KorAP: Find »[drukola/base=dumnezeu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...474 475 476 ...592 >

14,797 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

cadrul paturilor etajate. CÎnd se trînti cu toată greutatea, paturile se clătinară dintr-o parte În alta, trosniră și scîrțîiră ușor, ca priciurile de pe un vapor. Am putea fi marinari, se gîndi Duncan. — Îmi ești dator juma de dolar, pulă! — Dumnezeule! zise Fraser, ridicîndu-se din nou și dînd cu pumnii În saltea și mai violent. De ce nu pot sta liniștiți? Tacă-vă gura! strigă el, izbind peretele. — N-are rost, spuse Duncan căscînd. Nu te pot auzi. Acum o caută pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
buricele degetelor - Duncan auzi... și suflă brusc. — La naiba, spuse el Încet. Aș vrea să fiu c-o fată, Pearce, chiar acum. O fată obișnuită. Nu genul de fată cu care mă Întîlneam - tipul cerebral. RÎse și cadrul paturilor tremură. Dumnezeule, zise el, nu-ți Îngheață sîngele la expresia asta? „O fată cerebrală“. Își schimonosi vocea. Ți-ar plăcea prietena mea - e Întotdeauna atît de cerebrală. De parcă asta vrem de la ele... RÎse de data asta, a batjocură, dar era prea moale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
pe obraz. Probabil că Fraser se aplecase pe marginea patului și azvîrlise cu spermă În el. — Ți-a plăcut, zise Fraser cu amărăciune. Vocea i se auzi aproape o clipă. Apoi reveni sub pătură. Ți-a plăcut, poponarul naibii! 4 — Dumnezeule, zise Helen, deschizînd ochii. Dar ce-i asta? — La mulți ani, iubito, spuse Kay, punînd o tavă pe marginea patului și aplecîndu-se s-o sărute. Fața lui Helen era uscată, caldă și moale, frumoasă, Într-un cuvînt; părul Îi era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
dar nu știa ce să creadă: era În același timp contrariată și jenată. CÎinele călca În urma ei și amușina tocurile pantofilor lui Helen. Toată scena dură ceasuri nesfîrșite. — Smuts! țipă femeia, Înroșindu-se din ce În ce mai tare. Smuts! CÎine rău ce ești! — Dumnezeule! spuse Helen, după ce cîinele trecu. Își aplecă fruntea să-și pună cercelul la loc, cu mîinile pe maxilar și cu degetele umblînd furioase În jurul micului șurub. Kay, În schimb, rîdea. — Ei, și ce-i cu asta? La naiba, nu sîntem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Kay din nou și arătă cu degetul. Acolo-i Portland Place, cred. E prin apropiere. Da, zise Helen, pe un ton vag. — Vezi? Nu te uiți În direcția bună. — Da. Kay o luă de Încheietura mîinii. — Iubito, dar tu nu... — Dumnezeule! exclamă Helen, smulgîndu-și brusc brațul. Chiar trebuie să-mi spui așa? Vorbise aproape șuierător, uitîndu-se prin jur, așa cum o făcuse și-nainte. Fața Îi era albă de frig și furie. Rujul Îi ieșea În evidență pe buze. Kay Își Întoarse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
noaptea asta, Kay? — Helen, zise Kay Îngrozită. Ce s-a-ntîmplat? — Doar... nu știu. Aș vrea să poți sta cu mine, asta-i tot. — Nu pot. Nu pot. Trebuie să intru-n tură. Știi că trebuie. — Mereu ești acolo. Nu pot, Helen... Dumnezeule, nu te uita așa la mine! Dacă o să trebuie să mă gîndesc la tine, cum stai acasă nefericită, o să... Se apropiaseră una de alta. Dar, ca Înainte, apărură un bărbat și o fată, care se plimbau pe poteca de lîngă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
striga, la ofițerii care coborau În adăposturile lor. Își mișcă scaunul — Depinde ce Înțelegi prin asta, zise el, adică „să le simți“. Probabil că bolborosise cuvintele. Tatăl lui se aplecă și se strîmbă din nou. — Ce-ai zis? — Depinde de ce... Dumnezeule! Nu, nu prea simțim mare lucru. Nu, răspunse taică-său domol. Nu, nu-mi Închipuiam că le simțiți. Domnul Daniels se plimba prin spatele deținuților, tîrșindu-și pantofii. Copilul plîngea În continuare; tatăl lui Duncan Încercă să-i prindă privirea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
țigara. — Mă dor ochii, zise el. Mă amețește! Simt că leșin! — Te termină! spuse domnul Mundy, chicotind. — SÎnt terminat! zise Duncan. Se dădu pe spate, prefăcîndu-se că leșină. În prezența domnului Mundy era uneori ca un băiețel... Apoi deveni serios. — Dumnezeule, spuse el, ce stare nasoală! Pus la pămînt de o biată țigară! Își ținu picioarele pe podea, dar se lăsă pe spate, sprijinindu-se În coate. Se Întreba unde erau tatăl lui și Viv În acel moment. Încercă să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
dați-ne ceva ca lumea de făcut, Îi zise Fraser pe un ton exagerat. Învățați-ne diverse meserii. Plătiți-ne salarii omenești În loc de sumele derizorii pe care le primim acum. SÎnt sigur c-am munci cu mult avînt atunci! Sfinte Dumnezeule, poate o să vă dați seama că ne-ați transformat În oameni decenți. Imaginați-vă o Închisoare care să facă așa ceva! Domnul Mundy dădu din cap, cu o expresie destul de acră. — Ești deștept, fiule, zise el, În clipa În care ieși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
pe spate și privi În sus. Julia făcu la fel. — Vecinul meu e polonez, murmură ea. A ajuns la Londra din Întîmplare. Merge așa ore În șir. Orice veste nouă din Varșovia este mai rea decît cea precedentă, zice el. — Dumnezeule! spuse Helen. Războiul ăsta nenorocit! Crezi oare că-i adevărat ce spune toată lumea? C-o să se termine curînd? — Cine știe? Dacă al doilea front se pune În mișcare, atunci e posibil. Dar, după părerea mea, ne mai așteaptă un an

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
se uite afară. — Nu detești serile astea? o Întrebă ea. CÎnd nu știi dacă sună Alarma, și toate celelalte? E ca și cum ai aștepta o execuție care ar putea sau n-ar putea avea loc. — Ai vrea să plec? zise Helen. — Dumnezeule, nu! Mă bucur că ești aici. E mai rău cînd ești de unul singur, nu crezi? — Da, mult mai rău. Dar e urît și-n adăposturi. Kay vrea să mă duc mereu Într-unul din Rathbone Place, dar nu pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
fată și băiat. Săptămîna trecută am ieșit cu haina și șapca asta, și o cocotă, care stătea În pragul unei case, a crezut că sînt băiat și mi-a arătat un sîn cu lanterna. Și asta era În Piccadilly. — Sfinte Dumnezeule, zise Helen. — Da, repetă Julia. Și n-am cum să-ți descriu cît de ciudat apare un singur sîn În beznă, cînd pui lumina pe el. Își Înceti pașii și balansă lanterna. — Uite, aici e St Clement’s, biserica din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
abține, Julia! Și mă detest pentru asta, dar nu mă pot abține! Dacă m-ai fi văzut azi. A fost atît de bună. Iar eu nu mă gîndeam decît la tine. Îmi doream să fii tu! Doream... Se opri. O, Dumnezeule! Pentru că simțise foarte clar acel mic fior ciudat sau vibrație care apărea Înainte ca Alarma să sune, și chiar Înainte ca vocea să i se destrame, sirenele sunară. Sunau Încontinuu, și mai tare, și mai sus, febril, după fiecare salt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
bec albastru. Probabil că pășise fără să facă nici un zgomot, pentru că o fată, care venea cu o farfurie În mînă pe scări, dădu nas În nas cu ea la Întoarcerea rampei și aproape că leșină de spaimă. — Viv! șuieră ea. Dumnezeule! Am crezut că ești Fantoma Fostelor Dactilografe. — Scuză-mă, Millie. — Unde te duci? La subsol? Mai bine tu decît mine. O să prinzi runda a doua de la Băieți, Fete, Flori, Animale... Sau ai pus ochii pe biscuiții cu smîntînă care stăteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
teamă, că doctorii o s-o facă bine imediat... Se dădu Înapoi. Mickey, care ținuse ușa, o Închidea acum. Viv se forță să se ridice În capul oaselor. — Așteaptă, zise ea. Unde-i Reggie? — Reggie? Întrebă Kay. — Soțul ei! spuse bătrîna. Dumnezeule, am uitat de el cu totul. L-am văzut strecurîndu-se și.... — Reggie! strigă Viv Înnebunită. O curea Îi ținea strîns coapsele. Începu să tragă de ea. Reggie! — E aici? Întrebă Kay. — Nu cred, răspunse Mickey. Vrei să mă duc și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
din nou, se Îmbrăcase În capot și coborîse la baie, dar era În miezul unui vis absurd și se trezi de-a binelea cînd Julia Închise ușa la Întoarcere. — CÎt e ceasul? Întrebă ea. Ridică repede ceasul deștepător al Juliei. Dumnezeule, e unu fără un sfert! Trebuie să plec. Își frecă fața, apoi se Întinse la loc. — Mai stai pînă la unu, spuse Julia. — Cincisprezece minute. Ce rost are? Atunci, lasă-mă să vin cu tine. O să te duc pînă acasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Se părea că nu mai avea nici o urmă de Încredere. Începu să tremure - de parcă și-ar fi pierdut deprinderea, trucul de a trăi În vreme de război, de parcă știa dintr-odată doar de amenințare, de pericolul sigur, de iminența răului. Dumnezeule, spuse Fraser. Aia a picat aproape, nu-i așa? Bombele și focurile anti-aeriene Îi sculaseră pe toți. CÎțiva stăteau la ferestre Încurajîndu-i pe piloții britanici și tunurile anti-aeriene; ca deobicei, Giggs țipa după nemți: Pe-aici, Fritz! Părea că te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Îi căzuse pătura de pe umeri. — La naiba! La naiba! repetă el. Asta a fost o bombă cu petrol, nu-i așa? Astea schelălăie, nu-i așa? Nu știu, zise Duncan. — Le-am auzit căzînd Înainte, spuse Fraser dînd din cap. Dumnezeule! A mai căzut una. Încercă din nou ușa, apoi se uită În jur și spuse pe un ton ridicat: Să zicem că o bombă cu petrol ar lovi clădirea aceasta, cum crezi că ne-am descurca? Am fi fripți În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
tu știi ceva? Să zicem că un șir de bombe s-ar prăbuși? CÎt crezi că i-ar lua unui zburlit să ajungă la toate coridoarele și să deschidă toate ușile? Crezi că s-ar deranja măcar să iasă din adăpost? Dumnezeule! Ar putea să ne ducă măcar la primul etaj, cînd se dă Alarma. Ar putea să ne lase să dormim pe saltelele noastre În sala de recreere! Avea vocea sugrumată și spartă ca a unui adolescent, și Duncan Înțelese imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
bombă sau se pornea răpăitul antiaerienelor, Fraser tresărea și stătea Încordat - ca un om pe care Îl doare ceva și este lovit și Îmbrîncit. Curînd, Duncan se trezi că se Încordează și el, dar nu de frică, ci prin contaminare. — Dumnezeule! spuse Fraser, rîzÎnd. Îi clănțăneau dinții. Îmi pare rău, Pearce. — N-ai de ce să-ți pară rău, zise Duncan. — Tremur și se pare că nu mă pot opri. — Așa se Întîmplă. — Te fac și pe tine să tremuri. Nu contează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
s-o ștergeți de-aici, Îi zise el brutal lui Kay, acum patruzeci de minute. N-aveți ce să faceți aici, n-ai auzit? Henry se ridică În picioare și-i spuse ceva; omul Își plecă atunci capul și plecă. — Dumnezeule, Îl auzi Kay spunînd... Henry o luă din nou de mînă. — Trebuie să vă las, domnișoară Langrish. Nu vreau să fac asta. Nu vreți să vă duceți la punctul de prim ajutor? Sau aveți pe cineva... un prieten... pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Se mai uită o dată În oglindă și strigă: — Bine! Persoana bătu Încă o dată, mai tare de data asta. — Bine! O secundă! Cineva Încerca clanța. Auzi o voce, una masculină, care se forța să vorbească În șoaptă. — Domnișoară! Deschideți, vă rog! — Dumnezeule! Își zise Viv. Presupunea că era doar unul dintre canadieni. Sau, În caz extrem, tatăl fetei Înnebunite după cai. Dar cînd trase zăvorul și deschise ușa, apăru o mînă care reținea ușa de teamă ca ea să n-o Închidă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
mă ajutați? Controlorul e pe drum. Mi-am pierdut biletul și o să mă nenorocească... — Ies imediat, zise ea, dacă-mi dați voie. El Își scutură capul. O reținea să Închidă sau să deschidă ușa. — L-am văzut pe tip și, Dumnezeule, e un tartor. L-am auzit mai devreme, Înfulecînd o halcă dintr-un biet drac care nu avea permisul În regulă. Dacă bate la ușă și-mi aude vocea, o să vrea biletul. — Ei, și ce vreți să fac? — Nu vreți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
corzile din interior, la mărul lui Adam, care păreau dure, nu moi, și pe care trebuia să le pătrunzi și să le tai... — E ascuțit, nu?Alec Își puse degetul pe lamă... apoi și-l retrase repede și-l supse. Dumnezeule! RÎse. E ascuțit ca naiba. N-o să ne doare deloc dacă ne mișcăm suficient de rapid. — Ești sigur? — Bineînțeles că sînt sigur. Așa se ucid animalele, nu-i așa? O s-o fac chiar acum. Tu o să mă urmezi. Te deranjază

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
pentru a-l face pe Alec să vorbească, pentru a Înșira toate posibilitățile... Alec se gîndi la asta, cu lama apropiată de gît. — Nimic, zise el Încet. O să ne stingem, ca luminile. Nu poate fi altceva. Nu poate exista un Dumnezeu. Dumnezeu ar fi oprit războiul! Nu cred că există rai sau iad, sau chestii de genul ăsta. Iadul e aici unde ne aflăm. Dacă există un asemenea loc, o să fim Împreună oricum. Îl țintui pe Duncan cu ochii lui strălucitori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]