119,631 matches
-
de consultații al Centrului și a contribuit la standardizarea metodelor de investigație (sideremie, hemosiderină medulară și urinară, citologie medulo-sanguină etc.). În anul 1965, a fost numit redactor șef al revistei "Documenta Haematologica" (editată din acel an), avându-l președinte pe profesorul Nicolau. A făcut parte din grupul de cercetare care a efectuat, între anii 1959-1966, primele lucrări în țara noastră, clinice și experimentale, privitoare la transplantul de măduvă osoasă (V. Apăteanu, G. Grigoriu, S. Nicoară, C.T. Nicolau). Strădaniile lor apar și
Gheorghe M. Grigoriu () [Corola-website/Science/335913_a_337242]
-
al proliferării celulelor sângelui și măduvei osoase în stare normală și în leucemii". În timpul primului stagiu în SUA (1970), a lucrat efectiv în secțiile de hematologie, oncologie și structuri biologice de la Universitatea Statului Washington, în Seattle, în echipa condusă de profesorul E. Donnall Thomas. Al doilea stagiu în SUA (1984) l-a efectuat în secția clinică a profesorului Donnall Thomas și în departamentul de hematologie al Spitalului din Houston, Texas, la profesorul E. Freireich și dr. K. Dicke, pentru informare temeinică
Gheorghe M. Grigoriu () [Corola-website/Science/335913_a_337242]
-
SUA (1970), a lucrat efectiv în secțiile de hematologie, oncologie și structuri biologice de la Universitatea Statului Washington, în Seattle, în echipa condusă de profesorul E. Donnall Thomas. Al doilea stagiu în SUA (1984) l-a efectuat în secția clinică a profesorului Donnall Thomas și în departamentul de hematologie al Spitalului din Houston, Texas, la profesorul E. Freireich și dr. K. Dicke, pentru informare temeinică privind progresele în transplantul medular. Începând cu anul 1976, ca medic primar și cercetător principal în Clinica
Gheorghe M. Grigoriu () [Corola-website/Science/335913_a_337242]
-
Universitatea Statului Washington, în Seattle, în echipa condusă de profesorul E. Donnall Thomas. Al doilea stagiu în SUA (1984) l-a efectuat în secția clinică a profesorului Donnall Thomas și în departamentul de hematologie al Spitalului din Houston, Texas, la profesorul E. Freireich și dr. K. Dicke, pentru informare temeinică privind progresele în transplantul medular. Începând cu anul 1976, ca medic primar și cercetător principal în Clinica de Hematologie a Spitalului Fundeni, a îngrijit un număr important de bolnavi, cu toată
Gheorghe M. Grigoriu () [Corola-website/Science/335913_a_337242]
-
care este folosită în acest laborator pentru dozarea eritropoietinei și a altor factori de creștere hematopoietici și citokine. Este de menționat că, la noi în țară, o contribuție de seamă în studierea eritropoietinei a adus-o, începând cu anii '60, profesorul Ion Baciu, de prestigiu european în fiziologie, împreună cu colaboratorii - colectivul de cercetare de la Catedra de Fiziologie a UMF din Cluj ("La régulation nerveuse et humorale de l’érythropoïèse." Baciu I., J. Physiol. Paris, 1962, 54, 441). Doctorul G. Grigoriu, provenind
Gheorghe M. Grigoriu () [Corola-website/Science/335913_a_337242]
-
fiziologie, împreună cu colaboratorii - colectivul de cercetare de la Catedra de Fiziologie a UMF din Cluj ("La régulation nerveuse et humorale de l’érythropoïèse." Baciu I., J. Physiol. Paris, 1962, 54, 441). Doctorul G. Grigoriu, provenind din școala medicală a Clujului (cu profesori precum Iuliu Hațieganu și Ion Baciu), a reușit așadar să împlinească un proiect al său mai vechi, "de suflet", cu aplicații multiple în clinică: determinarea nivelului seric al eritropoietinei. "- Testul coloniilor granulo-monocitare (CFC-GM)" (între 1980-1982; din 1984, reluat, readaptat și
Gheorghe M. Grigoriu () [Corola-website/Science/335913_a_337242]
-
Fred Hutchinson Cancer Research Center", Seattle, Wa, USA, precum și al specialiștilor de la "Centre Léon-Bérard, Laboratoire de thérapie cellulaire et greffes hématopoïètiques", Lyon, France. "Transplantarea de măduvă osoasă" La Centrul de Hematologie, în colectivul de studiu al transplantului medular condus de profesorul C. T. Nicolau, doctorul G. Grigoriu a început să efectueze din 1959 experimente pe șobolani, șoarece și câine. Același colectiv a realizat transplantarea de măduvă osoasă la om, punând la punct tehnica de recoltare a măduvei de la donator prin puncții multiple
Gheorghe M. Grigoriu () [Corola-website/Science/335913_a_337242]
-
practica imunosupresia primitorului, cu unele rezultate pozitive în sindroamele hemoragice prin trombocitopenie de origine medulară și aplazii medulare. Această linie de cercetare a fost continuată de doctorul G. Grigoriu în Clinica de Hematologie a Spitalului Fundeni, în echipa condusă de profesorul Șt. Berceanu. Colectivul clinic al Departamentului de Hematopoieză a încercat sub conducerea profesorului Berceanu, la începutul anilor 1980, transplantarea de celule hematopoietice alogeneice. Doi pacienți tineri, cu anemie aplastică severă fără răspuns la terapia obișnuită, au fost supuși unei condiționări
Gheorghe M. Grigoriu () [Corola-website/Science/335913_a_337242]
-
origine medulară și aplazii medulare. Această linie de cercetare a fost continuată de doctorul G. Grigoriu în Clinica de Hematologie a Spitalului Fundeni, în echipa condusă de profesorul Șt. Berceanu. Colectivul clinic al Departamentului de Hematopoieză a încercat sub conducerea profesorului Berceanu, la începutul anilor 1980, transplantarea de celule hematopoietice alogeneice. Doi pacienți tineri, cu anemie aplastică severă fără răspuns la terapia obișnuită, au fost supuși unei condiționări chimioterapice cu scop imunosupresor și li s-a administrat o cantitate de celule
Gheorghe M. Grigoriu () [Corola-website/Science/335913_a_337242]
-
și să se elibereze de jugul turcesc. Prima copie manuală a cărții a fost realizată de Sofronie de Vrața în 1765. Structural, "Istoriya Slavyanobolgarskaya" este formată din două introduceri, mai multe capitole care analizează diferite evenimente istorice, un capitol despre „profesorii slavi”, ucenicii sfinților Chiril și Metodiu, un capitol despre sfinți bulgari și un epilog. În timpul călătoriei sale în Bulgaria în calitate de călugăr cerșetor, el a adus scrierea sa, care a fost copiată și răspândită în rândul bulgarilor. Se crede că ar
Paisie de la Hilandar () [Corola-website/Science/335926_a_337255]
-
Reuven (Tommy) Pfeffermann (în ebraică:רואבן פפרמן, n.7 septembrie 1936 Timișoara - d.12 mai 2004 Israel ) a fost un chirurg israelian, evreu originar din România, profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim și director al secției de chirurgie a Spitalului Kaplan din Rehovot. Pfeffermann a fost cunoscut pentru contribuțiile sale la tratamentul chirurgical traumatologic și în chirurgia transplantărilor de organe, fiind unul din pionierii grefărilor de rinichi
Reuven Pfeffermann () [Corola-website/Science/335929_a_337258]
-
de triaj. Rezultatele experienței lui în tratamentul răniților au fost publicate de Pfefferman într-un articol în „Journal of Trauma” din anul 1976. În anii 1974-1976 Pfeffermann s-a perfecționat la New York în tranplantări de rinichi și în imunologie la profesorul Samuel Kountz. Întors în patrie a condus împreună cu prof. Arie Durst unitatea de transplantări de rinichi de la Spitalul Hadassa Ein Kerem. În acea perioadă el a fost numit profesor extraordinar la Universitatea Ebraică. În martie 1979 a fost numit în
Reuven Pfeffermann () [Corola-website/Science/335929_a_337258]
-
perfecționat la New York în tranplantări de rinichi și în imunologie la profesorul Samuel Kountz. Întors în patrie a condus împreună cu prof. Arie Durst unitatea de transplantări de rinichi de la Spitalul Hadassa Ein Kerem. În acea perioadă el a fost numit profesor extraordinar la Universitatea Ebraică. În martie 1979 a fost numit în fruntea sectiei de chirurgie a Spitalului Kaplan din Rehovot, pe care a restructurat-o și a condus-o până la ieșirea sa la pensie. Pfefferman a fost și un dascăl
Reuven Pfeffermann () [Corola-website/Science/335929_a_337258]
-
devenit Asistent Universitar Ing., funcție pe care a ocupat-o până în anul 1990, când a fost numit Șef Lucrări Universitar Ing. Între 2000-2009 a fost de Conferențiar Universitar Dr. Ing în cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, iar apoi a devenit Profesor Universitar Dr. Ing (din 2009). A fost Decanul Facultății de Marină Civilă între anii 2000-2001 și 2003-2004, Prorector pentru Învățământ (2004-2010), iar din 2010 până în 2016 a fost Rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. Vergil Chițac a fost ales pentru
Vergil Chițac () [Corola-website/Science/335962_a_337291]
-
prostată). Din 1994, Dr. Cătălin Copăescu este instructor formator pentru medici români și străini pentru tehnici de laparoscopie. Primul training de acest fel din România a fost susținut în centrul de pregătire din cadrul Spitalului Sf. Ioan din București, sub coordonarea Profesorului Corneliu Dragomirescu. Începând cu 2015, Dr. Copăescu susține aceste cursuri în cadrul Centrului de Instruire în Chirurgie Endoscopică, din cadrul Spitalului Ponderas. Acesta este primul centru de acest fel care deține săli de operație integrate digital și facilități de antrenament pe simulatoare
Cătălin Copăescu () [Corola-website/Science/335946_a_337275]
-
au beneficiat de programele de instruire în laparoscopie organizate de o echipă de chirurgi, anesteziști și asistente, coordonată de Dr. Cătălin Copăescu. Din 2008 este „Visiting Professor” al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Din 2011 este Profesor Asociat în Chirurgie Generală, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. In 2013 primește titlul de Cercetător Științific Gradul I, conferit de Ministerul Educației Naționale. Primul Simpozion Național de Chirurgie Bariatrică a fost creat de Dr. Copăescu
Cătălin Copăescu () [Corola-website/Science/335946_a_337275]
-
2005, el a depus mărturie de mai multe ori în fața Congresului SUA și pentru alte guverne pe probleme de biotehnologie. În 1994, Alibek a primit Medalia Barkley din partea guvernului Statelor Unite pentru contribuția remarcabilă la pacea mondială. În prezent lucrează ca profesor și prodecan al Universității Nazarbayev din Kazahstan și deține în continuare cetățenia Statelor Unite. Alibek s-a născut în Kauchuk, în RSS Kazahă din Uniunea Sovietică (actualmente Kazahstan), într-o familie kazahă și a primit numele de Kanat Alibekov. El a
Ken Alibek () [Corola-website/Science/335974_a_337303]
-
biomedicale pure care îl captivaseră în studenție. El a fost impulsul care a dus la crearea unui program inovator de studii postuniversitare de bioapărare la (GMU), care a atras studenți din întreaga țară. În cadrul acestui program, el a fost distins profesor de microbiologie medicală, și director educativ. El a dezvoltat și planul GMU pentru un centru de cercetare de nivel de biosecuritate trei (BSL-3) și a fost un rol esențial în obținerea de 40 de milioane de dolari în granturi de la
Ken Alibek () [Corola-website/Science/335974_a_337303]
-
inovatoare de imunoterapie pentru bolnavii de cancer avansat. Alibek are o sotie si 5 copii (2 băieți și 3 fete); una dintre fiicele lui suferă de autism. În 2010, a fost invitat și a acceptat să lucreze în Kazahstan, ca profesor și cercetător la Universitatea Nazarbaiev. În timpul șederii sale, el a publicat o serie de articole în reviste de cercetare și a predat diferite cursuri în diferite domenii ale biologiei și medicinei. El se concentrează pe un posibil rol al infectiilor
Ken Alibek () [Corola-website/Science/335974_a_337303]
-
contribuția sa în dezvoltarea sistemului educațional din Kazahstan. În 2014, el a fost distins cu o medalie de către Ministrul Educației și Științei din Kazahstan pentru contribuția sa în domeniul cercetării în țară. El continuă să lucreze ca medic, cercetător și profesor. Își păstrează cetățenia americană și locuința din SUA, unde locuiește familia lui. Unii observatori au pus la îndoială credibilitatea științifică a lucrărilor mai recente ale lui Alibek, precum și motivațiile sale:
Ken Alibek () [Corola-website/Science/335974_a_337303]
-
( n. 16 aprilie 1956, București) - de teatru, film, TV, scenarist, traducător, director de teatru, coordonator de proiecte europene, profesor de teatru, creator și inventator al unor păpuși - personaje gigant și care alegorice, coordonatorul și inițiatorul primelor spectacole de teatru 3D din lume. A reușit să transforme reprezentațiile de teatru de animație în spectacole multimedia 3D stereoscopice cu imagini 3D
Radu Dinulescu () [Corola-website/Science/335950_a_337279]
-
de mai bine de 6 ani. Pregătește un spectacol de sfârșit de an cu elevii de la Acting Studio, Nisan Nativ - "Castelul" de Kafka în ebraică și astfel își deschide drumul într-un mediu didactic și regizoral nou și provocator. Devine profesor de teatru la “Acting Studio” și la “Beit Tzvi” , principalele două facultăți de teatru din Tel-Aviv. Înființează propria să companie de teatru: «Scapin Théâtre» la Tel-Aviv și începe să se ocupe în mod frecvent de promovarea și regizarea spectacolelor de
Radu Dinulescu () [Corola-website/Science/335950_a_337279]
-
medie în Piața Trei Cruci din Varșovia și mai târziu din Cracovia. A studiat simultan pictura cu tatăl său, Juliusz. În anii 1871-1873 Wojciech a studiat la Școala de Desen și Pictură (numită mai târziu Școala de Arte Frumoase) cu profesorul Vladislav Łuszczkiewicz și mai târziu, până în 1875, la Academia de Arte Frumoase din München, cu profesorii Aleksandra Strähubera și Alexander Wagner. Pictura istorică a lui a fost foarte diferită ca subiect și ca stil de cea a predecesorului său, Jan
Wojciech Kossak () [Corola-website/Science/336002_a_337331]
-
cu tatăl său, Juliusz. În anii 1871-1873 Wojciech a studiat la Școala de Desen și Pictură (numită mai târziu Școala de Arte Frumoase) cu profesorul Vladislav Łuszczkiewicz și mai târziu, până în 1875, la Academia de Arte Frumoase din München, cu profesorii Aleksandra Strähubera și Alexander Wagner. Pictura istorică a lui a fost foarte diferită ca subiect și ca stil de cea a predecesorului său, Jan Matejko. Kossak a aparținut unei noi generații de pictori de război polonezi, fiind influențat de activitatea
Wojciech Kossak () [Corola-website/Science/336002_a_337331]
-
împărțit din nou în două ramuri, dintre care prima s-a scris anterior Carstens, iar a doua Karsten. Petter, cu strămoși germani, suedezi, dar în primul rând finlandezi, a fost descendentul acestei din urmă ramuri. Rudele lui Karsten includ pe profesorul de limbi germanice de la Universitatea din Helsinki Torsten Edvard (Tor) Karsten (1870-1942), pe savantul Rafael Karsten (1879-1956), un antropolog cultural, etnolog, istoric de religie, sociolog și filosof (devenit faimos mai ales pentru studiile sale asupra popoarelor aborigene din America de Sud) precum
Petter Adolf Karsten () [Corola-website/Science/335990_a_337319]