14,519 matches
-
locuitorii Maltei cultivau în principal măsline și roșcov și produceau textile. În timpul Primului Război Punic, insula a fost cucerită după lupte grele de către Marcus Atilius Regulus. După eșecul expediției lui, insula a recăzut în mâinile Cartaginei, doar pentru a fi cucerită din nou în 218 î.e.n., după al Doilea Război Punic, de către consulul roman . De atunci, Malta a devenit "", titlu care venea împreună cu o scutire de la plata tributului și de impunerea legii romane, și a intrat sub jurisdicția provinciei Sicilia. Influența
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
când Imperiul Roman a fost împărțit pentru ultima dată la moartea lui Teodosie I, ca și Sicilia, și Malta a intrat sub controlul Imperiului Roman de Apus. În timpul Perioadei Migrațiilor, , iar Malta devenit ținta atacurilor altor puteri și a fost cucerită sau ocupată de mai multe ori. Între 454 și 464, insulele au fost supuse de către vandali, iar după 464 de ostrogoți. În 533, Belisarius, pe drumul său către campaniile împotriva din Africa de Nord, a reunit insulele sub domnia imperială (Orientală). Se
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
învinși de către regele boem într-o bătălie la Olomouc și s-au îndreptat apoi spre Ungaria. Regele Přemysl Otakar al II-lea a primit porecla de „regele de fier și aur” datorită bogăției sale și a forței militare. El a cucerit Austria, Stiria, Carinthia și Carniola, extinzând teritoriul Boemiei până la Marea Adriatică. El a murit în bătălia de pe câmpia Moraviei în 1278 într-un război cu rivalul său, regele Rudolph I al Germaniei. Fiul lui Ottokar, a primit în 1300 coroana polonă
Cehia () [Corola-website/Science/297179_a_298508]
-
în fruntea țării s-a aflat Stalin. Bunicii săi fuseseră deportați pentru vina de a fi fost culaci. În timpul celui de-al doilea război mondial, a trăit vremurile grele ale ocupației germane, după ce, pe 2 august 1942, armatele naziste au cucerit Stavropolul. Deși germanii au fost alungați în februarie 1943, ocupația a înăsprit viața comunității rurale în care trăia tânărul Gorbaciov și i-a lăsat acestuia amintiri de neșters. Din 1946 până în 1950, Gorbaciov a lucrat ca ajutor de mecanizator în
Mihail Gorbaciov () [Corola-website/Science/298050_a_299379]
-
-ul se face vinovat de josnicul masacru al ofițerilor polonezi de la Katyn din timpul celui de-al doilea război mondial. Până atunci, sovieticii declarau că vina aparține exclusiv naziștilor. În ceea ce privește concurența dintre Gorbaciov și Elțin, cel de-al doilea a cucerit o poziție și mai bună, fiind ales în mai Președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSFS Ruse, ceea ce l-a făcut conducătorul de drept al RSFS Ruse. Parlamentul Rusiei a înmulțit problemele lui Gorbaciov, atunci când a proclamat întâietatea legilor rusești
Mihail Gorbaciov () [Corola-website/Science/298050_a_299379]
-
întreruperi, până în 1918. Muhammad Ibn al-Wahhab pune în Nejd, după 1740, bazele unei secte islamice puritane și militante, câștigând de partea sa și pe emirul de Daraiyya, Muhammad Ibn Saud, fondatorul actualei dinastii dominatoare din . Ibn Saud și fiul său cuceresc Nejdul, unificând aproape întreaga peninsulă sub autoritatea dinastiei saudite, dar statul Wahhabit este înfrânt, în 1818, de forțe britanice și egiptene. Eșuează, astfel, prima tentativă de constituire a unui stat saudit. Începând cu anulL 1902, Abd al-Aziz II Ibn Saud
Arabia Saudită () [Corola-website/Science/298071_a_299400]
-
georgieni mai ales ca făuritori de arme. După cucerirea Persiei de către Alexandru Macedon, în anul 333 î.Hr., regatul Colhidei și cel al Iberiei au devenit independente. În timpul războaielor dintre diadohi, care au urmat stăpânirii lui Alexandru, statele georgiene au fost cucerite de comandantul pontic Ason, care a instituit un regim de teroare. Iberia a putut scutura după scurt timp stăpânirea pontică și a unificat toate ținuturile georgiene în afara Colhidei sub stăpânirea sa. În războaiele mitridatice, Colhida a fost ca provincie, Iberia
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
pontică și a unificat toate ținuturile georgiene în afara Colhidei sub stăpânirea sa. În războaiele mitridatice, Colhida a fost ca provincie, Iberia ca vasal al Pontului antrenată în lupta împotriva Romei. Între anii 65 și 64 î.Hr. statele georgiene au fost cucerite de generalul Pompei. Colhida a devenit astfel provincie romană, Iberia protectorat al Romei. Statul Colhida a început să se destrame în decursul secolului al II-lea î.Hr. Pe teritoriul său s-au format treptat cinci regate, drintre care Lazica (Egrisi
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
punct marcant în istoria conflictelor dintre regatele georgiene și Iran îl constituie revolta georgiano-armeană condusă de regele iberic Vahtang I. Gorgasali (446?-522?), întemeietorul noii capitale de la Tbilisi, împotriva Persiei în 482. Gorgasali stătea în fruntea unei Iberii puternice, care cucerise și regatele vestgeorgiene Lazica și Abhazia. Pentru a-și consolida poziția, regele impusese autocefalia bisericii georgiene, încheiase o alianță cu regatul Armeniei și se căsătorise cu Elena, o prințesă bizantină. Cu toate acestea, împăratul bizantin Zeno I nu a sărit
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
independente, care se aflau într-o stare permanentă de război. În secolul al VII-lea, georgienii au fost nevoiți să facă față și invaziilor arabe. Arabii pătrunseseră în anul 642 pentru prima oară în ținuturile estgeorgiene, fără a le putea cuceri decât după o îndelungată perioadă de războaie, care au fărâmițat Lazica și Iberia. Unele state mici precum regatul Kartli și principatul Kaheția, condus de un principe cu titlul de corepiscopos, în centrul țătii, Hereția în est sau Egrisi-Abhazia în sudvest
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
domnesc (Mtsihnobart Ukhutsesi) în rangul de catholicos (arhiepiscop). În campania din 1103-1105, armata georgiană a recucerit Hereția și a întreprins raiduri încununate de succes pe teritoriul Șirvanului, care se afla încă sub dominația selgiucidă. Între 1110 și 1118 au fost cucerite Lori, Samșvilde, Rustavi și alte fortărețe din Kartlia inferioară și Tașiri, înconjurând astfel din toate părțile enclava devenită selgiucă de la Tbilisi. Domnitor peste întinse ținuturi nepopulate, regele David a chemat în 1118-1119 războinici turcici kipchaci din nordul Caucazului să se
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
Europei. În 1121, sultanul selgiuc Mahmud a declarat Georgiei Jihadul și a trimis o armată numeroasă sub conducerea generalului Al-Ghazee împotriva lui David, care a fost însă învinsă de acesta în bătălia de la Didgori. Un an mai târziu David a cucerit Tbilisiul, făcându-l capitala regatului său. În urma acestor izbânzi Georgia a dobândit și zona de vest a Șirvanului, regatul care înlocuise Albania Caucaziană, Șirvanul însuși devenise un vasal georgian. David a eliberat apoi, în 1123, Armenia la cererea nobililor din
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
din sudul imperiului va fi numită de ruși "Gruzia". După Revoluția din Octombrie, provincia Gruzia s-a declarat în 26 mai 1918 independentă. Noua Republică Democrată a Georgiei a fost însă la scurt timp după înființare, în 16 februarie 1921, cucerită de Armata Roșie și anexată Uniunii Sovietice. Republica sovietică avea în componența sa republicile autonome Abhazia și Ajaria, în nord-vestul, respectiv în sud-vestul țării, și regiunea autonomă a Oseției de Sud. Importanța Gruziei pentru economia sovietică consta în exploatarea de
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
teritoriul Azerbaidjanului în secolul al IX-lea î.Hr. - statul Manna, care avea un nivel ridicat de dezvoltare economică și culturală, ai cărui locuitori credeau în fenomene naturale, Soare și Lună. La începutul secolului al VI-lea î.Hr. Manna a fost cucerită de Media și religia oficială a devenit zoroastrismul, a cărui răspândire era legată de numeroasele zăcăminte de țiței și gaze, surse naturale de foc. Un rol important în istoria străveche a Azerbaidjanului l-au jucat statele Atropatena și Albania Caucaziană
Azerbaidjan () [Corola-website/Science/298073_a_299402]
-
dezvoltare. La începutul secolului al V-lea a fost alcătuit alfabetul alban, care a impulsionat dezvoltarea învățământului. Multe monumente unice culturale ale literaturii și arhitecturii s-au păstrat până în zilele noastre. La începutul secolului al VIII-lea Azerbaidjanul a fost cucerit de arabi și a devenit o parte a califatului arab sub denumirea vilaiat Arran. În această perioadă islamul devine principala religie a Azerbaidjanului, punând bazele unor noi tradiții și culturi. Între secolele IX-XII, se stabilesc triburi turcice, ce se amestecă
Azerbaidjan () [Corola-website/Science/298073_a_299402]
-
al patrulea, el, practic, a eliminat opoziția politică prin intermediul sistemului foarte dur al "exilului intern" ("vezi Gulag") și prin execuții, iar prin asigurarea de beneficii anumitor segmente ale populației, a câștigat sprijinul sau cooperarea lor cu regimul. O victorie greu cucerită în Marele Război pentru Apărarea Patriei, 1941-1945, (care a fost posibilă cel puțin parțial datorită capacităților de producție ridicate în timpul industrializării forțate), a pus temelia pentru formarea Pactului de la Varșovia și a consfințit poziția URSS drept una dintre cele două
Iosif Vissarionovici Stalin () [Corola-website/Science/298049_a_299378]
-
1928 (primul an al planurilor cincinale), Stalin câștigase primul loc între lideri și, în anul următor, Troțki a fost exilat. Manevrând cu iscusință opoziția de dreapta a lui Buharin, apărând acum colectivizarea și industrializarea, se poate spune că Stalin a cucerit controlul partidului și țării. Cum popularitatea altor lideri era mare, precum cea a lui Serghei Kirov și a așa-numitului Complot Riutin, Stalin nu a câștigat puterea absolută până la Marea Epurare din 1936-1938. Primul Război Mondial și războiul civil rus
Iosif Vissarionovici Stalin () [Corola-website/Science/298049_a_299378]
-
cu aburi a cărui invenție a fost atribuită lui Cerepanov (tatăl și fiul), becul electric lui Iablocikov și Lodîgin, radio-ul lui Popov, avionul lui Mojaiski, etc. Politica de represiune internă a continuat și s-a intensificat (inclusiv în teritoriile cucerite de curând), dar nu s-a mai ajuns la extremele din anii 1930 -1938. Conform unor surse, campania antisionistă din 1948-1953 (vezi și Comitetul Antifascist Evreiesc, Complotul doctorilor, Cosmopolit fără țară), erau numai precursoarele marilor represiuni ulterioare, dar dacă asemenea
Iosif Vissarionovici Stalin () [Corola-website/Science/298049_a_299378]
-
d'Ivoire și Ghana în căutarea locurilor de muncă. Locuitorii din sunt cunoscuți că Burkinabé (pronunțat /bɚˈkiːnəbeɪ/ burr-KEE-na-bay). "Articol principal: Istoria Burkinei Fâso" Până la venirea francezilor în zonă, istoria Burkinei Fâso este cea a triburilor Mossi. După ce francezii reușesc să cucerească Ouagadougou, teritoriul Burkinei Fâso este unit cu părți din ceea ce va fi Coasta de Fildeș într-o provincie a coloniei franceze a Africii de Vest, numită Volta Superioară. După cel de-al doilea război mondial, Volta Superioară va deveni mai întâi republică
Burkina Faso () [Corola-website/Science/298081_a_299410]
-
devenit protectorat francez în 1896. Regiunile vestice și estice care erau conduse de puternicul conducător Samori Ture, au fost ocupate de francezi un an mai tarziu, în 1897, iar din 1898 majoritatea teritoriului ocupat azi de Burkina Fâso a fost cucerit de francezi. Cu toate acestea multe zone din teritoriu au rămas sub un control incert. Convenția dintre Franța și Anglia din 14 iunie 1898 a pus capăt amestecului celor două puteri coloniale în teritorii și a trasat granițele dintre colonii
Burkina Faso () [Corola-website/Science/298081_a_299410]
-
fiind în legătură cu populațiile Fon și Adja (din poporul Ewe). Regatele Abomey (sau Dahomey) și Adjatché (devenit Porto-Novo), au fost fondate de către cei doi fii ai regelui Alladei care au fost formate în nordul și sud-estul regatului. În 1724 Abomey a cucerit Allada, a capturat portul Ouidah în 1727 și a devenit un regat faimos în comerțul cu sclavi. În aceeași perioadă În Abomey au fost recrutate pentru serviciul regulat soldați femei, cunoscute și ca "Amazoane". Portughezii au fondat pe actuala coastă
Benin () [Corola-website/Science/298077_a_299406]
-
i-a atacat pe francezi acolo. Din armata sa au făcut parte și aproximativ 2000 de amazoane. Apoi în 1891 a atacat Porto Novo și Grand Popo. În 1893, francezii au trimis o forță expediționară condusă de Dodds care a cucerit Abomey-ul și l-a declarat protectorat francez. În 1894 Béhanzin s-a predat francezilor (a murit în exil în 1906 în Martinica). Fratele său, Aglio Agbo, care i-a succedat la tron, a fost exilat în 1899 pentru proastă administrare
Benin () [Corola-website/Science/298077_a_299406]
-
au fost într-o continuă dezvoltare, până când puterile coloniale europene au manifestat interes față de zonele din interiorul Africii. Francezii au fost primii care au pătruns pe teritoriul Ciadului de astăzi, transformându-l în colonia lor, înca din anul 1900. Franța cucerește teritoriul în 1920 și îl include în Africa Ecuatorială Franceză. Coloniștii au privit țara inițial ca o sursă neimportantă de mână de lucru, deoarece muncitorii erau necalificați. În 1929 pornește o producție importantă de bumbac. Erau puțini care se ocupau de
Ciad () [Corola-website/Science/298087_a_299416]
-
cauză. Ciadul își câștigă independența în 1960, sub conducerea lui François Tombalbaye, care devine primul președinte al țării. Datorită politicii sale radicale, musulmanii pornesc în 1965 un război civil. În 1975 este asasinat, dar războiul continuă până în 1979, când rebelii cuceresc capitala și pun căpat dominației celor din sud. Cu toate acestea, comandanții rebelilor au continuat să lupte unii împotriva altora până când Hissène Habré și-a învins adversarii. A fost expulzat din țară în 1990 de către generalul său, Idriss Déby. Locuitorii
Ciad () [Corola-website/Science/298087_a_299416]
-
dezvoltat o cultură polineziană, ajunsă până-n zilele noastre. Mapuche au constituit comunitatea cea mai numeroasă pe teritoriul continental. Fernando Magellan a fost primul explorator european care a pus piciorul, în 1520, pe actualul teritoriu chilian. În 1535, conquistadorii încercau să cucerească teritoriile văii Chile, în lupte cu incașii. Expediția lui Diego de Almagro a fost un eșec. Pedro de Valdivia a revenit în 1536, fiind mai convingător decât predecesorul său. Valdivia a fondat o serie de localități, precum Santiago Noii Extremadura
Chile () [Corola-website/Science/298085_a_299414]