12,265 matches
-
a fost făcută de secretarul lui Ioan Ducas, Mihail, la sfârșitul secolului al XI-lea. Acest manuscris a fost copiat în 1509 de Antony Eparchus. Această copie (V=codex Vaticanus-Palatinus gr. 126") are adăugate o serie de note în limbile greacă și latină adăugate de cititori. O a treia copie, (F=codex Parisinus gr.2967"), este o copie a documentului V, care a fost începută de Eparchus și a fost termiată de Mihail Damascene. Copia V nu este datată. Există și
De Administrando Imperio () [Corola-website/Science/328661_a_329990]
-
Darmari în 1560 - 1586. Două manuscrise (P și F) se află în custodia Biblioteca Națională a Franței din Paris, al treilea (V) se află la Biblioteca Apostolică Vaticană, iar ultimul t (M) este păstrat în Modena. Textul original în limba greacă a fost publicat integral de șapte ori. Ediția princeps, care se baza pe manuscrisul V, a fost publicată în 1611 de către Johannes Meursius, el fiind cel care i-a dat titlul în latină sub care este cunoscută lucrarea în zilele
De Administrando Imperio () [Corola-website/Science/328661_a_329990]
-
că un tribut de onoare fă a de civilizația bizantina”. Pe bulevardul Vassilissis Sofias nr. 39, „impozant, hieratic, clopotul bizantin domină spațiul spiritual al celui mai important seminar teologic al Greciei - Rizarios” (extras din articolul semnat de criticul de art grec Clea Kehayoglu). Câteva luni după participarea la revoluție, guvernului francez îi acordă o bursă de studii la Paris; în 1992 este rezident la „"Cité Internaționale des Arts"”. În 1994 își stabilește atelierul la Paris, înscriindu-și astfel demersul în tradiția
Ștefan Râmniceanu () [Corola-website/Science/328760_a_330089]
-
în aceeași perioadă, medicii indieni au identificat boala și au numit-o "madhumeha" sau "urina dulce", menționând faptul că urina atrăgea furnicile. Termenul „diabet” sau „urinare excesivă” a fost folosit pentru prima dată în 230 înaintea erei comune de către medicul grec Appollonius din Memphis. Boala era rară în timpul Imperiului Roman, medicul Galen afirmând că în timpul carierei sale a întâlnit doar două cazuri de acest fel. Diabetul de tip 1 și diabetul de tip 2 au fost identificate pentru prima dată ca
Diabet zaharat de tipul 2 () [Corola-website/Science/328746_a_330075]
-
-i atragă pe greci într-o zonă de câmpie, favorabilă cavaleriei persane, superioară din punct de vedere numeric celei grecești. S-a oprit pe malul nordic al râului "Asopos" din Beoția, unde și-a fortificat tabăra așteptând atacul inamic. Aliații greci, care reușiseră să adune o armată foarte mare (după standardele acelei epoci), erau grupați în jurul nucleului format din experimentații războinici spartani conduți de regele Pausanias; acestora li s-au alăturat 8.000 de hopliți atenieni, 600 de exilați plateeni, precum și
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
războinici profesioniști), 5.000 de hopliți din Laconia (perieci) și 35.000 de hiloți (care făceau parte din populațiile cucerite de spartani). Alături de spartani, numeroase alte cetăți grecești au trimis trupe la Plateea, cu următoarele efective: Numărul total al luptătorilor greci așa cum rezultă din tabelul de mai sus poate fi acceptat ca rezonabil și posibil, având în vedere că în urmă cu 11 ani la Maraton doar atenienii singuri trimiseseră pe câmpul de luptă 9.000 de hopliți (10.000 împreună cu
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
ocupat o colină în stânga frontului, iar celelalte contingente grecești au avansat pe terenul situat între aceste două înălțimi. Un nou atac al călăreților persani le-a permis acestora să captureze izvorul "Gargaphos", care era singura sursă de apă pentru armata greacă (aliații nu puteau folosi râul Asopos din cauza amenințării reprezentate de arcașii persani). Din acest motiv grecii s-au decis să se retragă pe o poziție în fața cetății Plateea, de unde puteau să controleze căile de acces din zonă și unde aveau
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
și s-au retras direct spre Plataea, lăsând astfel fragmentată linia de apărare împotriva perșilor. Mardonius a crezut că asistă la o retragere completă a grecilor și, crezând că lupta s-a terminat deja, s-a lansat în urmărirea aliaților greci. Cum nu se aștepta să întâlnească o opoziție consistentă, considerațiile tactice nu au mai fost o problemă pentru el, și a încercat să exploateze situația strategică pe care credea că a modificat-o deja în favoarea sa. Grecii au suportat însă
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
virtuți războinice, șarjând la rândul lor și semănând deruta în rândurile trupelor persane. Însuși Mardonius a fost ucis în cursul bătăliei. La aripa stângă, atenienii i-au silit pe beoțieni să se retragă. Tabăra persană a căzut în mâinile aliaților greci, care i-au masacrat pe toți cei ce se mai aflau acolo. Rămășițele armatei de invazie s-au retras spre nord, protejate de cavalerie. În memoria victoriei de la Plateea și a eroilor căzuți în bătălie, la templul lui Apollo din
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
Mardonius. Pe coloană erau inscripționate numele cetăților grecești care au luat parte la bătălie. Bătălia de la Plateea a fost ultima bătălie terestră din cadrul Războaielor medice. În aceeași zi în care Pausanias îl zdrobea pe Mardonius în câmpia Beoției, flota aliaților greci repurta o victorie decisivă împotriva flotei persane în bătălia de la Mycale. În 478 î.Hr. atenienii alungă din Sestos ultima garnizoană persană aflată în Europa. Dubla victorie din bătăliile de la Plateea și Mycale a marcat încheierea invaziilor Imperiului Persan în Grecia
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
victorie decisivă împotriva flotei persane în bătălia de la Mycale. În 478 î.Hr. atenienii alungă din Sestos ultima garnizoană persană aflată în Europa. Dubla victorie din bătăliile de la Plateea și Mycale a marcat încheierea invaziilor Imperiului Persan în Grecia continentală, aliații greci reluând apoi ofensiva împotriva perșilor, dar de data aceasta în insulele Mării Egee și în Asia Mică - începea astfel o nouă fază a războaielor greco-persane.
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
dor de țară, vrea să se întoarcă acasă, în timp ce Diplomatul dorește să traverseze Marea Adriatică pentru a ajunge în Italia. Cei doi pornesc împreună spre Albania, traversează păduri și munți și sunt pe punctul de a fi împușcați de doi clefți greci pentru a li se fura încălțămintea. Într-un sat devastat de război ei nimeresc în mijlocul unor lupte între soldații nemți și partizanii macedoneni. Sunt capturați de macedoneni și luptă alături de ei împotriva nemților, fiind apoi lăsați liberi să plece. Conducătorul
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
atacată de către perși. În Bătălia de la Maraton (490 î.Hr.), alături de cei 10.000 de atenieni au luptat și 1.000 de plateeni. Temuta armată persană (care părea de neînvins) a fost atunci, pentru prima oară, învinsă în luptă de către hopliții greci. Cetatea Plateea a fost distrusă în timpul războiului peloponesiac de către Teba și Sparta, în 427 î.Hr., dar a fost reconstruită în anul 386 î.Hr. În secolul al VI-lea î.Hr., pentru a evita să intre sub hegemonia tebană din cadrul primei confederații
Plateea () [Corola-website/Science/328827_a_330156]
-
o zonă de câmpie, favorabilă acțiunii cavaleriei persane, superioară din punct de vedere numeric celei grecești. S-a oprit pe malul nordic al râului "Asopos" din Beoția, în apropiere de Plateea, unde și-a fortificat tabăra așteptând atacul inamic. Aliații greci, care reușiseră să adune o armată foarte mare (după standardele acelei epoci), erau grupați în jurul nucleului format din experimentații războinici spartani conduți de regele Pausanias; acestora li s-au alăturat 8.000 de hopliți atenieni, 600 de exilați plateeni, precum și
Plateea () [Corola-website/Science/328827_a_330156]
-
pe fugă. Distrugerea acestei armate, combinată cu dezastrul flotei persane în bătălia de la Mycale, care a avut loc în aceeași zi, a marcat încheierea invaziilor Imperiului Persan în Grecia continentală. După dubla victorie din bătăliile de la Plateea și Mycale aliații greci au reluat ofensiva împotriva perșilor, dar de data aceasta în insulele Mării Egee și în Asia Mică, începând astfel o nouă fază a războaielor greco-persane. În memoria victoriei de la Plateea a fost ridicată o coloană de bronz în formă de trei
Plateea () [Corola-website/Science/328827_a_330156]
-
este un grup statuar grec, aparținând perioadei elenistice, mai precis secolului I î.Hr. Are o înălțime de 2,42 m și este executat din marmură albă. Se găsește la Muzeul Pio Clementin care aparține de Muzeele Vaticane din Roma. Grupul statuar reflectă moartea preotului troian
Laocoon și fiii săi () [Corola-website/Science/328829_a_330158]
-
Michelangelo, realizată după datele și scrierile legate de sculptura originală. Totuși, această afirmație ignoră descoperirile din 1957 în peștera din Sperlonga, unde s-au găsit fragmente realizate în aceeași tehnică de sculptare ca și Laocoon și fiii săi În mitologia greacă, în timpul asediului Troiei, doi șerpi au fost trimiși de către Apolo,Poseidon sau Atena ca să îl atace pe preotul troian al lui Apolo, Laocoon și pe fiii săi. Există numeroase versiuni care relatează acest episod și se crede că grupul statuar
Laocoon și fiii săi () [Corola-website/Science/328829_a_330158]
-
în care mureau Laocoon și fiii săi sau într-o versiune anterioară narată într-un poem pierdut din ciclul troian, respectiv în Iliupersis unde murea Laocoon și doar unul dintre fiii lui. Izvorului acestui mit ar putea fi o tragedie greacă pierdută. Laocoon era preot în templul lui Apolo Timbreo din Troia șți, precum Casandrei, a anunțat cetățenii troieni că dacă lasă să intre în oraș Calul troian vor cădea într-o capcană întinsă de grecii ahei: Laocoon a izbutit să
Laocoon și fiii săi () [Corola-website/Science/328829_a_330158]
-
ar putea fi o tragedie greacă pierdută. Laocoon era preot în templul lui Apolo Timbreo din Troia șți, precum Casandrei, a anunțat cetățenii troieni că dacă lasă să intre în oraș Calul troian vor cădea într-o capcană întinsă de grecii ahei: Laocoon a izbutit să arunce o lance în calul de lemn, iar când troienii erau pe punctul de a distruge calul, ostașii troieni l-au adus pe Sinon care prin minciunile plănuite de Odiseu a ajuns să-l lămurească
Laocoon și fiii săi () [Corola-website/Science/328829_a_330158]
-
(în , "Chrysón Ghénos") este primul timp legendar din mitologia greacă. Gândirea antică greacă a periodizat istoria în mai multe epoci, între care prima ar fi fost „”, succedată de epoca de argint, epoca eroilor și epoca prezentă. „Epoca de Aur” înseamnă prin extensie o perioadă de pace primordială, armonie, stabilitate și
Epoca de Aur () [Corola-website/Science/328838_a_330167]
-
(în , "Chrysón Ghénos") este primul timp legendar din mitologia greacă. Gândirea antică greacă a periodizat istoria în mai multe epoci, între care prima ar fi fost „”, succedată de epoca de argint, epoca eroilor și epoca prezentă. „Epoca de Aur” înseamnă prin extensie o perioadă de pace primordială, armonie, stabilitate și prosperitate. Pacea și
Epoca de Aur () [Corola-website/Science/328838_a_330167]
-
în i; Astfel s-a ajuns la numele proprii în primul rând de Brăila asemănător cu Chitilă-Chitila, Bănilă-Bănila. Este tipic românesc fiind atestat documentar încă din evul mediu ca nume personal. În unele lucrări s-au menționat formele de limbă greacă Proilaba, de limbă slavă ca Proilava, de limbă turcă, ca Ibraila și alte forme ca Brilaga sau Braylaum. Vechii istorici atribuie numelui o origine indo-europeană, (bhreg) însemnând pisc vertical cu referire clară asupra poziției geografice a orașului, mai precis asupra
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
ad fratres faciendum, este o ceremonie practicată de unele biserici creștine în timpul Evului Mediu și până la începuturile Epocii Moderne în Europa pentru a uni două persoane de același sex (în special bărbați). Cuvântul "adelfopoiesis" (tradus ‘a înfrăți’) provine din limba greacă de la cuvintele ἀδελφός (adelphos): ‘frate’, și ποιῶ (poio): ‘fac’. Prima informație modernă care există despre ritualul "adelphopoiesis" (în slavonă "pobratimstvo" = înfrățire) este din 1914, când teologul rus Pavel Florenski (Павел Александрович Флоренский) relatează elementele fundamentale ale acestui ritual: Una dintre
Adelphopoiesis () [Corola-website/Science/328861_a_330190]
-
spațiul imaginar care îl leagă pe om de divinitate, căci ei sunt prezentați în tradiție ca cei care facilitează contactele: calul fabulos al-Buraq și bidiviul Duldul, numele calului dăruit de profet ginerului său Ali. , reminiscență a lui Pegas din mitologia greacă, un cal înaripat cu cap de femeie. Cronicarii îl descriu în mii de feluri, formula care a învins fiind aceea că este însuși Arhanghelul Gavriil. Albina reprezintă în Coran un simbol care va da și numele unei sure. De altfel
Simboluri în islam () [Corola-website/Science/329364_a_330693]
-
ianuarie până în mai 1547 s-a mutat la Padova. În toamna anului 1550 din nou a apărut la Wittenberd. Aici s-a împrietenit cu Lelio Socyne. În anul 1551 s-a întors în Polonia cu limbi bine stăpânite: latină, germană, greacă, precum și cu solide cunoștințe de franceză, italiană și ebraica. Timp de ceva vreme a lucrat în cancelaria lituaniana, mai târziu că secretar a intrat în slujba lui Mikołaj Radziwilla Czarny. A fost canonicul colegiului bisericesc; canoanele din Poznań l-au
Jan Mączyński () [Corola-website/Science/329413_a_330742]