KorAP: Find »[drukola/base=narativ & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...472 473 474 ...488 >

12,197 matches

Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599

autorilor contează. Apariția noilor generații tulbură în atare măsură apele, încît se pierd din vedere tocmai chestiunile esențiale ale afirmării. În primul rînd, talentul indubitabil. Soluțiile narative ale celor mai nou veniți de o expresivitate eclatantă adesea întîrzie în strategii narative bicisnice, contînd mai ales pe exacerbarea unui eu auctorial traumatizat de convulsiile vulgare ale zilei, neînstare, doar prin el însuși, să genereze operă de marcă. Nici întreținerea unei turbulențe critice în jurul debutanților, nici plasarea acestora în mediatizate serii editoriale n-

by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
american, francez, spaniol simplifică imediat operațiunea diferențierii. Nu ne putem imagina implicarea unor Ian McEwan, Jonathan Coe, Julian Barnes, Michael Cunningham, Tracy Chevalier, Paul Auster, Michel Houellbecq, Javier Marías romancieri de ultimă oră, cu nimic însă mai prejos de valorile narative al predecesorilor notorii, deja clasicizați în dezbateri aride despre... impasuri. Toți aceștia și mulți alții, egali lor scriu pur și simplu admirabil și asta pentru că feriți de tentații exacerbat auctoriale la modă povestesc admirabil. Inventează trame dense și imprevizibile, inventează

by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744

a scrierilor sale despre români, le redactează pe unele dintre ele, la cerere sau nu, direct în latină (Lemny, Cantemireștii 114).] De ce, așadar, speculum și pentru ce anume? În culturile vechi, predominant orale, schemele creațiilor populare, printre care și formele narative cu relevanță identitară (mituri, legende etc.), menținute în timp datorită tehnicilor specifice de memorare, au structurat eficient "câmpul imaginativ" general, care la rândul lui le-a ajutat să se stabilizeze. Oricât de bogată ar fi o literatură sau o mitologie

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
specifică a mentalului colectiv; se comportă precum un sistem care primește continuu informații dinspre realitate prin filtrul gândirii colective și al imaginației sale complexe; prelucrează și sintetizează datele receptate, pentru ca ele să devină reprezentări simbolice și imagini, mituri și structuri narative, coduri (ritualice, spre exemplu) și norme de conviețuire - toate acestea având în final o valoare identitară pentru comunitate. Raportul deschis și permanent cu istoria îl transformă în martor al puterii, care astfel îl poate integra în programul său politic, de

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
nici imagini literare cu semnificație metaforică și nici neapărat simboluri. Ca simple reprezentări sociale, pot fi relevante, spre exemplu, pentru ceea ce vom numi imaginarul cotidianului sau pentru cel al puterii (laice sau religioase), jucând eventual un rol în unele contexte narative sau în relații și sub-sisteme de putere semnificante. În al doilea rând, noțiunea de fantezie pare a fi folosită ea însăși ambiguu de Le Goff. Dacă reprezentarea e supusă acțiunii acesteia și e transformată într-o unitate simbolică sau "ficțională

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
a imaginarului medieval (românesc). Miturile, modelele religioase sau cele eroice (populare), simbolurile și imaginile sprijină și se integrează în procesul de memorare colectivă, ce duce la fixarea în imaginar într-un mod structurat (precum în mod necesar se organizează materia narativă într-o povestire fondatoare) a locurilor comune cu relevanță identitară. Pentru că sunt solicitate competențele mnemotehnice ale comunității, se coagulează pe fundamente culturale generale cu valoare antropologică (simbolismul spațiului, al timpului, al puterii, al imaginii morții, ritualurile etc.) o rețea deschisă

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
cazurile concrete, de la care a plecat de fapt propria lui propunere; ele vizează modul în care imaginile perceptibilului și ale non-perceptibilului se proiectează în imaginarul colectiv, acolo unde este posibilă o articulare coerentă și funcțională a lor, intrinsecă unor structuri narative cu valoare identitară reprezentativă pentru o comunitate. Un alt punct de vedere asupra imaginarului colectiv este derivat tot din observațiile lui Le Goff de la finalul volumului său: mecanismul social nu exclude o dominantă antropologică. Adaug însă aici ceea ce istoricul francez

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
imaginea despre sine, așa cum ea dorește și poate să le construiască. Imaginarul ca formă de narare a istoriei Dacă prima dimensiune a câmpului social care influențează imaginarul medievalității este puterea, a doua e dată de istorie și de transpunerea ei narativă în opera istoriografică. Scrierile despre trecutul comunității ne interesează aici ca principal obiect de analiză, în calitatea lor de reflex al unei conștiințe colective sau individuale, preocupate de procesele politice majore, sociale, spirituale (religioase) și culturale. Istoriografia reprezintă materializarea unei

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
în toate resorturile sale, oricât de schematice, conține însă "semne-însemne" (ca să-l reamintesc pe Le Goff) ale unei istorii particulare și reflectă o anumită semnificație a timpului care îl străbate și care îi asigură dinamica internă (în special prin unitățile narative reiterate). Această înțelegere a sistemului imaginarului nu putea să survină decât într-o paradigmă epistemologică generoasă și relativistă, ce a făcut posibilă ieșirea din cadrele "gândirii tari" ale "istoriei politice", pe care discursul filosofic al secolului XX în general o

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
accente fenomenologice. În istoriografia contemporană anglo-americană, opțiunea anti-pozitivistă a devenit chiar mai radicală teoretic pe drumul deschis în analiza retorică și naratologică de Hayden White și continuat în același spirit de olandezul Franklin R. Ankersmit, prin elaborarea unei coerente metodologii narative a istoriei (fundamentate până în anii 2000 și din care s-a desprins recenta naratologie vizuală, teoretizată spre exemplu de cercetătoarea Marie-Laure Ryan10). Spiritul modernist al "noii istorii" se desparte definitiv de direcția tradițională analitică. Istoria însăși este citită precum o

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
până la acea dată prin abandonarea convingerii că practica istoriografică este axată pe explicarea trecutului prin reguli logice (precum în modelul deductiv sau nomologic și în modelul rațional) și, în consecință, prin trecerea la analiza povestirii istorice nu doar ca procedeu narativ, retoric sau cultural, ci și ca martor și model socio-politic (viziune pe care o integrez în strategia teoretică a acestei cercetări). Mutația realizată de Arthur Danto în scrierile sale târzii, de la o strictă filosofie analitică a istoriei la o problematizare

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
afirma și Patlagean) și este consubstanțială relației complementare dintre trup și spirit, dintre rațiune și fantastic. Funcționarea" celor două lumi, realitatea și imaginarul, este însă asemănătoare în ce privește schema raporturilor de putere dintre componentele lor, dar și funcția simbolului și structurarea narativă, mai ales pentru tipul de cultură predominant orală. Imaginarul nu este "o simplă travestire a realității" (Boia 24) și nicio invazie brutală a datelor concrete în abstract (opinie comună a cercetătorilor francezi citați și a istoricului român), ci o filtrare

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
pulsează" precum un organism viu și îi asigură astfel imaginarului colectiv posibilitatea de a rămâne permanent în relație cu realitatea; la rândul ei, comunitatea îl solicită, dar îl și consolidează prin reluări (rememorări) și noi combinații sub forma sub-unităților discursive (narative, simbolice, mitice etc.). A doua schemă conceptuală o descrie pe prima, dar o și depliază, astfel încât să poată fi adaptată la profilul istoric al fiecărei perioade în parte. Vom urmări în capitolul Speculum mundi acest lucru cu ajutorul textelor medievale, ce

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
în raport cu gândirea colectivă. Ce anume au în comun cele două rețele (folosesc alternativ în funcție de contexte și noțiunile de schemă, sau model, sau matrice) și ce diferă, în afară de faptul că doar una are o referință temporală specifică? Forme generative (arhetipuri), unități narative și simbolice, structuri funcționale (precum ritualurile) se întâlnesc în amândouă, atât în grila generală, cât și pe "harta" imaginarului medieval. Ceea ce în primul sistem constituie forma, în modelul imaginarului medieval românesc este reprezentat prin rezultatul și conținutul "narativizării" acesteia; devin

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
primul sistem constituie forma, în modelul imaginarului medieval românesc este reprezentat prin rezultatul și conținutul "narativizării" acesteia; devin astfel relevante elementele componente ale structurii și modalitățile prin care este construită. Spre exemplu, dacă, în primul sistem clasăm mitul drept unitate narativă fundamentală pentru imaginarul colectiv, alături de arhetip și de modelele legendare, în cel de-al doilea, particular, el devine narațiunea fondării unei anumite civilizații, în relație cu o figură specifică, cea a întemeietorului creștin (Constantin I), legendar (local, Dragoș sau Negru-vodă

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
memoriei, precum este, în schimb, rezultatul lui, respectiv imaginarul colectiv. În acest "sistem" mental pătrund dinspre gândirea practică și dinspre gândirea intelectuală (teorie) informații relevante pentru povestitorul colectiv și care, prelucrate de imaginație, sunt absorbite în "rețea" în diverse sub-structuri narative și simbolice. Reprezentarea, înțeleasă ca schemă de proiecție mentală, nu ar fi în mod obligatoriu purtătoarea unui simbolism preexistent (în accepțiunea lui Le Goff). Gândirea colectivă o folosește pentru a transfera, a păstra, dar și pentru a crea ulterior noi

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
lumea sensibilă. Procesul de memorare este mai simplu și solicită cel mai redus interval pentru transformarea informației externe în interpretarea ei, însă acest lucru nu înseamnă că imaginarul aferent lui este mai puțin important decât gândirea simbolică (logică) sau mitică (narativă). Datele lui concrete sunt relevante în analiza mediului, a condițiilor de viață, a relațiilor interumane, pentru reconstituiri și recuperări de cadre de civilizație sau de fragmente relevante de viață materială. Imaginarul corpului, oglindit de mărturii, este el însuși un testimonial

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
mitizate; se ajunge astfel la o nouă structură internă, parte din rețeaua deschisă și potențial activă. Thomas și școala internațională de cercetători ai imaginarului care îi stau alături conciliază două metode afirmate în ultimele decenii în studiul imaginii, respectiv semiotica narativă și mito-critica propusă de Durand. Imaginea, fie literară, fie iconografică, are o "gramatică", o "declinare", un "stil" propriu. Figurile care polarizează imaginarul sunt: pe de o parte, metonimia și metafora − prima, prin deplasarea sensului în interiorul aceleiași rețele semantice (fiecare imagine

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
este însă niciodată suficient pentru a explica specificitatea configurărilor mitice dintr-o operă. Este necesară și o privire în diacronie, subliniază Walter, pentru a da tabloul istoric complet al respectivei rețele mitice. Deși povestirile populare conservă cuvinte, expresii și scheme narative antice, golite de sens și stereotipe, ele pot primi în timp, în aproape aceeași formă, un conținut modificat; în acest fel, se întâmplă ca două povestiri, una populară (tradițională) și una medievală (modernă), să aibă o origine comună, dar nu

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
timp, în aproape aceeași formă, un conținut modificat; în acest fel, se întâmplă ca două povestiri, una populară (tradițională) și una medievală (modernă), să aibă o origine comună, dar nu neapărat cea "târzie" să o imite pe cea "timpurie". Schema narativă comună și chiar limbajul foarte asemănător pot proveni din același prototip mitic, în acest caz veritabilul "nod" al tradiției, rădăcină adâncă și prolifică.13 Considerațiile despre imaginea medievală pleacă în schimb de la o contribuție particulară, respectiv teoria mistică a lui

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
diferență ar consta în faptul că ideologiile țin mai curând de vocabularul politic al spațiului profan (nu doar secularizat, mă refer la putere în general), în timp ce unitățile mitologice, religioase, credințele au în comun faptul că spațiul la care trimit (cadrul narativ) sau în care sunt manifeste (cadrul ritualic sau ceremonial) stau obligatoriu sub semnul sacrului. Am introdus la acest nivel structurile derivate cu ajutorul miturilor, care, la rândul lor, se pot încadra în mai multe serii, după anumiți factori. În funcție de referința lor

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
ales de manifestarea explicită a sacrului și a fantasticului. Dintre toate aceste clase, doar bestiarele sunt lipsite de narațiune, pentru că se prezintă mai curând ca un inventar de elemente compuse asemănător, care însă, în afara seriei, devin funcționale în diverse structuri narative. Pentru celelalte clase, este obligatorie precizarea schemei narative. Ultimul nivel, stabilit tot convențional, este și cel mai simplu organizat, fiind al unităților de bază, imaginea, simbolul și semnul (pentru care se impun câteva precizări în plus față de definițiile comune, ca

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
fantasticului. Dintre toate aceste clase, doar bestiarele sunt lipsite de narațiune, pentru că se prezintă mai curând ca un inventar de elemente compuse asemănător, care însă, în afara seriei, devin funcționale în diverse structuri narative. Pentru celelalte clase, este obligatorie precizarea schemei narative. Ultimul nivel, stabilit tot convențional, este și cel mai simplu organizat, fiind al unităților de bază, imaginea, simbolul și semnul (pentru care se impun câteva precizări în plus față de definițiile comune, ca apoi să fie mai ușor adaptate la analiza

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
care descriu ceremonialurile de consacrare a puterii sau care redau portretul identitar; ea provoacă imaginația intelectuală, se bazează pe coduri culturale și pe cunoaștere; imaginea-semn are în schimb un caracter informativ, de aceea funcția ei se situează mai aproape de procedeul narativ, de trăire, de reactivitate și de senzorial. Semnul declanșează sau intră în schema acțiunii, în timp ce simbolul apare - în această teorie - ca un garant al relației cu sacrul sau cu lumea ideilor. Simbolul asigură accesul către o semnificație care codifică transcendentul

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
teritoriu, civilizarea), cu ritualul (sacrificarea unui animal) și cu simbolul (heraldica, tronul, sceptrul, coroana); codurile scenografice, scenariile ceremonialurilor − primirea solilor, mazilirea, primirea domnului la hotar etc. − particularizează structurile "morfologice" ale sistemului general al imaginarului. Aceste formule, sau descrieri, sau sub-structuri narative se realizează așadar pe un traseu cumulativ, care străbate nivelele și dă naștere compozițiilor textuale sau reprezentărilor figurale ce corespund realului sau lumii imaginate. De aceea subliniam în mai multe rânduri că discursul public asupra istoriei trecute devine un model

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]