13,226 matches
-
să intre. Ce-ai pățit, mă?!... Cine te-a caftit în halul ăsta? mai apucă acesta să se mire. În clipa următoare, cei doi securiști îl înhățară și pe el de guler, cu toate protestele și lamentările lui, și îi siliră pe amândoi să se urce într-un camion militar cu prelată staționat nu departe, după colțul străzii. Autocamionul era deja plin cu studenții arestați în acea dimineață. ... Mai târziu, în seara aceleiași zile, într-o celulă supraaglomerată și imundă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
oraș Este o zi obișnuită de vară. Stau pe pat și citesc cartea ,,Amintiri din copilărie”, mai mult obligat fiind de mama. Aproape la fiecare 10 minute mă opresc și îl batjocoresc pe Nică, socotind că din vina lui sunt silit să-mi pierd timpul astfel. Foarte mare îmi fu mirarea când, deodată, îl văd pe Nică ieșind din carte, exact când eu o dădeam cu ciudă de pământ. Primul sunet pe care l-a scos a fost: Auuuuuu! Ce-ai
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ei. Urmărirea ridurilor devenise o ocupație care-i acapara Întreg timpul. Oricum, tot nu avea mare lucru de făcut În colțul acela pierdut de provincie. O expresie de nedumerire Îi Întunecă fugar chipul, căreia Îi luă apoi locul un zîmbet silit cînd veni În Întîmpinarea tinerei polițiste. Formula de condoleanțe folosită era un model În genul ei și dovedea o ușurință pe care de obicei o posedă doar oamenii cu foarte bună educație. Totuși Marie o simți febrilă, inutil elocventă doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
putere de recifele din golful Jefuitorilor de corăbii și se clătină pe picioare. Fără sprijinul scriitorului, care o zărise de la far, poate că ar fi și căzut. - Ai Înnebunit? Ar trebui să știi că faleza asta e nesigură! strigă el, silind-o să se dea Înapoi. O privi cu atenție și Își mai Îmblînzi glasul. - Ești foarte palidă. Ar trebui să mergi să te odihnești... - Și dumneata mă sfătuiești să plec? Întrebă ea pe un ton acru. Păru mirat, apoi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și o făcea să se Îndoiască de toți. De ce Loïc, Jeanne și chiar Christian se Încăpățînau să dorească s-o Îndepărteze de insulă și de anchetă? În pofida neliniștii pe care această descoperire o isca În sufletul ei, tînăra femeie se sili să-și rememoreze cît mai precis cu putință scena ciudată pe care o trăise la abație. Cum putea cineva să creadă În fantomele unor călugări? Probabil că Fersen avea dreptate: ar fi fost mai simplu s-o ucidă, era vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lăsa mereu atras În istorii ciudate. În anul precedent, fusese nevoită să intervină, căci Nicolas se vîrÎse tras Într-o poveste care luase o Întorsătură urîtă. Un adolescent fusese ucis prin asfixiere cu prilejul unei „probe inițiatice“ la care-l silise grupul. Ancheta demarată de SRPJ din Brest se Încheiase cu varianta accidentului. Presa nu citase numele adolescenților implicați, cu toții minori. Marie Îi ascunsese lui Loïc că descoperise cu ocazia aceea că Nicolas frecventa o sectă, așa-zis druidică, sectă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cineva cuvîntul! - Tată... - Nu mai ești fiul meu! urlă Loïc. - N-ai dreptul să-i spui asta! protestă Marie. Nico, Îți jur că nu gîndește una ca asta! - Afară! Ieși de-aici! Apucîndu-și cu duritate sora de braț, Loïc o sili să părăsească Încăperea. Nicolas se ghemui pe pat, mișcarea umerilor trădîndu-i plînsul plin de disperare. Două ceasuri mai tîrziu, Marie se Întoarse și zgîrie ușor la ușă. - Nicolas? Nico, răspunde-mi, te rog... Ușa era Închisă cu cheia, băiatul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
O voce striga În aparat. Chipul Mariei, marcat Încă de somn, se contractă. - Calmează-te, Stéphane, nu mai zbiera așa... Ce? Nu Înțeleg nimic... Cum?... Dar potolește-te odată! Vin imediat. Închise telefonul, trase adînc aer În piept și se sili să expire cît mai lent spre a-și recăpăta calmul și gîndirea limpede. Se uită la Christian, care abia se mișcase În somn, și Încercă să iasă din pat cît mai discret cu putință. Dar pe neașteptate brațul logodnicului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Începea să facă valuri. Furtuna semnalată spre Brest venea și peste ei. Christian o ajunse din urmă pe Marie Înainte ca ea să ajungă pe țărm și aproape că se văzu nevoit s-o trîntească la pămînt pentru a o sili să se oprească. Îndepărtă cu mîna șuvițele lungi răsfirate peste chipul tinerei femei, Îi prinse privirea umedă de lacrimi și Își ceru iertare pentru brutalitatea lui. - Încearcă să Înțelegi, dragostea mea, șopti el fără s-o scape din ochi. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sînt mai sigur că există o galerie care urcă spre faleză. - Chiar dacă ar exista un pasaj, le ce ne-ar servi? Întrebă Marie, cu glas chinuit. - Detest să nu pricep. - Iar eu detest să fiu aici. - Nimeni nu te-a silit să vii după mine. - Știi că ai calități de breton? remarcă ea În fața Îndărătniciei lui. Tocmai era gata să-i spună că, venind din partea ei, lua acest lucru ca pe un compliment, cînd un uruit surd zgîlțîi pereții grotei. Schimbară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
niciodată așa cum era În realitate. În ambele cazuri, era profund afectată, ca și cum amintirile se desfăceau unele din altele ca păpușile rusești, pînă ce nu va mai rămîne nimic, sau atît de puțin Încît nu va mai avea nici o importanță. Se sili să facă vid În mintea ei. Un lucru era sigur: Gwen se temea, Îi era foarte frică. Era cumva ideea că va fi curînd inculpată pentru crimă, sau aceea că va fi ea viitoarea victimă? - Oricare ar fi motivele, singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
orice. Luă CD-urile stivuite și etichetate. Voce Gwen, voce Nicolas... - Ne-a manipulat pe toți. Marie era cuprinsă de o senzație de mînie și de scîrbă totodată. Doar necesitatea de a Înțelege totul, de a lega toate firele, o silea să continue; se așeză În fața computerului și manevră tastele. - CÎnd mă gîndesc cum făcea pe cretinul! Așa-zis incapabil să se servească de Internet... Poftim, vino să vezi! Stéphane s-a conectat de mai multe ori pe site-uri specializate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Începu să i se zbată În piept. - Tată... Ce este? Ce se Întîmplă? - Nu știu cum să-ți spun... e... e atît de... Se tulbură cînd Îl zări În oglindă pe Lucas intrînd rapid În baie, cu hainele În mînă, și se sili să-și Întoarcă privirea la fata lui. - L-au găsit pe Christian. 25 Silueta Înaltă se reliefa În partea din față a iahtului sponsorului său. Chipul, marcat de Încercările prin care trecuse, era aproape emaciat, ochii adînciți În orbite părerau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
acest lucru... Brusc, parcă primi o lovitură În inimă. Ca și cum gîndul ei tocmai se materializase, o siluetă se desena la vreo cincizeci de metri În fața ei. Se opri. Era Ryan? Instinctul ei era sigur că era el, dar rațiunea o sili să analizeze conturul acela vag, prea Îndepărtat pentru ca, În mod obiectiv, să poată recunoaște pe acela sau aceea care stătea cu fața spre mare, pe marginea falezei de deasupra golfului Jefuitorilor. Instinctul se dovedi mai puternic, porni alergînd din toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
treptele gîndindu-se că destinul ei, pe care-l crezuse mereu banal și pașnic, se revela ciudat de crud: În aceeași zi, descoperea cine era tatăl ei, apoi trebuia să-l anihileze. Treaptă după treaptă, Își repeta că datoria ei o silea să facă acest lucru, omul acela fascinant, și-o mărturisea În sinea ei, era un criminal, Îi decimase familia; prin Însăși realitatea legăturii dintre ei, nu putea lăsa nimănui altcuiva sarcina de a-l aresta. Urcînd ultimele trepte, se convingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dei Tintori poposise o căruță solidă, cu patru roți. Cei doi urcară pe capră, ocrotiți de un acoperământ din cânepă, În timp ce escorta se așeza În partea din spate. Sub acea Învelitoare, căldura era sufocantă, Însă, cel puțin, poetul nu era silit să stea cot la cot cu zbirii. Vehiculul Înaintă huruind pe caldarâm, tras de un cal care devia În continuu, la rândul său prea puțin convins de acea cursă nocturnă nefirească. Podeaua se hurduca pe dalele ce pavau strada, fără ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unei galere. Chipul ei, pe jumătate ascuns Îndărătul unui văl, vădea Întregul său dispreț față de acele manifestări de admirație. Și totuși, Dante deslușea ceva fals În disprețul acela, În felul ei de a se oferi privirilor ca și când ar fi fost silită. Era Încredințat că, În sinea ei, era, dimpotrivă, măgulită de chiar acele gesturi față de care se prefăcea scârbită, și că juca un rol. Muzica ritmată a tobelor și a farfuriilor crescu și mai abitir. Antilia continua să se apropie, parcurgând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
frenetic, punctat de ropotul percuțiilor. Dante simțea cum crește valul dorinței pe care toți bărbații de față o proiectau asupra ei. Se ridicase și el, imitându-i pe ceilalți fără să Își dea seama, ca și când o putere l-ar fi silit să urmeze ascensiunea mantiei, care acum dezvăluia Întreaga splendoare a trupului. Pe mușchii Încordați ai pântecelui vibra doar un cercel de aur susținut printr-un lănțișor. Zeci de ochi fixau buimăciți puful subțire care desena cu dulceață arcuirea pântecelui. Femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
la forța noastră de apărare și să Îi expunem pe oamenii noștri posibilității de a fi cumpărați și preluați de Caetani, care ni-i va Înapoia ca șerpi aflați la porunca lui, gata să ne muște mâna. Sau ne va sili să căutăm alții. Gândiți-vă la muntele de florini pe care va trebui să Îi scoatem din sipetele noastre ca să angajăm soldați mercenari de la Genova. Această observație deschise probabil breșa. Chiar și Lapo Salterello, cu toate că Îl fixa În continuare chiorâș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
buze un nume femeiesc... — Ce nume? Celălalt șovăi o clipă, Înainte să răspundă. Părea stânjenit. — Oh, un nume pe care Îl cunoști prea bine. Beatrice. Dante se opri brusc, cu ochii larg deschiși de surpriză. Îl Înșfăcă de un braț, silindu-l să se apropie. În minte Îi reveniseră cuvintele juristului din timpul Întâlnirii lor În chilia de la San Marco. — Nu mi-ai vorbit dumneata despre simpatiile imperiale ale meșterului? — Da... sau cel puțin așa se zvonea la Roma, răspunse Antonio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să Îl observe. Păreau curioși de expresia lui. Dar poetul nu voia să aibă de a face cu Întrebările lor. Nu acum. Mai Întâi, trebuia să aibă veștile despre trupul celui ucis. — Vă salut, messeri. Din păcate, Încurcăturile cotidiene mă silesc să mă despart de domniile voastre. Necesitățile Comunei sunt presante, mai zise el, Întorcându-le spatele și apucând-o spre colțul străzii. 10 În aceeași zi, În jurul amiezii Dante trecu, cu capul plecat, pragul porții de la Ospedale della Misericordia. Din grupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înfășură grijuliu În bucata de postav, Împreună nu măciulia aurită. Apoi, cu bocceaua strânsă sub braț, Își continuă drumul cu capul descoperit, sub văpaia soarelui. Dar după ce făcu nici măcar o sută de pași, o slăbiciune neașteptată, Însoțită de amețeală, Îl sili să se rezeme de zid. În timp ce Încerca să Își revină, cu ochii Închiși, așteptând ca vertijul să se oprească, Își aminti că nu pusese nimic În gură de o zi Întreagă. În afară de vinul lui Baldo, Își zise el clătinând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
salut. — Dacă așa stau lucrurile, mă tem să tot prost se Însoțește și cu umblatul pe mări. — Și totuși nu e marea scrinul tuturor bogățiilor? — Dacă e așa, atunci pentru mine scrinul acela a rămas bine Închis, iar acum sunt silit să caut pe uscat, replică celălalt, arătând cu un gest spre ușa prăvăliei din spatele său. Dante ar fi vrut să pătrundă dincolo de suprafața acelei veselii forțate. I se părea că venețianul ținea să Își subaprecieze În mod voit posibilitățile, pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
preț de câteva clipe, iar apoi Își ridică brusc mâna dreaptă, cu degetele aranjate după semnalul de recunoaștere al Artei spițerilor. — Auxilium peto, exclamă dânsul. Era formula prin care un confrate Îi cerea ajutor altuia. Dante repetă mecanic acest gest, silit să respecte jurământul care Îl lega: — Auxilium fero, răspunse. Acum, Sprovieri părea Îmbărbătat. Îl apucă de un braț, strângându-l cu putere. — Pe bună dreptate considerăm important acest secret. Dar nu e singurul, sub bolta cerească. Există altele mai mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe care o lua când întâmplările sau oamenii îi înșelau așteptările. Dar mai cu seamă îi plăcea să se știe iubită, și el o copleșea cu stăruințele lui. Făcând-o atât de mult să simtă că există pentru el, o silea să existe cu adevărat. Nu, nu era singură... Claxonând puternic, autobuzul își croia drum printre obstacole invizibile. În mașină nu se mișca nimeni. Janine simți deodată că e privită și se întoarse către banca aflată în prelungirea băncii ei, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]