12,341 matches
-
Austria, Germania, Italia, Elveția. Colaborează în 1905, în numerele 1-3 ale revistei "Curentul nou", editată de Henric Sanielevici. În martie 1906 apare la Iași Viata românească, directori Constantin Stere și Paul Bujor, secretar de redactie Ibrăileanu. Până la 1 iulie 1908, redacția revistei a fost în casa lui Ibrăileanu; după mutarea redacției, cenaclul literar continuă în același loc. La 18 decembrie 1907, Ministerul îi acordă titlul de profesor definitiv iar pe 1 septembrie 1908 este numit profesor suplinitor la catedra Istoria literaturii
Garabet Ibrăileanu () [Corola-website/Science/297561_a_298890]
-
ale revistei "Curentul nou", editată de Henric Sanielevici. În martie 1906 apare la Iași Viata românească, directori Constantin Stere și Paul Bujor, secretar de redactie Ibrăileanu. Până la 1 iulie 1908, redacția revistei a fost în casa lui Ibrăileanu; după mutarea redacției, cenaclul literar continuă în același loc. La 18 decembrie 1907, Ministerul îi acordă titlul de profesor definitiv iar pe 1 septembrie 1908 este numit profesor suplinitor la catedra Istoria literaturii române moderne a Facultății de litere din Iași. Îi apare
Garabet Ibrăileanu () [Corola-website/Science/297561_a_298890]
-
de litere și filosofie din București", specialitatea Filologie modernă (Franceză). Are ca profesori pe Mihail Dragomirescu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Charles Drouhet. Tot acum ia contact cu viața literară. În 1922, cu sprijinul poetului Vasile Voiculescu, este angajat secretar de redacție la revista Cugetul românesc, scoasă de Tudor Arghezi și Ion Pillat. În același timp, începe să frecventeze cenaclul Sburătorul. În 1924, susține examenul de licență, după care e numit profesor la Liceul Traian din Turnu Severin. Aici o cunoaște și
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
lucrează la ziarele "Timpul" (1942-1943) și "Ecoul" (1943-1944). Debutează în 1939 în "Universul literar" și în 1940 în "Curentul literar" cu versuri și recenzii. Volumul de versuri "Panopticum" (Editura "Prometeu") este confiscat de cenzură. Din 1945 este secretar general de redacție la revista "Lumea" (director G. Călinescu), în 1947 este numit șef de presă la Editura Fundațiilor Regale (directorul editurii Al. Rosetti). Editează, împreună cu Virgil Ierunca, revista de poezie în cinci limbi "Agora", în care publică poeți și eseiști prestigioși din
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
Apa de apoi", poeme inedite, și "Prima carte a exilului". Rupt de țară și de rădăcinile poeziei sale, Caraion a exprimat anxietatea expatrierii într-un eseu elocvent, "Cuvintele în exil". El găsește totuși mijlocul de comunicare nemijlocit cu țara, grație redacției române a postului de radio BBC, care-i difuzează multe eseuri și profile literare. Paralel are loc o campanie contra persoanei lui , vizibil organizată de organele de dezinformare din publicațiile comuniste din țară, orchestrate în primul rând de Eugen Barbu
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
zilei. Debutează în revista "Orizont" în 1979, iar în volum în anul 1989. Din 1981, corector, tehnoredactor și ulterior redactor la aceeași revistă, iar în 1990 devine redactor-șef. În anul 1991 a lucrat timp de mai multe luni în redacția revistei The New Republic. Din 1993 deține rubrica săptămânală "Contrafort" în revista "România literară". Burse de studiu la Woodrow Wilson Center, National Forum Foundation, Washington, D.C., New York University etc. Din 2005 este vicepreședinte al Institutului Cultural Român. A publicat șase
Mircea Mihăieș () [Corola-website/Science/297605_a_298934]
-
flash, o străfulgerare sau iluminare instantanee. Iluminarea instantanee îi conferă haikuului un caracter filozofic, fiind văzut că o cale lăuntrica spre desăvârșiră sinelui. La 19 martie 1991 s-a constituit "Societatea Română de Haiku", fiind înființată de membrii colegiului de redacție al revistei "Haiku". Din acestă făceau parte scriitori de prestigiu că Marin Sorescu, Ștefan Augustin Doinaș, Aurel Rău, Christian W. Schenk, Vasile Smărăndescu, Ion Acsan, Mihail Diaconescu. Dintre membrii actuali ai societății, următorii sunt prezenți în antologii mondiale: O altă
Haiku () [Corola-website/Science/297607_a_298936]
-
localitatea brăneană Șirnea, la 19 aprilie 1954. Pleacă din satul natal la Brașov, unde absolvă Liceul „Andrei Șaguna”. Între 1974-1978 urmează cursurile "Facultății de Filologie" la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, secția română-spaniolă. După absolvire ocupă funcția de secretar general de redacție al reviste literare "Echinox". Cu repartiție de profesor de limba și literatura română, a lucrat în satul Mârșa, din județul Giurgiu, în perioada 1978-1983, iar apoi, remarcat într-un mediu revuistic favorabil, a lucrat la revistele "Flacăra", "Viața studențească" și
Radu G. Țeposu () [Corola-website/Science/297603_a_298932]
-
al ASPRO, membru - de asemenea - al Uniunii Scriitorilor din România, Radu G. Țeposu a fost unul dintre cei mai valoroși critici și eseiști ai literaturii române a sfârșitului mileniului trecut. A făcut și gazetărie, deopotrivă culturală și politică, lucrând în redacțiile mai multor periodice. Radu G. Țeposu a murit într-un accident de mașină la vârsta de doar 45 de ani, la 5 noiembrie 1999. Țeposu se autodefinea drept un critic matur; a publicat peste 2.500 de articole literare, culturale
Radu G. Țeposu () [Corola-website/Science/297603_a_298932]
-
și Instrucțiunii Publice (din 1911) . a debutat cu poezii în revista "Contemporanul" (1890), colaborând apoi, cu poezie și publicistică, la „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Lumea nouă”, „Literatură și artă română”, „Pagini literare”, „Viața românească” etc. A făcut parte din redacția și din comitetul de direcție al revistei „Sămănătorul” (1906 - 1908). A editat revista „Cumpăna”, împreună cu Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif și Ilarie Chendi (1909 - 1910). A debutat editorial cu "Traduceri din Paul Verlaine" în 1903. În 1905 a publicat volumul
Dimitrie Anghel () [Corola-website/Science/297599_a_298928]
-
italiene: "Alfabeta" (Milano), "La fiera letteraria" (Romă), "Strumenti critici" (Torino), "Uomo e cultură" (Palermo), "Îl cavallo di Troia" (Romă), "Inventario" (Firenze), "L’Indice" (Torino), "Îl Ponte" (Firenze), "La nuova Rivista Europea" (Milano, unde a făcut parte din Colegiul european de redacție) etc. Inițiative culturale: Membru fondator al Universității Ovidius din Constantă (1990, fiind numit primul rector, funcție la care renunță pentru că, în același timp, era și profesor titular la Facultatea de litere și filozofie a Universității din Florența). Înființează revista culturală
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
scrie, l-a invitat acasă și s-a oferit să-l ajute să primească o slujbă la un ziar. A fost angajat la " Ordinea," unde redactor-șef era Ștefan Antim: în "Răscoala" apare ca personajul Antimiu. A fost secretar de redacție la "Falanga literară și artistică", condusă de Mihail Dragomirescu, funcție pe care a deținut-o și la "Convorbiri critice" ("funcții mai mult onorifice"). Debut editorial: la Orăștie, apare volumul de nuvele "Frământări", la "Librăria națională", condusă de Sebastian Bornemisa. În
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
paraliteraturii, cum ar fi Adam și Eva, bazat pe tema metempsihozei. Un cuplu se reîncarnează în șapte momente istorice diferite, iar textul e închis într-o povestire cu ramă. Alte două romane, Gorila și Jar, care descriau mediul intelectual și redacțiile unor ziare interbelice, deși s-au bucurat de succes de public au fost veritabile căderi la critică, iar Crăișorul, o biografia romanțată a lui Horia, care fusese poreclit de locuitorii munților Apuseni „Crăișorul munților”, a însemnat un alt mare eșec
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
Gheorghe Magheru). El ține în cercul acestora conferința "Viitorul artelor în România", al cărei text apare postum, în 1907, și în care spune: Tot în acea perioadă, Alexandru Odobescu (împreună cu Gheorghe Crețeanu și Dimitrie Florescu) face parte din comitetul de redacție al revistei "Junimea română", care apărea la Paris. În această revistă el publică articolul "Muncitorul român", remarcabil prin îndrăzneala ideilor și prin compoziția sa, care îi evidențiază spiritul progresist, democratic: Odobescu studiază atât arheologia (făcând cunoștință cu câțiva promotori ai
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]
-
a decis să suspende șapte din nouă reviste publicate anterior, pe motiv că revistele finanțate din bani de la buget au fost nesustenabile financiar în fața creșterii pierderilor lunare, a scăderii circulației și a creșterii costurilor de publicare, provocând un protest al redacțiilor.. Activitatea din ultimii ani a Institutului Cultural Român a fost apreciată la nivel european, H.R.Patapievici fiind ales la conducerea rețelei institutelor culturale europene (EUNIC) a carei președinție a deținut-o până în 2011. EUNIC este un organism constituit la propunerea
Horia-Roman Patapievici () [Corola-website/Science/297613_a_298942]
-
Zamfirescu, semnând cronicile muzicale și plastice, precum și nuvelele și povestirile din prima ediție a volumului "". Publică, pe rând, "", "", "", "", "" și "", care anunțau cu pregnanță un nume nou în literatura română, culminând cu "" (1886) și cu "" (1887). În 1884, Barbu Delavrancea reprezintă redacția "României libere" la cea de-a XXI-a aniversare a Junimii la Iași, publicând reportajele "Ultimele știri" și "Iași și banchetul Junimiștilor" ("România liberă", octombrie 1884). Îl cunoaște pe I. L. Caragiale, căruia îi consacră un admirabil portret. Face cunoștință cu
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
contacte și de tentații pe care-l constitue Parisul: decizia cea mai grea și mai decisivă, din punctul de vedere al viitoarei desfășurări a activitatii mele, și pe care n'am putut-o lua în deplină libertate”. Devine secretar de redacție la revista "Le Livre" din Paris (1947 - 1948) și cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique (1948). Invitat ca profesor „encargado de curso” la Universitatea din La Laguna (Tenerife, Insulele Canare), va preda aici, din decembrie 1948 până în 1979, limba și
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
Italia, Franța, Anglia și Germania. Și-a asigurat singur existența, practicând cu succes jurnalistica politică și literară, îndeplinind - între anii 1898-1904 - funcțiile de ziarist acreditat la „Capitala” (1898), prim redactor la „L’Echo de Roumanie. Journal Conservateur” (1902), secretar de redacție la „Literatorul” (1899) al lui Al. Macedonski, redactor la „România Jună” (1900) și „Economia națională”. Desfășoară o intensă activitate publicistică la revistele: „Lumea nouă” (între 1896-1898), cultivând o amiciție trainică cu poeții George Tutoveanu și Ilarie Chendi, cu viitorul prozator
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
este scris în colaborare cu Liviu Macedonescu, pe muzica compozitorului, violoncelistului, dirijorului și profesorului Constantin Dimitrescu. Din păcate, lucrarea a dispărut; 1898-1899 - redactor la revista bucureșteană „Capitala”; 1898-1900 - redactor la „Lumea nouă” între 20 februarie 1899 - ianuarie 1900 - secretar de redacție la revista „Literatorul” și, în același timp, participă la serile simboliste ale lui Alexandru Macedonski, făcând parte din boema bucureșteană a începutului de veac; Ilarie Chendi: "Ștefan Petică, "în „Freamătul”, Bârlad, II, nr. 1-3, 1912, p.50, apud Ștefan Petică
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
n. 18 (21), 16 februarie 1903. Sămănătorul "Frații", dramă (fragment), II, nr. 34, 24 august 1903. Făt -Frumos "Asupra literaturii în România", semnat Ștefan Petică, I, nr. 5, 15 mai 1904 (cu modificări în text și în concluzii făcute din partea redacției). Traduceri: Ivan Turgheniev, trad. poemului în proză "Ce fragezi, "în „Propășirea”, 1895. Petőfi Sándor: "Întâiul rol, Glasul amintirei, Viersuri iubitei". Heinrich Heine: poeme: "Tragedie, Dedicație, Diana, Dorință, La răspinteni, În vale la Salamanca, Angelicăi, Seara-n codru, La malul mărei
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
asemeni (în iunie 2006) adoptarea oficială a ortografiei noi revizuite. Ortografia veche va fi însă tolerată în școli, ca ortografie paralelă, timp de un an în Germania, doi ani în Austria și trei ani în Elveția. La 22 iulie 2006 redacția dicționarelor normative Duden pentru limba germană (vezi www.duden.de) a publicat o nouă ediție, nr. 24, a îndreptarului ortografic, cu ultimele modificări. Noua ortografie, în varianta inițială, nerevizuită, fusese inclusă în ediția nr. 21, din 1996, a îndreptarului. Ca
Limba germană () [Corola-website/Science/296610_a_297939]
-
modificări. Noua ortografie, în varianta inițială, nerevizuită, fusese inclusă în ediția nr. 21, din 1996, a îndreptarului. Ca noutate absolută, conform noii ortografii, revizuite, pentru numeroase cuvinte (circa 2% din lexicul inclus) sunt admise mai multe variante. În atari cazuri, redacția face totuși recomandări cu privire la varianta care ar urma să fie preferată. Ca o contribuție la „pacificarea” ortografiei, principalele agenții de știri și medii de informare germane au decis să aplice o scriere unitară chiar și în cazurile de ortografie multiplă
Limba germană () [Corola-website/Science/296610_a_297939]
-
În 20 septembrie 1877, i-a comunicat lui Slavici că se simte din ce în ce mai singur, iar în 12 octombrie a precizat, către același, că Iașii i-au devenit „nesuferiți”. În a doua jumătate a lunii octombrie, fiind invitat să intre în redacția ziarului "Timpul", Eminescu a părăsit Iașii și a venit la București, unde s-a dedicat gazetăriei. În 6 august 1879 a murit Ștefan Micle. Văduva lui Micle a venit la București și l-a rugat să intervină pentru urgentarea pensiei
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
tradus în germană, în ședințele "Junimii" de la Titu Maiorescu. Este semnalat adeseori în casă la Maiorescu. În 1 ianuarie, la gazetă, Eminescu este flancat de un director și un comitet redacțional care urmau să-i tempereze avântul său polemic. Reorganizarea redacției este însă inoperantă, fiindcă poetul continuă să scrie în stilul său propriu. În 13 septembrie, în absența poetului, probabil, se citesc „iarăși vecinic frumoasele poezii de Eminescu” în casa lui Maiorescu. În luna ianuarie a anului 1883, Eminescu este internat
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
publicarea operei poetului. Publică pamfletul "Falimentul clerului ortodox român" în "Vocea învățătorilor" în care își exprimă dezamăgirea legată de deznodământul „chestiunii Ghenadie” și de felul cum este condusă biserica ortodoxă: "Literatorul" reapare la 20 februarie 1899 avându-l secretar de redacție pe Ștefan Petică, dar nu reușește să se susțină, iar în anul 1900 apare doar un singur număr. Începe să-l preocupe ocultismul și problemele parapshihologice, astfel în anul 1900 susține conferința "Sufletul și viața viitoare", la Ateneul Român, publicată
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]