12,743 matches
-
mai e nimeni. Cenușa picură pe rănile lui și-i acoperă trupul. El nu scrie la nici o psaltire. E prea slab ca să mai poată scrie ceva. Fiecare rană a lui e ca o fântână. Într-una din rănile sale stau eu și-mi continui psaltirea. Fratele Daniel nu știe nimic din toate astea. El îmi va continua psaltirea” (VIII. Celălalt Lazăr); „Se sfârșea luna april și începea luna martie. Daniel se apropie de fântână. [...] Era într-o noapte de vineri spre
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
5-17. Kane, John; Patapan, Haig (2006), „In search of Prudence: The hidden problem of managerial reform”, Public Administration Reform Review, vol. LXVI, nr. 5, ABI/INFORM Global, p. 771. Kassim, H.; Peters, G.B.; Wright, V. (2000), The National Co-ordination of EU Policy, Oxford University Press, Oxford. Kickert, Walter J.M. (2005), „Distinctiveness in the study of public management in Europe - A historical-institutional analysis of France, Germany and Italy”, Public Management Review, vol. VII, nr. 4, pp. 537-563. Knill, Ch. (1998), „European Policies
Politici publice și administrație publică by Florin Bondar () [Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
M.J. (2001), Changing Patterns of Governance: Reinventing Whitehall, Palgrave, Basingstoke. Nicolae, Valeriu (2006), „The Role of Diplomacy in Achieving Representation and Participation for the Roma”, Unpublished Master of Art Dissertation, University of Malta. Open Society Institute (OSI) (2001), „Monitoring the EU Accession Process: Minority Protection. Minority Protection in Romania”, Budapesta. Open Society Institute (OSI) (2002), „Monitoring the EU Accession Process: Minority Protection. Minority Protection in Romania: An Assesment of the Strategy of the Government of Romania for Improving the Condition of
Politici publice și administrație publică by Florin Bondar () [Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
in Achieving Representation and Participation for the Roma”, Unpublished Master of Art Dissertation, University of Malta. Open Society Institute (OSI) (2001), „Monitoring the EU Accession Process: Minority Protection. Minority Protection in Romania”, Budapesta. Open Society Institute (OSI) (2002), „Monitoring the EU Accession Process: Minority Protection. Minority Protection in Romania: An Assesment of the Strategy of the Government of Romania for Improving the Condition of Roma”, Budapesta. Open Society Institute (OSI) (2004), Monitorizarea implementării la nivel local a Strategiei guvernamentale pentru Îmbunătățirea
Politici publice și administrație publică by Florin Bondar () [Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
a cuvintelor și are senzația deplinei integrări în existența generală. Din entitate alienată, victimizată, conștiința umană (numită adesea și „memorie”) devine un „univers convergent”, o concentrare fantastică de imagini și sensuri, o forță a cunoașterii care străbate spațiul și timpul. Eul poetic își afirmă credința că existența este posibilă și după sfârșitul pământesc, atenuându-și obsesia paralizantă a morții. Pe aceste coordonate, extrem de ambițioase, evoluează poetul, care se prezintă de la bun început ca fiind logodit cu „vestala elegiei”, ca „mirele unei
DIMA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286764_a_288093]
-
pământesc, atenuându-și obsesia paralizantă a morții. Pe aceste coordonate, extrem de ambițioase, evoluează poetul, care se prezintă de la bun început ca fiind logodit cu „vestala elegiei”, ca „mirele unei solitudini înalte”. Trăind la interferența dintre lumea reală și cea imaginară, eul liric aspiră să găsească antidotul antinomiilor trup-spirit, individ-univers, viață-moarte, efemer-veșnic, aproape-departe etc., într-o a patra dimensiune, spiritual-onirică, izbăvitoare. Mag și salvator, „poetul adună lumea-n manuscris” pentru a o feri de nonsens și dispariție. De la poezia ca plâns abisal
DIMA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286764_a_288093]
-
1993; Premiul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor) și Abaddon (1995), sunt expresii ale aceluiași suflet bântuit alternativ de duhul paradisului și de cel al infernului, ale unei conștiințe lucide care trăiește, paroxistic, sentimentul alienării într-o lume dezaxată spiritual. Vibrațiile eului ultragiat consemnează cu acuitate apropierea „îngerului adâncului”, textele constituindu-se în adevărate „cărți ale infernului personal”. Efortul de izbăvire existențială, culturală și spirituală al poetului convertește glasul Apocalipsei în cântec. D. captează liric mesajul transcendenței, devenind un adevărat exponent al
DORCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286834_a_288163]
-
Inefabilul farmec al miniaturalei făpturi, măruntele sale manifestări și evoluții sunt descrise sau sugerate cu gingășie, dar și cu destulă forță plastică. Poeziile din placheta În preajma serii... (1924) se vor o definiție metaforică a unui timp-spațiu poetic, care favorizează retragerea eului în sine și conectarea la eternitatea spiritului și a cosmosului, având ca efect reverii sau anxietăți din care se nasc „cântece-n surdină”, mângâietoare pentru sufletul îndurerat. De vorbă cu bălanul meu (1925) este o cronică în versuri a participării
DORIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286835_a_288164]
-
azur/ să auzi de demult/stele tremurând/prelungul zăpezilor/clinchet pur// cuvântul/sabie vremii/să lunece-n / oțelită lumină/pe-ale lumii/lunge milenii/sania lunii/ lină să vină// încărunțit de gând/să locuiești/într-un cuvânt” - Poezia). Dintre ipostazele eului liric, cea de structură bacoviană, amestec de melancolie și ironie subtilă, apare în ciclul Catedrala îngenuncheată. Alteori sensibilitatea este apropiată de poezia populară, care îl influențează în structurile unor teme și în expresia prozodică (Ritual). D. scrie, de asemenea în
DRAGOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
a putea scrie, într-un climat ideologic încă apăsător, tinerii poeți ai acelor ani trebuiau mai întâi să citească foarte atent, cu creionul în mână, operele unor „înaintași” mai îndepărtați, dar substanțiali. Chiar și poezia neomodernistă de „cunoaștere”, în care eul liric își amplifică subiectivitatea până la a cuprinde - și a modifica - întreaga lume „obiectivă”, se supune, benevol, acestui proces în doi timpi. Cunoașterea este „deschisă”, făcută posibilă printr-o preliminară recunoaștere. Iată un „simptom” care, în condiții normale, ar fi fost
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
adolescent, o iubire târzie și fără perspective pentru un protestatar), devine cititoare a romanului, ale cărui eroine sunt două prietene adolescente, care descoperă la rândul lor compromisul moral sau refuzul lui, iubirea născută din iluzii sau refuzul ei. Jocul proiectării eului în trecut, al imaginației care pornește de la real deformându-l, reacțiile cititoarei profesioniste rafinează scriitura, fără a o încărca cu analize insuportabile cititorului postmodern. Câteva reflectări ale situațiilor morale din societatea contemporană sunt remarcabile: adolescenta care descoperă că părinții i-
DRAGU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286861_a_288190]
-
iau aminte, luând aminte, să nu aseamăn, asemănând, să nu judec binele și răul și să nu pohtesc a-l face arătat compatrioților mei?”). Călătoria ajunge astfel un mod esențial de revelare a identității în dublu sens: țara și propriul eu. În greoaiele lui veșminte orientale, hotărât să vadă tot ce ar fi demn de văzut, mereu avid de înțelegere și învățătură, G. caută și găsește pretutindeni exemple, modele. Asemenea unui edil, observă iscoditor, spre luare aminte, parcurile, străzile, casele, mijloacele
GOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287310_a_288639]
-
RL, 1991, 23; Florin Ardelean, Antropogonia-recurs, F, 1991, 6; Eugen Simion, Romanul autobiografic, CC, 1991, 6-7; Marian Victor Buciu, Un chiriaș al istoriei, R, 1991, 7-8; Maria Cornelia Ocas, Literatură și libertate, APF, 1991, 9; Nicolae Baltă, „Omul politic” și eul profund, VR, 1991, 10; Romanița Constantinescu, Fatalitatea prezenței celuilalt, RL, 1992, 12; Monica Lovinescu, Paul Goma și datoria memoriei, „22”, 1992, 13; Maria Cornelia Ocas, În spatele ușii închise, RL, 1992, 27; Șerban Cristovici, „Ușa...” - roman de Paul Goma, F, 1992
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
se dovedea desuetă. Extrem de interesantă mi se pare În acest mărturia din anul 2000 a lui Stanley Rosen, elev al lui Leo Strauss, sosit la Paris În 1960 pentru a lucra cu Kojève. Pentru profesorul american, Însă, seminarul despre stadiile eului ținut de Lacan Într-o sală „prost ventilată, supraîncălzită și plină mai ales de specialiști ai dialecticii veniți din Europa centrală” „a fost un eveniment istoric marcant al postmodernismului”, tot așa cum născînzii Derrida, Deleuze, Serres sau Foucault sînt, pentru același
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
literatură. Cel anglo-saxon este rezonabil să fie numit astăzi cîștigător. În primul rînd, și-n ultimul totodată, pentru că face consens. Dar, așa după cum sugerează Rorty, modelul francez continuă și va continua să fie viabil la nivel individuial, privat, acolo unde eurile se rotunjesc În monade și se Înconjoară de aură. Cu alte cuvinte, cred În victoria postmodernității dacă victoria aceasta nu vine În urma unui conflict ci a concurenței a două experiențe istorice, așa cum cred că estezizarea eului pe care o proclamă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
individuial, privat, acolo unde eurile se rotunjesc În monade și se Înconjoară de aură. Cu alte cuvinte, cred În victoria postmodernității dacă victoria aceasta nu vine În urma unui conflict ci a concurenței a două experiențe istorice, așa cum cred că estezizarea eului pe care o proclamă modernitatea franceză de mai bine de un secol este un ideal personal de urmat pînă la un punct și, În orice caz, de consumat cultural. Rămîne Însă o Întrebare : dacă teoria franceză e de fapt literatură
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și transa unei vitalități individuale debordante. De aici, prin scris, perfuzii de imagine administrate unor tablouri terne, hiperbolizarea și, astfel, ca să nu evităm cuvîntul, dereglarea unor funcții perceptive. Este clar că, În romanul contemporan, familia reprezintă ultima comunitate În care eul autobiografic mai crede că se poate integra. În afara acesteia, societatea, ca spațiu referențial viabil, tinde să dispară din Noile Romane. Ce-a mai rămas din ea, la un Echenoz sau un Toussaint, poate fi considerat similar fărîmelor armonice rămase din
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dintre cele două personaje principale. Dacă un capitol se ocupă de pildă de Bruno, atunci toate reflecțiile ideologic atribuibile În mod normal naratorului poartă amprenta personalității personajului. Romanul glisează practic neîncetat de la un limbaj asimilabil lui Bruno (dezabuzat + obsesiv, melodramatic - “eul este o nevroză intermitentă” p. 292) la cel propriu lui Michel (dezabuzat + tehnic, cartezian). Platforma Acest penultim roman houellebecquian este, fără Îndoială, foarte provocator. Dar găsim și aici, subliniată o dată În plus, miza importanței persoanei publice Michel Houellebecq. Provocarea este
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
statutul enunțătorului sînt, e drept, centrale În teoria literară franceză a anilor șaptezeci, dar ele au surse ideologice și chiar ontologice. Pentru că zona marginală, liminaritatea, de la avangarde Încoace, dacă nu mai devreme, fascinează, și sînt puțini scriitorii care rezistă apelului. Euri spectralizate, agonizante, absurde, locuitoare ale unor cadavre (În anii ‘90), voci Înșelătoare, golemice, teratologice, homunculoide, confuze, isterice, paranoice - enervante, teroriste invadează textele literare postbelice. În atari bolgii, survolînd asemenea “ospicii” (uneori la propriu), reconstruite și redate În variante omologate teoretic
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de realismul burghez, cu efectele lui de real, și de avangarda marxisto-psihanalitică a textului, punctul de fugă al sensului scriiturii, locul În care cititorul nu mai vede nici referință iluzorie, nici producție imanentă ci, oarecum, pe ambele, alternativ, În război: eul care scrie auto-subordonîndu-și enunțurile se opune concepției marxiste a scriiturii: „scriitura textuală” este prezentată de către tel quel-iști, pînă În 1971, ca o formă de „matérialisme sémantique” și ei Încearcă „să demonstreze că În cîmpul limbajului există raporturi Între infrastructuri și
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
metaforă a spațiului indefinit, iar scriitura, o "extenie a sinelui" (Jean-Claude Kaufmann) indefinită. Voi Încerca să propun două ordine de criterii prin care autoficțiunea să poată fi izolată și recunoscută ca atare. Primul se referă la modul de apariție a eului, al doilea la modul de funcționare a limbajului autoficțiunii. Trebuie Început cu o fenomenologie a eului În autoficțiune. Nu orice scriere la persoana I e o autoficțiune, și asta ține seama nu numai de protocolul nominal, convenție strict formală. Eul
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
propun două ordine de criterii prin care autoficțiunea să poată fi izolată și recunoscută ca atare. Primul se referă la modul de apariție a eului, al doilea la modul de funcționare a limbajului autoficțiunii. Trebuie Început cu o fenomenologie a eului În autoficțiune. Nu orice scriere la persoana I e o autoficțiune, și asta ține seama nu numai de protocolul nominal, convenție strict formală. Eul autoficțiunii nu are interior, este un sîmbure gol. El este În mod explicit irepresibilitate, expresie incontinentă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
eului, al doilea la modul de funcționare a limbajului autoficțiunii. Trebuie Început cu o fenomenologie a eului În autoficțiune. Nu orice scriere la persoana I e o autoficțiune, și asta ține seama nu numai de protocolul nominal, convenție strict formală. Eul autoficțiunii nu are interior, este un sîmbure gol. El este În mod explicit irepresibilitate, expresie incontinentă, energheia ("forță În acțiune"). Eul autoficțional nu are ierarhie sau ordine expresivă, el se exprimă indiferent de conținutul avut la Îndemînă, pentru că Își apropriază
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
scriere la persoana I e o autoficțiune, și asta ține seama nu numai de protocolul nominal, convenție strict formală. Eul autoficțiunii nu are interior, este un sîmbure gol. El este În mod explicit irepresibilitate, expresie incontinentă, energheia ("forță În acțiune"). Eul autoficțional nu are ierarhie sau ordine expresivă, el se exprimă indiferent de conținutul avut la Îndemînă, pentru că Își apropriază orice conținut Îi cade sub mînă și este, Îndeobște, cu atît mai puternic cu cît conținutul este mai insignifiant: autoficțiunea se
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
la Îndemînă, pentru că Își apropriază orice conținut Îi cade sub mînă și este, Îndeobște, cu atît mai puternic cu cît conținutul este mai insignifiant: autoficțiunea se bazează pe principiul psihanalitic al asociației libere, fără a manifesta Însă voință de insolit. Eul autoficțiunii e cu atît mai insistent cu cît contextul existenței sale este mai sărac. Eul autoficțiunii nu se expune ca formare, ca bildung. El este doar prezență, suprafață, nu profunzime, trecutul lui nu apare decît ca citat În prezent, drept
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]