19,447 matches
-
spre lectură, de a-l implica în receptarea operelor literare, astfel încât acesta „să trăiască subtextul emoțional al scriiturii” (P. Petroman, Locul și rolul lecturii în educația elevilor, în Revista de pedagogie, nr. 8, 1983). Textul scris formează elevilor „un elevat simț al limbii literare, montează psihologic scena lecturii de unul singur, este o realitate deschisă” (Valeriu Marinescu, Metodica predării limbii și literaturii române, Editura Fundației România de mâine, București, 2002, p. 19), și cadrul didactic trebuie să fie un mediator pregătit
Metode interactive de abodare a textului literar în învățământul primar by Mariana Morărașu () [Corola-publishinghouse/Science/1678_a_3029]
-
Cuprinse cu privirea orașul profilat în transparența negurii. Îl iubi. Se gîndi la ceea ce se cheamă sufletul orașelor! Era emanarea sufletului colectiv al citadinilor. În aerul acela cuprins între clădiri, trupul sufletesc al fiecăruia își depune spuma vie a tuturor simțurilor." Exaltarea eroinei nu este străină de o conștiință a privirii îndrăgostite sub care doar ei, și tocmai de aceea orașul i se revelează, ca o epifanie învăluitoare, în corpul lui inefabil. Identificîndu-se cu "punctul de miră", fix, personajul se autodesemnează
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
a face cu o lume veselă: o ceată de răufăcători e mult mai serioasă și mai tăcută; nu rîde și nu chiuiește așa cu chef pe la miezul nopții. Și d. Stavrache a ghicit bine." Revenind la sintagma, devenită celebră, a "simțului monstruos", înțelegem că împrejurarea care opune pe spectator actorilor comediei zgomotoase "de afară" măsoară, de cele mai multe ori, sensibilitatea accentuată a celui dintîi. O iritabilitate care schimbă proporțiile, deformînd înțelesul. În pragul "fandacsiei", Efimița și consortul ei construiesc disproporționat semnificația petrecerii
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
este comică, îi auzim pe Leonida și Efimița. Cînd același efort concentrat auditiv pe scena invizibilă slăbește dramatic puterile eroului, ne aflăm în plin scenariu de groază (un frison ne avertizează de precaritatea graniței între ele). Pe o scară a simțurilor iritate, desigur că percepțiile lui Leiba Zibal ating apogeul: "Ceea ce se petrecea în acel creier ieșea din sfera gîndirii umane: viața se ridicase la o treaptă de exaltare din care toate se vedeau și se auzeau, se pipăiau enorme, de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
care și autorul o lasă a se manifesta cu dublul ei sens. Dincolo de tragedie, victorie efemeră și măruntă a celorlalți; ca titlu, ironie a modestiei abuziv asumate, construită ca un scut, pentru a acoperi eșecul. Inteligența alertă și, firește, orgolioasă, simțul infailibil al propriei superiorități, priceperea șireată, natura lesne de recunoscut a exemplarului unic prin care impune, de pildă, femeilor, l-au predestinat pe Ioanide notorietății. Insularitatea agravează însă diferențele și atrage replica violentă a rivalilor. Personajul ține la distanță lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
minciună cît de mică, ceva turbure în privirea clară, minunată, a Ioanei, ca să nu mai am încredere în nimic, să caut să explic fiecare gest, fiecare vorbă în toate chipurile posibile (chiar dacă nu ajung la realitate)", s. n. Suspiciunea adaugă un simț celor obișnuite. Pe calea presupunerilor interminabile, pe traseul "căutării" lor, în tentativa, fie și inconștientă, de a se afla în "mintea celuilalt", mistificarea este un catalizator al obsesiei personajelor. Teama de a nu fi mințiți le ascute vigilența, cum admite
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
a lumina subterana umană. Zahei îndeplinește pe rînd, în toate lumile traversate, o funcție cathartică. Pentru el, singur, purificarea devine mersul vieții pînă în punctul cînd se vede în afara zidurilor ocnei. Bouc émissaire, dar și mîntuit recăzut în patima răscolitelor simțuri. Povestea lui spune, în contratimp, altceva decît "concertul" general al lumii. Să revenim la începutul ei. Presentimentul unei întîmplări cruciale (ca o vestire, a unei "veniri" în sens mistic) se manifestă în amploarea lentă a mișcărilor bolnavilor, a infirmierelor, în
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
apei, în cercuri tăcute): "Boarea lină a lacului, plescăitul apelor, izul de baltă, tremurul sforii cu nada în capătul cufundat îl umpleau de dor și nefericire. Amintiri pline de viață dunăreană îl potopeau." Orb fiind, bărbatul suplinește cu celelale percepții simțul vederii. În mod așteptat, ceea ce vine pe calea simțurilor complementare e strîns legat de reproducerea în imaginație a realului, așa cum se înfățișează aceasta în procesul rememorării. Nu e de mirare că toate senzațiile, familiare sau tactil înduioșătoare, trezesc lui Zahei
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
apelor, izul de baltă, tremurul sforii cu nada în capătul cufundat îl umpleau de dor și nefericire. Amintiri pline de viață dunăreană îl potopeau." Orb fiind, bărbatul suplinește cu celelale percepții simțul vederii. În mod așteptat, ceea ce vine pe calea simțurilor complementare e strîns legat de reproducerea în imaginație a realului, așa cum se înfățișează aceasta în procesul rememorării. Nu e de mirare că toate senzațiile, familiare sau tactil înduioșătoare, trezesc lui Zahei dorul de locul său, acolo unde realul era format
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
e de mirare că toate senzațiile, familiare sau tactil înduioșătoare, trezesc lui Zahei dorul de locul său, acolo unde realul era format din toate aceste suprapuse manifestări imateriale ale domeniului vizibil, ale lumii lui dintîi, în care trăia prin toate simțurile. Nu este departe, de aceea, clamarea vieții pierdute (prin desprinderea de ținuturile Brăilei, ale dunărenilor, pe lîngă mai dureroasa despărțire de cunoscutul vizibil): "Zbor cu lotca, îmbrățișări cu valurile, izbînzi la pescuit, lumina și libertatea care dau drumul nestînjenit puterii
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
s-a întors din direcția eronată și-a ocolit pe cîteva străduțe, pînă într-un loc de pe traseul pe care șeful se întorcea de obicei acasă, unde să se poată ascunde într-un tufiș încărcat cu miresme ce-ți înghețau simțurile, dar potrivit scopului. Da, șeful avea și el o casă, nu dormea pe trepte sau în cine știe ce crîșmă. A fost oarecum dificil să găsească o cărămidă apropiată de dimensiunile pe care și le imaginase. Erau multe pietre mici, inutile. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
poate. Umeziți, gata să strecoare cîteva dîre alunecoase și fierbinți pe obrajii lui buhăiți. Mai avea puțin și sărea pe el să-l înhațe în brațe. N-a făcut-o. Poate că nu băuse suficient ca să-și piardă de tot simțul autorității parentale, care n-are voie să facă gesturi din astea, ci să se limiteze la o distanță, la o linie peste care cel care trece primește o cataramă în bot. Bine că n-a făcut-o. Radu era deja
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
umane, spre experiența originară a omului. Pentru acest vânător de absolut, tragerea cu arcul e o încercare de a ajunge la transcendență. Numai comunicarea fățișă l-ar putea elibera de incertitudine. Psalmistul arghezian nu a reușit să descopere sacralitatea cu ajutorul simțurilor și al rațiunii, s-a mutat în spațiul visului, care reprezintă o rămășiță a puterilor noastre primordiale: Pentru credință sau pentru tăgadă,/ Te caut dârz și fără de folos,/ Ești visul meu, din toate, cel frumos". Doar în vis, poetul și-
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Târla noastră de pitici/ Odihnea pe creastă, sus...": Relatarea are în prim-plan un melc ("Era tot, o mogâldeață/ Ochi de bou, dar cu albeață"). Claustrat în cochilie, melcul s-a izolat de lumea de afară, făcând imposibilă comunicarea prin simțuri. Pentru a lua legătura cu melcul, copilul apelează la magie, la descântecul cu efecte surprinzătoare: "Melc, melc,/ Cotobelc,/ Ghem vărgat/ Și ferecat; Lasă noaptea din găoace,/ Melc nătâng, și fă-te-ncoace...") Copilul voia să-l scoată afară din cochilie
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vol. I, Editura Minerva, București, 1982; Mancaș, Mihaela, Limbajul artistic românesc în secolul al XIX-lea, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983; Manolescu, Florin, Caragiale și Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii, Editura Cartea Românească, București, 1983; Paleologu, Al., Bunul simț ca paradox, Editura Cartea Românească, București, 1972; Tomuș, Mircea, Opera lui I.L. Caragiale, Editura Minerva, București, 1977; Tomuș Mircea, în Mircea Zaciu (coord.), Scriitori români, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978; Vartic, I., Modelul și oglinda, Editura Cartea Românească, București
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
unor scriitori străini: Hans Christian Andersen, Charles Perrault, Frații Grimm. În opera lui, fantasticul este tratat realist. Străbătând un drum al inițierii, Harap-Alb acumulează experiență în lupta cu forțele malefice, asimilează o filosofie despre viață, adevăr și dreptate, are un simț moral și un echilibru necesar. Aventura cunoașterii îl maturizează, în timpul călătoriei sale, în care observă solidaritate între personaje mari și mici, iar trecerea de la planul real la cel fantastic, apare firească. Personajul este reliefat din acțiune și din propria-i
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
datorită jocului cu timpul și cu spațiul. El gândește asupra "arheului", a metempsihozei și se întreabă: "Câți oameni sunt într-un singur om?" După învățătura lui Ruben, Dan răsfoiește cartea din șapte în șapte file, se produce o "hiperdilatare a simțurilor sale", încât eroul "întrupează un arheu spiritual, pe omul cel veșnic, din care răsare tot șirul de oameni trecători..." (G. Călinescu). De la dascălul Ruben, Dionis află despre deosebirea dintre om și Dumnezeu, cel din urmă având în el "toate neamurile
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Nichifor Crainic e raportat la Vlahuță; Demostene Botez și Camil Petrescu sunt urmași ai lui Bacovia. Povestitorii moldoveni pleacă de la Neculce ca să ajungă, prin Negruzzi, Creangă, Nicu Gane și Hogaș, la Sadoveanu; Rebreanu descinde din rasa prozatorilor ardeleni cu un simț realist: Slavici, Agârbiceanu (Ov. S. Crohmălniceanu). Sburătorul (cenaclul a ființat între 1919 și 1947, iar revista între 1919 și 1922, apoi între 1926 și 1927). În lirică, preferințele celor de la Sburătorul se orientau spre explorarea orizonturilor interioare, spre poezia de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cu studii în filosofie, drept și litere, mentorul Junimii a contribuit la maturizarea culturii române. El avea înaltă ținută și spirit academic, clasicitate și tentă oratorică, ironie superioară, spirit critic și estetic; impresiona și la cenaclul Junimea, unde se educa simțul și gustul publicului, în sensul afirmării autenticelor valori naționale. În revista Convorbiri literare se contura spiritul junimist, academic și clasicizant, critic și oratoric, ironic și înalt. La reuniunile săptămânale de cenaclu, de regulă ținute în Casa Pogor, erau discutate lucrări
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
fonetice, îmbogățirea vocabularului cu neologime, folclorul românesc, un model pentru literatura cultă, deoarece în el nu există simulare, răceală, notă forțată. CONCLUZII Maiorescu a fost hegelian în înțelegerea poeziei ca sensibilizare a ideii, schopenhauerian în explicarea folosului artei, clasicist prin simțul dezvoltat al armoniei și echilibrului, romantic prin alte elemente ale concepției estetice (E. Simion). Critica maioresciană devenise un instrument al adevărului, tinzând spre impersonalitate, adică obiectivitate. T. Maiorescu aștepta de la literatură simțământul natural, respectul adevărului, înțelegerea ideilor universale, adâncirea elementului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
o ultimă formă de revoltă. Gelu Ruscanu este un personaj tipic în opera lui Camil Petrescu. Eroul este de tip superior, caută un ideal, se raportează la lumea meschină, este lucid, intransigent față de sine însuși, incapabil de compromis, cu un simț al datoriei morale. Camil Petrescu impune în teatrul românesc "drama absolută". În Jocul ielelor, Gelu Ruscanu dezlănțuie o campanie de presă cerându-i lui Saru-Sinești, ministrul Justiției, să demisioneze, amenințându-l că va publica o scrisoare care dovedea că acesta
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Andrei, Marin Preda incomodul, Editura Porto-Franco, Galați, 1966; Manolescu, N., Arta lui Noe. Eseu despre romanul românesc, Editura Minerva, București, 1980; Protopopescu, Al., Volumul și esența, Editura Eminescu, București, 1972; Paleologu, Al., Alchimia existenței, Editura Humanitas, București, 1997; Paleologu, Al., Simțul practic, Editura Cartea Românească, București, 1974; Simion, Eugen, Scriitori români de azi, I, Editura Cartea Românească, București, 1974; Vlad, I., Lectura poeziei, Editura Cartea Românească, București, 1991. LIVIU REBREANU (1885-1944) Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
tragic. Dar fondul său pozitiv nu dispăruse complet și avea uneori remușcări. Nu numai Ghiță, ci și Ana, soția lui, devine o victimă a lui Lică Sămădăul. Ea acceptă jocul acestuia din cochetărie, iar mai apoi cu vădită plăcere a simțurilor (Pompiliu Marcea). Nuvela se impune prin dinamica interioară a personajelor, neprevăzut, inedit, senzațional, prin mediul sălbatic în care se desfășoară întâmplările. În Pădureanca, Simina, fata săracă, nu se poate căsători cu Iorgovan, fecior bogat, din cauza diferenței de avere. Fata suferă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
este analizată magistral" (G. Călinescu). Acțiunea, gesturile, atitudinile lui trădează starea de nesiguranță și incertitudine; este laș, fricos, lacom, răzbunător, trece de la complicitate la crimă. Ana are un destin tragic și ilustrează teza morală după care omul trebuie să aibă simțul măsurii. Ea întruchipează duioșia, tandrețea și căldura sufletească. Slavici are talent de portretist. Lică este un erou realist, unic în literatura noastră prin chipul său satanic, inteligent, bun cunoscător de oameni, se conduce după un cod moral propriu, în afara legilor
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vigoare realistă, cu atâta poezie" (Pompiliu Marcea). Ea are față de Națl o pasiune statornică, îl iubește cu sinceritate, delicatețe sufletească, dă dovadă de luciditate și inteligență, bunătate, blândețe, făcându-l să-și ceară iertare. Persida are o personalitate puternică, un simț al realului ca și Mara, devotament, chibzuință, voință puternică, ceea ce impresionează pe socrul său care-și cere iertare: "Iartă, fata noastră, toate supărările pe care ți le-am făcut și fii încredințată despre iubirea noastră părintească". N. Iorga afirma că
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]