119,080 matches
-
de la Praga. Aceștia din urmă, spuneau ei, erau „de bunăvoie victime ale ideologiilor mic-burgheze (umanism, libertate, dreptate, progres, vot secret universal etc.)”. Nu era un caz izolat. În decursul anilor ’60, mulți comentatori occidentali de stânga, moderați, de altfel, În opinii, evitau să pomenească „drepturile” sau „libertățile” de teamă să nu pară naivi. În Europa de Est, comuniștii reformiști și suporterii lor evitau și ei acest limbaj - În cazul lor, fiindcă termenii erau compromiși și demonetizați de retorica oficială. Dar după jumătatea deceniului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai vechi a identității naționale și destinului lor În inima Europei, unde națiunile și popoarele mici au fost supuse dintotdeauna riscului dispariției. Rostul opoziției intelectuale din țară și de peste hotare, credea el, era de a aduce această preocupare În atenția opiniei internaționale, și nu de a pierde timpul Încercând să transforme imperiul „bizantin” al Moscovei. Mai mult, Europa Centrală era „destinul Vestului, Într-o formă concentrată”. Havel era de aceeași părere: comunismul era oglinda Întunecată pe care istoria o punea În fața
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
granițele sudice ale Uniunii Sovietice, a determinat Statele Unite să boicoteze Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980 (compliment Întors În 1984, când blocul sovietic a boicotat Jocurile Olimpice de la Los Angeles) și l-a făcut pe președintele Jimmy Carter să-și revizuiască public „opinia personală despre țelurile finale ale sovieticilor” (The New York Times, 1 ianuarie 1980). Invazia confirma că liderii occidentali au avut dreptate când au decis, la o Întrunire NATO cu doar două săptămâni Înainte, să instaleze În Europa de Vest 108 rachete Pershing II și 464
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exacerba În faza inițială problemele pe care era menită să le rezolve, ci Însemna realmente o pierdere a controlului. Iar comunismul se baza pe control - mai exact, comunismul era control: control asupra economiei, control asupra informației, control asupra mișcării, asupra opiniilor și asupra oamenilor. Restul era dialectică, iar dialectica - așa cum Îi explicase un veteran comunist lui Jorge Semprún la Buchenwald - „este arta și metoda de a cădea Întotdeauna În picioare”10. Curând, Gorbaciov și-a dat seama că, dacă voia să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Speriate la Început de propria lor existență - la urma urmelor, Uniunea Sovietică era Încă o dictatură a partidului unic -, aceste organizații s-au dezvoltat și au proliferat rapid. În 1988, susținerea lui Gorbaciov provenea deja mai mult din afara partidului, din partea opiniei publice naționale În formare. Logica obiectivelor reformiste ale lui Gorbaciov și decizia practică de a apela la națiune În confruntarea cu criticii conservatori din aparatul de partid au transformat dinamica perestroikăi. Pornit ca reformator În interiorul partidului, secretarul general acționa acum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu tot disconfortul de rigoare. Însă, În ochii unei națiuni care trecuse prin 70 de ani de dictatură, aceste manevre Îl făceau pe Gorbaciov să pară slab. De la Începutul anului 1989, popularitatea președintelui sovietic a scăzut continuu În sondajele de opinie. În toamna lui 1990, Gorbaciov nu mai avea decât sprijinul a 21% din populație. Așadar, cu mult Înainte de a pierde puterea, Gorbaciov ieșise din grațiile opiniei publice. Dar numai acasă: În alte părți, „Gorbimania” era În floare. În vizitele tot
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
slab. De la Începutul anului 1989, popularitatea președintelui sovietic a scăzut continuu În sondajele de opinie. În toamna lui 1990, Gorbaciov nu mai avea decât sprijinul a 21% din populație. Așadar, cu mult Înainte de a pierde puterea, Gorbaciov ieșise din grațiile opiniei publice. Dar numai acasă: În alte părți, „Gorbimania” era În floare. În vizitele tot mai dese peste hotare, Gorbaciov era copleșit cu onoruri de politicienii vest-europeni și aclamat de mulțimi entuziaste. Către sfârșitul anului 1988, Margaret Thatcher, care se număra
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau și mai interesate de declarațiile sale externe, printre care și o cuvântare ținută la 7 decembrie 1988 În plenul Adunării Generale a ONU. După ce a anunțat reducerea unilaterală a forțelor armate sovietice convenționale din Europa, Gorbaciov a Împărtășit audienței opinia că „Libertatea de a alege este un principiu universal. Nu trebuie să existe excepții”. Era mai mult decât o simplă renunțare la „doctrina Brejnev”: era o declarație că Moscova nu va recurge la forță pentru a impune țărilor Înfrățite „socialismul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
conta pe aprobarea tacită a comuniștilor. Din acest motiv a fost tolerat oficial Forumul Democrat Maghiar, organizație vădit naționalistă Înființată În septembrie 1987. Ungaria rămânea o „republică socialistă”, așa cum o descria În mod oficial Constituția revizuită În 1972. Diferențele de opinie și criticile erau În mare parte posibile doar În cadrul partidului, deși În alegerile din iunie 1985 autoritățile au permis pentru prima dată depunerea de candidaturi multiple pentru un singur loc, precum și alegerea câtorva candidați independenți care aveau aprobarea oficială. Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puțin vulnerabile - și nu doar pentru că toată lumea credea că Moscova nu va permite vreodată căderea ei. Orașele est-germane aveau un aspect ieftin și decrepit, poliția secretă, Stasi, era omniprezentă, iar Zidul Berlinului rămânea o oroare morală și estetică. Dar În opinia generală economia est-germană era Într-o formă mai bună decât cea din alte state socialiste. La a 40-a aniversare a țării, În octombrie 1989, prim-secretarul Erich Honecker se lăuda că economia RDG se află Între primele zece din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Gysi, iar numele partidului s-a schimbat, după tipic, În Partidul Socialismului Democratic. Vechea conducere comunistă (inclusiv Honecker și Krenze) a fost exclusă din partid, au Început (cum am mai văzut) discuții la masa rotundă cu reprezentanții Neues Forum (conform opiniei generale, cea mai importantă grupare de opoziție) și s-a stabilit data alegerilor libere. Dar, chiar Înainte ca noul (și ultimul) guvern al RDG condus de Hans Modrow, liderul de partid din Dresda, să schițeze „Programul de acțiune al partidului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
omniprezentelor autorități călca pe nervi tineretul. Dar, câtă vreme se abțineau de la confruntări cu regimul și mimau un oarecare respect pentru retorica sa bombastică, oamenii erau lăsați să-și vadă de treabă. Regimul reprima strict și brutal orice diferență de opinie. Participanții la demonstrațiile organizate la Praga și În alte orașe În august 1988 pentru comemorarea a douăzeci de ani de la invazie au fost arestați, iar eforturile neoficiale de a organiza un seminar „Est-Vest” În Praga au fost zădărnicite. În ianuarie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țării, atmosfera era mult mai optimistă decât În cazul „tranzițiilor” din alte țări comuniste, efect al ritmului accelerat al evenimentelor 25. La o săptămână după reprimarea sângeroasă a manifestației studențești, conducerea partidului demisionase. O săptămână mai târziu, Forumul Cetățenesc și Opinia Publică Împotriva Violenței (OPIV, un alter ego slovac al Forumului) căpătaseră un statut legal și negociau cu guvernul. Pe 29 noiembrie, Adunarea Federală, răspunzând cu docilitate unei revendicări a Forumului Cetățenesc, a Înlăturat din Constituția cehoslovacă clauza fundamentală ce garanta
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
s-a datorat unui complex de circumstanțe. Ca și În Polonia, opoziția intelectuală era unită mai ales de amintirea Înfrângerilor din trecut și de hotărârea de a evita confruntarea directă - nu Întâmplător principala organizație civică din Slovacia s-a autointitulat Opinia Publică Împotriva Violenței. Ca și În RDG, falimentul partidului conducător a fost sesizat atât de rapid, Încât opțiunea unei reacții organizate din partea ariergărzii partidului a fost aproape din start exclusă. Rolul lui Havel a fost Însă la fel de crucial: În nici o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avut monopolul armelor și gloanțelor, regimurile comuniste reușiseră să-și convingă cetățenii că este imprudent și impropriu să recurgi la forță. Cum poliția a spart capete În Praga și Berlin până În ultima clipă a vechiului regim, slovacii nu erau singura „Opinie Publică Împotriva Violenței”. Inapetența pentru violență era singurul lucru care Îi unea pe revoluționarii din 1989. În rest, ei erau un grup extrem de pestriț În fiecare țară, chiar prin comparație cu insurecțiile precedente. Proporțiile variau, dar În general „poporul” era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o concluzie previzibilă, cel puțin ca un rezultat logic al anilor de ostilitate reciprocă, reprimată și exploatată sub comunism, dar niciodată uitată. Dar nu a fost așa. În cei trei ani dintre căderea comunismului și separarea finală, toate sondajele de opinie arătau că majoritatea cehilor și slovacilor favorizau o formă sau alta de stat cehoslovac comun. Nici clasa politică nu era divizată: și la Praga, și la Bratislava s-a convenit dintru Început ca noua Cehoslovacie să fie o federație, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În iunie 1990. În Boemia și Moravia, Forumul Cetățenesc al lui Havel și-a asigurat o jumătate din voturi, iar restul s-a Împărțit Între comuniști și democrații creștini. În Slovacia, tabloul era mult mai complex: partidul afiliat Forumului Cetățenesc, Opinia Publică Împotriva Violenței, s-a remarcat drept cel mai mare grup, dar un procent consistent din voturi s-a Împărțit Între creștin-democrați, comuniști, creștin-democrații unguri și ecologiști 21. Dar noul Partid Național Slovac a obținut doar 13,9% În alegerile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În proprietatea statului - „Întreprinderi” pentru ale căror produse nu mai exista o piață protejată și care nu puteau atrage capital străin sau investitori privați. Pentru unele cercuri politice și de afaceri din Praga, Slovacia era o moștenire Împovărătoare. Între timp, Opinia Publică Împotriva Violenței s-a destrămat din motive similare. Cea mai marcantă personalitate a sa era acum Vladimir Mečiar, un fost boxer care jucase un rol relativ minor În evenimentele din 1989, dar care ulterior se dovedise mai iscusit decât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
săi la jocul politic democratic. După alegerile din iunie, el formase un guvern al Consiliului Național Slovac, dar stilul lui rebarbativ a divizat coaliția, iar locul i-a fost luat de politicianul catolic Ján Čarnogurský. Mečiar s-a separat de Opinia Publică Împotriva Violenței, formând Mișcarea pentru o Slovacie Democrată. Din toamna anului 1991 până În vara anului 1992, reprezentanții administrațiilor cehe și slovace au negociat Îndelung, căutând un punct de plecare pentru o Constituție descentralizată, federală, cum preferau cei mai mulți politicieni și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
această privință, disprețuindu-i fără deosebire pe sârbi, evrei și musulmani), singura discriminare generalizată din ultima vreme era probabil cea care-i viza pe albanezii din sud, categorisiți de mulți sloveni, croați, sârbi, macedoneni și muntengreni drept leneși și delincvenți. Opinia era larg Împărtășită În Serbia 3. Aceasta, din varii motive. Albanezii erau grupul etnic care creștea cel mai repede. Dacă În 1931 ei reprezentau 3,6% din populația Iugoslaviei, În 1948 ajunseseră deja la 7,9% (grație imigrației postbelice din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Începeau să creadă că ar duce-o mai bine dacă și-ar putea vedea de treabă fără să aibă grija iugoslavilor neajutorați din sud. Autoritatea personală a lui Tito și Înăbușirea energică a criticilor substanțiale au Împiedicat popularizarea unor asemenea opinii. Dar, după moartea lui, situația s-a deteriorat rapid. În anii ’60 și la Începutul deceniului următor, când boomul occidental atrăgea În Vest forța de muncă iugoslavă și trimitea Înapoi sume substanțiale În valută, suprapopularea și șomajul din sud nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Krajina - avea deja conflicte cu poliția croată și chema Belgradul În ajutor Împotriva „ustașilor” opresori. Slovenia, care era departe de Belgrad și În care erau mai puțin de 50.000 de sârbi, putea spera la o despindere pașnică de federație. Opinia internațională era scindată: Washingtonul sistase orice ajutor economic pentru Iugoslavia din cauza măsurilor aplicate de sârbi În Kosovo, dar se opunea tendințelor secesioniste. Cu câteva săptămâni Înainte de vizita președintelui Bush la Kiev, secretarul de stat James Baker a mers la Belgrad
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de stat american Madeleine Albright (care a spus că Miloševiæ va fi „personal răspunzător”), a președintelui francez Jacques Chirac și a secretarului general al NATO Javier Solana. Ca și Saddam Hussein câțiva ani mai târziu, Miloševiæ era la curent cu opiniile occidentale și convins că-i poate manipula pe politicienii străini. Nu era exclusiv vina lui. Flatat de vizitele frecvente ale unor diplomați americani - teribil de mândri de talentele lor de negociatori -, dictatorul iugoslav putea crede că era privit În Vest
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și În iulie 1998, când existau dovezi clare că situația din Kosovo e disperată, miniștrii de Externe din Grupul de Contact declarau public că soluția independenței este exclusă. Miloševiæ nu a Înțeles Însă impactul transformator al catastrofei din Bosnia asupra opiniei internaționale. Drepturile omului - și În special problema epurării etnice - erau acum pe buzele tuturor, cel puțin dintr-un sentiment chinuitor de vină pentru reacția tardivă În cazul precedent. În iunie 1998, Tribunalul pentru Crime de Război de la Haga a stabilit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atragă investitori occidentali și să aspire la o eventuală intrare În Uniunea Europeană. Succesul strategiilor economice ale Poloniei sau ale Estoniei, prin comparație cu soarta României sau a Ucrainei, este evident pentru orice vizitator. Judecate după activitatea micilor Întreprinzători sau optimismul opiniei publice, țările est-europene Înfloritoare stăteau mai bine chiar și decât fosta RDG, cu toate avantajele evidente ale acesteia. Putem conchide că țările postcomuniste mai „avansate”, precum Polonia - ori Republica Cehă, Estonia, Slovenia și chiar Ungaria -, au reușit astfel În decursul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]