12,570 matches
-
stabilirea altor elemente etnice-în spațiul danubiano-pontic, bizantinii au trebuit să-și aducă proprii lor oameni, greci se așează alături de autohtoni, elemente cu preocupări militare, administrative și comerciale. Elementele împlantate de bizantini au contribuit la urbanizarea așezărilor din regiunea dunăreană. Cercetările arheologice din centrele aflate în drepta Dunării indică o creștere a populației în prima jumătate a secolului al XI-lea. Economia și relațiile sociale erau evoluate, ca și în alte părți ale spațiului românesc. Bizantinii au trecut curând la organizarea administrativă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al bulgaro-pecenegilor împotriva Imperiului, conform cronicii lui Skylitzes. Lui i-a urmat la conducerea themei dobrogene Simeon, cel care îl înștiința pe toparhul (căpetenia locală) de la Dinogetia-Garvăn. La Capidava și Dinogetia, la începutul secolului al XI-lea, erau, cf. descoperirilor arheologice, locuințe numeroase, ceramică și obiecte de podoabă, ceea ce arată că cele două orașe de frontieră aveau o mare importanță economică, militară și administrativă. De pildă, la Dinogetia, au fost descoperite 120 de monede de aur, cu efigiile împăraților Vasile II
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a-și extinde autoritatea și asupra Dobrogei putea eșua. Teritoriul fostei provincii Scythia Minor era bine apărat de garnizoanele și flota bizantină de pe Dunăre. Prezența bizantinilor în Dobrogea, în acești ani, este dovedită de izvoarele literare, dar și de documentele arheologice, numismatice și sigilografice. Nu există, până acum, nici o dovadă literară sau materială că Dobrogea a făcut parte din statul Asăneștilor-de pildă, orașele din sudul provinciei se aflau sub stăpânire bizantină, or, Varna a fost pierdută de bizantini în 1201, împreună cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-i înainte a dat lupta cu ei, dintre care doi au fost uciși, iar al treilea, Karaz, a fost trimis legat la rege".30 În jurul lui 1200, pe Argeșul Superior, exista un centru de putere, pus în evidență de cercetările arheologice, alcătuit din construcții civile și o biserică de tip bizantin-balcanic, probabil vechea vatră voievodală a Argeșului. Acest complex și obscur proces al "colaborării româno-cumane"-s-a vorbit chiar de "simbioza româno-cumană" (Iorga), nu s-a redus la impulsul exterior al împrumutului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de o parte și de alta a Oltului, erau realități social-politice românești de mult constituite și consolidate. Pentru teritoriile situate la est de Carpați, pentru realitățile etnice și politice din aceste secole, avem puține informații provenite din izvoare scrise și arheologice. Totuși, ele oferă elemente prețioase referitoare la alcătuirile politice din aceste regiuni. Aceste înjghebări prestatale sunt urmarea firească a evoluției generale a societății și a structurării sale. Astfel, în epica medievală islandeză, "Saga lui Eymund", se relevă implicarea vlahilor (Blokumenn
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și înfrânți lângă Dțiu, în apropiere de vărsarea Niprului în Marea Neagră. Mulți istorici asociază numele berladnici, pretendentul halician Berladnic și numele localității Bârlad. Bârladul este menționat numai o singură dată , în anul 1174, de cronicile rusești. Or, izvoarele scrise și arheologice exclud existența, în secolul XII, a unui centru subordonat cnezatului Halici, în sudul Moldovei. Dar constituirea unei formațiuni statale a berladnicilor în sudul Moldovei este doar o ipoteză neconfirmată. În plus, nu-i putem considera români pe berladnici, mai curând
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bună parte din ei s-au creștinat. Schimbându-și modul de viață, au întemeiat așezări (sate) și locuințe, au construit biserici, papa binecuvânta, în 1229, pe cei ce vin în Cumania "pentru a construi biserici și locuințe". Avem și urme arheologice ale stabilirii pecenego-cumanilor aici: coifuri de fier aurit, apărători metalice, două exemplare de căști cumane în județele Prahova și Covurlui (Galați) și vase cumane lângă București. Nume de locuri cumane pe pământ românesc sunt într-o serie de regiuni (vezi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în simbioză cu pecenegii și cumanii, românii au consimțit ușor să coopereze cu tătarii.27 Societatea nomadă și relațiile sale cu populația românească Prezența triburilor turanice (vechi turce) în spațiul extracarpatic, pe lângă mențiunile izvoarelor scrise, este atestată și de sursele arheologice. Au fost descoperite complexe funerare asemănătoare cu cele din stepele meridionale ale Rusiei-aici s-au aflat 1000 de morminte din secolele X-XIV ale triburilor nomade turce. După unele izvoare, populațiile nomade turanice rareori dispuneau de așezări stabile, ele locuind
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unor factori externi, în urma izgonirii lor din pășunile bogate de către alți nomazi sau refugierii în statele creștine vecine (de pildă, cumanii s-au retras în Ungaria). Înainte de invazia mongolă, în teritoriile nord-dunărene nu se înregistraseră forme de viață sedentară, urme arheologice (morminte) lipsesc. Natura raporturilor dintre români și turanici s-a modificat, în secolul al XIII-lea, când echilibrul de forțe era schimbat în defavoarea nomazilor. Dintre ei, cumanii au trebuit să accepte formele economice și sociale ale localnicilor și să coopereze
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Bania, nume dat de minerii veniți din Transilvania. Coloniștilor străini le-au fost atribuite întemeierea, încă înainte de 1359, a mai multor cetăți și orașe de la est de Carpați sașii ar fi construit Cetatea Neamțului și fortificația de la Siret, dar cercetările arheologice au infirmat aceste susțineri. Coloniștii germani stabiliți în nordul Moldovei, la începutul secolului al XIV-lea, proveneau mai ales din Transilvania. Originea lor transilvană este probată de toponime moldave ca Sasca, Săsciori, Săsani, Săsești. Cei stabiliți în Moldova veneau din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în aceste teritorii au pătruns de timpuriu și grupuri de români, de la care s-au păstrat toponime. Dacă nu s-ar admite o prezență etnică românească serioasă, în secolele XIII-XIV, nu s-ar putea explica preponderența românească după întemeiere. Cercetările arheologice au pus în evidență așezări întărite la Dărăbani, Hotin, Perebicăuți, Lencăuți (Cernăuți), cu urme din secolele XII-XIII.19 Includerea sud-estului Moldovei la Hoarda de Aur a dus la stabilirea temporară dincoace de Nistru a unor grupuri etnice de origine răsăriteană
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Întemeierea statelor medievale românești A doua jumătate a secolului al XIII-lea are drept caracteristică unificarea formațiunilor politice din spațiul extracarpatic. Izvoarele scrise din prima jumătate a secolului, așa cum am văzut mai sus, îndeosebi Diploma ioaniților, informațiile oferite de cercetarea arheologică și alte surse istorice au pus în lumină acea lume românească, care de secole dăinuia la sud și est de Carpați, lume aflată în stadiul organizării social-politice, respectiv în "țări", cnezate și voievodate. A doua jumătate a acestui secol reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rival sârb, Ștefan Uroș II Milutin. Aceste conflicte din preajma teritoriului românesc sud-carpatic au înlesnit acțiunea de coagulare a voievodatelor existente într-un singur stat. Deși epoca aceasta ce precede apariția statului este dintre cele mai obscure, izvoarele scrise și cercetările arheologice duc la concluzia că secolul XIII este un moment al organizării statale. Etapele genezei statale a Țării Românești se pot reconstitui pornind de la străvechile "țări", unele cu origini dinainte de anul 1000, voievodate cu sorgintea în uniunile de obști teritoriale, ancorate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
gurile Dunării. Unificarea politică a teritoriilor românești est-carpatice într-un singur stat nu se putea înfăptui decât prin izgonirea mongolilor din această regiune. Momentul încetării stăpânirii Hoardei de Aur la nordul gurilor Dunării se poate stabili pe baza analizei materialelor arheologice și numismatice. Prosperele centre urbane de la Orheiul Vechi, Orașul Nou și Costești au fost abandonate în anii 1367-1368. La Cetatea Albă, ultima monedă mongolă datează de la 1368-1369. Această dispariție totală a monedelor hanilor mongoli, după a. H. 770-1368/1369, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
urm. Idem, Tradiția daco-romană și formarea statului românesc de-sine-stătător, în vol. Constituirea statelor feudale românești, București, 1980. Tentiuc I., Populația din Moldova centrală în secolele XI-XIII, Iași, 1996. Teodor D. Gh., Teritoriul est-carpatic în secolele V-XI. Contribuții istorice și arheologice la problema formării poporului român, Iași, 1978. Idem, Romanitatea carpato-dunăreană și Bizanțul în sec. V-XI, Iași, 1981. Idem, Creștinismul la est de Carpați de la origini până în secolul al XIV-lea, Iași, 1991. Idem, Obiecte de cult din secolele XII-XIII
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pe teritoriul Moldovei, în MMS, 1975, nr. 1-2, p. 74-93. Idem, Creștinism și păgânism la est de Carpați în a doua jumătate a mileniului I d. H., în Pontica, 28-29, 1995-1996, p. 215-226. Teodorescu V., Despre cultura Ipotești-Cândești în lumina cercetărilor arheologice din nord-estul Munteniei, în SCIV 15, 1964, 4, p. 485-503. Theodorescu R., Bizanț, Balcani, Occident la începutul culturii medievale românești (sec. X-XIV), București, Editura Academiei, 1974. Idem, Un mileniu de artă la Dunărea de Jos (400-1400), București, 1976. Idem, Implicații
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Twentieth Century, Editet by Daniel Chirot, University of California Press, Berkeley Los Angeles, London, 1989, 260p. 10. Victor Papacostea, op. cit, p. 18 11. Acad. Virgil Cândea, Nicolae Iorga și Europa de Sud-Est, în Memoriile Secției de Științe Istorice și Arheologice, seria IV, tomul XX, 1995, p. 65. 12. Acad. Ștefan Ștefănescu, Românii și conștiința europeană, în idem, p. 81. 13. Alexandru Duțu, "Bizantini", "Orientali", "Balcanici", în "Secolul 20", nr. 7-9, 1997, p. 62. 14. Maria Todorova, Op. cit., p. 100 15
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
în "Slavic Review", volume 54, Numer 1, Spring 1995, pp. 258-259. Prof. Cornelia Bodea, Barbara Jelavich, în "Analele Academiei Române", an 126 (1992), Seria V, vol. III, 1997. Acad. Cornelia Bodea, Barbara Jelavich 1923-1995, în "Memoriile Secției de Științe Istorice și Arheologice", Seria IV, t. XX, 1995, București, 1996, pp. 199-201. 17. "The American Historical Review", volume 89, Number 4, October 1984, pp. 116-117. 18. Idem. Volume 80, Number 5, December 1975, pp. 1367-1368 (recenzie la lucrarea St. Petersburg and Moscow: Tsarist
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
maghiare, după care Dacia fusese abandonată de Aurelian și deci maghiarii ar fi primii ocupanți ai Transilvaniei. Fideli unei tradiții istoriografice, care se afirmă la sfîrșitul secolului al XVlII-lea, istoricii maghiari conchid Istoria Transilvaniei din 1992: "Izvoarele istorice, cercetările arheologice și toponimia probează fără echivoc că teritoriul Daciei, rupt de Imperiu militar și politic în 270, a fost astfel pierdut definitiv pentru civilizația romană". Două secole de istorie și de punere în scenă a naționalității și a drepturilor națiunii, două
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Imperiu militar și politic în 270, a fost astfel pierdut definitiv pentru civilizația romană". Două secole de istorie și de punere în scenă a naționalității și a drepturilor națiunii, două secole de dezbateri științifice pe baza izvoarelor scrise, a cercetărilor arheologice și a argumentelor lingvistice n-au oferit soluția științifică a disputei. Știința este neputincioasă în fața ideologiei naționaliste bazată pe dreptul istoric. Miile de pagini nu sînt suficiente pentru a da socoteală de argumentele avansate în sprijinul uneia sau alteia dintre
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
al XVIII-lea, și că istoricitatea subiectului dovedește o intenție politică precisă a ideologilor maghiari: negarea drepturilor națiunii române. Istoria originilor și a continuității provoacă a provocat deja numeroase studii ale specialiștilor în antichitate privind Dacia preromană și romană. Contribuțiile arheologice s-au transformat, după cel de-al doilea Război Mondial, în știința care tinde de atunci încoace să acorde o atenție aparte istoriei Daciei. Descoperirea Daciei ca un spațiu populat, organizat politic și structurat militar, oferirea imaginii unei civilizații avansate
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
teză naționalistă, lucrările lor au servit la salvarea acestui discurs al forței națiunii române, forță fondată pe originile dace. Istoriografia contemporană, plecînd de la cercetările savante ale specialiștilor, ca Hadrian Daicoviciu care propune, în 1972, un studiu despre daci în urma cercetărilor arheologice din centrele dacice, în mod special asupra celui mai important dintre ele, Sarmisegetuza formulează noțiunea de "stat dac". Această reprezentare a statului conturează un fel de legitimitate a statului român ca moștenitor al acestor epoci îndepărtate. În 1985, istoricii Mușat
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Mircea Mușat, Florin Constantinul, la rubrica "Falsificarea conștientă a istoriei sub egida Academiei ungare de științe". Pascu și Ștefănescu coordonează ediția Un joc periculos: falsificarea istoriei, apărută la București în 1987. Confruntarea se întemeiază pe trei serii de argumente istorice, arheologice și lingvistice. Un comentariu se impune în legătură cu mărturia privind evacuarea Daciei de către Aurelian, în 270 și urmările sale. Textul de referință este cel al lui Eutropiu, a cărui interpretare generează o solicitare a istoriei și o reconstrucție prin raționament analogic
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
amestecul sau dispariția supraviețuitorilor daco-romani sînt foarte plauzibile. Istoriografia ungară remarcă faptul că evacuarea a fost pregătită de Roma și că trebuia să fi fost dorită de populațiile private de orice protecție militară în fața invaziilor goților. Teza ungară studiază datele arheologice: se recunoaște prezența, pe pămîntul Daciei, a monezilor romane și semnul unor mărturii creștine, începînd cu 271, dar aceste urme nu furnizează proba convingătoare a unei continuități a popularii daco-romane. Arheologii unguri afirmă că monezile descoperite pe teritoriul Daciei reprezentau
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
existat în acest spațiu schimbări permanente, iar evacuarea lui Aurelian nu a fost decît un episod minor prin urmările sale demografice. Teza românească impune conceperea unei strînse identități daco-romane și a unei puternice latinizări a dacilor. Rezultatele campaniilor de săpături arheologice sînt examinate din această perspectivă. În 1971, într-o Istorie a românilor, care se deschide cu cîteva indicații ale lui Ceaușescu privind necesitatea cunoașterii și înțelegerii așa cum trebuie a istoriei, istoricii Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu subliniază importanța
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]