne pe gânduri. Ce-aș alege?... Nu... Nu știu... Grea întrebare... Regreți? Te-ai dezice de tot ce-ai făptuit? Pășește îngândurat, târșind piciorul: Știu eu?... Recunosc... Am mai greșit... Dar... dar nu cred... nu cred că m-aș dezice. Ar însemna să reneg lupta noastră. Și... și suferința... Toți morții noștri... Și Baia... Și Lipnic... Și Podul Înalt... Și... și chiar Valea Albă. Și visele libertății noastre, așa, neîmplinite

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Adevăr grăiesc, fără cruce, nici mântuire, nici înviere nu poate fi... Moldova avea nevoie de mine! Am vrut să las o urmă a trecerii mele... Mi-am frământat creierii, ce și cum să fac mai bine. Și iată că am greșit. -Și din greșeli înveți. Vei fi un domn și mai înțelept. Dacă n-ai putut face altfel", îl îngână și zâmbește. Așa sunt unii blăstămați: nu sunt ei fericiți curioasă fericire până nu-și găsesc o coroană de spini, o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
alta... Tu ai făcut tot ce omenește... imposibilul l-ai făcut! Ai mers până la sacrificiu ultim... dincolo de care nu se mai poate! Și... și dincolo de el, ce este? Daniil tace. Și Ștefan nu mai întreabă. Știe. Și... și de-ai greșit, iertate să-ți fie ție greșelile făcute cu voie au fără de voie; că și de-ai greșit, cu inimă curată ai greșit, cu gândul la țară, să faci mai bine, ai greșit... "Și iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
care nu se mai poate! Și... și dincolo de el, ce este? Daniil tace. Și Ștefan nu mai întreabă. Știe. Și... și de-ai greșit, iertate să-ți fie ție greșelile făcute cu voie au fără de voie; că și de-ai greșit, cu inimă curată ai greșit, cu gândul la țară, să faci mai bine, ai greșit... "Și iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri"... rostește Daniil și împreunează palmele, ridică ochii spre cer și cu glas tremurat, se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Și... și dincolo de el, ce este? Daniil tace. Și Ștefan nu mai întreabă. Știe. Și... și de-ai greșit, iertate să-ți fie ție greșelile făcute cu voie au fără de voie; că și de-ai greșit, cu inimă curată ai greșit, cu gândul la țară, să faci mai bine, ai greșit... "Și iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri"... rostește Daniil și împreunează palmele, ridică ochii spre cer și cu glas tremurat, se roagă fierbinte. "Cu harul ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu mai întreabă. Știe. Și... și de-ai greșit, iertate să-ți fie ție greșelile făcute cu voie au fără de voie; că și de-ai greșit, cu inimă curată ai greșit, cu gândul la țară, să faci mai bine, ai greșit... "Și iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri"... rostește Daniil și împreunează palmele, ridică ochii spre cer și cu glas tremurat, se roagă fierbinte. "Cu harul ce mi-a fost dat... Câte au fost iertate pe pământ

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

netede și răcoroase. Nu e o ceartă; e o dispută, aprinsă ce-i drept, „de idei” aș putea spune, angrenând concepții și atitudini diferite. Mama, mai „conformistă”, adeptă oarecum a principiului „capul plecat sabia nu-l taie”, susține că „am greșit” (de aceea am pățit ceea ce am pățit), eu, spirit turbulent, rebel (moștenit de la tata), mă apăr, încercând să-i demonstrez că nu puteam proceda altfel în acea împrejurare. Vorbesc întruna, tare, până simt că mă doare pieptul, că mă înec

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
care îl străbăteam în întregime, de la vechiul pod Mărășești până la intrarea în marele parc, pășind fără grabă căci erau în primul rând plimbări de reflecție, de analiză a evenimentului pentru mine major ce de-abia mă marcase (exmatricularea), de autoanaliză (greșisem?), de prospectare a viitorului (ce-mi rămânea acum de făcut?). „Să mă plimb și să mă gândesc” reprezenta pentru tânărul de 22 de ani care eram pe atunci și care se trezise, pe neașteptate, într-o cu totul altă situație

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
impetuoasă, trântind ușa acestei lumi în urma ei. La înmormântare, tătăicu, acum văduv, murmura mustrător, în timp ce groparii se pregăteau să se apuce de treabă: „Marioară, ce-ai făcut, ce-ai făcut!” ca și cum ea ar fi făcut o poznă, i-ar fi greșit, din neatenție, cu ceva, nu i-ar fi dat ascultare. * M-am născut și ți-am trăit aproape numai în orașe importante, mari (Arad, Craiova, Galați, Cluj, București). La țară, nu am stat decât un an-doi, în timpul războiului, copil mic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
colțul acum obscur al încăperii, de după ușă, mai spune câte o vorbă, vădit somnoroasă. Eu joc împreună cu tata, împotriva lui badea Emil și a mamei, care își dojenește fără supărare, cu un fel de aroganță blândă, pedagogic, partenerul, când acesta greșește, gafează. Iar badea Emil gafează din ce în ce mai des, însuflețirea i s-a stins, de abia își mai poate ține ochii deschiși... Stop! Asta e tot, dar puținul acesta înseamnă enorm pentru mine acum, în mai 1996, când scriu aceste rânduri și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
hazardate era dispariția unor oameni care, într-un fel sau altul, într-o măsură mai mare sau mai mică, îmi complicau existența, sau, pur si simplu, mă stânjeneau, mă incomodau. Poate că, într-adevăr, nu erau vinovați față de mine, îmi greșiseră cândva cu ceva: unul se purtase perfid, altul insolent, al treilea îmi era nesuferit din cine știe ce pricină ș.a.m.d. Și atunci, fiindu-i eu drag Domnului, ca să mă scape de povara unor relații nedorite, acesta îi nimicea, unul după

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
eu, zicerea în care cuvântul rău apare de patru ori, alcătuită aproape numai din acest cuvânt, părându-mi-se cât se poate de potrivită cu vremurile. * Conformist-nonconformist. Termenii se definesc, evident, în funcție de atitudinea față de putere. Ca să fim siguri că nu greșim, mai trebuie totuși să îndeplinim o condiție: să definim corect puterea. Adevărata putere. Despre isteria falsului curaj. E la modă omul doldora de curaj. S-ar zice că niciodată, de la Ștefan cel Mare încoace, n-am avut atâția oameni curajoși

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
tăiați în două cu ferăstrăul”. Reacția promptă: este o nedreptate strigătoare la cer ca Tudor Vianu și G. Călinescu să fie judecați astfel. Tăiați în două cu ferăstrăul simplificării scârțâitoare. Nu am nici o îndoială că în acest punct N. Steinhardt greșește grav. Și în mai multe feluri. Confundând destinul istoric cu cel individual. Pretinzând un imposibil eroism de masă. Și un și mai imposibil egalitarism elitarist. Uitând învățătura creștină potrivit căreia martiriul nu trebuie provocat, ci doar suportat, dacă Dumnezeu ți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]