KorAP: Find »[drukola/base=sili & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...474 475 476 ...530 >

13,226 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870

adevărul, și, îndurând-o fără crâcnire, îi voi supune pe acei sălbatici, precum un soare puternic. Puternic, da, ăsta era cuvântul pe care-l rostogoleam întruna pe limbă, visam la puterea deplină, la acea putere prin care îți supui dușmanul, silindu-l să se predea, aducându-l la credința cea adevărată, și cu cât dușmanul va fi mai orbit, mai crud, mai sigur de el, mai zăvorit în credința lui, cu atât va fi mai mare biruința aceluia ce-l va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
expresie, pe fața-i întunecată de cal, apoi a ridicat mâna. Cu aceeași privire neclintită m-a apucat de buza de jos, mi-a răsucit-o fără grabă, aproape smulgându-mi carnea, și, fără să-și descleșteze degetele, m-a silit să mă învârt pe călcâie, împingându-mă de-a-ndaratelea până în mijlocul încăperii, m-a tras de buză până m-a făcut să cad în genunchi, nebun de durere, cu gura însângerată, apoi mi-a întors spatele și s-a dus lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
rămâneau neclintiți, privindu-mă întruna, iar eu m-am întors și am văzut idolul, i-am văzut cele două capete în chip de secure și nasul de fier, răsucit ca un șarpe. M-au dus la picioarele lui, m-au silit să beau o apă neagră și amară, înfiorător de amară, și pe dată capul a început să-mi ardă, râdeam, iată batjocura, sunt batjocorit M-au dezbrăcat, m-au ras în cap și pe trup, m-au uns cu ulei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
către vrăjitor, nu-i vedeam decât ochii pătrați, și râdeam, râdeam întruna, cu sângele curgând șiroaie. Dintr-o dată s-au oprit, tăceau, nu vorbeam decât eu, toate începeau să mi se învălmășească în cap, apoi m-au ridicat, m-au silit să mă uit la idol, și n-am mai râs. Știam că mă închinaseră lui, că trebuia să-i fiu slugă și să-l slăvesc, nu, n-am mai râs, gâtuit de durere și de spaimă. Și acolo, în casa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
umiliți că intră ca după o înfrângere și furioși pe propria lor tăcere, pe care le venea din ce în ce mai greu s-o rupă, pe măsură ce se prelungea. Treceau pragul fără să-l privească pe Ballester, știind că execută un ordin când îi silește să intre așa: înfățișarea lui amară și mâhnită îi lămurea îndeajuns. Yvars se uită totuși la contramaistru. Ballester, care ținea mult la Yvars, clătină din cap fără să scoată o vorbă. Se aflau acum cu toții în micul vestiar din dreapta intrării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
cap când pictase. Se crezuse sărac, și iată că, datorită elevilor săi, se pomenea dintr-o dată bogat. Uneori, în fața atâtor bogății nebănuite, Jonas simțea parcă o ușoară mândrie: "E adevărat, totuși, își spunea el. Chipul acela din ultimul plan te silește să nu vezi nimic altceva. Nu prea înțeleg ce vor să spună când vorbesc de umanizarea indirectă. Trebuie totuși să recunosc că în tabloul ăsta am obținut un efect neobișnuit". Curând însă se grăbea să pună pe seama stelei sale această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
nu era de glumit cu ei. Jonas ar mai fi dorit uneori să se lase în voia capriciului, acest prieten umil al artistului. Dar frunțile încruntate ale discipolilor, în fața acelora dintre tablourile lui care se îndepărtau de ideea lor, îl sileau să mediteze ceva mai mult asupra artei sale, lucru din care nu avea decât de câștigat. În sfârșit, discipolii îl ajutau pe Jonas și în alt chip, silindu-l să-și spună părerea în legătură cu propriile lor producții. Nu trecea zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
în fața acelora dintre tablourile lui care se îndepărtau de ideea lor, îl sileau să mediteze ceva mai mult asupra artei sale, lucru din care nu avea decât de câștigat. În sfârșit, discipolii îl ajutau pe Jonas și în alt chip, silindu-l să-și spună părerea în legătură cu propriile lor producții. Nu trecea zi în care să nu i se aducă vreo pânză abia schițată, pe care autorul ei o așeza între Jonas și tabloul la care lucra, pentru ca schița să beneficieze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
oricui, totul i se părea deopotrivă de interesant și de indiferent. Se văzu deci nevoit să-și înjghebeze un arsenal de judecăți, cu cât mai variate cu cât discipolii săi, având, ca toți artiștii din capitală, un oarecare talent, era silit să stabilească, atunci când erau cu toții de față, nuanțe cât mai diverse, care să-i mulțumească pe fiecare în parte. Această binevenită obligație îl sili așadar să-și facă un vocabular de specialitate și să aibă păreri despre arta lui. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
mai variate cu cât discipolii săi, având, ca toți artiștii din capitală, un oarecare talent, era silit să stabilească, atunci când erau cu toții de față, nuanțe cât mai diverse, care să-i mulțumească pe fiecare în parte. Această binevenită obligație îl sili așadar să-și facă un vocabular de specialitate și să aibă păreri despre arta lui. Dar, în ciuda acestei strădanii, nu-și pierdu bunăvoința înnăscută. El înțelese repede că discipolii săi nu-i cereau critici, cu care n-aveau ce să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
se vor muta la primărie, pe strada cea mare ce duce de la piață la biserică, pe care penitenții trebuiau s-o străbată la întoarcere. D'Arrast nu va fi însoțit decât de judecător și de șeful poliției, el, primarul, fiind silit să participe la ceremonie. Șeful poliției, aflat într-adevăr în sala clubului, se învârtea întruna în jurul lui d'Arrast, surâzând neobosit și asaltându-l cu un puhoi de cuvinte de neînțeles, dar vădit pline de afecțiune. Când d'Arrast coborî

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
strivească țeasta și ceafa dar izbuti să vadă biserica și, în fața ei, racla, care părea că-l așteaptă. Mergea într-acolo și trecuse de mijlocul pieței când, dintr-o dată, fără să știe de ce, o coti la stânga, părăsind drumul bisericii și silindu-i pe pelerini să-i iasă înainte. Auzea în spate un tropăit de pași. În față vedea căscându-se nenumărate guri. Nu înțelegea ce-i strigă, dar i se părea că mai auzise cuvântul portughez pe care îl rosteau fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270

cuvintele. Am închis ochii și am vorbit eu în locul lui: Știi ce-am pățit din cauza ta, nenorocitule? M-aș fi putut înscrie în poliție cu dosarul curat, dar au aflat că tatăl meu este un nenorocit de subversiv. M-au silit să-i torn pe Sammy și pe Ashidas, iar Sammy a murit la Manzanar. Știu că te-ai înscris în Bund de sanchi, ca să vânezi pizde, însă ar fi trebuit să ai mai multă minte, fiindcă eu n-am avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
chestia asta de când era Mae West fată mare. Fritzie, la ce altceva ai mai lucrat? Sala se umplu de râsete înfundate. Bill Koenig dădu să se ridice, rotindu-și capul să vadă cine râde. Fritz Vogel îl trase de mânecă, silindu-l să se așeze, apoi răspunse: — Domnule, am mai făcut niște cercetări pentru domnul Loew. I-am adus martori. Fața palidă a lui Tierney se înroși ca sfecla. — Fritzie, eu sunt comandantul Diviziei Centrale de Detectivi, nu domnul Loew. Sergentul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
să le deslușesc, și am distins hohote de plâns, urmate de vocea lui Kay, mai blândă și mai gravă decât o auzisem vreodată. Hohotele se întețiră, apoi se transformară în scâncete. Mi-am tras perna peste urechi și m-am silit să adorm la loc. CAPITOLUL ȘASE Am moțăit în cea mai mare parte a timpului cât a ținut plictisitorul rezumat al infracțiunilor din 10 ianuarie și m-am trezit doar atunci când căpitanul Jack a zbierat: — Asta-i tot! Locotenentul Millard

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
depus raportul de interogatoriu și o notă legată de mandatele pe care le emisesem într-o tăviță de corespondență pe care scria RAPOARTELE POLIȚIȘTILOR DIN TEREN. După aceea mi-am luat tălpășița înainte ca vreun caraghios de superior să mă silească să particip la circul de-acolo. Departe de secție, rămas de capul meu, am început să mă gândesc la Lee. Gândul la el m-a făcut să-mi doresc să fiu din nou în biroul detectivilor, unde măcar se făcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
pe o alee plină clinici de boli venerice și ne arătă o baracă din cărămizi, împrejmuită cu sârmă ghimpată. Fritzie îi dădu un dolar: Mexicanul salută ca Mussolini și se făcu nevăzut. Am luat-o cu pași mari spre secție, silindu-mă să nu alerg. Ușa era flancată de jandarmi cu puști automate. Le-am arătat insigna. Ei bătură din călcâie și mă lăsară să intru. Fritzie mă ajunse din urmă. Intrăși se îndreptă direct către biroul din față, cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
Pereții erau acoperiți de rafturi pe care se aflau borcane cu organe conservate. Pe podea era o saltea pe jumătate acoperită cu o pătură cazonă. Deasupra ei zăceau un scalp roșcat și două caiete. Am respirat adânc și m-am silit să privesc totul. În fluid pluteau creiere, ochi, inimi și intestine. O mână de femeie, cu verigheta rămasă încă pe inelar. Ovare. Bucăți de viscere diforme. Un borcan plin cu penisuri. Secțiuni de gingii cu dinți de aur. Am simțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
în timpul liber ca la o icoană a lui Georgie. Când Maddy ajunse la adolescență, deveni promiscuă. Cuibărită în patul lui Emmett, îi povestea toate detaliile aventurilor sale. Martha făcea desene obscene cu sora ei, pe care o ura. Ramona o sili să deseneze scene pastorale, pentru ca furia ei să nu ia proporții. Ca să se răzbune pe Emmett, puse în scenă spectacolele îndelung plănuite, care înfățișau indirect lăcomia și lașitatea lui. Căsuțele de jucărie dărâmate semnificau cocioabele lui Emmett, construite de mântuială

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

până departe, iar orizontul ardea ca o presimțire. Din clipă în clipă, soarele trebuia să răsară. Mi-am adus aminte ce-mi zisese Moașa în ajun: „Simte-te bine, domnule sculptor, ca în vacanță, de ce te grăbești? Doar nu te silește nimeni să te grăbești. Profită de asta, cât timp mai poți. În locul dumitale m-aș duce pe țărm, aș face o baie în mare, m-aș plimba. În sfârșit, dacă ai chef, du-te în cătun. Ia-l pe amicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
inocenți. În semn de penitență, m-aș putea condamna să rămân aici, dar cât s-ar putea trăi așa? Pentru dinții ascuțiți ai guzganilor problemele mele n-au, bineînțeles, nici o importanță, în schimb trecutul meu ciopârțit, îndoielnic și tiranic mă silește să mă întorc mereu în urmă, cu ochii deschiși sau în vis, și să pun cap la cap amintirile vii, înainte ca furtuna pe care o aștept să măture și să purifice totul, pentru a înțelege cum a început (s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să zic un „nu” de circumstanță, ca să mă lase în pace. Nu era, în fond, un om rău și regreta, poate, că trebuia să mă pedepsească. Mă uitam atunci în ochii lui cu dușmănie și ziceam: „Da, mai fac”. Îl sileam să mă bată din nou, în timp ce eu, ca să nu izbucnesc în lacrimi, îmi înfigeam dinții până la sânge în degete. „Te omor, striga tata disperat, te omor”. Îl înfruntam: „Asta și vreau. Ca să intri la pușcărie”. El mă privea lung și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Nu mult după asta am avut prilejul să mă răzbun. M-am furișat noaptea sub scara camerei de serviciu cu o pisică în brațe, iar când tata s-a strecurat în cămăruța unde dormea Luchi, am strâns pisica de coadă, silind-o să miaune. M-am apropiat, chinuind biata pisică și chiar am zgâriat cu labele ei ușa, până ce am auzit, înlăuntru, pași; atunci am fugit și m-am ascuns sub scară, așteptând să se închidă ușa ca să revin. Nu făceam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
foșnind prin frunze, mi s-a făcut frică; nu izbuteam să-mi dau destul curaj spunându-mi că eram liber și aproape m-am bucurat când tata a venit înapoi cu un câine polițist care mi-a adulmecat repede ascunzișul, silindu-mă să mă reîntorc în cușcă și să mă duc la școală unde singura mea consolare erau cărțile despre junglă și despre deserturi, mai ales cele cu poze, pe care le găseam în bibliotecă. 3 Luchi a pus ghiara pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
întâmplat la spital, deoarece trecerea pe-acolo a însemnat o schimbare de o sută optzeci de grade în atitudinea mea. Lucrurile s-au petrecut în felul următor. M-am purtat colțos cu doctorii fără să reușesc altceva decât să-i silesc să fie și mai bănuitori cu mine. Pe măsură ce eu mă izolam mai arțăgos în tăcerea mea, refuzând să răspund la întrebări și să înghit medicamentele pe care mi le dădeau, mă socoteau din ce în ce mai evident un bolnav dificil. Îmi dădeam seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]