KorAP: Find »[drukola/base=pic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...474 475 476 ...572 >

14,286 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

ceva cu tine. Am încercat să o sun pe Elinor, dar era... Oricum. Trebuie neapărat să... îți spun ceva. Sigur, spune Robyn ușor aeriană. Antoine și cu mine venim imediat la tine, dar acum te rog să ne scuzi un pic, avem de rezolvat o situație de ușoară criză. Coboară glasul. A fost un accident nefericit cu unul dintre torturi. Extrem de nefericit. — Domnișoara Bloomwood? Ridic ochii și vă un bărbat cu păr alb și un licăr jucăuș în privire, îmbrăcat în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
în treacăt privirea la diamantul de pe mâna mea stângă, după care îi zâmbesc nevinovat. Hai că încep să mă relaxez. Începe să-mi placă chestia asta. (Evident, i-am aruncat și eu Aliciei Privirea Manhattan. Iar inelul meu e un pic mai mare ca al ei. Nu că aș face vreo comparație sau ceva de genul ăsta.) — Păi, și de ce nu mi-ai spus nimic? Pentru că nu m-ai întrebat, îmi vine să-i spun, dar, în loc de asta, mă mulțumesc să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Ceea ce e bine de știut. Ochii i se opresc asupra coșului cu fructe din mâna lui Luke. E pentru mine? — Da! spune Luke, părând să-și vină în fire. E doar o mică... Pot să-l pun aici? Face un pic de loc între aranjamentele florale exotice, ocazie cu care observ, prins de unul dintre acestea, un cartonaș cu antet de la Casa Albă. Dumnezeule. — Fructe, spune Michael, încuviințând din cap. Foarte frumos. Se vede treaba c-ai vorbit cu doctorul meu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
a văzut pe Michael atât de neajutorat l-a afectat mult mai tare decât vrea să arate. Se uită pe fereastră afară, unde se lasă întunericul, iar eu încerc să mă gândesc la ceva care l-ar mai scoate un pic din starea asta. Fii atent! spun în cele din urmă. Caut în geantă și scot o carte pe care am cumpărat-o zilele trecute, al cărei titlu este Promisiunea vieții tale. Trebuie să ne scriem jurămintele de credință de la nuntă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
târziu, tot o să-l vadă. — Luke... șovăi, apoi răsucesc pagina spre el, ca să o poată vedea. — Asta-i mama? Luke pare uluit. Nu mi-a zis că a fixat deja data apariției în ziar. Ia dă-mi să văd un pic. — Luke... Trag aer în piept adânc. Tu nu ești pomenit nicăieri. Și nici firma ta. Mă uit la el scanând pagina, crispată; pe fața lui se citește cel mai sincer șoc. Ziua de azi a fost și așa foarte grea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
absolut șocată. — A, ba da. Am chemat poliția. Bărbia i se încordează, în timp ce își încheie nasturii rochiei. S-au dus și au luat-o la întrebări, i-au scotocit și apartamentul. Dar n-au găsit nimic. Evident. Îmi zâmbește un pic ciudat. Și pe urmă a aflat Bill. Și a făcut plici. S-a dus la poliție și le-a spus... ei, nu știu exact ce le-a zis. Dar, chiar în ziua respectivă, poliția m-a sunat și mi-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
al ei, să vezi ce-i fac. Când pleacă, îmi consult programul pentru restul zilei. Am o oră liberă până la următoarea clientă, așa că mă hotărăsc să mă duc până la raionul cu rochii de mireasă și să-mi mai admir un pic rochia. E clar, lupta se va da între asta și cea de la Vera Wang. Și poate cea de la Tracy Connop. Între una dintre astea trei, clar. Când ajung iar la raionul de reduceri, mă opresc uimită. Danny stă lângă un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
ceva făcut de el! Și eu repede că, pe bune, nu e nevoie să faci asta. Dar ce te faci că i-a intrat lui Randall ideea în cap și zice păi, poate dau o raită să mă uit un pic. Și stai Danny și coase toată noaptea ca un nebun... — Toate astea le-ai făcut azi-noapte? zic cu uimire, și întind mâna după un tricou. O bridă de piele se desprinde și cade pe jos. Da, OK, poate că finisajul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
pe ele, OK? Începe să numere umerașele. Două... patru... șase... opt... zece. Cred că ajung. — Danny... Mă uit stresată în jur și o văd pe Carla, una dintre vânzătoare, că ne privește ciudat. Bună! zic repede. A... îmi ajut un pic un client... caută ceva pentru prietena lui... Carla ne mai aruncă o privire suspicioasă, apoi pleacă. N-o să țină! murmur către Danny, în clipa în care sunt sigură că nu mai suntem auziți. Trebuie să le iei de aici imediat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Adevărul e, spun repede, că încă nu le-am pus la vânzare. De fapt, trebuie să... ăă... să le duc înapoi în depozit. Încerc să înșfac tricoul, dar ea pleacă repede de lângă mine. Mă duc doar să mă uit un pic în oglindă. Hei, Tracy, ce zici de astea? Altă fată, îmbrăcată cu noua jachetă imprimată Dior, se apropie de noi. — De ce anume? — De tricourile astea noi. Nu sunt cool de tot? Ia încă unul și i-l dă acesteia. — Vă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
în munca mea. Plâng, țip de durere, îmi storc la maxim fiecare strop de sânge creativ. Dar instituțiile de modă nu dau doi bani pe noile talente! Nu sunt interesate să-l sprijine pe nou-venitul care îndrăznește să fie un pic altfel! Însuflețirea îl face să ridice vocea. Mă puteți condamna că am apelat la soluții extreme? Dacă mă tăiați, credeți că n-am să sângerez? — Uau, spune Lisa cu respirația tăiată. Habar n-am avut că e chiar așa de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-l privi cum trebuie... și, în clipa în care face asta, una dintre mâneci îi rămâne în mână, lăsând în urma ei o cusătură deșirată. Toți cei prezenți se uită la ea muți de uimire. — Așa e modelul, spune Danny, un pic cam târziu. E o... abordare a designului din perspectivă deconstructivistă... Christina scutură din cap ferm și pune tricoul înapoi. — Dragă tinere, este evident faptul că ai fler. S-ar putea să ai chiar și talent. Dar, din păcate, asta nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
și talent. Dar, din păcate, asta nu e de ajuns. Dacă dorești să ajungi departe, trebuie să-ți finisezi creațiile ca lumea. — Dar creațiile mele sunt impecabil finisate! sare Danny imediat. Poate că da, colecția asta a fost făcută un pic cam pe fugă... — Îți sugerez să o iei de la început. Să faci câteva piese, cu foarte mare grijă... — Vreți să spuneți că sunt neglijent? Spun că trebuie să înveți să-ți duci un proiect până la capăt, trecând prin toate etapele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
la mine. S-a întâmplat ceva? — Nu! zic repede. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Totul e... perfect. Ce mă fac? — Știi... cred că mai bine mă duc să despachetez, zic și mă sforțez să zâmbesc. Să mă liniștesc un pic. În clipa în care închid ușa de la dormitor în urma mea, încă mai am același zâmbet firav pe față, dar inima îmi bubuie nebunește. Ce se întâmplă aici n-are nici o legătură cu planul meu. Nici cea mai mică legătură. Tapet

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
că ai trecut pe cafea fără cofeină. — Nu, spun mirată. Dar nu face nimic. — Și cum îți mai e? Se așază lângă mine și eu îmi transfer pe șest bucata de hârtie mototolită, dintr-o mână în cealaltă. Ești un pic obosită, nu? Și poate ți-e un pic rău. — Nu prea tare. Oftez mai tare decât am avut intenția. Adevărul e că mâncarea din avion nu mi-a picat bine deloc. — Ei, trebuie să-ți aduni puterile! spune mami și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
spun mirată. Dar nu face nimic. — Și cum îți mai e? Se așază lângă mine și eu îmi transfer pe șest bucata de hârtie mototolită, dintr-o mână în cealaltă. Ești un pic obosită, nu? Și poate ți-e un pic rău. — Nu prea tare. Oftez mai tare decât am avut intenția. Adevărul e că mâncarea din avion nu mi-a picat bine deloc. — Ei, trebuie să-ți aduni puterile! spune mami și mă strânge ușor de braț. Așa. Fii atentă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
acum o mie de ani. Parcă n-am fost noi. — Vai, Tom. Îmi mușc limba. Îmi pare rău. Hai să schimbăm... Și știi care e lucrul cel mai groaznic? spune Tom, ignorându-mă total. — Îhm.. Părul tău, mai am un pic și zic. A fost cât pe-aci să-i zic. Lucrul cel mai groaznic e că eu am crezut mereu că o înțeleg pe Lucy. Că ne înțelegem unul pe celălalt. Și, când colo, tot timpul ăsta... Se întrerupe brusc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
fi viața ei de acum încolo. Și nu i-a plăcut ce a văzut. Inclusiv eu, bănuiesc. — Vai, Tom. — A început să zică că i s-a urât de viața în suburbie și că vrea să trăiască și ea un pic, cât mai e tânără. Dar eu m-am gândit că tocmai am zugrăvit, mai aveam un pic și terminam și sera, și că nu e un moment bun să ne mutăm... Ridică spre mine niște ochii extrem de triști. Ar fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Vai, Tom. — A început să zică că i s-a urât de viața în suburbie și că vrea să trăiască și ea un pic, cât mai e tânără. Dar eu m-am gândit că tocmai am zugrăvit, mai aveam un pic și terminam și sera, și că nu e un moment bun să ne mutăm... Ridică spre mine niște ochii extrem de triști. Ar fi trebuit s-o ascult, nu? Poate ar fi trebuit să-mi fac chiar și tatuajul ăla. — A

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
intervine vânzătoarea. — Am înțeles. Mersi. — Casetofon... muzică pentru relaxare... minge gonflabilă... — Minge gonflabilă? Nu-i prea mic copilașul ca să se joace cu o minge? — E pentru mamă, ca să se sprijine pe ea, zice femeia cu blândețe. Ca să-i ușureze un pic durerea. Sau mai poate folosi un pouf cu burete. Durerea? O, Doamne. La gândul că Suze va suferi mă ia cu leșin. — Am să iau și minge și un pouf cu burete, zic repede. Și, poate, niște aspirine. Extra strong

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
rămâne? Nu mai trebuie să-mi fac nici o grijă în legătură cu nunta. Suze, rămân cu tine. Punct. — Pe bune? Începe să-i tremure bărbia. Mersi, Bex. Schimbă cu grijă poziția bebelușului în brațe, și el scâncește ușor. Dar... te pricepi vreun pic la copii? — Nu trebuie să știi nimic, stai liniștită! zic încrezătoare. Nu trebuie decât să-i hrănești, să-i îmbraci în hăinuțe frumoase și să te plimbi cu ei în cărucior prin magazine. Nu sunt chiar așa de sigură... — Uite

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Marie Osmond? — Nu știu, spun alb. Probabil. Am comandat aproape tot ce se găsea în magazin. Am un flash rapid cu mine la trei dimineața legănându-l pe Ernie în poală, ca Suze să apuce să doarmă și ea un pic, uitându-mă ca drogată la ecranul televizorului. — Ai cea mai vagă idee cât de jalnice sunt emisiunile TV din Anglia, la ora trei dimineața? Mă frec pe obrajii uscați. Și n-are nici un rost să urmărești vreun film, pentru că, exact

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
ale tale sunt încă la caligrafă! Ni le va trimite imediat ce le termină de scris... Oprește-o! spun disperată. Trebuie neapărat s-o oprești! — Poftim? Robyn mă fixează surprinsă, și sunt conștientă de faptul că și Kristen a ridicat un pic capul, interesată. De ce, scumpa mea? — Fiindcă... vreau să le trimit chiar eu, zic. E o... tradiție de familie. Mireasa întotdeauna... își trimite singură invitațiile. Mă frec pe fața încinsă, încercând să-mi păstrez calmul. În colțul opus al camerei, o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
fi să te duci chiar tu acolo și să... faci ce vrei... — OK, așa am să fac. Mersi. Îmi pun haina, în timp ce Robyn și Kirsten schimbă priviri între ele. — Becky, cred că n-ar fi rău să te relaxezi un pic, spune Robyn. Situația e sub control. N-ai de ce să-ți faci griji! Se apleacă spre mine, cu aerul că-mi vinde un pont. Îți spun și ție ce le spun tuturor mireselor mele, atunci când încep să se agite aiurea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Așa mai merge. Oare am timp să sun la o agenție de sosii, până vine Amy Forrester? OK, cred că mi-o fi adormit intuiția de la vodcă, altfel nu-mi explic de ce naiba nu m-am gândit și eu un pic, înainte să sun. Poate ar fi trebuit să-mi dau seama că e destul de improbabil să semăn ca două picături cu sosiile de la „Vedete“ Agenția de sosii ale vedetelor. Deși, trebuie să recunosc, au fost cât se poate de amabili

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]