12,604 matches
-
Merle (1982: 90), în lipsa altui principiu definitoriu, numește relațiile interna-ționale "fluxuri care traversează sau încearcă să traverseze o graniță". Aceste definiții evită, poate, seria de definiții mai restrictive pe care tocmai le-am menționat. Numai că ele suferă de defectul opus: conflictul este una din temele de la sine înțelese ale tuturor științelor sociale, iar a trece de o graniță este ceva foarte vag. Pusă în fața necesității de a include tot mai mulți factori cauzali, interni sau transnaționali, pentru a fundamenta analiza
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
al criticii lui Carr a fost inexistența unei armonii a intereselor. Idealismul, după cum a afirmat acesta, are trei mari cusururi: motivația este considerată prioritară față de interese, etica față de politică și teoria față de practică. Carr considera că realismul pornește de la premise opuse. Realismul este o cercetare a consecințelor; el întîi cercetează urmările posibile ale acțiunilor și apoi argumentează în sens invers. El nu judecă politica pe baza unui proiect teoretic anterior, ci pe baza desfășurării și efectelor ei actuale. Analiza și acțiunea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
refuzat această abordare deterministă a politicii. Realismul devine cu totul nerealist cînd este dus la extrem, pentru că nici relativismul, nici fatalismul, nici stagnarea nu caracterizează de fapt domeniul internațional. Acțiunea politică poate schimba ceva. Odată ce Carr a construit asemenea tipuri opuse, sinteza sa se putea cu greu situa la un nivel conceptual sau teoretic. Așa că el a propus o soluție în concordanță cu viziunea sa, în care trecerea de la realism la idealism și invers corespunde unei mișcări dialectice. Sinteza sa nu
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
fost atît o cauză, cît o expresie metaforică și simbolică sau, în cel mai bun caz, o tehnică de realizare. Înainte ca balanța puterii să-și poată impune constrîngerile asupra aspirațiilor spre putere ale națiunilor, prin interacțiunea mecanică dintre forțele opuse, națiunile aflate în concurență trebuiau mai întîi să se abțină și să accepte sistemul balanței puterii ca un cadru comun al strădaniilor lor [...] Acolo unde un astfel de consens nu mai există sau a devenit prea slab și nesigur, așa cum
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
rezolvat și de care le este rușine, cum ar fi, de exemplu, controversa raselor, mizeria din orașele americane, educația generală și cea politică (Kennan 1958). Cu toate acestea, ca abordare ce încerca deopotrivă să înfrunte și să reformeze un sistem opus, îngrădirea întîm-pina adesea dificultăți în a-și păstra un curs stabil. Uneori, politica îngrădirii era folosită pentru a crește presiunea externă asupra societății sovietice, cu scopul de a provoca un colaps. Datorită descurajării nucleare reciproce, această postură tipică războiului rece
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
interes național, această argumentare este întrucîtva distinctă de diferențierile privitoare la sistemul internațional introduse de scriitori realiști ca Aron, Kissinger sau Wolfers (vezi capitolul 3). Acești scriitori distingeau între mai multe tipuri de medii internaționale - cum ar fi cel legitim, opus celui revoluționar, sau cel heterogen, opus celui omogen - care explică prezența unor strategii diferite în vederea unei politici externe optime. Insistînd asupra impactului proceselor organizaționale și cognitive, aceste modele de politică externă cer analizarea cu precădere nu a diverselor contexte internaționale
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
distinctă de diferențierile privitoare la sistemul internațional introduse de scriitori realiști ca Aron, Kissinger sau Wolfers (vezi capitolul 3). Acești scriitori distingeau între mai multe tipuri de medii internaționale - cum ar fi cel legitim, opus celui revoluționar, sau cel heterogen, opus celui omogen - care explică prezența unor strategii diferite în vederea unei politici externe optime. Insistînd asupra impactului proceselor organizaționale și cognitive, aceste modele de politică externă cer analizarea cu precădere nu a diverselor contexte internaționale, cum făceau realiștii clasici, ci a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
preferințelor legate de valori [...] Dificultatea majoră [...] este că premisele valorice ale paradigmelor sînt adesea incompatibile" (Holsti 1985: 132). El a pus de asemenea sub semnul întrebării dezirabilitatea "unei sinteze între viziunile asupra lumii care au pretenții normative și idealuri diametral opuse" (Holsti 1985: 77). Incompatibilitatea valorilor nu pare a fi tocmai un exemplu de diferențe rațional analizabile, cu care el își începuse demersul. Cu siguranță, aceasta are prea puțin de-a face cu perspectiva lui Kuhn. Dar referirea la valori incompatibile
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
a o obține pe o viziune specifică asupra omului ca ființă rațională. În replică, unii realiști din prima perioadă s-au referit de asemenea la fundamentele antropologice, religioase pentru Niebuhr (1941), înclinații psihologice pentru Morgenthau - pentru a contura o viziune opusă asupra a ceea ce e realizabil în politica mondială: anume o simplă ordine a conflictului limitat. De aceea, prima mare dezbatere a avut loc în acest cadru metateoretic. A doua orientare, cea neopozitivistă, provine din dublul refuz de a integra analiza
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
stă la baza oricărei structuri astfel înțelese. Cu alte cuvinte, presupusa logică a anarhiei nu e altceva decît obișnuita constrîngere comportamentală generată de structuri, așa cum au văzut-o teoriile structuraliste. Prin urmare, aceleași efecte structurale nu pot justifica anarhia ca opusă ierarhiei la nivel internațional. Anarhia nu aduce într-adevăr nimic semnificativ sau cauzal la înțelegerea structurii de adîncime, comparativ cu al doilea strat, diferențierea funcțională. Little scria că "diferențierea funcțională a unităților politice este considerată ca dictînd caracterul structurii anarhice
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
neocolind nici anomaliile sexuale. Ultimul roman Accident e abstract, fără situare geografică. Semnificativ este romanul De două mii de ani, eseu polemic mai mult. Doritor de a înțelege "clar și distinct" totul, de a trăi toate atitudinile, chiar și pe cele opuse interesului ființei sale, eroul evreu suferă intens în mijlocul lumii ostile rasei sale, încercînd totuși a cunoaște cu răceală. Această poziție dă interes artistic cărții și deși, evident, eroul nu va putea ieși din cercul său vițios, opera rămâne un document
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lui V.Alecsandri cât și cu capul statuii. Reproducerea statuii pe versoul medaliei este iarăși neîngrijita și rău executată”. Despre aceeași medalie editata de Fany Saraga, istoricul D. Onciul, pe atunci director general al Arhivelor Statului, are o părere complet opusă: „această medalie oficială... fiind o rușine pentru memoria poetului așa încât nu voiu să mă fac culpabil de a fi contribuit la răspândirea ei”. (Idem, dosar 389, filele 19 și 49);} {\footnote 22. Ibidem, filele 54, 55;} {\footnote 23. Idem, dosar
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
tarifele se impuneau mărfurilor comercializate între regiuni diferite, astfel, diferențele de greutate și măsură prezentând un pericol de înșelăciune și nedreptate. Deși s-a instalat treptat din cauza satutului rudimentar al căilor de comunicație din timpul Evului Mediu și a rezistenței opusă de provincii, monarhia a reprezentat o forță de unificare și standardizare în fața acestei mari diversități. Chiar și când a existat un tip aparte de strandardizare, provinciile și-au menținut totuși un anumit grad de autonomie față de Paris. Aceasta a fost
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
obișnuiau să călătorească, nu vorbeau limba franceză, care era considerată limba clasei elitiste, ci dialecte și limbi regionale, cum ar fi limbile bască, bretonă, corsicană și occitană, și dialectele provensale și germanice (în Flandra și Alsacia). Rezistența cea mai puternică opusă Revoluției a venit din partea acestor populații, cu precădere a celor din vestul țării (Vandeea). Chiar dacă anumite secțiuni ale acestei populații, în mare parte funcționarii și clasele de mijloc, au sprijinit Revoluția, marea majoritate, în principal aristocrația, clerul și țărănimea, erau
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
o regiune la alta. Am putea observa că Bretania se evidențiază, iar succesul acesteia în crearea de pays se poate explica prin tradițiile politice creștin-democrate și puternic corporatiste.44 O remarcă asemănătoare se poate face și cu privire la Alsacia. La pol opus, se merită să menționăm că Île-de-France nu are nicio unitate de tip pays, doar una în pregătire, iar acest lucru se explică prin faptul că este vorba de regiunea Parisului care are propriile trăsături socio-economice ce determină ca modelul pays
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
doua "blocuri" nu sunt partide individuale, ci coaliții de partide care nu sunt întotdeauna unite. La început, sistemul a fost proiectat pentru a alege un președinte puternic și un guvern numit de președinte, însă conceput din majoritatea parlamentară din tabăra opusă. În 1986 s-a efectuat testarea, când președintele socialist François Mitterrand l-a numit pe conducătorul gaulist RPR Jaques Chirac în funcția de prim-ministru. Sistemul a supraviețuit acestei "coabitări" și au mai existat astfel de perioade 28. Deși acest
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
să evidențieze parametrii comunicării politice și relațiile pe care le dezvoltă aceștia. Astfel, potrivit modelului informațional 2, comunicarea se reduce la un transfer de informație de la un emițător către un receptor, prin intermediul unui canal și cu ajutorul unui cod. La polul opus, modelul constructivist al comunicării 3 stipulează că atenția nu trebuie limitată la ceea ce se comunică, ci și la modul în care conținuturile sunt comunicate. Fiecare act de comunicare presupune adoptarea unei atitudini față de conținuturile transmise, o interpretare a referentului comunicării
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ideologice, unele limbaje sunt considerate pregnant ideologice comparativ cu altele: astfel, dacă limbajul politic se află pe treapta superioară a ierarhiei, din punct de vedere al caracterului ideologic, limbajul științific se situează, cel puțin la nivel teoretic 64, la polul opus. Caracterul ideologic al limbajului politic derivă, în principal, din scopul urmărit: legitimarea puterii, justificarea accesului/menținerii la putere a locutorului. În literatura de specialitate, orice limbaj politic este considerat prin definiție ideologic și propagandistic, având ca finalitate susținerea unor interese
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de comunicare, de efectele urmărite la nivel de receptare, de statutul emitentului în plan politic etc. O formă a limbajului politic folosit în democrație este limbajul demagogic, caracterizat prin retorism excesiv și afectivitate pronunțată la nivelul expresiei verbale. La polul opus, se află limbajul totalitar, care valorifică capacitățile de manipulare prin intermediul manifestărilor discursive. Pericolele pe care le implică un astfel de fenomen sunt ilustrate în spațiul artistic de utopia negativă a lui Orwell. Modelul Orwell pleacă de la premisa că orice discurs
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
două forme specifice de manifestare: limbaj political correctness, respectiv political incorrectness. Limbajul corect din punct de vedere politic are ca scop integrarea categoriilor sociale defavorizate din punct de vedere economic, politic, promovând valori precum antirasism, antisexism și antixenofobie. La polul opus, limbajul political incorrectness definește manifestările discursive discriminatorii, care afirmă superioritatea unor categorii sociale asupra altora, în baza rasei, a apartenenței la o anumită cultură sau a deținerii unui anumit statut social. Taxonomia limbajului politic poate fi extinsă, dacă luăm în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
bine determinată, și una polisemică, atunci când semnificațiile la care se ajunge sunt plurale, ambigue); * referențialitatea este o funcție a limbajului orientat spre context, spre extradiscursiv, și reprezintă o extindere a desemnării pe care o întâlnim la nivelul semnelor. La polul opus, funcția autoreferențială sau poetică exprimă tendința discursului de a trimite la sine și nu la ceva exterior. Monosemia, prin maniera în care funcționează, pare a se corela cu referențialitatea discursului, în vreme ce polisemia, ambiguitatea semnificației globale și pluralitatea sensurilor se corelează
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
sensurilor se corelează cu autoreferențialitatea discursului 76. Prin raportare la cele două planuri, al sensului și al referențialității, putem caracteriza și clasifica manifestările discursive culturale. Astfel, limbajul științific se definește prin referențialitate și monosemie, în vreme ce limbajul poetic, aflat la polul opus, se distinge prin cultivarea autoreferențialității și a polisemiei. Limbajul filosofic are un statut aparte: el nu se caracterizează prin monosemia riguroasă a limbajului științific, dar nici nu atinge polisemia discursului artistic; nu înregistrează gradul de referențialitate a limbajului științific, dar
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
unui tip discursiv de altele, a unei ideologii de alta. În acest sens, stilul eliptic, caracterizat prin fenomene de pasivizare și nominalizare, definitorii pentru limba de lemn, reflectă nivelarea gândirii și un stadiu primar de percepție a realității. La polul opus, complexitatea sintactică devine indicator pentru profilul intelectual al emitentului: dacă abundența subordonatelor este semnul unei cunoașteri bogate, coordonarea apare mai ales în discursurile "naive și primitive", în genul cronicilor medievale, și în descrieri, imprimând o notă narativă acestora. În limbajele
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ansamblul unităților lexicale utilizate în cadrul comunicării politice. Fenomenul lexicalizării termenilor politici/ terminologiei politice presupune pierderea, în grade diferite, a univocității semantice, în favoarea unei polisemii dezvoltate prin trecerea termenului politic în alte domenii de comunicare sau în limbajul comun. La polul opus, terminologizarea definește restrângerea polisemiei unui cuvânt, în perspectiva monosemantismului, prin utilizarea sa într-un domeniu de cunoaștere și de comunicare particular. Cuvintele care circumscriu lexicul politic reprezintă, în mare parte, elemente ale vocabularului comun, a căror polisemie include unul sau
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și Caragialâii, nu toate stârpiturile Fanarului și ale Orientului, nu toți bandiții lui Pazvan și Ypsilant pot pretinde a fi din societatea română"276. Semnalăm însă că jurnalistul nu ezită să evidențieze meritele acestor popoare atunci când este cazul. La polul opus, Al. Oprea apreciază că numai la o lectură grăbită a articolelor lui Eminescu și prin eludarea contextului social-istoric textele acestuia pot fi bănuite de xenofobie 277. În spatele repudierii "străinismului" se află de fapt interesul față de problemele țării și grija pentru
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]