14,124 matches
-
Orient ține de un fel de a accepta, a elogia, a iubi lumea veche: lumea imperială a vechii Dacii". În această perspectivă, "geografia eminesciană" este strâns legată de "treceri și așezări imprevizibile"; spațiul real, în mentalul eminescian devine "mereu unul simbolic", "e copleșit de istorie de eroi de demult, de posibilități ale devenirii". În tânărul Eminescu se poate descoperi astfel, prea lesne, un poet "care își asumă "călătoria"", cu orgoliul tânărului aflat, în fiecare moment al itinerariului său, "acasă" și deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
eminesciene într-o anumită companie paradigmatică", totul având alura unui "studiu de caz". Domnia sa atrage atenția încă din primul moment că "receptarea lui Eminescu a angajat paradigme diferite și a traversat succesive orizonturi de așteptare, determinând o serie de repoziționări simbolice, dar și consacrarea unui consens larg, ce a devenit ulterior suport al mitului eminescian". Această negociere a imaginii scriitorului, din perspectiva actualității trebuie să țină seama și de o evoluție a perceperii publice a acestuia, are nevoie, cum demonstrează exegetul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
vedere ale unor J. Baudrillard, J. Derrida, apelând la ideea creației în formularea lui Fr. Nietzsche ș.a., aplicând totul creației emines ciene care dă răspunsuri originale neașteptat de actuale și de viabile. Iată, bunăoară, motivul titanismului primește la Eminescu "sensul simbolic al înălțării și căderii, prin imaginea răzvrătirii". Eminescu este conștient de această criză a limbajului, a neputinței omului de a verbaliza gândurile "care cutreeră lumea", decât într-o mică măsură și de aici starea de melancolie care la el "nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
acid-polemic la adresa acestor "zgomotoase rivalități/animozități", observând că "pe harta eminescologiei", "aventura se anunță fără sfârșit", or tocmai acest fapt "confirmă dominația (supremația) unui mit identitar", Eminescu fiind "un nume de brand", ce degajă un "mare impact" și o rezonanță simbolică", dincolo de o "cultură [...] confiscată de teletropism", ceea ce, evident, nu poate însemna despărțirea de Eminescu. În disputa receptării critice a operei eminesciene, o problemă majoră o reprezintă felul în care, pe de-o parte Eminescu a luat atitudine, ca publicist, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
opune în același domeniu o concepție proprie, ce culminează în proză cu Făt-Frumos din lacrimă și în versuri, direct, în Călin file de poveste precedat de basmul în proză apoi de poemul publicat postum, Călin Nebunul și, indirect, împrumutând forma simbolică, în Luceafărul". Studiile, de scurte dimensiuni, pe care Ion Pillat le așează în deschiderea antologiilor pe care le realizează din creația eminesciană, la mijlocul secolului trecut, pun în lumină tocmai modelul poetic național pe care modernismul românesc trebuia să și-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
această perspectivă de Goethe. Și, continuă:" Un factor modelator important este transmutarea întâmplărilor vieții în planul destinului, iar a calităților operei în plan axiologic suprem". Pentru ca să adaoge, citând proiecții alternative din poeme (Regele, Călugărul, Ascetul, Magul ș.a.), care atestă ipostazieri simbolice: "La Eminescu se întâmplă ceea ce se întâmplă în mit, conform lui Eliade: transformarea existenței în paradigmă și a personajului istoric în arhetip". Mitul eminescian se învecinează, în diversele momente ale receptivității, cu cultul lui Eminescu (acesta stârnind detractări, "inerente într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
unirea Basarabiei cu Regatul României, a devenit 9 aprilie. O coincidență a determinat, un sfert de secol mai târziu, data nașterii mele. Vă rog să-mi permiteți, În chip de dar, să fac astăzi o speculație, introducând o altă fațetă, simbolică, a științei protecției mediului. Pentru că poluarea nu e doar fizică, chimică, biologică chiar, adică strict materială; ea poate fi și morală, politică ș.a.m.d., adică ideatică. Trecerea la pluricelularitate a fost o necesitate dictată de oxidarea continuă a mediului
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
componentă a primului, dar și a Terrei asupra omului, și el doar o parte componentă. Și astfel, simbolul arborelui lumii Își trage seva la fel cum realitatea, adică Terra, Își trage energia, din Cosmos. Simbolismul merge mai departe: vârful arborelui simbolic, Îndreptat spre pământ, indică sensul În care acesta asigură un flux, de altminteri real. Întreaga biosferă, cu civilizația umană cu tot, depinde, mai mult decât ne putem imagina, de felul În care planta Își Îndeplinește rolul, acela de “ștecher” Împlântat
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
a democrației sună că ea e dreptul de a face orice nu dăunează altuia. Și așa, Încercarea mea reportericească a eșuat În fața analistului unui fenomen, fiind nevoită a ajunge la concluzii. Dacă Într’adevăr paralela mea Între realul copac și simbolicul arbore cosmic e corectă, atunci prin atitudinile amintite mai Înainte pângărim Însăși esența noastră. Tendința omului de a degrada, subliniez, conștient, e veche. Să ne reamintim de alchimie, ale cărei Începuturi sunt În epoca elenistică; a transforma metalul comun În
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
ciuperci, și Încă și dintre acelea nebune, când ar putea fi doar una, și aceea bună. Aceea creată de dumnezeu spre Încântarea lui Adam... Să’l lăsăm Însă În pace, cu problemele lui mai importante decât ecologia, dar lăsându-i simbolicul impuls primordial, și să ne Întoarcem - cu gândul bineînțeles - la acele Îndepărtate vremuri. Materia are tendința de autoorganizare, mai mult, de autoperfecționare, ca reacție la entropizarea, degradarea continuă a mediului - rodul trecerii timpului. De fapt, particularizând la materia vie, ar
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
veverița. “Radiosfera”, 28 octombrie 1996, ora 12,08 104. Un crin... și nu numai De bună seamă ați fost ieri la vot; ca și mine. Și pot să spun că m’am simțit minunat, În sânul naturii, chiar dacă oleacă cam simbolică. Căci buletinul de vot - ce păcat că era așa de mare! câți copaci au plătit cu viața lor exercițiul nostru electoral... - buletinul de vot deci era un ecosistem ce adăpostea o adevărată biocenoză: autotrofe, cu ghilimele, și veți afla de ce
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
15. CERCETĂRILE PSIHOLOGICE ȘI INOVAREA PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV 202 15.1. Învățarea ca proces de elaborare a unor structuri operaționale 203 15.2. Învățarea ca proces de formare a "acțiunilor mintale" 207 15.3. Cunoașterea ca triplă reprezentare: activă, iconică și simbolică 211 15.4. Instrucția ca organizare a relațiilor de întărire 215 15.5. Realism și ficțiune în relația educație psihanaliză 217 16. CERCETĂRI SOCIOLOGICE ȘI DE PSIHOLOGIE SOCIALĂ CU IMPLICAȚII ÎN MACRO- ȘI MICRO-PEDAGOGIE 225 16.1. Relația sistemului de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de mult" 2, p. 44). Esența acestui principiu apare evidentă în modul în care Makarenko utiliza sistemul pedepselor. În coloniile sale se apela rar la această metodă și numai cu condiția acceptării ei de către colectiv; totodată, ea avea un caracter simbolic (de exemplu, arestul în cabinetul directorului). De regulă, cei mai buni coloniști care se bucurau de stima deosebită a educatorului erau și cel mai aspru sancționați. Dacă unui om nu i se pretinde mult, atunci nu poți aștepta multe de la
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
coloniști care se bucurau de stima deosebită a educatorului erau și cel mai aspru sancționați. Dacă unui om nu i se pretinde mult, atunci nu poți aștepta multe de la el" (2, p. 188). În ceea ce privește recompensele, acestea aveau tot un caracter simbolic. Makarenko avea un talent puțin obișnuit de a găsi modalități simbolice de recompense cu puternică valoare educativă, după cum știa să-și sensibilizeze coloniștii la o mare varietate de procedee care-i puneau în situația de a se considera pedepsiți și
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
cel mai aspru sancționați. Dacă unui om nu i se pretinde mult, atunci nu poți aștepta multe de la el" (2, p. 188). În ceea ce privește recompensele, acestea aveau tot un caracter simbolic. Makarenko avea un talent puțin obișnuit de a găsi modalități simbolice de recompense cu puternică valoare educativă, după cum știa să-și sensibilizeze coloniștii la o mare varietate de procedee care-i puneau în situația de a se considera pedepsiți și de a reflecta asupra faptelor lor. În concepția acestui pedagog, colectivul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
el însuși avînd șase etape). Inteligența sa are un caracter practic, permițînd constituirea unor scheme de acțiune pe care se vor construi structurile operatorii și noțiunile ulterioare. În perioada de la doi pînă la șapte sau opt ani se formează funcția simbolică sau semiotică. Devine acum posibilă reprezentarea, cu ajutorul unor simboluri sau semne (limbajul în mod deosebit), a obiectelor și a evenimentelor ce nu pot fi percepute la un moment dat. În acest stadiu al gîndirii preoperative sau intuitive copilul este încă
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
mai ales pentru perioada de început a instruirii, cînd se impune îndrumarea îndeaproape a activității elevului. Utilizarea acestui model, în exclusivitate, ar conduce însă la o anumită schematizare a activității didactice. 15.3. Cunoașterea ca triplă reprezentare: activă, iconică și simbolică Dacă J. Piaget aprecia că dezvoltarea are loc potrivit unei anume legități, căreia trebuie să i se subordoneze învățarea, JEROME BRUNER susține că aceasta este dependentă direct de acțiunea educației, că deci se poate grăbi momentul apariției unei capacități de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
curînd propozițiile decît obiectele (14, p. 40). Pornind de la aceste stadii, Bruner stabilește trei sisteme de prelucrare și de reprezentare a informațiilor: unul prin manipulare și acțiune, altul prin organizare perceptuală și imagistică și, cel de-al treilea, prin mecanismul simbolic. Acestea, ține să precizeze psihologul american, nu sînt stadii de dezvoltare, ci "mai degrabă accente deosebite ce se pun în cursul dezvoltării". Corespunzător acestor sisteme de reprezentare, organismul uman trece printr-un proces de elaborare a trei sisteme de percepere
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
p. 79). După cum s-a văzut mai sus, orice domeniu de cunoaștere poate fi reprezentat în trei moduri: a) ca un ansamblu de acțiuni adecvate obținerii unui rezultat; b) ca un ansamblu de imagini; c) ca un ansamblu de propoziții simbolice sau logice. J. Bruner crede că dezvoltarea ființei umane se desfășoară prin succesiunea acestor trei sisteme de reprezentări pînă ce ea devine capabilă să le stăpînească pe toate trei. În prima copilărie, obiectele și evenimentele sînt definite în raport cu acțiunile în
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
cînd se predau ecuațiile de gradul al doilea). Se trece apoi la o reprezentare iconică, fie și foarte limitată, în cursul căreia se elaborează un sistem de notare care, ulterior, cu ajutorul unor noi operații logice, se transformă într-un sistem simbolic (14, pp. 69-85). Procedîndu-se astfel, crede J. Bruner, elevul ia parte la procesul de creare a cunoștințelor. Se cuvine să fie reținut faptul că psihologul american nu consideră că a elaborat o teorie a învățării originală. După expresia sa, "înclină
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
cea activă ar putea foarte bine să fie explicată prin teoria "stimul-răspuns" sau învățarea prin încercare și eroare. Cel de-al doilea moment reprezentarea iconică ar putea fi explicat prin teoria gestaltistă. În ceea ce privește cea de-a treia modalitate de reprezentare simbolică aceasta relevă rolul important pe care Bruner îl acordă limbajului. Primele două modalități nu sînt decît momente care conduc către formarea de relații semnificative atît între noțiuni și cuvintele pe care le denumesc, cît și între noțiuni și relațiile din
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
promovarea valorilor după merite" etc., mascînd astfel mecanismele ideologice ale reproducției condițiilor care mențin ordinea socială. Dacă "clasa dominantă" și-ar întemeia acțiunea ei pe o forță evidentă, ar eșua; utilizînd însă acțiunea pedagogică care nu este decît o violență simbolică ea reușește să-și impună anumite semnificații ca fiind legitime. Teoria sociologică a reproducției culturale a fost expusă, îndeosebi, în două din lucrările lui P. Bourdieu, ambele în colaborare cu JEAN-CLAUDE PASSERON: Les Héritiers (Moștenitorii, 1964) și La Reproduction (Reproducția
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
doua evidențiază felul în care tocmai sistemul relațiilor de clasă determină funcționarea acțiunii pedagogice și a sistemului de învățămînt (baza de clasă a practicii educaționale). Reproducția culturală este cu putință după Bourdieu și Passeron datorită unui "dublu arbitrar" al "violenței simbolice": 1) selecția valorică a conținutului învățămîntului și 2) impunerea asimilării acestor valori selectate. Orice clasă socială susțin cei doi sociologi francezi are un anume capital cultural și "arbitrarii culturale" proprii; prin școală însă se transmit numai cele aparținînd "clasei dominante
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
societatea. Abordarea relației educație-societate se realizează însă, de data aceasta, dintr-o perspectivă structuralistă. 2. Aceste teorii operează cu tipuri ideale în cadrul cărora sînt relevate caracteristici structurale fundamentale. Raporturile dintre "capitalul cultural dominant" și "capitalul cultural dominat" sau între "selecția simbolică arbitrară operată de clasa dominantă" și "selecția simbolică arbitrară operată de clasa dominată" determină pentru Bourdieu reproducția culturală; corespondența dintre relațiile sociale de producție și relațiile sociale de reproducție realizabilă prin educație în concepția lui Bowles și Gintis etc. 3
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
data aceasta, dintr-o perspectivă structuralistă. 2. Aceste teorii operează cu tipuri ideale în cadrul cărora sînt relevate caracteristici structurale fundamentale. Raporturile dintre "capitalul cultural dominant" și "capitalul cultural dominat" sau între "selecția simbolică arbitrară operată de clasa dominantă" și "selecția simbolică arbitrară operată de clasa dominată" determină pentru Bourdieu reproducția culturală; corespondența dintre relațiile sociale de producție și relațiile sociale de reproducție realizabilă prin educație în concepția lui Bowles și Gintis etc. 3. Definirea unor astfel de tipuri ideale prezintă reale
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]