11,990 matches
-
bine pronunțați, fundul inelar, toarta în formă de betea, care unește partea superioară a gâtului cu umărul vasului; elementele decorative sunt nervura în relief plasată în locul unde se interferează corpul cu gâtul și linia incizată plasată în locul în care este lipită toarta de gât. Mormântul nr. 5 datând de la a doua jumătate a sec. I d.Hr și începutul sec II d.Hr. descoperit la Bădragii Vechi în tumulul nr. 25 (din Epoca Bronzului, inclus în aria culturii Jamnaja) a fost găsit
PREZENŢE SARMATICE ȘI ALANICE TIMPURII ÎN INTERFLUVIUL PRUTO-NISTRIAN by Cezar Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/91551_a_107351]
-
a Ordinii Istoriei. Cu toate că Foucault s-a recunoscut și, chiar, identificat cu tot ceea ce are mai de preț secolul al XIX-lea din punct de vedere cultural și social, unii intelectuali ce-și spun "postmoderni" s-au grăbit să-i lipească eticheta de "postmodern". Foucault rămâne cel mai etichetat gânditor contemporan, demonificat în fel și chip! Ceea ce nu înțeleg anumiți filosofi, ceea ce nu înțeleg practicienii "științelor" sociale este însăși condiția istorică a existenței unei lumi postmoderne. Atât timp cât avem aceleași legi (de
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și a unor senilități conservatoare. Aceste senilități nu fac decât să-și conserve potențialul de cunoaștere-putere. Intelectualii obedienți regimurilor politice ar putea să se mute în fabricile de conserve pentru că nu au decât acele funcții primare de a inventa și lipi etichete "pe produse culturale". Elitele de azi își pierd privilegiul cuvântului, dreptul sporit și hegemonizat mediatic de a le spune oamenilor cum e cu istoria și cu trecutul de pe pozițiile "înalte" ale unor de interese partinice, printr-o instrumentalizare a
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
că unii au văzut în el un soi de "radical socialist", la fel și Foucault este reprezentantul unor noi forme de gândire, dincolo de bipolarism și de partizanat 100, dincolo de îngustimea intelectuală oferită de socialism sau de liberalism, ambele ideologii fiind "lipite", total aiurea, de cariera intelectuală a profesorului francez. A fi de stânga sau de dreapta e o opțiune îngustă, valabilă doar pentru intelectuali nesemnificativi în raport cu schimbările și puterile din societate. Prin microfizica puterii, pe care Foucault a încercat să o
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
sens, vorbind despre metoda de cercetare, Gheorghe Brătianu afirma că istoricul trebuie "din cercetarea amănunțită a izvoarelor, fără idei preconcepute, fără scop prealabil, să reconstituie legăturile între fapte, să găsească firul evoluției, nu să întinză firul de la început și să lipească faptele de el"50. Interesat îndeosebi de istoria economică și socială a Europei medievale de Sud-Est, "cu extinderi către antichitate și eopca modernă"51, Gheorghe Brătianu era convins că în istorie acționează anumite constanțe, "permanențe sau forțe profunde ale duratei
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
puteai să stai o clipă fără să aprinzi lampa, privind ferestruica joasă inundată lent de amurgul violet, ascultând cum șuieră la geam rafalele ninsorii. Cu spatele rezemat de soba încălzită, Charlotte simțea cum îi pătrunde încet căldura sub palton. Își lipea mâinile înghețate de piatra călduță și soba era parcă inima uriașă a acelei izbe vechi. Iar sub talpa cizmelor ei de pâslă se topeau ultimii țurțuri. Într-o zi, un ciob de gheață i s-a spart sub picior cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
doliu și își ferea de soare ochii înroșiți. Cele două zile se contopeau într-una singură - colorată de un cer strălucitor, însuflețită de clopote și de vântul de vară care accelera parcă și mai mult du-te-vino-ul invitaților. Iar adierea caldă lipea pe obrazul tinerei femei când vălul alb de mireasă, când vălul negru de văduvă. Mai târziu, timpul acela năstrușnic și-a reluat mersul lui regulat și a fost ritmat de nopți fără somn și de o lungă perindare de trupuri
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
hilară... În somn, Charlotte își amintea că altădată siluetele acelea cocoșate erau nedespărțite de palmieri, de deșert, de oaze... Și atunci se dezmeticea: nu, nu era vis! Stătea în mijlocul unei piețe zgomotoase, într-un oraș necunoscut. Zăpada abundentă i se lipea de gene. Trecătorii se apropiau și pipăiau micul medalion de argint pe care spera să îl schimbe pe niște pâine. Cămilele dominau forfota negustorilor ca niște stranii corăbii suspendate. Iar sub privirile amuzate ale mulțimii, soldații îl împingeau pe preot
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Doi ani după aceea a murit. Era într-o seară de august, liniștită și străvezie. Charlotte se întorcea de la bibliotecă, unde o însărcinaseră cu explorarea munților de cărți adunate de pe moșiile nobiliare distruse... Mama ei era așezată pe o băncuță lipită de peretele izbei, cu capul sprijinit de lemnul neted al bârnelor. Ochii îi erau închiși. Probabil că adormise și murise în somn. O adiere ușoară, venind din taiga, ridica paginile cărții deschise de pe genunchii ei. Era același volumaș franțuzesc cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
venea să ne vadă repeta: „Nicolai, mai ales nu bea amăruie!” Adică votcă. El aproba mașinal, fără să o audă și afirma scuturând enrgic din cap: - Nu, nu, eu ar fi trebuit să mor primul. Precis. Cu asta... Și își lipea palma de țeasta pleșuvă. Știam că deasupra urechii stângi avea o „gaură” - un loc acoperit doar de o piele subțire și netedă, însuflețită de pulsații ritmice. Mamei îi fusese întotdeauna teamă că, într-o încăierare, tata va fi omorât cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
acelui bărbat, cu spaima lui, cu lacrimile lui, cu mânia lui zadarnică, neputincioasă, cu resemnarea lui. Căci toată lumea știa cum dispăreau femeile acelea. Mi se strângea stomacul într-un oribil spasm de durere. Deschideam ferestruica, adunam un strat de zăpadă lipită pe pervaz, îmi frecam obrazul cu ea. Asta nu îmi calma fierbințeala decât o clipă. Vedeam acum bărbatul acela pitit pe după geamul fumuriu al mașinii. În lentilele pince-nez-ului său se reflectau siluetele feminine. Le tria, le pipăia, le cântărea farmecele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ca și cu brațul omenesc pe care îl văzusem într-o zi, pe autostradă, lângă două mașini încastrate una în cealaltă. Un braț smuls, pe care cineva, așteptând sosirea salvării, îl înfășurase într-o bucată de ziar. Literele tipărite, fotografiile lipite de carnea sângerândă o făceau aproape neutră... Nu, ceea ce mă răscolea, de fapt, era incredibilitatea vieții. Cu o săptămână în urmă, aflam de misterul lui Beria, de haremul lui de femei violate, omorâte. Acum, de violul franțuzoaicei aceleia în care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu ochii deschiși, brațul înfășurat într-un ziar... Nu, era de o sută de ori mai înspăimântător în ambalajul acela banal! Realitatea, cu toată incredibilitatea ei, întrecea cu mult ficțiunea! Am scuturat din cap, ca să alung imaginea bășicuțelor de ziar lipite de pielea însângerată. Deodată, fără nici un bruiaj, clară, șlefuită, în aerul translucid al deșertului, o altă imagine s-a înfipt în ochii mei. Cea a unui trup tânăr de femeie, răstignit pe nisip. Un trup deja inert, în ciuda convulsiilor nestăpânite
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lumina cotidiană și sceptică. Rătăceam în jurul pistei de dans, încă închisă, era abia ora șase seara. Voiam cu orice preț să fiu primul partener al dansatoarei din ajun. Superstițios, speram că timpul va fi dat înapoi și voi putea să lipesc la loc ceașca spartă. Pașka a apărut pe neașteptate din hățișul parcului, m-a zărit, a ezitat o secundă, apoi a venit să mă salute. Era încărcat cu uneltele lui de pescar. Sub braț ducea o pâine mare, neagră din
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
suprafața acoperită cu înțepături fine de cuțit. Fără să se desprindă de hublou, prietenul meu mi-a făcut semn cu mâna, invitându-mă să-l imit. Agățându-mă de proeminența de oțel care mergea de-a lungul bordului, m-am lipit de hubloul din stânga. Cel din mijloc rămânea neocupat. Ceea ce am văzut prin crăpătură era în același timp banal și extraordinar. O femeie, căreia nu-i vedeam decât capul, din profil, și partea de sus a corpului, stătea parcă sprijinită în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu păr deschis la culoare și creț, ca și cum, necontenit, ar fi aprobat un interlocutor invizibil. M-am îndepărtat de hubloul meu, i-am aruncat o privire lui Pașka. Eram perplex: „De fapt, ce este de văzut?” Dar el, cu palmele lipite de suprafața scorojită a șalupei, avea fruntea țintuită de placaj. M-am mutat atunci la hubloul vecin, înecându-mă într-una dintre crăpăturile din lemnul care îl astupa... Mi s-a părut că barca noastră se scufundă, coboară în fundul acelui
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de sub picioare. Un vas care mergea în sus, pe Volga, își trimitea valurile pe șenalul nostru. Unul dintre ele a reușit să mă dezechilibreze. Evitând căderea, am făcut un pas la stânga, pomenindu-mă din nou lângă primul hublou. Mi-am lipit fruntea de rama lui de oțel. În crăpătură, a apărut o femeie cu părul creț, cu chipul indiferent și somnoros, cea pe care o văzusem mai întâi. Proptită în coate pe ceea ce semăna cu o față de masă, îmbrăcată cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Agățându-se de brațul meu, se poticnea din când în când și scăpa atunci o înjurătură, lovindu-se cu o grabă hazlie cu palma peste gură. Sau, dintr-o dată, se smulgea de lângă mine, cu un aer jugnit, pentru a se lipi strâns de umărul meu o clipă mai târziu. Am ghicit că tovarășa mea juca o comedie amoroasă pregătită de multă vreme - un joc ce trebuia să-i demonstreze partenerului că ea nu era oricine. Dar, în beția ei, confunda urmarea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și grav m-a surprins. Probabil că, mental, le-am tradus în rusește și le-am reținut așa. Asta a dat o frază lungă, pe când franceza Charlottei a rezumat totul într-o singură imagine: „samovarul” ciung este așezat cu spatele lipit de trunchul unui pin imens și privește tăcut sclipirea valurilor stingându-se dincolo de copaci... În traducerea rusească păstrată de memoria mea, vocea Charlottei adăuga pe un ton de justificare: „Și uneori îmi spun că înțeleg această țară mai bine decât
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
devenea subit inutil, neplăcut la vedere, la pipăit, aproape ostil. Mi-am amintit de tânăra mea parteneră de pe pluta noastră, noaptea: e adevărat, mi-era ciudă pe ea că nu o mai doream, că eram decepționat, că o simțeam acolo, lipită de umărul meu... Ducându-mi gândul până la capăt, dezvăluind egoismul acela masculin care mă înspăimânta și totodată mă ispitea, mi-am spus: „De fapt, după ce faci dragoste, femeia trebuie să dispară!” Și mi-am imaginat din nou mâna aceea febrilă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe picioarele lungi, care tremurau, a făcut câteva salturi dezordonate. A căzut din nou. Fusese rănit de moarte. De oamenii care erau gata să o ucidă și pe ea? Poate. Era primăvară. Noaptea a fost înghețată. Charlotte s-a ghemuit, lipindu-și trupul de spatele animalului. Saigak-ul nu mai mișca. Pielea îi era străbăturtă de frisoane. Respirația șuierătoare îi semăna cu suspinele omenești, cu cuvintele șoptite. Charlotte, în amorțeala frigului și a durerii, se trezea adesea, simțind murmurul acela care, îndărătnic
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Lucitoare, fremătând de o puzderie de stele irizate, parcă respira. Am schimbat o privire surâzătoare. Charlotte își pierduse baticul alb, părul ud îi șiroia în șuvițe întunecate pe umeri. Genele străluceau de picături de ploaie. Rochia, udă toată, i se lipea de corp. „E tânără. Și foarte frumoasă. Totuși”, a răsunat în mine vocea aceea involuntară, care nu ne ascultă și ne stingherește prin franchețea ei fără nuanțe, dar dezvăluie ceea ce vorba gândită cenzurează. Ne-am oprit în fața terasamentului de cale
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și de lumină. Femeia aceea, în fața mea, îmi zâmbea, dându-și deoparte șuvițele ude de pe frunte. Genele ei se irizau sub razele asfințitului... NIVELUL APELOR. IANUARIE 1910. Auzeam liniștea cețoasă, clipocitul apei la trecerea unei bărci. O fetiță, cu fruntea lipită de geam, privea oglinda palidă a unui bulevard inundat. Trăiam atât de intens dimineața aceea tăcută dintr-un mare apartament parizian de la începutul secolului... Și dimineața aceea dădea, în șir, în alta, cu pietrișul scârțâind pe o alee aurită de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ț ƒased ó mețó:"Ö... (Ps 144,1a.2a): „Binecuvântat fie Domnul, Stâncă mea s...ț, Milă mea și întărirea mea...” (t.n.) Mešammerm ha>elQy š"w’ ƒased"m ya‘a>ó (Iona 2,9): „Cei ce se lipesc de idoli deșerți îndepărtează Indurarea de la ei.” (C) Semnificație: cel care are și manifestă bunăvoință activă, statornica, ce ține de însăși natură să, în favoarea cuiva aflat în necaz ori suferință, față de care și-a angajat responsabilitatea. 3.1.14.4
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
problemele interne, unde există dureri acute sau intermitente. Hameiul, urzicile și lumânărica sunt plantele care ne vin imediat în minte. 5. Orice plantă agățătoare este considerată bună pentru mucusul uscat din organism. Oricare plantă care are tendința de a se „lipi” este bună de utilizat pentru a elimina din organism toxinele și germenii. Mugurii de plop sunt folosiți pentru durerile pectorale deoarece au o substanță lipicioasă care îi acoperă. Plantele care acoperă solul sunt de asemenea considerate bune pentru a elimina
[Corola-publishinghouse/Science/2151_a_3476]