13,416 matches
-
la școală, eu și Ben ne făceam de lucru prin casă și ne petreceam diminețile cu alte mame cu copii. Mă plictiseam până În punctul În care eram gata să comit o crimă prin imprudență. Mi-a dispărut eczema, dar mă dureau obrajii de la cât mă străduiam să-mi păstrez pe față o expresie prietenoasă și interesată. Stând la coadă la bancă, mă surprindeam uitându-mă pe furiș la cursul de schimb. Am senzația că mă bănuiau că plănuiesc un jaf. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
că nu ar putea exista vreun viciu mai mare, mai dăunător sau mai demn de oprobriu. Dar simonia secretă nu este și mai rea decît simonia? Simonia în chip de politică este mai puțin murdară și tristă? Cangrena care nu doare înseamnă că nu produce o plagă mortală în comparație cu cea care produce durere? Iar scopurile temporare care se amestecă în numirea Episcopilor și mijloacele folosite pentru obținerea scaunelor de către principe sînt poate altceva decît simonie? Simonia rafinată, cumsecade și chiar modestă
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
în comparație cu cea care produce durere? Iar scopurile temporare care se amestecă în numirea Episcopilor și mijloacele folosite pentru obținerea scaunelor de către principe sînt poate altceva decît simonie? Simonia rafinată, cumsecade și chiar modestă: nu dă pe dinafară de nerușinare, nu doare: semn rău, spun eu!? Cangrena există și este nevoie de bisturiu. Este adevărat că procesele pentru simonie au dispărut în vremurile noastre? Cine va îndrăzni să le reintroducă? Dar este poate acesta semnul sigur că au încetat acele cumplite vicii
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
mai hărțui!“ sau îmi dădea o replică la fel de răutăcioasă. Mă făcea să mă gândesc la cele câteva ocazii din ultimele săptămâni când i-am propus să facem dragoste, iar el s-a plâns că-i prea obosit sau că-l doare spatele, sau inventa ceva la fel de cusut cu ață albă. L-am crezut, dar poate că, în sinea lui, nu voia să facem dragoste. Adevărul e că, în ultimele două săptămâni, nici măcar nu ne apropiasem de Rio. Totuși, nicicând nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
toate ședințele foto ale revistei W și pilește toate celebritățile, am murmurat „Nu, mulțumesc“. Trebuie să fi fost până peste poate de cinică s-o refuz pe Xenia, vreau să spun, eu sunt atât de dependentă de manichiură, încât mă dor unghiile dacă nu-s vopsite cu lac de unghii rozalb de la NARS. Dar știți ce? Durerea de unghii era floare la ureche în comparație cu amărăciunea care mă copleșea acum. În a patra zi, Julie m-a anunțat că mă scoate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
că n-am avut o lună de miere și probabil nu voi avea niciodată. Mi-am șters o lacrimă rebelă de pe obraz. Ah, nuuuuu! Să ne îmbrățișăm toate, izbucniră gemenele. Asta era prea de tot. Brusc, a început să mă doară tot corpul, chiar și unghiile. Le simțeam de parcă sângerau sau așa ceva. Noroc cu Julie. Se scuză în grabă și mă târî spre mașina ei, iar de acolo am băgat viteză și ne-am întors la siguranța apartamentului ei. Am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
treizeci. Ah, m-am gândit, nu trebuie să uit să mă îmbrac cu halatul de la Ritz înainte să mor. Mai întâi, însă o să trag un petit pui de somn. Apoi, mă îmbrac... într-un minut. Ν Au. Aaau. Unghiile mă dureau rău de tot. Aveam o durere de cap îngrozitoare și mi-era greață. Ceva mă zgâria pe piele. Tremuram. Am deschis ochii, apoi i-am închis repede. Ah! Dumnezeule! Până peste poate de groaznic! Încă eram în camera mea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
zici că te simți „bine“? îmi reproșă ea. Ai putea avea o depresie bipolară avansată de tip maniacal sau ceva groaznic, de genul ăsta. Ca mai toate fetele din New York, Julie își face o tomografie de fiecare dată când o doare capul. E atât de familiarizată cu gradele depresiei încât ar putea să le diagnosticheze. Apoi a urmat: —Eduardo știe ce s-a-ntâmplat? —Bine’nțeles! I-am spus totul. N-aș vrea ca Julie să afle că i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Julie. Insistă să-ți spun adevărul. Asta chiar era ciudat. — Poftim? am întrebat — Nu trebuie să mai ieși cu el, mi-a replicat. Nici gând, Eduardo e adorabil. Ne petrecem weekendul pe iahtul regelui Spaniei. —Renunță! Te previn, o să te doară. Am ieșit din cabină și mi-am deschis portfardul. Trebuie să recunosc că era oarecum formidabil faptul că doi bărbați se băteau pe mine, dar m-am purtat ca și cum era îngrozitor. —Todd, știu că mă placi, dar eu, una, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Bronzare plăcută! Patrick Nu părea prea supărat. Poate aisbergul nu l-a deranjat chiar atât de mult. Poate nu era atât de superficial pe cât am crezut noaptea trecută. Câteodată mă grăbesc și judec greșit oamenii. Telefonul a sunat. Aaauuu! Mă durea capul. Unghiile mă chinuiau cumplit. Mă durea până și rădăcina părului, efectul unic al mahmurelii provocate de Bellini. Era Jazz. —Bună, mă întorc la New York împreună cu tine, mă anunță ea. —Minunat. Cred că plecăm la unu. Ne vedem la aeroport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Poate aisbergul nu l-a deranjat chiar atât de mult. Poate nu era atât de superficial pe cât am crezut noaptea trecută. Câteodată mă grăbesc și judec greșit oamenii. Telefonul a sunat. Aaauuu! Mă durea capul. Unghiile mă chinuiau cumplit. Mă durea până și rădăcina părului, efectul unic al mahmurelii provocate de Bellini. Era Jazz. —Bună, mă întorc la New York împreună cu tine, mă anunță ea. —Minunat. Cred că plecăm la unu. Ne vedem la aeroport, îmi zise. Vedeți, Patrick nu era groaznic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
la The Old Rectory. Am înlemnit. Contesta s-a încordat. Știa că știu că știe că sunt fiica tipului cu Afacerea cu Scaunele. — Ce s-a-ntâmplat? întrebă Charlie. Ah, cine-a spus că viața la țară e liniștită? Mă dor picioarele de mor, se plânse contesa, schimbând subiectul din mers. Se așeză în dreptul meu, în colțul opus, pe-un scaun Louis al XV-lea, părând sâcâită. Îmi ia o jumătate de oră să ajung dintr-o parte într-alta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
judecătoriei, cu speranța că-l voi vedea pe Frank cînd avea să fie urcat Într-o dubă a poliției care să-l transporte Înapoi la Malaga. Dar după zece minute am renunțat și m-am Întors la mașina mea. Mă durea că mi se dăduse peste nas. Refuzul lui Frank nu era doar o respingere a rolului meu tradițional de frate mai mare protector, ci și un semnal clar că voia să mă Îndepărteze de Marbella și de Estrella de Mar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
serioase ale nervilor și ale vaselor de sînge. Ai fost norocos, Charles. Ai leșinat probabil fiindcă te-ai lovit cu capul de podea. — De fapt, nu m-am lovit. M-a coborît el la podea, și cu destulă blîndețe. Mă doare gîtul foarte tare - abia pot să-nghit. M-a strîns de gît Într-un fel aparte, ca un masor priceput. Chestia ciudată e că mă simt puțin cam exaltat. — Euforie post-traumatică, decretă Cabrera, folosindu-și În sfîrșit cum trebuie seminariile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
cu o batistă pe care am scos-o din buzunarul blugilor și aplecându-mi privirea. Sper din suflet ca mama, ostenită fiind, să nu observe coșul care mi-a crescut ca un cucui inflamat în frunte (fruntea care încă mă doare de la lovitura de aseară) și iar să mă bată la cap cu mersul la doctor! Mă și văd așteptând plină de nervi printre mulți copii, ca un cocostârc golaș și trist aplecându-și stânjenit gâtul subțire și ochii nedumeriți printre
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și mă îndrept demnă spre camera mea, închizând ușa încet, deși îmi vine s-o trântesc cât colo. Mă duc la fereastră și rămân mult timp cu fruntea lipită de ea. îmi face bine că e rece, încă mă mai doare capul de la lovitura aia tâmpită de aseară. Poate dacă stau așa, cu fruntea lipită de geam, îmi trece nu numai durerea de cap, dar și coșul ăla nenorocit de pe frunte! Zăresc un fulg plutind în aer, străluminând rotund și liber
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ce vrei, nu contează. Eu îmi pun o fustă midi, mi-a făcut-o mama după un tipar din Burda. — Am și eu o rochie galbenă din triplu voal, spun eu încrun tată, ducându-mi mâna la fruntea care mă doare îngrozitor (cred că nu numai din cauza loviturii ăleia tâmpite, mai trebuie să mi vină și ciclul). Mi-a făcut-o croitoreasa după un model din Neckermann. Da’ n-am purtat-o până acum și-o să mă simt ca naiba în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pe frunte, să mi dau bretonul la o parte, și simt iar multe mici inflamații care zvâcnesc, nervoase. Parcă nu ar fi niște banale coșuri de adolescentă, ci niște vietăți autonome și viclene, care îmi bat în fruntea care mă doare, la fel cum bat în geam stropii de ploaie, care se întețesc și lovesc din ce în ce mai arțăgoși, ca niște talazuri oblice și înverșunate. îmi intră în nări, nechemat, mirosul de mare. îmi întorc privirea asupra foii de caiet studențesc, care mă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
drepte, care scriu (mă uit la ele acum, cu atenție), sunt încordate, aproape că tremură, pentru că acum întreaga greutate a trupului meu s-a strâns în pumn, și în palmă, și în degete, și în unghiile mele movulii, care mă dor. Mă uit pe pereți și ochii mi se rotesc observând totul, și mintea mea se rotește și ea și gândește întruna, pot auzi rotirea și rostirea necontenită a gândurilor înlăuntrul meu... înnebunitor. Nu mă pot oglindi la nesfârșit doar în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cuțită, dar nu mă minți! Eu merg în seara asta la un ceai la Anda, la care vine și Georgiana. Nu mă minți! Să fie clar! Ochii lui cenușii s-au înnegurat de tot. îmi las privirea în jos. Mă dor cuvintele lui, mi le-a aruncat drept în față ca pe niște ghiulele. Nu, nu cred că el e personajul meu. M-am înșe lat. Nu cred că tu ești Edo! Edo nu mi-ar vorbi așa, nu s-ar
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
a ajutat să mă așez pe canapea, cu gesturi de o surprinzătoare delicatețe. — Te dddoare genunchiul? m-a întrebat, în timp ce îmi curăța rana cu vată îmbibată în nu știu ce soluție, îngenuncheat în fața mea. Vvrei să ți a-duc un ccal-mant? Mă doare sufletul, Bobo! Vreau un calmant pentru suflet! Vreau să-l văd! am șoptit cu glas răgușit. Trebuie neapărat să-l văd! Vreau să merg la spital să-l văd! Bobo a tăcut pentru o vreme - mie mi s-a părut
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
dezgustată pe care i-o aruncase ea în spital. E adevărat că el se refăcuse destul de bine de atunci. Dar nu-i era suficientă o refacere exterioară. Eduard își dăduse seama, cu nemăsurată surprindere, că are un interior care îl durea la fel de mult ca exteriorul. Ca și cum prăbușirea de pe stâncă ar fi antrenat, în mod neprevăzut, și o prăbușire interioară. Iar interiorul lui îi arăta o cu totul altă ființă decât cea în pielea căreia trăise atâta vreme. O ființă vulnerabilă, înfricoșată
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nopți când visa și în și mai rarele dimineți când își amintea visele de peste noapte, Clara Ionescu se trezea cu chipul domnului Neacșu în minte și se uita nedumerită alături. Dacă era înainte de ora 7, îl zărea pe domnul Ionescu dor mind destins, sforăind ușor, bine înfășurat în plapumă. Se trăgea instinctiv mai aproape de el și el o cuprindea părintește în brațe, continuându-și netulburat somnul profund. Clara se cuibărea în brațele lui, recunoscătoare, și adormea la loc, instantaneu. însă în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
te-ai plictisit? o întrebă domnul Ionescu mai târziu, în timp ce conducea mașina prin noapte spre casă. — Am văzut, îi răspunse Clara cu o voce sugrumată, ridicân du-și gulerul hainei de blană în jurul gâtului. Am văzut. Era înfrigurată și o durea capul îngrozitor. Privirea de rămas-bun a domnului Neacșu, insidioasă, galeșă și umedă, i se înșurubase în creier și de acolo îi răspândise cu voluptate o stare de vomă. Nu mai găsea nimic îmbietor în ea, ci doar ceva gre țos
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mai simțit de peste douăzeci de ani?“ se întrebă ea, retoric. Domnul Ionescu rămăsese în barul hotelului, zăbovind la o bere cu Codrin Neacșu. Ionela moțăise tot drumul în mașină și apoi, după masa de prânz de la restaurant, declarase că o doare capul și că se retrage să se odihnească în camera de hotel. Ceilalți invitați refuzaseră până la urmă propunerea de a merge la mare. Erau oameni așezați, cu răspunderi familiale și cu un profund simț practic. Nu pricepeau ce se poate
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]