12,329 matches
-
aceleiași companii (1922), administrator (1932), apoi director al Teatrului Ventura (1933) și al Teatrului Victoria (1945-1946), profesor de limba română și de științe naturale la câteva școli bucureștene. După propria-i mărturie, ar fi funcționat și ca avocat definitiv în Baroul de Ilfov, informație discutabilă, de vreme ce F. n-a frecventat cursurile unei facultăți cu profil juridic. A fost membru în Comitetul de lectură al Teatrului Național din București (1929), în comitetul Asociației Generale a Presei Române (1930), în comitetul Asociației Criticilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287093_a_288422]
-
absolvit Facultatea de Drept a Universității București, fiind specialist în drept constituțional. A luptat pe front în cel de al II lea Război Mondial. A fost deț inut politic la Canalul Dunărea Marea Neagră în perioada regimului comunist. Practică avocatura la Baroul Prahovean. Între anii 1991 1993 a fost profesor universitar de Drept constituțional la Universitatea de Inventică din Ploiești. În perioada 1999-2000 - a fost președinte al Senatului României. În prezent e ste membru în Biroul Politic Central al PNL. Dar pentru
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
presupune că cerințele statului de drept nu sunt satisfăcute. În prezent, sunt definiții ale statului de drept date de organizații internaționale precum ONU, Organizația Internațională de Drept al Dezvoltării (IDLO), ori de organizații profesionale sau non-profit precum Asociația Internațională a Barourilor sau Proiectul Justiție Globală. Uniunea Europeană promovează statul de drept fără a i da o definiție dar cu toate acestea unii autori consideră că putem vorbi despre o înțelegere agreată tacit asupra conținutului acestui concept între actorii care participă la elaborarea
[Corola-publishinghouse/Science/84982_a_85767]
-
câțiva ani, este un colaborator apreciat al „Convorbirilor literare”, cu proză și versuri. După obținerea licenței, numit magistrat, colindă, între 1892 și 1896, orașele București, Pitești, Craiova și, în sfârșit, Târgoviște. Aici, neputând suporta duritatea vieții de judecător, intră în baroul local, ca avocat (1897). Va profesa în orașul natal mai bine de un deceniu. Viața nu-i este, totuși, monotonă. Între 1 ianuarie 1895 și 31 decembrie 1899, este membru în comitetul de direcție al „Convorbirilor literare”, continuând să facă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285867_a_287196]
-
luptei de clasă. „Dușmanii” nu se aflau Însă doar la sate, pentru că „foști industriași și moșieri”, „foști comercianți care au lucrat cu străinătatea, precum și cei care au avut conducerea Întreprinderilor aparținând unor străini”, „funcționari epurați, militari deblocați, avocați excluși din barou, rude ale celor fugiți din țară, elemente cunoscute ca titoiste” se puteau găsi mai ales la oraș. Profesori, Învățători, medici, preoți care au Împărtășit aceeași soartă cu deportații țărani și care au muncit alături de ei, educându-le copiii, acordându-le
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
și publică diferite articole în care combate dogmatismul și formalismul din metodele de predare, ca și defectuoasa alcătuire a unor manuale școlare; în 1902 va scoate împreună cu G. Coșbuc o carte de citire destinată școlilor secundare și profesionale. Înscris în Baroul de Târgoviște (1882) cu o diplomă cumpărată, întrucât nu avea licența în drept, pledează de câteva ori, dar fără mare succes. Timp de patru luni, în 1883, se găsește la Galați, unde publică articole și schițe în ziarul „Galații”. De
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290607_a_291936]
-
separate de cele ale restului salariaților, au asigurat o autonomie ridicată a elitelor profesionale, obligându-le la o autoorganizare inspirată din organizarea medievală a breslelor de meseriași. Așa au apărut organismele de tipul Colegiului Medicilor, al Arhitecților sau al Notarilor, Baroul avocaților și Consiliul Suprem al Magistraților, sau mulțimea de comitete și comisii care certifică acreditările și titlurile academice etc. - care, pe de o parte, împiedică statul să intervină în reglementarea activității acestor categorii profesionale și a altora de același tip
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
S. Budurescu, inginer, B., care după o scurtă și discretă febră simbolistă, se sustrage definitiv chemării muzelor, a făcut la București cursuri liceale, la Colegiul „Sf. Sava”, apoi studii de litere și drept. Pe lângă o carieră de avocat (intră în Baroul Ilfov în 1912), nutrește ambiții politice, fiind deputat în 1919-1920, 1931-1932 și în 1934-1937. Deține, un timp, funcții de o anume însemnătate: secretar general în Ministerul Muncii, în Ministerul de Interne, subsecretar de stat pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri (în cabinetul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285913_a_287242]
-
al patrulea e prezent în „Cuvântul liber”, „Vitrina literară”, „Europa”, „Viața de azi”. De sub tipar îi ies volumele de poezii Înfrângeri (1934), Paisie psaltul spune... (1934) și Notații (1936), precum și eseul Nietzsche (1937). În timpul regimului antonescian S. e radiat din barou și din corpul ofițerilor de rezervă, i se interzice să publice și prestează muncă obligatorie. După august 1944 își recapătă drepturile și, mai mult, devine secretar general la Ministerul de Interne. Colaborează acum la ziarele „Răspântia” și „Libertatea”, i se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289672_a_291001]
-
Essai sur une théorie générale des droits eventuels” obținând cea mai înaltă distincție “Cum Laude”. După finalizarea studiilor universitare și obținerea titlului de doctor în științe juridice, Nicolae Titulescu a revenit în țară în anul 1904. S-a înscris în Baroul avocaților din București, iar în toamna anului 1905, la numai 23 de ani, a fost numit profesor suplinitor la catedra de drept civil a Facultății de Drept din Iași . În anul 1910 a devenit profesor de drept civil la Facultatea
Titulescu și Liga Naţiunilor Trei momente semnificative by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1670_a_2912]
-
medicii de răspunderea profesională, astfel încât cazurile de malpraxis sancționate sunt extrem de rare. O problemă similară afectează justiția, unde, potrivit ministrului Justiției (Adevărul, 31 octombrie 2005), o treime dintre soluții sunt greșite, deși operează sisteme puternice de certificare profesională cum sunt barourile de avocați și Institutul Național al Magistraturii. Se încearcă introducerea unor sisteme de certificări profesionale și pentru practicarea unor specialități din științele sociale. Prin Legea nr. 213/2004 și normele sale metodologice s-a reglementat, de pildă, dreptul de liberă
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
primară și Liceul „Sf. Petru și Pavel” la Ploiești, continuă la Liceul „Sf. Sava” din București, apoi se înscrie aici la Facultatea de Drept, susținându-și licența în 1904. Va fi judecător în județele Teleorman și Dolj (1906-1909), avocat în baroul din Prahova (1910) și Ilfov (1923), portărel-șef la tribunalele din Buzău, Brașov și Alba, funcție din care demisionează în 1934, ulterior practicând avocatura la București. Din 1947 și-a pierdut vederea. Desenator și poet, debutează în 1897, cu versuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289909_a_291238]
-
județului Dâmbovița. Practică avocatura și își continuă activitatea politică, alăturându-se, în 1908, grupării conservator-democrate a lui Tache Ionescu (din care se va retrage în 1922). Ia parte la război, fiind ofițer de rezervă, iar după încheierea păcii reintră în barou ca avocat pledant. Membru, de la înființare, al Societății Scriitorilor Români, este ales în mai multe rânduri în comitetul de conducere. Avea reputația unui sportiv desăvârșit și a unui specialist în codul onoarei și al duelului. A fost asasinat de tâlhari
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286010_a_287339]
-
1878. Pleacă în 1882 în Franța, pentru a-și pregăti doctoratul în drept, dar arta, literatura, filosofia îl acaparează, experiența pariziană fiind trăită intens, cu o permanentă nevoie de exteriorizare patetică. Întors în țară după doi ani, se înscrie în Baroul de Ilfov, e profesor, conferențiar al Ateneului Român, redactor la „România liberă”, prim-redactor la „Epoca”, „Lupta”, director la „Lupta literară”, colaborator la „Revista literară”, „Familia”, „Drepturile omului”, „Românul”, „Literatură și știință”, „Vieața”, redactor la „Revista nouă”. Îi apar volumele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
Își ia licența în drept la Toulouse (1875), iar doctoratul la Paris (1876). La înapoierea în țară este numit procuror la Tribunalul Ilfov; concomitent avea o catedră de franceză la Gimnaziul „Cantemir Vodă” din București. În 1880 se înscrie în Baroul capitalei; în 1882 era consilier județean de Argeș. În urma alegerilor din 1895 reușește să intre în Camera Deputaților, din partea Partidului Liberal. În 1896 este ales în comitetul de conducere al Teatrului Național din București. A mai fost președinte la Conservatorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287972_a_289301]
-
ironie a sorții, nu știu care rudă din partea profesorului Petru Ioan este rudă din partea asta și cu familia Băsescu, dar nu din partea noastră. De exemplu, unchii mei, unul dintre ei a fost prefect de București din partea PNȚ, altul a fost șef de barou. Fratele tatei, Simionescu Georgel 3, a fost condamnat la 20 de ani drept criminal de război pentru că a luptat împotriva rușilor, a fost dus la Aiud, s-a întâlnit pe acolo cu rudele noastre, a fost pe la Jilava și a
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
ani de detenție cumplită. La Baia Sprie a lucrat în mina de plumb, a venit acasă ca un schelet. Din partea bunicului, unchiul Cezar Simionescu 4 (citează din cartea lui Petru Ioan) era "avocat și membru în Consiliul de disciplină al Baroului Ilfov. Intră în politică, ca aderent al Partidului Național condus de Iuliu Maniu, iar după unirea cu țărăniștii accede la funcția de șef al organizației PNȚ din sectorul II și membru în delegația permanentă a Municipiului București. [...] Cezar Simionescu, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
Simionescu 6 (citează din nou din Petru Ioan), "a studiat dreptul, obținând licența în 1916 când a fost mobilizat pe front, participând la luptele din Dobrogea și din Bulgaria, de unde se întoarce rănit și invalid de război. Devine membru în baroul de Covurlui la Galați unde intră și în politică, mai întâi în partidul lui Take Ionescu, iar din 1926 în PNȚ, ajungând locțiitor de primar la Galați (în 1927) și deputat în Parlamentul de la București între 1928 și 1934. În
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
general administrativ pe regiunea Galați (funcție ocupată până în decembrie 1945), iar până la demisia Guvernului, odată cu numirea lui Petru Groza ca premier, este ținut la dispoziția Ministerului de Interne". A stat la Râmnicu Sărat 5 ani de muncă silnică, radiat din barou, a fost "ales președintele PNȚ al fostului județ Covurlui, a condus campania electorală în alegerile fraudate de comuniști, din nov. 1946. Arestat pe 6 mai 1947 cu fruntașii PNȚ, a fost dus la Craiova și apoi la Aiud, până pe 30
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
Covurlui, a condus campania electorală în alegerile fraudate de comuniști, din nov. 1946. Arestat pe 6 mai 1947 cu fruntașii PNȚ, a fost dus la Craiova și apoi la Aiud, până pe 30 aug. 1947. În 1948 a fost radiat din Barou, iar pe 15 aug. 1949 a fost rearestat, împreună cu fiica sa, Romana, cu valul care cuprindea 5000 național-țărăniști. Judecat în 1952 la Galați. Condamnat la 5 ani muncă silnică pentru uneltire contra ordinii sociale. Eliberat în 1955"7. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
Liu Shaogi și Zhou Enlai*, care controlează aparatul partidului-stat, se arată a fi mai puțin grăbiți. Gao Gang, conducătorul Manciuriei, mai curând bine văzut de către sovietici, câștigă încrederea lui Mao și apoi se lansează într-o serie de intrigi împotriva barourilor regimului. După ce ezită o vreme, Mao îl sacrifică, în 1954, în schimbul acordului acestora pentru „tranziție”. Aceasta este conjunctura în care se formează, după modelul și cu ajutorul, în acel moment foarte apreciat, al URSS, un regim politic care păstrează caracteristicile celui
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sa și cu sprijinul lui Marcel Iancu, revista „Contimporanul”, care avea să canalizeze o bună parte a energiilor tinere din literele și artele plastice românești interbelice. În 1924 termină Facultatea de Drept la Universitatea din Iași, înscriindu-se apoi în Baroul de Ilfov, dar fără să profeseze, iar un an mai târziu, în 1925, scrie la „Lumea” ieșeană și debutează editorial cu volumul de proză scurtă Descântecul și Flori de lampă. În pofida unor anunțuri privitoare la iminenta apariție a unei cărți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
în 1853 revine în țară. Va lua parte la războiul din Crimeea ca locotenent într-un corp din garda imperială franceză, fiind avansat căpitan și decorat. G., care pregătea un dicționar general de drept, are și o bună înzestrare pentru barou. E numit procuror supleant la Tribunalul de Dâmbovița, iar în 1856 prezident. Avocatura și politica - ajunge deputat liberal - îl absorb și gazetarul face o mare risipă de elocință, preocupându-se, în nenumărate articole, de tot felul de aspecte. Cere solemn
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287255_a_288584]
-
Aici, devenit copilul teribil al școlii, scrie versuri înrâurite de muzicalitatea eminesciană în revista școlară „Spre lumină”, apoi debutează cu volumul de poezii Pagini intime (1905). Urmează studii de drept tot la Iași, obținând licența în 1910. Se înscrie în Barou, dar nu practică avocatura, atras fiind de viața politică și de publicistică. Gazetar pasionat, redactează, între 1914 și 1919, revista „Politica”, semnând cu pseudonimul Criton, este redactor la „Gândul liber” (1920), director al publicației electorale „Lumină!” (Vaslui, 1931-1933), redactor la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289140_a_290469]
-
1911, Buzău - 2.VIII.1988, București), poet și traducător. Este fiul Ecaterinei și al lui Dumitru Iliescu, pescar. În 1931 a absolvit Liceul „B.P. Hasdeu” din orașul natal, apoi Facultatea de Drept a Universității din București, ulterior profesând avocatura în baroul buzoian. Pentru convingerile sale de extremă dreapta, regimul comunist l-a condamnat la muncă silnică în lagărul de la Periprava, unde a fost întemnițat din 1948 până în 1960. În timpul liceului se numără printre redactorii revistei „Licăriri literare” (1929), în care publică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287516_a_288845]