13,496 matches
-
ales după eliberarea Transilvaniei, lupta contra germanilor, deși dusă până la capăt, nu rezona în sufletele zburătorilor români. "Am continuat acest război ca niște automate povestește Dan Vizanty. (...) După ce ne-am întors în țară, a urmat demobilizarea și începutul acestei <<păci>> ciudate care continuă și azi. Pentru mine și pentru țara mea aveau să urmeze episoade dramatice". Comunismul se instaura, la presiunea continuă a sovieticilor. Pe 22 august 1947 este scos din cadrele active ale armatei. Ca majoritatea foștilor ofițeri ai Armatei
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
o dată la Hangani, Întrucât azi a murit tanti Dinuța, sora mamei. Nu-i exclus ca vocea din vis tocmai asta să-mi fi comunicat, să-l anunț și pe Adrian, căruia, iată, zăpăcitul, nu i-am dat Încă de veste. Ciudate sunt căile Domnului! Voi avea puterea să le descopăr? 12 decembrie 2012 Trezit la 5, am Încercat, după rugăciunea de dimineață, să completez lista cărților ce le voi dona și să salvez, bineînțeles, informațiile de care am nevoie. Cum până la
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
dar cine va mai ști de ele după câțiva ani? Unele au fost, totuși, citate ca sursă bibliografică, așa că mai sunt ceva speranțe, deși gloria asta lumească n-are valoare... 31 decembrie 2012 Ultima zi din 2012. Am o stare ciudată, ce oscilează Între somnolență și nemulțumire, datorată probabil oboselii, dar mai ales faptului că În ultimele zile m-am trezit În cursul nopții, ba la 2, ba la 3, așa că peste zi am fost indispus. Iar dacă ieri noapte trezirea
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
istorii cu domnu Toma: pe unii se pare că îi înfuriau la maximum, iar pe alții îi distrau la maximum, aceștia își băteau joc de domnu Tomiță, nu-l luau deloc în serios. Aici țin să fac o observație: uf, ciudată, dezagreabilă categorie este aceasta a adulților, nu pot s-o sufăr, sper, Doamne ajută, să nu mă transform niciodată într-un adult, m-aș simți îngrozitor!... Nea Tomiță nu se dumirește cine suntem și ce vrem la ora asta târzie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
lasă tăcerea, iar eu înclin să cred că scena violentă s-a încheiat. Sunt mai degrabă surprins decât speriat de urmărirea la care fusesem martor. Curând, trăiesc și epilogul acestei întâmplări: abia mă întorsesem în adăpost, când aud iarăși zgomote ciudate. Ies și înaintea privirii mele apare doar cel care, cu puțin timp în urmă, fusese în postura de urmărit: îl zăresc cum plutește și apoi se prăbușește fără putere. Cade exact la intrarea în mica peșteră, pe care am transformat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
labirint. Atunci, Truman, m-am trezit din acest vis. A fost un vis cu tata. 11 TC "11" \l 1 Mă trezesc din visul cu tata, un vis care nu mi-a plăcut deloc, care mi-a produs o stare ciudată de spaimă. Inima îmi bate cu putere. Dar chiar îmi bate sau e doar o părere, cum corpul meu întreg este o părere, aici, în văzduh? Lazarus mi-a spus destul de clar că eu nu mai am corp, deci totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Mircea a strigat speriat, arătând cu mâna întinsă ceva în dreapta lor: -Biță, uite, bă, ce e-acolo! Biță a întors capul și a privit în direcția aceea: pe țărmul nisipos, la vreo două sute de metri în amonte, se găsea ceva ciudat, care semăna cu un fel de colină de lumină. Băieții au pornit spre ea alergând. Apoi i-a cuprins teama și s-au oprit. S-au gândit să fugă de acolo: cu inima strânsă au făcut câțiva pași înapoi. Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
latina. Bine că s-a nimerit el, a gândit Biță, o să mă creadă, fiindcă mereu scapă și ne pomenește la ore despre Dumnezeu... Domnul Pârvulescu l-a privit pe băiat fără să se arate surprins sau deranjat de brusca și ciudata lui apariție. Biță încerca să-i explice ceva, dar nu reușea din pricina emoției și a efortului fizic epuizant. -Liniștește-te, trage adânc aer în piept, bea un pahar cu apă, așază-te pe un scaun! l-a învățat profesorul de latină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
șeful Securității din Serenite a dat totuși câteva ordine: le-a poruncit profesorului Pârvulescu care privea fascinat îngerul și celor doi elevi care descoperiseră arătarea să stea mai departe și, mai ales, să nu pomenească nimănui în oraș despre această ciudată apariție; apoi, i-a pus pe milițienii înarmați să înconjoare obiectivul (chiar așa s-a exprimat, „obiectivul“, referindu-se, evident, la înger; iar când a rostit cuvântul „obiectivul“ era plin de dezgust și de mânie proletară...) și să-l păzească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să deschidă cartea, alții izbutesc s-o deschidă, dar dau pagină după pagină zadarnic, sunt uimiți și dezamăgiți, căci nu găsesc nimic scris înăuntrul cărții; în fine, doar puțini, puțini dintre străini ajung să descopere slove cu înțeles în cartea ciudată. Acestei îndeletniciri Lazarus îi rezervă câteva ceasuri în fiecare zi: cu o îngerească răbdare el îi întâmpină pe toți peregrinii doritori să pătrundă taina cărții pecetluite. Și neîncetat, pentru fiecare nou-venit, îngerul are întipărit pe obraz un zâmbet de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Joi copiilor le-a plăcut brânza cu antioxidanți. Dar vineri copiilor nu le-a mai plăcut sucul cu acidifianți. Și nici fripturica de văcuță cu aditivi, enzime, gelifianți și guanilați, preparată după o rețetă numai de ea știută, de bunica. Ciudați mai sunt copiii! Tati, dacă n-are la masă supe concentrate din acelea gustoase, cu E 123, E 239, E 252 și E 249, zice că nici n-a mâncat. Mami, și ea, nu concepe un prânz care să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
la nimic.“ Și noi, ca ei De o seamă de lucruri e mai bine să nu pomenești. Cum ar fi, de pildă, fascinația exercitată de cărți asupra unor persoane cu delicate dificultăți de raportare. Târgurile de carte sunt pline de ciudați. Pe unii îi îmbată mirosul hârtiei tipărite, îi hipnotizează frumusețea coperților, iar sentimentul că sunt și ei de-acolo, din lumea cărților, îi ține în viață. La cum arată aceștia când mișună prin preajma buchiniștilor pe la lansări și prin biblioteci, nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
devreme pentru ce-i mai rău, fiindcă răul poate să vină de unde ne așteptăm mai puțin. Cel la care ne așteptăm se cheamă ghinion. Tablou de la un general Clienții consignațiilor și ai galeriilor de artă sunt, în felul lor, niște ciudați. Cel mai ciudat dintre toți e cumpărătorul care intră pentru prima oară într-un magazin cu tablouri, se duce glonț la un peisaj sau la o natură moartă și scoate portofelul fără să se tocmească. După care pleacă la fel de precipitat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de artă. Bizarul e aici marca normalității. Iată cazul unui domn îndrăgostit de o pictură înfățișând ceva, nu contează ce. Vine o dată, vine de două ori, vine de zece ori, până ce negustorul, un meseriaș care-i simte pe cei mai ciudați dintre ciudații săi, îl ia cu politichie, de departe, fiindcă asta e problema cu ciudații, au un suflet întortocheat. „Frumoasă piesă“, zice negustorul, ca și cum tabloul n-ar fi de vânzare, ci doar de privit. „Mda - confirmă cu gândul în altă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Bizarul e aici marca normalității. Iată cazul unui domn îndrăgostit de o pictură înfățișând ceva, nu contează ce. Vine o dată, vine de două ori, vine de zece ori, până ce negustorul, un meseriaș care-i simte pe cei mai ciudați dintre ciudații săi, îl ia cu politichie, de departe, fiindcă asta e problema cu ciudații, au un suflet întortocheat. „Frumoasă piesă“, zice negustorul, ca și cum tabloul n-ar fi de vânzare, ci doar de privit. „Mda - confirmă cu gândul în altă parte clientul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
înfățișând ceva, nu contează ce. Vine o dată, vine de două ori, vine de zece ori, până ce negustorul, un meseriaș care-i simte pe cei mai ciudați dintre ciudații săi, îl ia cu politichie, de departe, fiindcă asta e problema cu ciudații, au un suflet întortocheat. „Frumoasă piesă“, zice negustorul, ca și cum tabloul n-ar fi de vânzare, ci doar de privit. „Mda - confirmă cu gândul în altă parte clientul -, dar ce-i spun nevesti-mii? Nu m-aștept să-i placă, e destul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
știu de la asistenți. Am cumpărat și eu trei, dar nu-i nimic, le facem pesmeți.“ „Acum - l-a întrebat chestorul pe asistent - vă mai vedeți cu doamna?“ „Un timp ne-am mai întâlnit - a răspuns tânărul -, dar se întâmplau lucruri ciudate și, cu toate că ne iubeam, am părăsind-o.“ „Ce lipsit de caracter e tineretul de azi -i se mărturisește chestorului soția profesorului -, nu el m-a lăsat, eu l-am dat afară. Era ceva suspect în felul său de a fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
importanță își dau. Îmi pare rău că m-am bucurat de prostia omenească. Îmi vine să intru în pământ de rușine că e atâta fudulie și vanitate pe lume.“ „Știu și eu ce să zic, fiule -i-a scurtat popa Soare ciudata spovedanie lui Vasile B., Cartea Sfântă ne spune să nu ne bucurăm de răul altora, dar nu scrie nicăieri că trebuie să plângem după fiecare Om al Anului. Totuși, o sută de trimiteri îs cam multe. Trimite-i și matale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mici de la Parcul Trandafirilor și i se umezeau ochii. Pe una dintre note, și anume pe aceea de la restaurantul Cișmigiu, unde a dus-o o singură dată pe Gina cea mofturoasă de la biroul Cadre, domnul Arvinte a citit o însemnare ciudată. După cele opt chifle a 50 de bani bucata, în total 4 lei, chelnerul scrisese, cât se putea de clar, trei schintre a 14 lei și 65 de bani schintra, în total 86 de lei și 15 bani. Domnul Arvinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
țară, și domnul Gușatu rămânea singur în toată casa, fapt care nu se mai întâmplase niciodată de douăzeci de ani. Al doilea motiv era și mai stimulator decât primul: i se făcuse brusc o foame nebună. O foame cel puțin ciudată, plină de premoniții neliniștitoare, venind la numai un ceas după masa de prânz, la cantina întreprinderii. De aceea a folosit domnul Gușatu pluralul majestății, zicându-și „să vedem și noi cum o fi“, fiindcă simțea cum se integrează, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ieșea cu ligheanul în bătătură ca să se îmbăieze, luarea-n piept a vieții mi s-a părut multă vreme un lucru cam de rușine. De fapt, mai toate adevărurile existenței, așa cum îmi erau ele comunicate atunci, aveau ceva din particularul ciudat al persoanelor care-mi vorbeau ca de la mai mare la mai mic. Corecția, în sensul unui recurs eroic, a venit din partea unui învățător care-și pierduse un braț pe front. Când acesta ne vorbea despre lupta cu viața, aveam înaintea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
tu, măi, băiețel?“, îl întreba supraveghetoarea când îl vedea că rămânea ca hipnotizat în fața rastelului cu autori clasici. Codin Antonescu se uita la romanele groase și în mai multe volume, convins că unul dintre ele era exact ceea ce căuta. Ce ciudată e viața! La paisprezece ani, Codin Antonescu gândea la fel ca un bătrân de șaptezeci, care citise cam tot ce merita să fie citit: un roman gros era precis mai bun ca unul subțire, fiindcă numai un om foarte deștept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
bancă sau cheile de la mașină, n-ar fi fost mai surprinși. Cu un pix poți să scoți ochii la oameni, să scormonești într-un mușuroi de furnici, să înțepi în fund domnișoarele când e înghesuială în metrou, și alte treburi ciudate. Însă nouăzeci și nouă la sută dintre locuitorii întregi la minte ai României înțeleg că le ceri un pix ca să scrii ceva. Se vede treaba că nimerisem exact în ziua când ceilalți unu la sută cu mintea ciobită se adunaseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
În minte zîmbetele care Îmi Întîmpinaseră caraghioslîcurile, Încercînd să găsim vreo urmă de ironie prin care să-l identificăm pe hoț.“ Revine o senzație de stranietate. În capitolul „Explorare În cerc“: „Căderea nopții a adus cu sine mii de sunete ciudate și senzația că Înaintam Într-un spațiu gol cu fiecare pas pe care-l făceam“. În Episoade: „Apoi, În mijlocul ambuscadei, Își făcu loc un moment ciudat de liniște. CÎnd am plecat să adunăm morții, după prima serie de focuri, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
doi călători și-au Împărțit păturile cu ei. „A fost unul dintre cele mai friguroase momente pe care le-am trăit, dar și unul În care m-am simțit ceva mai Înfrățit cu această specie umană, pentru mine, cel puțin, ciudată.“ Această stranietate, adînca separare și singurătatea cutezătoare În care se găsea, sînt curioase. Nimic nu e mai solitar decît aventura. PÎnă cînd nu s-a umplut de milă pentru sclavii din mine și pentru copiii biciuiți, Don Quijote a fost singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]