12,623 matches
-
Adrian Păunescu își arată colții, e un autor de pradă: inerția, vechi apucături, îndărătnici și sfătuitori de ocazie sunt sfâșiați în largi hiperbole, făcuți cu miere și oțet și puși pe munți la uscat, în priveliștea lumii; dar imediat spectacolul liric e punctat de o ieșire lirică, la fel de grandioasă; multe versuri îți rămân în minte și farmecul lor e greu de explicat: "Noi care facem oameni de zăpadă, / noi care sub ninsorile enorme / lăsăm și inimile să ne cadă / noi ce
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
un autor de pradă: inerția, vechi apucături, îndărătnici și sfătuitori de ocazie sunt sfâșiați în largi hiperbole, făcuți cu miere și oțet și puși pe munți la uscat, în priveliștea lumii; dar imediat spectacolul liric e punctat de o ieșire lirică, la fel de grandioasă; multe versuri îți rămân în minte și farmecul lor e greu de explicat: "Noi care facem oameni de zăpadă, / noi care sub ninsorile enorme / lăsăm și inimile să ne cadă / noi ce visăm de-a pururi șale demne
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
înțelepciune, dacă nu a resemnării definitive în orice caz a nevoii de simplitate. [...] Autorul "Rezervației de zimbri" „trăncănește” formidabil, cuvintele se revarsă puhoaie din dicționare și se alătură extrem de capricios șocând mai mult prin asemenea „întâlniri” exterioare decât prin efectul liric, adeseori minim. Și totuși, această invazie, în aparență haotică, nu produce senzația de plenitudine, de corporalitate a lumii, așa cum se întâmplă bunăoară la Ioan Alexandru. De puține ori, în lirica sa mai nouă, Adrian Păunescu este un imaginativ. Și atunci
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
proprie doar marilor posedați și prevestitorilor testamentari, inițiatori, fără voie, ca și ade¬sea Păunescu, de formidabile viziuni deschizătoare de cercuri.» (NegEx, I, 209 sqq.). Eugen Simion consideră că volumul "Istoria unei secunde" de Adrian Păunescu «are valoarea unui manifest liric; marchează revenirea poeziei tinere la o formulă pe care părinții ei spirituali au ratat-o: "poezia politică". [...] În "poezia politică propriu-zisă", Adrian Păunescu folosește față de eveniment două atitudini: fie dilatarea, ridicarea lui la valoarea unui simbol general prin acumulare de
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
și o ruină adie spre statui..." («Stafia lui Bălcescu» - PIst, 32). Zecile de volume de poezie ale lui Adrian Păunescu, însumând peste 300.000 de versuri, așadar depășind cea mai întinsă epopee a lumii, "Mahabharata" (215.000 de versuri), realitate lirică fără asemănare, nu numai în istoria literaturii române, ci și în literatura universală, creează impresia / certitudinea că ne aflăm în fața unei impresionante uzine de poezie, a cărei „producție”, potrivit concepției păunesciene despre misiunea poetului / poeziei, înseamnă „armonie în sălbăticie”: Că
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
1984), "Sunt un om liber" (1989), "Poezii cenzurate" (1990), "Trilogia căruntă" (1994) etc., Adrian Păunescu pune în lumina istoriei literaturii noastre cel mai puternic filon de poezie socială, de poezie politică „la zi”, unde mesianismul cunoaște cea mai incandescentă încărcătură lirică înregistrată vreodată de la Octavian Goga și până în prezent. Nu există problemă socială / politică importantă, din țară, ori de pe planetă, care să nu fie conjugată cu patosul caracteristic, la moduri epico-lirice, în autentice registre stilistice păunesciene, de la problema părinților din perioada
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
abia înaintați prin cer / Tragice morminte glorioase / Vameșii nici acte nu vă cer. Peste neștiuta noastră moarte, / Viața e un cinic paradox, / Auziți și voi cum, de departe, / Bate-același clopot ortodox." - PTC, II, 190 sq.). Nu scapă ochiului cu laser liric nici chestiunea „democrației pe stomacul gol”:" Cu noi biografii și alte nume, / Ne-mpleticim grețos în temenea, / Nu-i libertate în această lume, / [...] / Nu mai avem nici apă și nici pâine, / Democrație pe stomacul gol. Se-aude, de aproape, de
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
Partidele se bat în târg cu pietre. Ne însoțesc tentațiile toate, / Dar nu mai vrem, oricât ne-ar amăgi, / Acest import-export de libertate, / În schimbul ieftinitei Românii."(«Democrație pe stomacul gol», în volumul « Bieți lampagii» / PTC, III, 109 - 113) etc. Galaxia lirică a lui Adrian Păunescu, îndeosebi prin poezia socială / politică, profund reverberatoare de suflet românesc, de conștiință de neam, de etică națională, se relevă într-un veritabil și incendiar „manifest” pentru mileniul al III-lea. (TGrp, 440 - 449). În iulie 2003
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
romanțelor - prin stacatto ireproșabil de compact și diafan și prin surprinzător de curatul legatto al vertiginoaselor fiorituri. Cântăreței îi reușește cu brio sclipitoarea coloratură în aria Leonorei (Trubadurul), accentele dramatice pline de pasiune ale eroinelor sale: Aida, Liza, Santuzza, cantilenele lirice ale Tatianei, Iolantei, Mimi."" ""Soprana cu o voce neobișnuită, întinsă uniform, cu regulatitate impecabilă, pe suprafața celor trei registre - o voce amplă, și, în același timp, foarte mobilă, capabilă se se plieze la toate solicitările, până la nuanțele cele mai fine
Maria Bieșu () [Corola-website/Science/307016_a_308345]
-
stil complex și elegant, de la care acesta și-a dezvoltat treptat un stil distinctive, remarcându-se prin detalieri dure. A scris pe două planuri: dialectica ideală și realitate existențiala sau socială. Natură autorului de a scrie lirica și arta poeziei lirice a lui a depășit proza și lucrările sale dramatice. Însă toate componentele muncii sale au creat o unitate solidă. A tradus din lirica franceză: din Boudelaire, Corbiére, Verlaine și Victor Hugo. Putem încadra operele sale după: Opere în care apar
Viktor Dyk () [Corola-website/Science/307013_a_308342]
-
Conti, cu ocazia căsătoriei acestuia. După aceasta el devine un apropiat al prințului și al familiei Vendôme. În 1690 publică în "Le Mercure Galant" trei fabule inedite. La 28 noiembrie 1691 Opera Franceză pune în scenă "Orphée" („Orfeu”), o tragedie lirică de La Fontaine. La sfârșitul anului 1692, starea sănătății lui La Fontaine se înrăutățește; probabil din cauza tuberculozei netratate. La 6 ianuarie 1693 a murit protectoarea sa, Madame de la Sablière. La Fontaine traduce în franceză "Dies Irae", pe care o citește în fața
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
și ulterior al Dorohoiului, trece în anul 1864 ca judecător la Curtea de Apel din Focșani, de unde se transferă, în anul 1865, la instituția similară din Iași. Nicolae Gane devine membru al societății „Junimea” din Iași, publicând nuvele și poezii lirice în revista „Convorbiri literare”. În anul 1867, Nicolae Gane este numit președinte de secție la Curtea de Apel Focșani, dar demisionează și se stabilește la Iași, unde încearcă să practice avocatura pentru care nu avea însă vocație. În anul 1868
Nicolae Gane () [Corola-website/Science/307216_a_308545]
-
femei. Este posibil ca acest protest să îi fi adus încarcerarea arciprestului. Această postură critică față de înaltul cler, precum și celelalte elemente desfrânate și critice ale cărții, îl asociază pe autorul ei cu literatura goliardescă. Juan Ruiz, , este considerat primul poet liric spaniol, cu o evidență și vastă cultură, cu un limbaj bogat, căruia îi place să acumuleze sinonime parțiale și să repete același concept sub divese forme, procedeu relaționat cu tehnică predicilor. Limbajul este popular și colocvial, foarte viu și creativ
Arcipreste de Hita () [Corola-website/Science/308512_a_309841]
-
ale lui Wagner, care conține principalele laitmotive ale operei, rezumând opera cu măiestrie. El începe pompos cu motivul maeștrilor cântăreți, caracterizându-i bine: ei sunt cetățeni puternici și mulțumiți de ei înșiși, tradiționaliști acceptând foarte greu schimbările. În schimb, motivul liric, simbolizând voința de reînnoire dorită de Hans Sachs, cizmarul poet și cântăreț (care a existat și în realitate) și tânărul cavaler Walther, se aude mai încet, dar Walther nu reușește să convingă meșterii, de unde sufocarea bruscă a motivului în energicul
Maeștrii cântăreți din Nürnberg () [Corola-website/Science/308501_a_309830]
-
mai multe cărți, zeci de articole și studii în revistele de specialitate, a participat la sute de emisiuni de radio și de televiziune. A susținut zeci de conferințe, prelegeri, cursuri de măiestrie, în țară și în străinătate. Muzica sa este lirică și colorată, se inspiră din resursele folclorului românesc, precum și din muzica serială și din alte tehnici contemporane. Este un compozitor cu un limbaj rafinat, modern, dar axat pe valorile expresivității muzicii, având tangențe cu neoromantismul. Pascal Bentoiu explorează zonele tonalului
Pascal Bentoiu () [Corola-website/Science/308600_a_309929]
-
întărește convingerile sioniste. În 1904 el traduce din ebraică în rusă poemul lui Haim Nahman Bialik, „Orașul măcelului” scrisă sub impresia acestui masacru. Emoțiile exprimate în traducere sunt atât de vii încât dau versiunii ruse a lui Jabotinski o notă lirică foarte personală. Jabotinski precede traducerea cu un preambul în versuri care accentuează mesajul nevoii de eliberare națională. În acești primi ani ai secolului al XX-lea se angajează Jabotinski cu toată energia în proiectul sionist. Publică articole și broșuri, străbate
Zeev Jabotinski () [Corola-website/Science/308661_a_309990]
-
cu H. Reber (armonie), E. Auber și A. Thomas (compoziție). A fost profesor de canto la Conservatorul din București și dirijor al Teatrului național din București. A fost inițiatorul reprezentațiilor de operă în limba română și fondatorul a trei societăți lirice premergătoare Operei române ("Mama soacră", "Cometa" și "Scaiul bărbaților"). A compus o dramă lirică, feeria muzicală "Sânziana și Pepelea", prima simfonie românească, "Simfonia în la major", Uvertura națională, două sonate pentru pian și, respectiv, pentru violoncel și pian, un octet
George Stephănescu () [Corola-website/Science/308717_a_310046]
-
canto la Conservatorul din București și dirijor al Teatrului național din București. A fost inițiatorul reprezentațiilor de operă în limba română și fondatorul a trei societăți lirice premergătoare Operei române ("Mama soacră", "Cometa" și "Scaiul bărbaților"). A compus o dramă lirică, feeria muzicală "Sânziana și Pepelea", prima simfonie românească, "Simfonia în la major", Uvertura națională, două sonate pentru pian și, respectiv, pentru violoncel și pian, un octet pentru coarde și suflători, un cvartet pentru coarde și unul pentru coarde, flaut și
George Stephănescu () [Corola-website/Science/308717_a_310046]
-
(Σаπφω(lb.greaca), Safo sau Psappha), poetă din Lesbos, care a trăit la sfârșitul secolului al VII-lea Î.Hr. și în primul sfert al secolului al VI-lea Î.Hr. . Ea a fost cea mai de seamă poetă lirică a antichității grecești. (numele ei adevărat, în dialectul eolian, era Psappha) s-a născut în insula Lesbos, la Mytilene, dintr-o familie aristocrată. A fost măritată și a avut o fiică pe nume Cleis. L-a cunoscut pe Alceu. Sappho
Sappho () [Corola-website/Science/308762_a_310091]
-
expresia pasională a versurilor de iubire pe care le-a compus pentru Lesbia. El a fost primul poet latin care a folosit strofa safică. Horațiu a scris, la rândul lui ode în metrul safic, dar era prea departe de temperamentul liric al poetei pentru a se putea apropia de tonul vibrant al poemelor ei, așa cum a făcut Catul. În lirica românească Mihai Eminescu a compus binecunoscuta ""Odă în metrul antic"", căreia i-a oferit un conținut filosofic diferit de opera lui
Sappho () [Corola-website/Science/308762_a_310091]
-
schimbare culturală care a distrus, cu sânge rece, rămășițele tuturor poeți greci canonici arhaici. Într-adevăr, așa cum s-ar aștepta de la estimații critice antice, care îi considerau pe Sappho și pe Pindar ca pe cei mai mari poeți ai poeziei lirice monodice respectiv poeziei pentru cor, mai multă poezie de a lui Sappho a supraviețuit prin citații și manuscripte decât a oricărui poet, făcând excepție de Pindar (al cui lucrări se păstrau în totalitate într-o tradiție a manuscriptelor). Chiar dacă tradiția
Sappho () [Corola-website/Science/308762_a_310091]
-
putea conține în jur de 160 de poeme. Este greu de crezut că o asemenea bogăție de versuri ar putea constitui doar un decor pentru proză. Mai degrabă firul epic este o scuză pentru prezentarea în fața publicului a unor creații lirice scrise cu anterioritate, la care au fost probabil adăugate multe creații lirice scrise „ad-hoc”. În această nuvelă de tip bizantin, publicată în Sevilla la începutul anului 1604, întreaga acțiune se petrece în Spania. S-a bucurat de un succes imediat
Lope de Vega () [Corola-website/Science/307955_a_309284]
-
că o asemenea bogăție de versuri ar putea constitui doar un decor pentru proză. Mai degrabă firul epic este o scuză pentru prezentarea în fața publicului a unor creații lirice scrise cu anterioritate, la care au fost probabil adăugate multe creații lirice scrise „ad-hoc”. În această nuvelă de tip bizantin, publicată în Sevilla la începutul anului 1604, întreaga acțiune se petrece în Spania. S-a bucurat de un succes imediat, fiind reeditată de câte două ori în Barcelona și Madrid în anii
Lope de Vega () [Corola-website/Science/307955_a_309284]
-
alte piese ocazionale. Deși mai puțin prolific decât modelul său, genialul Lope de Vega, Calderón se arată superior acestuia din punct de vedere tehnic, ducând la perfecțiune formula dramatică a lui Lope prin reducerea numărului de scene și eliminarea elementelor lirice nefuncționale. Operele devin astfel un spectacol baroc complet, care acordă importanță scenografiei și muzicii, elemente puțin importante pentru Lope de Vega. Calderón de la Barca utilizează în mod frecvent piese anterioare, din care elimină scene inutile; reduce din numărul de personaje
Pedro Calderón de la Barca () [Corola-website/Science/307982_a_309311]
-
care elimină scene inutile; reduce din numărul de personaje și din bogăția polimetrică a teatrului lopesc. De asemenea, sistematizează exuberanța creativă a modelului său și construiește opera în jurul unui singur protagonist. Calderón caută de multe ori efectul teatral, în detrimentul celui liric. A. Valbuena Briones a semnalat ca în stilul lui Calderón se pot distinge două registre. În prima parte a operei sale, Calderón reordonează, condensează și reelaborează ceea ce în opera lui Lope era difuz și haotic, stilizând realismul costumbrist și apropiindu
Pedro Calderón de la Barca () [Corola-website/Science/307982_a_309311]