11,815 matches
-
aceea ocrotirea face parte din esența puterii omenești; ea nu este doar o formă de tandrețe, ci conștiința manifestă a slăbiciunii mele. Când, în loc să ocrotească, nimicește, puterea omenească nimicește deopotrivă ființa celui puternic și se pierde pe sine ca putere. Singurătatea celui omenește puternic reprezintă sfârșitul puterii și nimicirea ființei lui, ca revers al nimicirii celui stăpânit. De aceea prima formă a izolării celui puternic nu apare în raport cu „cineva“, ci cu lucrul numit care, în loc să cunoască ocrotirea, este trecut acum în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
esențiale care este totodată condamnarea mea. Câtă vreme acelea există, slăbiciunea dependenței ca temei al puterii mele rămâne ascunsă. Abia distrugându le, acest temei ajunge vizibil. Încetând să ocrotesc, am devenit singur. Dar pentru că temeiul puterii mele este dependența, independența singurătății îmi este refuzată și eu nu pot, asemeni celui puternic în sine, să mă retrag în ea. Singurătatea în care cad din clipa în care încetez să ocrotesc nu este putere, ci moartea mea. Pentru că proiectul nu cunoaște măsură, pentru că
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ascunsă. Abia distrugându le, acest temei ajunge vizibil. Încetând să ocrotesc, am devenit singur. Dar pentru că temeiul puterii mele este dependența, independența singurătății îmi este refuzată și eu nu pot, asemeni celui puternic în sine, să mă retrag în ea. Singurătatea în care cad din clipa în care încetez să ocrotesc nu este putere, ci moartea mea. Pentru că proiectul nu cunoaște măsură, pentru că este avansare imperturbabilă către o cuprindere mai vastă (el începe modest și sfârșește grandios), preluarea ajunge treptat să
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de temei. Pentru că ordinea creației este înlocuită de cea a fabricației, temeiul meu se mută în mine. Din clipa în care lucrul pe care nu l-am făcut a fost devorat de cel făcut de mine, eu rămân singur. Această singurătate este beția independenței și a puterii mele. Pentru că mi-am mutat temeiul în mine, pentru că sunt înconjurat doar de lucruri pe care eu le-am făcut, sunt puternic. Sunt puternic și singur. Dar pentru că în esența mea sunt dependent, pentru că
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a izolării printre lucrurile care depind de mine, eu fac experiența morții mele. De-abia când îmi pierd dependența ca temei al puterii mele, puterea independenței ca temei al slăbiciunii mele devine vizibilă. În raport cu lucrul făcut de mine puterea și singurătatea mea se potențează reciproc și sfârșesc în nimicirea mea. A HOTĂRÎ ÎN PRIVINȚA CUIVA Devenirea în spațiul libertății. Momentul paideic În ultimă instanță, maladiile de destin sunt disfuncții ale libertății în sfera posibilului, bazate pe o proastă cunoaștere de sine. Atât
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
implică dobândirea unei culturi a proiectului. Și așa cum destinul este apoteoza culturii proiectului, maladiile de destin sunt tot atâtea carențe ale ei. Educarea cunoașterii de sine în vederea secvenței de depășit-de atins, educarea libertății deci, nu este însă o faptă a singurătății. Ea se face prin preluarea celuilalt în sfera libertății mele în vederea eliberării lui. Această preluare este puterea. De aceea educarea libertății se desfășoară în chip necesar ca scenariu al puterii. Întrucât libertatea este capacitatea de configurare a proiectului și de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cel supus și că el consimte, din bunăvoință sau prin sacrificiu, să îl educe pe acesta în spațiul libertății, preluându-l în proiectul propriu. Dar pentru că libertatea este în esența ei neegoistă, el știe că nu poate fi liber în singurătatea sa și că, pentru a-și adeveri proiectul propriu și propria libertate, el trebuie să-l preia pe celălalt în proiect. Esența libertății este împărtășirea, și tocmai de aceea nimeni nu poate fi liber într-o lume de ființe constrânse
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
decât treptat la prezență. De aceea, el rămâne să străbată singur, și fără să-l cunoască dinainte, teritoriul de obscuritate care l desparte de ființa sa, de limita vieții sale. Orice destin stă sub ne-însoțire și ignoranță. Istoria este singurătatea indivizilor și a popoarelor care se îndreaptă, fără să o cunoască, spre limita vieții lor, spre propriul lor destin. <contents> Umilitatea, orgoliul și umilința . Libertatea ca preluare în proiect . . . . . . . . . . . . . . . . . 49 A HOTĂRÎ ÎN PRIVINȚA SA (A SE HOTĂRÎ) . Secvența „de depășit-de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Era mult înaintea celor de vîrsta lui și tot timpul singuratic. S-a înscris la școală știind deja să citească și să scrie și stăpînind limba franceză, cufundat într-o lume de vis clădită pe lecturile lui tot mai extinse. Singurătatea și lipsa prietenilor s-au perpetuat în anii de liceu și în cei petrecuți în universitățile românești (și străine)16. După absolvirea universității, o celebritate timpurie l-a catapultat și mai departe față de contemporanii săi. A devenit profesor universitar înainte de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
timpurie l-a catapultat și mai departe față de contemporanii săi. A devenit profesor universitar înainte de a împlini treizeci de ani. Un profesor universitar are un statut special în Balcani. El adastă în măreția lui, înconjurat de respect rigid și de singurătate, care îl izolează de fluxul principal al vieții. Ceea ce însemna pentru Iorga o și mai mare singurătate, în ciuda activităților lui publice 17. Avea legături strînse cu familia sa, dar Iorga nu a avut parte de tinerețe; nici urmă de năzdrăvănii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
treizeci de ani. Un profesor universitar are un statut special în Balcani. El adastă în măreția lui, înconjurat de respect rigid și de singurătate, care îl izolează de fluxul principal al vieții. Ceea ce însemna pentru Iorga o și mai mare singurătate, în ciuda activităților lui publice 17. Avea legături strînse cu familia sa, dar Iorga nu a avut parte de tinerețe; nici urmă de năzdrăvănii, nici o greșeală prostească. Greșelile lui s-au datorat principiilor lui rigide, comise deliberat și niciodată regretate după
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Tendințele manifestate anterior au continuat să se manifeste: ușurință în însușirea materiilor, rod al unei educații paralele. Începe acum să se familiarizeze cu scrierile despre haiduci, gherila naționalistă care acționa la drumul mare, prezentați într-o manieră romantică. Și o singurătate tot mai accentuată 25. Primul-ministru, Bătrînul Ion Brătianu (căruia Iorga îi spunea "bătrînul și tiranicul Vizir")26 a vizitat școala. Vizita lui i-a trezit la realitate pe cei care (ca Iorga) erau educați în spirit naționalist. Își petrecea de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
tuturor acestora, Iorga rămînea distant și rezervat. Dintre miile lui de colaboratori, chiar și dintre cei intimi, doar cîțiva utilizau familiarul tu atunci cînd i se adresau. Cu toată disponibilitatea lui de a fi printre oameni, prefera grupurile mici sau singurătatea. Se simțea întotdeauna izolat sau rău înțeles; așa cum afirma Șeicaru, Iorga a rămas un călugăr devotat unui singur cult: istoria românilor 129. Iorga s-a adresat elitei României într-un areticol scris în limba franceză (ceea ce asigura accesul unui public
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
atare, familia Iorga trăia mai departe practic în izolare, la periferia "înaltei societăți" bucureștene. Doamna Catinca (așa cum își amintește doamna Liliana) își suporta durerea cu mîndrie și tărie. Încerca să suplinească pierderea stînd cu copiii, dar părea totuși să prefere singurătatea. În singurătatea ei îi scria scrisori lui Iorga. Dar așa cum se întîmplă de multe ori după patruzeci de ani de viață comună și armonie -, pur și simplu nu putea suporta să fie singură. Și-a dat discret sfîrșitul în noiembrie
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga trăia mai departe practic în izolare, la periferia "înaltei societăți" bucureștene. Doamna Catinca (așa cum își amintește doamna Liliana) își suporta durerea cu mîndrie și tărie. Încerca să suplinească pierderea stînd cu copiii, dar părea totuși să prefere singurătatea. În singurătatea ei îi scria scrisori lui Iorga. Dar așa cum se întîmplă de multe ori după patruzeci de ani de viață comună și armonie -, pur și simplu nu putea suporta să fie singură. Și-a dat discret sfîrșitul în noiembrie 1941. La
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
bazate pe romane sau piese de teatru scrise În a doua jumătate a anilor ’50: Room at the Top (Drumul spre Înalta societate, 1959), Saturday Night and Sunday Morning (Sâmbătă seara, duminică dimineața, 1960), The Loneliness of the Long-Distance Runner (Singurătatea alergătorului de cursă lungă, 1962), A Kind of Loving (Un fel de dragoste, 1962), The Sporting Life (Viață sportivă, 1963). Filmele de la Începutul anilor ’50 aveau ca protagoniști fie actori din clasa de mijloc, scorțoși și cu accent de BBC
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
genericul „Potcoave pentru cai morți”, „Cronica cinematografică”, „Pagina enigmistică”, „Humorul altora”, „Cărți noi”, „Noi și sexul slab”, unde scrie și actorul Radu Beligan, „Prietena noastră cartea”, „Numai pentru noi”, secțiune rezervată femeilor. Un grupaj de versuri extrase din volumul Poemele singurătății aparține lui Victor Eftimiu. Proza îi are ca autori pe Sergiu Dan, Alina Dan, Neagu Rădulescu și Leontin Brudașcu. Sectorul publicistic este bine ilustrat de nume precum Martha Bibescu, Alexandru Kirițescu, Virgil Gheorghiu, Camil Baltazar, Dan Petrașincu, Constant Tonegaru. Numărul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289209_a_290538]
-
călugărul se poate defini ca un creștin care "s-a lepădat de lume, a depus voturile sărăciei, fecioriei și ascultării și trăiește fie ca pustnic, fie într-o obște"25 în care duce o viață de, ceea ce am putea numi, "singurătate colectivă". De obicei "desculț" (mai precis cu picioarele goale în sandale), călugărul are capul ras (ceea ce semnifică ascultarea lui) păstrând din propriul păr doar o fâșie asemeni unei coroane care simbolizează soarele și este îmbrăcat cu un veșmânt care îl
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
înfruntă cotropiri și răpune șovăiri. Cântecul potolește jarul oricărui însetat. Cântecul înfruntă moartea pe câmpul de luptă. Cântecul înalță fruntea noastră, fărâmă cătușele oricărei dureri și urcă la cer simfonii feerice. Cântecul te însoțește oriunde, în adâncimi de ocnă, în singurătate, înflăcărează inimi. Cântecul doboară pe mișei, cântecul te însoțește în omenești petreceri, cadelniți de leagăn și dor. Cântecul legionar, eternă cuminecătură, urcă grele povârnișuri și te apropie de Dumnezeu. Cântecul legionar te eliberează din strâmtoarea grijilor, cetate inexpugnabilă cu ademeniri
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
predare-primire a „coletului”, sunt luat în primire de un gardian și condus la camera celulă. După ce trece numărul de seară se trag și se pun lacătele. Sunt singur. Sunt, de fapt, în mediul meu. Mă simt bine, m-am obișnuit. Singurătatea sufletescă te predispune la meditație și rugăciune și te fortifică în lupta cu destinul, cu cele trecătoare și te ajută să privești în eternitate, să te înalți deasupra celor pământești. Îmi rotesc ochii și îmi aleg un pat. Sunt obosit
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
al lui Geo Bogza). Îmbătat de întinderea „nețărmurită” a pustiei și de reverberațiile magice ale luminii, C. cutreieră un Orient în care istoria se sublimează în metafizic (Pătrar de veghe, 1938). Moartea, atotstăpânitoare în deșertul hipnotic (tulburător prin „dumnezeiasca lui singurătate”), și viața, supusă eternelor năruiri (care încă mărturisesc despre civilizațiile de odinioară), formează supratema rafinat-penetrantelor însemnări, a căror exaltare nu face decât să confere un plus de intensitate reflexiei și un spor de vrajă imaginarului oniric. Lumini și umbre, culori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
d'exemple, un passage qui devient, dans la traduction de Philippe Loubière, infiniment plus poétique que le fragment d'origine. Dans une manière presque meschonicienne, ce fragment arrive à se confondre avec une litanie : O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă [...]. (Psalm) (Blaga, 2010 : 104) Souffrance,/ Ta solitude cachée/ M'a toujours été souffrance. (Psaume) (Loubière, 2003 : 17) Une douleur me fut toujours la solitude cachée [...]. (Psaume) (Pop-Curșeu, 2003 : 45) Pour montrer que la décision de " doubler " leș vers
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
imaginée ") est traduit par " par ton imagination enfantée " : " o icoană-nchipuită de tine " " une icône par ton imagination enfantée " (În amintirea țăranului zugrav/En souvenir du paysan peintre) (Pop-Curșeu, 2003 : 53) ; Le verbe " a omorî " (" tuer ") est traduit par " occire " : " singurătatea ne omoară " " la solitude nous occit " (Nous, leș chanteurs lépreux) (Pop-Curșeu, 2003 : 73) ; Le verbe " a închide " (" enfermer ") est traduit par " confiner " ; le nom " pivnițe " (" caves ") est traduit par " cryptes " : " Călugării și-au închis rugăciunile/în pivnițele pământului. " " Au fond
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
RL, 1985, 35; Iorgulescu, Prezent, 327-330; Dan Culcer, „Maestrul de lumini”, VTRA, 1986, 3; Dimisianu, Subiecte, 270-275; Holban, Profiluri, 430-432; Mircea Iorgulescu, Lozul cel mare, RL, 1988, 37; Ioan Buduca, Cercul care se închide, AFT, 1988, 10; Florin Manolescu, Tema singurătății, AFT, 1988, 10; Mihai Dragolea, „Tainele inimei”, ST, 1988, 11; Valentin F. Mihăescu, „Tainele inimei”, LCF, 1988, 53; Simion, Scriitori, IV, 629-637; Papahagi, Cumpănă, 350-358; Vlad, Lect. prozei, 257-268; Țeposu, Istoria, 121-123; Lovinescu, Unde scurte, V, 115-120; Negoițescu, Scriitori contemporani
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290138_a_291467]
-
în exasperantele „locuri comune” (Campioni ai speranței, Nu vă aplecați în afară, Discurs asupra metodei). La început, odată cu descoperirea ingenuă a lumii, poeta își dorea „un suflet de bărbat”, adevărat Orfeu modern, dar erotica profundă, orgolioasă, descriind „caracatița sumbră a singurătății”, suferința nocturnă, extazul mistic și mai ales „înțelegerea - pedeapsă și uitare” indică o coborâre în sinele feminității: „Nu pot să-mi iert / Această îndrăzneală care mie / Îmi pare umilință. Trec și pierd / Iubirea ce-ar fi fost să fie.” Căci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286748_a_288077]