12,743 matches
-
Preatrecătoare (1981), din nou întunecat, e înghețat, împietrit, veșted („regatul de iască al Mumei”), iar lamentoul sună mai violent în prima parte, pentru ca într-un ciclu de „12 melancolii” să recadă pe linia melodică a unei plângeri mai blânde, „vocea” eului liric unindu-se cu vocea naturii. În Anotimpuri (1983; Premiul Asociației Scriitorilor din București) întoarcerea la copilărie și la lumea satului (casa natală, părinții, natura) aduce un suflu proaspăt, mai ales la nivelul limbajului, întors acum spre graiul regional (oltenesc
TACOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
1999), Dialog cu hârtia (2000) și Sfârșit de coridă (2001). Goana după sacru rămâne impulsul poetic dominant, însă acum divinul nu se mai oferă, ci se refuză cu obstinație. În consecință, euforia lasă loc depresiei ori măcar stării elegiace, iar eul liric învestește rememorarea cu rolul de strategie compensatoare. Poemele își păstrează deopotrivă dimensiunile și caracterul bipartit, cu diferența că aici prima secvență e aceea conotată cu atributele hierofanicului, pentru ca piesa finală să marcheze o crudă sfâșiere a iluziilor: „Ar fi
ŢARINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290087_a_291416]
-
hamsterii, O, 1990, 43; Laura Pavel, Măștile bovarismului, ECH, 1990, 10; Nicolae Manolescu, În sfârșit, un roman, RL, 1990, 49; Mihai Dragolea, Jazz și bovarism, ST, 1990, 11-12; Ioan Holban, O populație în refugiu, CRC, 1991, 9; Maria-Ana Tupan, Arhitectura eului fictiv, VR, 1991, 4; Dorin Popa, „Prefer să fiu comparat cu Balzac decât cu Che Guevara” (interviu cu Stelian Tănase), CRC, 1991, 20; Florin Sicoie, În dialog cu Stelian Tănase, CNT, 1992, 34, 35; Florin Sicoie, Analiza politică și „uneltele
TANASE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290051_a_291380]
-
exploatând tot antiteza dintre spațiul care izolează și golește de sentimente și spațiul din afară. Personajul central - o fostă infirmieră care a ajuns să fie „înghițită psihic” de ce e în jurul ei - încearcă să construiască o alegorie a salvării, a recuperării eului. Romanul e construit din monologuri și dialoguri cu diverse „măști”, adesea incoerente, brutale tocmai prin simplitatea lor, care par să nu aibă nici început și nici sfârșit. E un microcosmos care generează lumi iluzorii, dând naștere la o mulțime de
TARZIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290092_a_291421]
-
unde oamenii sunt angrenați într-un mecanism uriaș ce lucrează fără încetare. Și în romanul Locatarul (1979) în prim-plan se află modul în care schimbarea (cea adevărată) trebuie să vină din interior: monstruozitatea din afară nu trebuie să altereze eul individului, omul e în primul rând un „locatar” al sinelui său, al conștiinței sale și abia după aceea al unui spațiu real. Cruzimea, egoismul, ura, dorința de acaparare, nivelarea individului sunt elemente ce pot fi înlocuite cu un „model al
TARZIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290092_a_291421]
-
creator impune o comparație cu Meșterul Manole, altundeva se vorbește despre cuprinderea demiurgică a lumii: „În fiecare verb o bătaie a inimii, / în fiecare substantiv - o monadă, / în fiecare adjectiv - ochii apoși ai unei căprioare” (Epitaful cuvintelor). Forța ce propulsează eul spre găsirea „țărmului de aur” al poeziei nu poate fi decât erosul, care înseamnă idealizare și proiecție cosmică a iubitei. De aceea, absența ei este resimțită acut: „Ne-am despărțit ca două continente” (Poem pentru plecarea ta), iar Ofelia devine
TAUTU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290101_a_291430]
-
editorial în 1958, cu amplul poem Răscruce, scris în cheie folclorică și evocând satul postbelic. Versurile din placheta La ruptul apelor (1960) stau sub semnul dorului de ducă și al elanurilor tinereții. Contactul cu lumea mare, adâncirea în tainele propriului eu vor da orizont și substanță liricii lui T., îi vor moderniza într-o oarecare măsură versul. Culegerile ulterioare, Neliniști (1963), Din patru vânturi (1964), Insula cerbilor (1966) ș.a., conțin o sumedenie de întrebări despre paradoxurile secolului, „filosofări” lirice (uneori, totuși
TELEUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290127_a_291456]
-
o întinsă rețea de referințe culturale, din lumea artelor sau a filosofiei. Dintre poemele de amploare se remarcă, datorită și substratului meditativ, Sensul horelor, Târziu, când pe oameni îi doare Steaua Polară, dar mai cu seamă cele din volumele Întoarcerea dramaticului Eu (1983), Piramida singurătății: introspecții (2000), Ninge la o margine de existență (2002). Publicistica din Goniți pasărea de cenușă (1982) aduce în atenție gravitatea unor probleme privind viața socială, economică și culturală contemporană. SCRIERI: Răscruce, Chișinău, 1958; La ruptul apelor, Chișinău
TELEUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290127_a_291456]
-
1970; Îmblânzirea focului, Chișinău, 1971; Eroica, Chișinău, 1973; Momentul inimii, Chișinău, 1975; Și alte neliniști, Chișinău, 1975; Portretî vo vremeni, tr. Elena Akselrod, Moscova, 1976; Încercarea de a nu muri, Chișinău, 1980; Goniți pasărea de cenușă, Chișinău, 1982; Întoarcerea dramaticului Eu, Chișinău, 1983; Scrieri alese, I-II, pref. Valeriu Senic, Chișinău, 1985; Ciclul italian sau Criza de timp, Chișinău, 1987; Piramida singurătății: introspecții, Chișinău, 2000; Ninge la o margine de existență, Chișinău, 2002; Decebal, Chișinău, 2003; Momentul inimii, Chișinău, 2003. Traduceri
TELEUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290127_a_291456]
-
În Achene zburătoare (1986; Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei) și în Materia signata (1992) se adâncește polaritatea între „materia” scrisă și cea nescrisă, a realului, aceea care scapă întotdeauna și care nu poate fi „interpretată” prin litere sau prin cuvinte. Eul poetic este iremediabil prins între exaltare și melancolie, între percepția disperat vitalistă și cea intelectuală, într-o dublă revoltă, împotriva realității discontinue, perisabile, dar și împotriva la fel de trecătoarei lumi de hârtie: „cum mă temeam în copilărie/ de gura deschisă a
TARTLER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
o constituie un „conformism etic” grefat pe mistică și ortodoxie), Lucian Blaga (optează pentru mit, transfigurarea realității și metafizică), Nichifor Crainic (afirmă o poziție tradiționalistă extremă, definită ca naționalism integral), Șerban Cioculescu (vede în noua spiritualitate un individualism bazat pe eul intelectual), Ionel Jianu, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Sandu Tudor. Sunt prezenți cu poezie Ion Barbu (Dioptrie, ev arid), Camil Baltazar, Jacques G. Costin, Mihail Celarianu, Andrei Tudor, Leon Feraru, Cicerone Theodorescu, Emil Gulian, Eugen Jebeleanu, Tana Quil ș.a.
TIPARNIŢA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290192_a_291521]
-
al războiului. Versurile din volumul Focul din amnar (1946), intitulat inițial Vocile nopții, citite inițial în cenaclul Sburătorul, sunt dedicate memoriei lui E. Lovinescu. Și aici peisajul este apocaliptic, populat de strigoi, fantome, dar sentimentul amenințării se potențează, iar subiectivitatea eului poetic pare stimulată în acest context învălmășit. Macabrul, ciudatul se înscriu în aceeași manieră a unui simbolism ambiguu, rar explicitat, dar cu siguranță - în intenția autorului - conotat social: „Urechile îmi hăuie ca scoicile marine./ Vreau să dorm. Fără voi, fără
THEODORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]
-
nivelul universului, tematicii, tonalității, stilului. Poemele, construite pe un rudiment epic, sunt plasate în Antichitatea latină, iar formula poetică are simplitatea versificației populare și revine la începuturile ermetizant-simboliste ale lui T. Conotația socială, vagă, poate fi întrezărită în faptul că eul poetic adoptă perspectiva unui sclav aflat în captivitate la Roma. Ciclul Țărm singuratic cuprinde poeme în care sentimentul naturii, mai ales marine, asociat erosului hieratic, melancolic, luminos, izbucnește cu forță, pentru prima și ultima oară. Volumul postum Nebunul regelui (1976
THEODORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]
-
radiantă sui generis, un produs al forțelor și mișcărilor, o succesiune de urmări. Totul este curgere, mișcare, schimbare, iar fluxul devenirii nu este niciodată ființare. Impermanența nu se limitează doar la lumea fizică, ci se extinde și asupra psihicului. Însuși eul, din care brahmanii făcuseră o substanță eternă, este cuprins în acest flux al precarității. Buddhismul este unic în istoria gândirii umane prin negarea existenței unui Suflet, Sine, Ătman. Ceea ce numim conștiință, nu este decât o succesiune atomară de stări, ele
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
continuă schimbare, așa că, ea este complet instabilă. Numai credința noastră în instabilitatea și unitatea acestei efemerități a stărilor de conștiință, însoțită de o continuă repetiție și obișnuință, ne îndepărtează de adevărata esență a lumii fizice și psihice - impermanența și devenirea. Eul e un simplu flux de idei și tot ceea ce suntem e un rezultat a ceea ce am gândit. „Sufletul” nostru este asemenea unei flăcări dintr-o suită neîntreruptă și mereu reînnoită de flăcări, care sunt într-o unitate și care provin
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
flăcări dintr-o suită neîntreruptă și mereu reînnoită de flăcări, care sunt într-o unitate și care provin din același ulei care arde. El reprezintă amăgirea produsă de ceva vremelnic și în permanentă schimbare, care se consideră a fi un eu. Concepția buddhistă despre suferință (păli: dukkha) poate fi privită sub trei aspecte: dukkha drept suferință ca atare (păli: dukkha dukkha), dukkha cea determinată de schimbare (păli: vipariṇăma-dukkha) și dukkha ca stări condiționate (saṃkhăra-dukkha). Toate tipurile de suferință din viață precum
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
texte, cuvântul saddhă are și înțelesul de „credință”, apropiat înțelesului din celelalte religii, în sensul că semnifică devoțiune față de Buddha, dhamma și saṃgha. Țelul eliberării buddhiste este Nirvăṇa, starea în care încetează orice dorință și în care este înfrântă mândria eului sfidător. Nirvăṇa este extincția subiectului și dizolvarea obiectului. Această noțiune presupune o dialectică de genul celei pyrrhoniene, prin care se neagă tot ceea ce se poate afirma despre un obiect. Nirvăṇa este și nu este în același timp. Cei care dobândesc
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
stilistice, încadrându-se astfel modaltităților de expunere a unui anumit gen literar. Speciile litearare pot fi în proză sau în versuri. Speciile fundamentale ale genurilor literare: I. Genul liricgenul literar în care ideile, sentimentele se transmit în mod direct prin intermediul eului liric si al figurilor de stil 1. Lirica orală(populară) cu speciile: * Doina : de dor, de jale, de voinicie, de cătănie, de înstăinare etc * Cântecul: haiducesc, de leagăn, ritual, de muncă, al obiceiurilor (colinde), al miresei, bocetul etc * Ghicitoarea, strigătura
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
sala Bibliotecii Județene. întrebată ce mai face, Geta Cincu i-a răspuns prietenei sale Tuța: „Iată, stau mai la răcoare cu dl Călin”. Întrucît în sală nu erau aburi, cred că a dat cuvintelor sale un sens figurat. Pentru mulți eu trec drept un „om rece”. „Calzi” sînt cei expansivi, sentimentali, care se aprind ușor și promit multe. Dimpotrivă, după aceeași împărțire schematică, cei ce se manifestă cu reținere sînt „reci”. Și într-un caz și în celălalt, forma e luată
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
unei noi istorii. Nu știu de ce vă scriu toate acestea. Poate ca o descărcare a revoltei și atenuarea neputinței mele de a interveni în vreun fel pentru salvgardarea monumentelor pe care ni le-au lăsat înaintașii. Dar ce putem face eu singur și alți câțiva arhitecți înspăimântați, când instituția oficială care se ocupă de arhitectură Uniunea Arhitecților nu are curajul să miște un deget? Nu mai vorbesc de toată intelectualitatea noastră care-și ascunde capul ca struțul în nisip. Poate că
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
fim și ceea ce suntem cu adevărat?”. Rest ne-aritmetic, de fapt. Mai curând o funcție cu multe variabile operând În câmpul imponderabilelor diferența dintre ceea ce ar fi vrut și ceea ce a izbutit scriitorul, Între prezumția vocației și realitatea Înfăptuirii, Între eul aparent și cel codificat, freatic al interiorității, unde biografia se subminează și se izbăvește prin scris. Chinuitoare zădărnicie, dăruire maladivă față de o himeră? Ne salvează totuși, atât cât se poate, de mediocritatea cotidianului și de mediocritatea din noi Înșine. Scrisul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
care, În acuitatea lecturii, le asumă, le Însuflețește, le Îmbogățește și le face vii, imediate, personale, inconfundabile, persistente, Într-un fratern act de iscoditoare reanimare, de o irezistibilă forță persuasivă. Scrisul - substitut al rugăciunii, cum spunea Kafka -, imersia În propriul eu ca șansă de a regăsi pe „celălalt”, de a penetra, altfel, lumea. Nu este vorba de o sacralizare a profanului, ci de autentificarea inseparabilității dintre sacru și profan, În actele umane diurne și nocturne, publice sau intime și, nu În
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
s-o separ de orice alt „patriotism” decât cel care, recunoscând Patria În Limbă, recunoaște că nu este neapărat vorba de fidelitatea față de un loc sau o istorie, sau o colectivitate, ci, mai mult și Înainte de toate, de fidelitatea față de eul nostru profund, Înscris În limbă, față de individualitatea irepetabilă a oricăruia dintre noi, față de singularitatea fiecăruia În destinul colectiv de care, inevitabil, a fost marcat. Cum spune poetul laureat azi, „Asta mi-e fața,/ asta viața./ Astea temele, astea poemele”. Scribul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
vehementă, mereu puternică originalitate a „adevărului”, niciodată pur sau simplu, doar purificat prin expresia poetică și simplificat prin urgența implicării. Un credo poetic sever al integrității, somând teluricul cotidian să dea seamă În fața interogației tumultuoase a spiritului. Acutizată asumare a eului și a lumii, am spune. Ferma „esențializare” În Poeme nerușinate, Cartea Mâniei și Apocalipsa după Marta (la acest volum antologic mă refer În cele ce urmează) ar putea șoca amatorii de virtualități ludice. Recunoștem aici o direcție poetică majoră În
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
nu știu de partea cui este dreptatea, de aceea măsura mea este toleranța și iubirea... am trăit cu mine Însumi, fără să-i spun altuia: fă la fel”. Șoapta sa nu se mai aude, Însă, orbirea și surzenia au umflat eul și anulat dialogul. Zgomotele planetei isterizate acoperă, azi, prea adesea, pulsul isterizat al solitarilor. Întrebarea veche nu s-a devalorizat, Însă. „Până unde se poate glumi?”... Pragmatismul competiției cinice și al consumului copilăresc, față În față cu fanatismul ucigaș, vitalizat
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]