119,080 matches
-
însemnările lor - și nume consacrate precum Passionaria Stoicescu, Marin Sorescu (cu două poezii inedite, Roiul și Gura Teghii), Alexandru Mitru, Ion Caraion (cu un interviu inedit consemnat de către Alexandru Oproescu la locuința scriitorului, joi, 29 ianuarie 1981, și republicat după „Opinia” din 24 mai 1991). Există aici o interesantă informație despre debutul publicistic al poetului Ion Caraion într-o revistă școlară condusă de Alexandru Mocanu, „Flori de primăvară”, unde semna cu numele real, dar și despre „premiera pseudonimului”, consumată în „Acțiunea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285217_a_286546]
-
exemplu, F. W. Bateson *2 a susținut că istoria literară arată că A derivă din B, în timp ce critica declară că A este mai bun decât B. Conform acestei păreri, istoria literară se ocupă de fapte verificabile; critica, de probleme de opinie și convingere. Dar această distincție este greu de susținut. În Istoria literară nu există aspecte care să fie "fapte" complet neutre, în însăși alegenea materialelor sunt implicate judecăți de valoare : în simpla distincție preliminară care se face între cărți și
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
Taina”, RL, 1976, 41; Petru Poantă, Ioana Diaconescu, „Taina”, ST, 1976, 9; Dinu Flămând, Izvorul Tainei, AFT, 1976, 11; Gh. Simion, „Taina”, CRC, 1977, 13; Iorgulescu, Scriitori, 52-53; Cornel Moraru, Lirica feminină, FLC, 1978, 20; Poantă, Radiografii, I, 281-284; Dimisianu, Opinii, 94-97; Cristea, Faptul, 186-188; Lit. rom. cont., I, 638-639; Alex. Ștefănescu, „Amintiri neverosimile”, RL, 1984, 20; Carmen Blaga, „Amintiri neverosimile”, O, 1984, 23; Tartler, Melopoetica, 49-52; Felea, Aspecte, II, 178-179; Cristian Moraru, „Dumnealui, destinul”, RL, 1985, 16; Daniel Dimitriu, „Dumnealui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286748_a_288077]
-
difuză, ilizibilă, folosind adesea ambii termeni simbolism / decadentism fără a preciza dominanta, dependentă de un proces complicat, dacă nu inefabil, de decantare estetică. Procedeul include inevitabila subiectivitate a cercetătorului, totuși o subiectivitate controlată. O serie de teme specifice revendică, în opinia noastră, estetica decadentă, "spre exemplu, cea a femeii fatale sau a lui diminutio capitis" adesea reunite în același subiect al Salomeii, tema geniului ca artiste maudit, sau tot ceea ce ține de exhibarea unei sexualități virtual punitive sau de tematizarea privirii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în critica de artă a sfârșitului de secol și configurează un câmp de forțe în edificarea esteticii simboliste. Nu întâmplător, critica de artă românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, ca și mărturiile și opiniile pictorilor, orientează preponderent către aceste repere. Acest fapt nu exclude o altă serie de influențe ale unui al doilea val de pictori care provin dinspre Secession sau alte școli și grupări artistice, cum este cea mai mult sau mai puțin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
decadenți. Printre acești "alții" se află, de pildă, Paul Gauguin sau Edvard Munch, primul marcând în mod evident pictura Ceciliei Cuțescu-Storck. În cazul "precursorilor", nu avem propriu-zis o critică de întâmpinare, pentru că membrii "Tinerimii artistice", care își comunică în scris opiniile, cum este Ștefan Popescu, cât și criticii de generație, surprind niște artiști aflați la apogeul operei lor, deveniți deja figuri tutelare care impun artiștilor tineri. În același timp, discuția în jurul acestor figuri marcante ale artei europene, în directă relație cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
serie de mutații. O mai mare longevitate o are tema în filozofie, iar opul lui Oswald Spengler, Declinul Occidentului (1918-1922), probează rezistența ei. O altă serie de mutații "malefice" suportă discursul critic asupra decadenței, din ce în ce mai politizat și colorat antisemit. În opinia lui Rodolphe Rapetti, simbolismul se definește asemeni decadentismului ca dublă reacție, la naturalism, dar și la formula clasicizantă a parnasianismului, de la care preia o serie de elemente: tema langorii, a unei hipersensibilități informate cultural și asociate cu un anumit rafinament
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Franța. Faptul că decadența, dandysmul și snobismul se pot adesea defini în termeni de refuz, refuz de a participa la un eveniment sau de a recunoaște o individualitate, atrag atenția asupra aspectelor global negative a climatului afectiv simbolist"24. În opinia lui Edward Lucie-Smith, simbolismul se articulează de aceeași manieră reacționistă, negativistă, mefientă față de progres, a "refuzului" moralismului, raționalismului, materialismului grosier, stabilindu-și aceste repere culturale, istorice și prin intermediul decadenței ca fenomen larg de civilizație, afectând evoluția marilor culturi europene, în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a Jugendstil-ului la expresionism. Cu toate acestea, indiferent de ce stiluri a adoptat simbolismul, ele nu s-au instituit ca literă a canonului său. În schimb, aceste stiluri au manipulat expresia sa, căutând să exprime transcendența după care năzuiau"27. Opinia lui Hans H. Hofstätter constituie un loc comun, Nicole Tuffelli, spre exemplu, consideră simbolismul nu un stil, ci "mai degrabă o mișcare amorfă"28, iar termenul de "mișcare" este uneori preferat celui de curent artistic. Avem un simbolism și mai
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nici nu intră în discuție, astfel încât încercarea lui John Reed de a identifica trăsăturile unui stil decadent în artele plastice realizează o diferență notabilă, care merită cercetată. Teoreticianul trasează coordonatele care fac posibilă definirea unei arte decadente în pictură. În opinia sa, printre achizițiile pe care arta le face la intrarea ei în vârsta modernității se află imprecizia și indeterminarea, care-și găsesc expresia și ca inovații tehnice precum în cazul impresionismului, prin descompunerea obiectului în componente ale luminii, dizolvându-i
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sensibilități artistice care va ecloza la sfârșitul secolului în mișcarea simbolistă și în ceea ce particular s-a definit ca decadentism sau stil al decadenței, mai puțin în artele plastice, cât în literatură. Moreau preia tradiția romantică de la Chassériau, detectabilă în opinia lui Rodolphe Rapetti printr-o "predilecție pentru subiectele violente sau problematice"39 însă această violență face un acord perfect cu temele decadente, unde violența apare insidios, cel mai adesea conotată sexual, fără grandilocvența romantică din tablourile lui Delacroix, precum Moartea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
idealul său a fost atât de înalt, că a știut să imprime o formă personală gândirii sale; el ne dă esența mitologiilor, religiilor, istoriei prin mijloace pur plastice"47. Cultul frumosului și al "luxului necesar" se acordă cu Inerția, în opinia lui Lucie-Smith. Moreau obține în pictură efectul pe care-l generează acumularea unei recuzite luxoase în poezia parnasianului Leconte de L'Isle. "Moreau era apărătorul a două principii direct legate, celui al Frumuseții Inerției și cel al Luxului Necesar. Bogăția
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de L'Isle. "Moreau era apărătorul a două principii direct legate, celui al Frumuseții Inerției și cel al Luxului Necesar. Bogăția detaliilor servea infinit mai bine artei, în ochii săi, decât o simplitate împinsă la extrem, potențial plictisitoare"48. În opinia lui John Reed, literaturitatea picturii lui Moreau ar decurge nu din împrumutul unor teme din literatură transpuse apoi în plastică, ci din cauză că solicită o reasamblare a întregului, o recuperare a coeziunii printr-un act hermeneutic, interpretativ. "Opera lui Moreau este
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aruncând-o în bidimensionalitatea Art Nouveau-ului ca în picturile lui Jiri Mucha, spre exemplu. La aceasta se adaugă dispersia surselor, succesiunea în palimpsest a crochiurilor, a bruioanelor, care preced pictura, elemente care ulterior participă la un montaj complicat, de unde, în opinia lui Rapetti, derivă și eteroclitul, structura compozită, sedimentară a picturilor lui Moreau. Acestui ansamblu realizat pe baza laboratorului de creație i se adaugă aluziile, citatele cele mai diverse, o parte menționate anterior. "Acumularea enunțărilor de subiecte posibile, de crochiuri, copii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o viziune tumultuoasă și neliniștitoare a păgânismului, Puvis furniza imaginea unei lumi atemporale, acesteia nostalgia îi fonda pesimismul de sfârșit de secol XIX, apariția societății industriale fiind trăită ca ruptură de neiertat de o armonie primordială"60. În plus, în opinia lui Edward Lucie-Smith, picturii lui Puvis de Chavannes îi este imprimat un caracter abstract prin intermediul unei coloristici nenaturale, omogen distribuite indiferent de regn, ceea ce conferă unitate suprafeței. Eugène Carrière va prelua și va duce până la ultimele consecințe în pictura simbolistă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
greacă din epoca helenistică. În Italia, Böcklin se apropie de pictura Renașterii, iar prin intermediul ei, obține o nouă viziune asupra Greciei antice, așezată mai degrabă sub semnul arheologiei sau al filologiei clasice ca deplasare de la formă spre expresie 65. În opinia lui Rodolphe Rapetti, această descoperire devine o marcă a abordării böckliniene a temelor legate de antichitatea greacă cu mitologia aferentă. "Transpoziția böckliniană" își găsește echivalentul nu cu mult mai târziu în pictura lui Gustav Klimt, care merge mai departe cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Austro-Ungar, cât și în Germania, insuflă culturii greco-latine, circumscrisă valorilor apolinice, spiritul dinonisiac al unei modernități care poartă amprenta sensibilității simboliste și decadente. Această metamorfoză subtilă era excelent dramatizată de către Thomas Mann în romanul său, Moarte la Veneția (1912). În opinia lui Rodolphe Rapetti, Böcklin "privilegiază aspectele violente ale fabulei, la care adaugă ceea ce-i inspiră o vis comica unică în timpul său"71. Pentru Hans Henrik Brummer în "The Böcklin Case Revisited", evidențierea elementarului în natură, a emergenței instinctelor, a elanurilor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
integrează unei dimensiuni "existențialiste". Un tablou precum Bătălia Centaurilor (1873) pune în scenă dezlănțuirea forțelor naturii într-un mod haotic. Dacă schițele făcute pentru acest tablou situează conflictul la nivelul înfruntării a două formații diferite, centauri și lapiți, ilustrând în opinia lui Henrik Brummer o posibilă alegorie a războiului Franco-Prusac din 1870, în cazul tabloului, acest conflict este dizolvat. Violența nu mai polarizează, ci este întoarsă asupra celui care o diseminează; centaurii luptă acum între ei cu o furie cumplită, care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
folclorul național, basmele, legendele celtice, poveștile despre magie și vrăjitorie, fapt similar aceleiași tendințe în cultura germană în a doua jumătate a secolului XIX. Pictura prerafaelită denotă o puternică relație cu literatura, narativitatea ei fiind una dintre trăsăturile esențiale în opinia Ilenei Marin. Acest fapt este vizibil în special la Dante Gabriel Rossetti, care scrie și poezie. Există totodată un aspect vizionar în prelucrarea unor teme mitologice precum în cazul tabloului Căsătoria sfântului Gheorghe și a prințesei Sabra (1857) ca și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în tratarea unei teme specifice, cea a unei femme fatale decadente, temă decelabilă în picturi precum Astarte Syriaca (1877), Venus Verticordia (1864-1868) sau Mnemosyne (1881). Inserția unei feminități virtual punitive, augumentate de mizanscenele imaginare al unui spațiu arhaicizat, contravine, în opinia lui Rapetti, esteticii ruskiniene. "Spațiul ireal, saturat, deliberat arhaic, construcția sculpturală a figurilor lui la limita dintre frumusețe și diformitate, caracterul compulsiv al acestei acumulări de femei cu forme ample, cu buze cărnoase, cu păr abundent și despletit, îl plasează
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un aspect letal. Umanitatea proiectată într-un cosmos închis oricărei explicații pare la rândul ei prizoniera angoasei. Trupurile sunt purtate într-un turbion care nu le permite nici cea mai mică autonomie, nu le oferă niciun punct de sprijin. În opinia lui Schorske, viziunea klimtiană asupra universului "ca energie oarbă într-un ciclu nesfârșit și fără sens al reproducerii, iubirii și morții"99 este schopenhaueriană. Două personaje, un bărbat și posibil o femeie, își țin capul în palme, expresie a disperării
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se pot recupera din considerațiile lui Bachelin despre noua sensibilitate estetică. Bachelin se raportează critic și la această direcție, admițând ruptura cu codul realist, prin refuzul unei arte fotografice, amendând excesul, rațiunea unicei reprezentări a conceptelor transcendente și dorințelor metafizice. Opiniile 111 lui Bachelin despre arta decorativă și înnoirea pe care aceasta ar putea-o aduce în România prin valorificarea tradiției picturii murale a mânăstirilor își găsesc un suport în studiul lui Carl A. Romstorfer, conservatorul muzeului imperial și regal de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
stilizare, ci și prin elemente de orfevrerie în spațiul tabloului, dar și în spațiul extern al ramei, care devine parte esențială a tabloului și nu doar accesoriu. Această schimbare în modalitatea de a percepe arta întreține o contradicție fertilă în opinia criticului ridicând utilul la demnitatea unei estetici particulare, unde valoarea estetică transcende valoarea de întrebuințare, dizlocând obiectul din sfera utilului 112: "(...) arta este deopotrivă prea democratică și prea aristocratică, urmând să înfățișăm umilința artei cu privire la țeluri atât de mici sau
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
manifestată în pointilismul unei bune părți a operei sale, Mützner a integrat experiența culturală a călătoriei sale în Japonia de o manieră impresionistă uneori, dar încorporând ceva din decorativismul nipon, spre exemplu în picturi precum Femeie cu umbrelă japoneză. Chiar dacă opiniile privitoare la edificarea unei arte naționale ale lui Tzigara-Samurcaș diferă de cele ale lui Leon Bachelin, cei doi critici se regăsesc în afirmarea importanței pe care o au artele industriale. Și Tzigara- Samurcaș împărtășește în spiritul modernității opinia lui Bachelin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
japoneză. Chiar dacă opiniile privitoare la edificarea unei arte naționale ale lui Tzigara-Samurcaș diferă de cele ale lui Leon Bachelin, cei doi critici se regăsesc în afirmarea importanței pe care o au artele industriale. Și Tzigara- Samurcaș împărtășește în spiritul modernității opinia lui Bachelin că disocierea dintre artele majore, pictura, sculptura etc. și artele minore, artele decorative, industriale, este caducă. În acest sens, în articolul său, "Tinerimea artistică", publicat în 16 martie 1903 în revista Sămănătorul, criticul elogiază demersul unei bune părți
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]