122,933 matches
-
în 1960 la Facultatea de Litere din București, cu bursă de merit, în urma unui concurs pentru care dosarul care-i certifica originea "sănătoasă" îi fusese respins. Se întâlnește pentru prima oară cu Virgil Mazilescu. Datorită comportamentului non-conformist și delictelor de opinie, este adus în discuția organizației U.T.M., din care își va da demisia. În urma unei dispute cu filozoful Radu Florian, e nevoit să părăsească facultatea. În 1961, lucrează ca zilier la Institutul de Energetică al Academiei (Secția combustibili solizi). Scrie
Vasile Vlad () [Corola-website/Science/303108_a_304437]
-
modul în care Socrate conduce discuția și felul în care Theaitetos răspunde, dialogul demonstreză că nu este posibilă definirea științei prin prisma unei cunoașteri subiective. Pentru a putea înțelege acest dialog este necesară evidențierea gnosologiei platoniciene; ea este formată din: opinia (gr. doxa) - cunoașterea lumii sensibile și știința (gr. episteme) - cunoașterea lumii inteligibile. Se poate ajunge la cunoașterea adevărată prin trecerea de la doxa la episteme; acest lucru este subliniat încă din prima parte a dialogului Theatetos, când Socrate respinge rând pe
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
ideilor sau la existența în sine. Socrate, cercetând prin propria metodă, cea a maieuticii, problema cunoașterii, îi adresează lui Theaitetos întrebarea în jurul căreia gravitează întregul dialog: "Ce este cunoașterea ?" Theaitetos răspunde acestei întrebări identificând rând pe rând cunoașterea cu: senzația, opinia adevărată, opinia adevărată însoțită de rațiune. Discuția se dă între Theaitetos, un tânăr înzestrat cu inteligență, discernământ și talent pentru matematică și Socrate, care afirma clar că el nu este capabil de creativitate, de noutate conceptuală, el poate doar stimula
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
la existența în sine. Socrate, cercetând prin propria metodă, cea a maieuticii, problema cunoașterii, îi adresează lui Theaitetos întrebarea în jurul căreia gravitează întregul dialog: "Ce este cunoașterea ?" Theaitetos răspunde acestei întrebări identificând rând pe rând cunoașterea cu: senzația, opinia adevărată, opinia adevărată însoțită de rațiune. Discuția se dă între Theaitetos, un tânăr înzestrat cu inteligență, discernământ și talent pentru matematică și Socrate, care afirma clar că el nu este capabil de creativitate, de noutate conceptuală, el poate doar stimula partenerul de
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
semnificarea realității. Tânărul Theaitetos caută noi răspunsuri și declară că numai 'sufletul' permite cunoașterea corectă, el fiind partea din uman care construiește și operează cu sensurile cuvintelor, care raționează prin intermediul limbajului producând discursuri asupra tuturor aspectelor realității. Așadar cunoașterea este 'opinie corectă' este construcție lingvistică a realității. Odată stabilit ca opinia corectă este cunoaștere, Socrate trece la verificarea plauzibilității noii definiții. Verificarea calității noii variante 'semnificație cunoaștere' se face încercând să se stabilească posibilitatea apariției 'falsei cunoașteri' în opinie. Cu alte
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
numai 'sufletul' permite cunoașterea corectă, el fiind partea din uman care construiește și operează cu sensurile cuvintelor, care raționează prin intermediul limbajului producând discursuri asupra tuturor aspectelor realității. Așadar cunoașterea este 'opinie corectă' este construcție lingvistică a realității. Odată stabilit ca opinia corectă este cunoaștere, Socrate trece la verificarea plauzibilității noii definiții. Verificarea calității noii variante 'semnificație cunoaștere' se face încercând să se stabilească posibilitatea apariției 'falsei cunoașteri' în opinie. Cu alte cuvinte Socrate vrea să înțeleagă mecanismul prin care oamenii propun
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
cunoașterea este 'opinie corectă' este construcție lingvistică a realității. Odată stabilit ca opinia corectă este cunoaștere, Socrate trece la verificarea plauzibilității noii definiții. Verificarea calității noii variante 'semnificație cunoaștere' se face încercând să se stabilească posibilitatea apariției 'falsei cunoașteri' în opinie. Cu alte cuvinte Socrate vrea să înțeleagă mecanismul prin care oamenii propun construcții false asupra diferitelor subiecte. Socrate afirma că odată ce un individ știe ceva, el nu poate emite o opinie falsă. Argumentarea este că cel ce știe un anume
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
încercând să se stabilească posibilitatea apariției 'falsei cunoașteri' în opinie. Cu alte cuvinte Socrate vrea să înțeleagă mecanismul prin care oamenii propun construcții false asupra diferitelor subiecte. Socrate afirma că odată ce un individ știe ceva, el nu poate emite o opinie falsă. Argumentarea este că cel ce știe un anume fapt, îl știe cu precizie și nu se poate înșela asupra a cea ce știe, astfel încât nu poate oferi o cunoaștere nepotrivită în locul alteia corecte. Deasemeni cel ce nu știe, nu
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
Deasemeni cel ce nu știe, nu poate lua ceva ce nu știe, drept altceva ce nu știe, rezultând că nici în spațiul ignoranței nu este loc pentru confuzie între diferite necunoașteri și asimilarea unei necunoașteri drept altă necunoaștere. În concluzie opinia falsă ar trebui să fie imposibilă, cât timp cunoscătorul discerne corect între cele ce știe, ca și între cele ce nu știe, neconfundându-le între ele în nici un domeniu. Aici ar fi de discutat afirmația Socratic-Platonică asupra posibilității orientării și
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
domeniu. Aici ar fi de discutat afirmația Socratic-Platonică asupra posibilității orientării și discernământului în spațiile ignoranței, adică a imposibilității identificării unei necunoașteri drept altă necunoaștere, dar lăsăm subiectul neaprofundat, pentru a nu introduce comentarii nerelevante. Pentru a salva posibilitatea apariției opiniei false Socrate, cel care se declara incapabil de noutate, dar furnizează toate schimbările de direcție a dialogului și toate variantele răspunsurilor, mai propune o cale de scăpare din impas, punând apariția falsului în opinie, pe seama calității memoriei umane, care neîmpregnându-se
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
nerelevante. Pentru a salva posibilitatea apariției opiniei false Socrate, cel care se declara incapabil de noutate, dar furnizează toate schimbările de direcție a dialogului și toate variantele răspunsurilor, mai propune o cale de scăpare din impas, punând apariția falsului în opinie, pe seama calității memoriei umane, care neîmpregnându-se corect în unele situații cu amprente senzoriale de realitate, duce la confundarea a două amintiri între ele și la luarea unei senzații-cunoașteri drept alta. Judecată critic și această cale de scăpare din impas se
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
care subiectul posedă mai multe cunoașteri corecte, dar uneori îi lipsește din diferite cauze capabilitatea discernerii lor corecte, astfel încât el ia o cunoaștere drept alta, dar nici această presupunere nu rezistă criticii. Theaitetos spune că el a auzit cândva că 'opinia însoțită de înțeles', ar aduce cunoașterea adevărată. Se discută asupra a cea ce ar trebui să fie 'înțelesul adăugat opiniei' și se ajunge la concluzia că de fapt înțelesul este un proces aducător de cunoaștere, așadar 'cunoașterea' ar fi opinie
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
ia o cunoaștere drept alta, dar nici această presupunere nu rezistă criticii. Theaitetos spune că el a auzit cândva că 'opinia însoțită de înțeles', ar aduce cunoașterea adevărată. Se discută asupra a cea ce ar trebui să fie 'înțelesul adăugat opiniei' și se ajunge la concluzia că de fapt înțelesul este un proces aducător de cunoaștere, așadar 'cunoașterea' ar fi opinie însoțită de primirea de cunoaștere, definiție circulară care evident nemulțumește pe Socrate. Dialogul se încheie într-o notă de indecizie
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
opinia însoțită de înțeles', ar aduce cunoașterea adevărată. Se discută asupra a cea ce ar trebui să fie 'înțelesul adăugat opiniei' și se ajunge la concluzia că de fapt înțelesul este un proces aducător de cunoaștere, așadar 'cunoașterea' ar fi opinie însoțită de primirea de cunoaștere, definiție circulară care evident nemulțumește pe Socrate. Dialogul se încheie într-o notă de indecizie, negăsindu-se o definiție mulțumitoare asupra a cea ce ar putea fi acea 'cunoaștere în sine', cunoașterea care nu caracterizează
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
Vorbitor al acestei camere. Structura bicamerală a Congresului Statelor Unite, a fost gândită de Fondatorii SUA ("Părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii") pentru a corespunde a două tendințe pe care ei le-au recunoscut în concetățenii lor, una dinamică, mereu schimbătoare, precum pulsul opiniei publice, care a generat Camera Reprezentanților și o alta mai rezervată, mai conservatoare, care corespunde Senatului. În mod convențional Camera Reprezentanților poate fi considerată camera inferioară a Congresului și Senatul camera sa superioară, deși Constituția țării nu face nici o referire
Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/303132_a_304461]
-
a motivat alegerea prin faptul că medicina era una dintre puținele discipline academice nepolitizate, în timp ce științele umaniste, pentru care avea de asemenea veleități, erau închistate în paradigma marxistă. Încă din anii facultății a scris critică literară și eseu pentru revistele „"Opinia studențească"” și „"Cronica"”. A fost redactor-șef la „"Opinia studențească"” între 1989 și 1992, iar din 1990, a devenit un colaborator frecvent la „Revista 22”, criticând regimul neocomunist al lui Ion Iliescu. În 1990 a participat la protestele anticomuniste din
Alina Mungiu-Pippidi () [Corola-website/Science/303138_a_304467]
-
dintre puținele discipline academice nepolitizate, în timp ce științele umaniste, pentru care avea de asemenea veleități, erau închistate în paradigma marxistă. Încă din anii facultății a scris critică literară și eseu pentru revistele „"Opinia studențească"” și „"Cronica"”. A fost redactor-șef la „"Opinia studențească"” între 1989 și 1992, iar din 1990, a devenit un colaborator frecvent la „Revista 22”, criticând regimul neocomunist al lui Ion Iliescu. În 1990 a participat la protestele anticomuniste din Piața Universității, trăind și suprimarea lor brutală prin venirea
Alina Mungiu-Pippidi () [Corola-website/Science/303138_a_304467]
-
de a scrie o istorie a Balcanilor din punctul de vedere al europenizării. Mai mult, el critică contribuția „esențialistă” a Alinei Mungiu Pippidi, salutând faptul că ea nu caracterizează textele celoralalți autori. Alina Mungiu Pippidi a debutat la revista ieșeană Opinia studențească. În trecut a colaborat la revistele Dilema Veche și 22. Scrie în prezent un editorial săptămânal în ziarul România Liberă și publică editoriale de opinie pe portalul anticorupție al inițiativei România Curată (vezi aici) și pe pagina online de
Alina Mungiu-Pippidi () [Corola-website/Science/303138_a_304467]
-
ea nu caracterizează textele celoralalți autori. Alina Mungiu Pippidi a debutat la revista ieșeană Opinia studențească. În trecut a colaborat la revistele Dilema Veche și 22. Scrie în prezent un editorial săptămânal în ziarul România Liberă și publică editoriale de opinie pe portalul anticorupție al inițiativei România Curată (vezi aici) și pe pagina online de știri "www.ziare.com". Texte ale ei au fost de asemenea preluate de revista online Critic Atac. În publicistică s-a făcut remarcată drept polemistă acidă
Alina Mungiu-Pippidi () [Corola-website/Science/303138_a_304467]
-
al unei gheișe adevărate. În plus, în timpul ocupației americane a Japoniei după ce de-al Doilea Război Mondial, unele femei tinere, din cauza sărăciei, pretindeau că sunt gheișe și ofereau favoruri sexuale militarilor americani. Aceste două elemente au făcut să se răspândească opinia total greșită că gheișele ar fi prostituate. Gheișele au apărut în istorie ca artiști de profesie; la început mulți din acești artiști nu erau femei, ci bărbați. În timp ce diferite tipuri de curtezani puneau accent pe plăcerile sexuale, gheișele se specializau
Gheișă () [Corola-website/Science/303153_a_304482]
-
să le redea instituțiilor democratice. Camerele primesc dreptul de a comenta asupra discursului suveranului, iar presei i se acordă dreptul de a difuza aspecte ale dezbaterilor parlamentare. Politica liberală a Imperiului în Italia era privită cu reticență de către grupurile de opinie catolice franceze, iar aceste măsuri erau menite să distragă atenția de la critica pe care acestea grupuri o aduceau guvernului. Și în rândul parlamentarilor guvernului apărură semne de independență. Dreptul de vot pe legea bugetului pe articole, acordat de Împărat în
Al Doilea Imperiu Francez () [Corola-website/Science/303149_a_304478]
-
fiind "un fenomen social contextual determinat de ciocnirea dintre interesele, conceptele si nevoile unor persoane sau grupuri atunci cand acestea intra in contact si au obiective diferite sau aparent diferite". Caracteristica principală acestei etape este tensiunea crescută a interacțiunilor. Efectul degenerării opiniilor contrare permite apariția violenței ca mijloc de rezolvare a diferendelor. Sociologii insistă pe această etapă deoarece în acest moment apare nevoia unei soluții raționale. Modul de gestionare a acestei etape își pune amprenta în evoluția interacțiunii. Escaladarea conflictului sau rezolvarea
Conflict () [Corola-website/Science/303160_a_304489]
-
îngrijorare în țările vecine cu Ungaria, adică România, Ceho-Slovacia și Iugoslavia, care au căutat soluții de politică externă pentru a contracara aceste poziții (alianțe regionale). Unele țări din vestul Europei, precum Franța, au susținut pozițiile antirevizioniste. În ziua de azi, opinia publică din Ungaria consideră că Tratatul de la Trianon ar fi fost nedrept, fiind văzut ca o soluție nu tocmai bună pentru naționalitatea maghiară care a trăit în statul multinațional austro-ungar creat în 1867. Naționalismul maghiar este exprimat acum prin grupuri
Ungaria Mare () [Corola-website/Science/303161_a_304490]
-
că substanța descoperită de el nu putea fi identică cu actiniul. Ulterior, Debierne afirmă că proprietățile sale chimice aveau o emisie similară cu cea a emaniului. După multe controverse s-a ajuns la un acord în privința denumirii substanței ca "actiniu". Opinia lui Ernest Rutherford despre actiniul lui Debierne și emaniul lui Giesel, exprimată în 1903, concluziona: "Niciuna din aceste substanțe nu a fost studiată la fel de detaliat ca și uraniul, thoriul sau radiul, fiind nevoie de mai multe date comparative pentru natura
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
după Marcu, personajul istoric) - cf. Fap 15,37. De la Antiohia au trecut în Cipru, unde Saul (Paul/Pavel) l-a convertit pe proconsulul roman Sergiu Paulus (Fap 13,4-12). Cu privire la acest episod (adică schimbarea numelui din Saul în Paul/Pavel), opiniile istoricilor sunt împărțite: în timp ce unii dintre istorici (mai puțini) presupun și susțin că Paul/Pavel și-ar fi luat numele acesta mai târziu și din oarecare interes pentru „"captatio benevolentiam"” față de acest proconsul, ceilașți (majoritatea) resping documentat această ipoteză. Din
Pavel (apostol) () [Corola-website/Science/303165_a_304494]