13,416 matches
-
-n cap și nu mai călca pe-aici! Altfel te pun să-mi reciți versuri patriotice la secția unu! S-a-nțeles, jigodie?“ Am dat din cap, că da. Iarăși greșisem. Rapotan mi-a ars un șut, calculat, între coaste. Durea al naibii de rău. „N-am auzit?“ „Da!“, am zis, ceva mai sincer. Nu așteptam un premiu; în loc, am mai luat un șut. „Morții mă-tii de jigodie! Hai, Penciule.“ Au ieșit amândoi, în același pas; un domn și-o doamnă, călcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
geamul. Bucureștiul tremura acolo, nemișcat, dar viu. Aerul rece distorsiona imaginea, clădirile păreau bombate și umede, de parcă întregul oraș ar fi stat pe-o pupilă. L-am privit fix, timp de vreo treizeci de secunde, până au început să mă doară ochii. Și, în clipa aia de continuitate și nesiguranță, când totul ar fi putut să se întâmple dincolo de stratul stabil al privirii, mi-a venit o idee. Văzusem acum un an la Mihnea, cu toată echipa, un film SF. Băieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu mai stă să-și piardă timpul cu reparații; te vede lumea că umbli cu cheia și șurubelnița la roată, zice că ai rămas comunist. Înlocuiești bicicleta cu totul: s-a dus naibii o pedală, arunci șandramaua la gunoi. Adevărul doare și te irită când ți-l pune altcineva sub ochi. Adevărul nostru este că ’89 ne prinsese complet descoperiți, handicapați, nepregătiți să facem față altei vieți. O generație de Petrișori, nesigură, tremurând, balansându-se dintr-o parte într-alta, prinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pretenții să-ți faci treaba bine, la ce bani îți dădeau. Țara oricum întrecuse măsura, își bătuse prea multă vreme joc de noi, păcălindu-ne cu vorbe mari: „demnitate“, „patriotism“, „deontologie profesională“ (asta din urmă suna ca la dentist). Te durea-n cot de toate astea, când puneai acasă bancnotele în plicuri, și nu mai rămânea nimic: „ÎNTREȚINERE“, „MÎNCARE“, „CURENT“, „DIVERSE“. La „DIVERSE“, puteai fi sigur că răsare o belea când ți-e lumea mai dragă: coloana de apă rece spartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în ’86, dădeam târcoale la mare, prin discoteci și „rockoteci“; în ’93, mă așteptau patru puștoaice, în patru orașe diferite (pe vremea aia, încă mergea fără mașină); în ’98, învățam implicațiile practice ale cuvintelor „avort“, „despărțire“, „dobitocule“ (nici astăzi nu știu care doare mai rău). Suprapunerea nu era perfectă. Maria venea cu trecutul ei, eu cu-al meu, despărțiți de câteva neînțelegeri fine, dar esențiale: nu agream sandalele, nu-mi plăcea hip-hop-ul și nu suportam să-mi găsesc perna încălzită înainte de culcare. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
După unii, e-un simplu necunoscut. După alții, ar fi cel mai mare scriitor român în viață.“ „Cred că știu despre cine-i vorba...“, a exclamat Maria, „Are vânzări de zeci de mii de exemplare... Îl iubesc toate femeile!“ „Mă doare-n cot cine-i mai tare și cât vinde!“, m-am răstit la amândoi, „Nu sunt agent de PR! Își bate un străin joc de viața mea și vouă vă arde de clasamente? Ați luat-o razna?“ Ridicam tonul, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
întâmplă când intrăm într-un Internet sau ne-așezăm la masa de lucru. Și dacă am știi, n-am avea reacție: fotocaina acționează gradual. Efectele se resimt în timp, când claritatea începe să scadă sau, dimpotrivă, să crească excesiv. Te doare puțin capul, zici că-i un început de migrenă. E inutil să te-opui. Procesul e similar cu dispariția scoicilor de recif, pe care se-așază stelele de mare. Una, două, douăzeci, o sută. Strânsoarea nu slăbește. Scoicile stau închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și de alta se întind coastele aceleași ființe. Astăzi mai mult de cât ori când jumătate din ființa noastră este torturată. Pe coastele de dincolo simțim lovituri, se văd vânătăi și răni adânci, se aude sângele gâlgâind... Trosnește și ne doare. Ne doare, căci loviturile se dau ființei noastre care se revoltă la fite-ce lovitură (Delavrancea, 192-, pp. 16-17). Nu ne putem decât imagina, printr-un exercițiu de empatie istorică, ce impact emoțional trebuie să fi avut astfel de cuvinte în
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
alta se întind coastele aceleași ființe. Astăzi mai mult de cât ori când jumătate din ființa noastră este torturată. Pe coastele de dincolo simțim lovituri, se văd vânătăi și răni adânci, se aude sângele gâlgâind... Trosnește și ne doare. Ne doare, căci loviturile se dau ființei noastre care se revoltă la fite-ce lovitură (Delavrancea, 192-, pp. 16-17). Nu ne putem decât imagina, printr-un exercițiu de empatie istorică, ce impact emoțional trebuie să fi avut astfel de cuvinte în mintea impresionabilă
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
und vorwärts zittert manche Frage." [Noapte de insomnie, ploaia susura,/ inima mea veghează și asculta/ cum se îndepărtează timpurile trecute,/ cum se apropie timpul care vine.// O, inima, nu e bine să asculți;/ fii eternă, inima, și plină!/ În tine dor multe plângeri,/ și multe intrebari îți tremura dinainte.] Acest poem, ca și Selige Sehnsucht al lui Goethe, menționat mai înainte, se citează aici după secțiunea antologica din cartea lui Johannes Pfeiffer, La poesía. 222 "Un objeto que hasta entonces había
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
o istorie cu o biată săteancă... — Lăsați-o naibii pe biata săteancă! Mai departe! se zbuciuma nerăbdător Ganea. Apoi le-am spus cum Schneider și-a exprimat părerea despre firea mea și m-a silit... — Ducă-se dracului Schneider și durea-m-ar în cot de părerile lui! Mai departe! În continuare, pentru că așa veni vorba, am început să discutăm despre chipuri, adică despre expresiile fețelor și am zis că Aglaia Ivanovna este aproape la fel de frumoasă ca Nastasia Filippovna. Tocmai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o văd intrând aici, eu ies în clipa următoare și am să mă țin și eu de cuvânt, spuse Varia. — Din încăpățânare! striga Ganea. Și tot din încăpățânare nu te măriți! Ce te strâmbi la mine? Știi doar că mă doare-n cot, Varvara Ardalionovna; dacă dorești, poți să-ți pui chiar acum amenințarea în practică. Sunt sătul de tine până peste cap. Nu se poate! În sfârșit, prințe, v-ați gândit să ne lăsați singuri? îi strigă el prințului, văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
amănunt bizar. — Ați greșit, generale, spuse el, credeți că sunați la Sokolovici, dar pe ușă scrie Kulakov. — Kulakov... Dacă scrie Kulakov, asta nu-mi spune nimic. Apartamentul e al lui Sokolovici și sun la ușa lui Sokolovici, de Kulakov mă doare-n cot... Uite că deschide cineva. Într-adevăr, ușa se deschise. Ieși un lacheu care-i anunță că „stăpânii nu-s acasă“. Ce păcat, ce păcat și-i ca un făcut! repetă de câteva ori, cu mare părere de rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
chiar sunt bucuros că s-a întâmplat să fiți aici. — Vreau! strigă decis Lebedev și, fără voie, întoarse capul spre publicul care începuse iarăși să se apropie. — Și, mă rog, ce diferend aveți? întrebă prințul, încruntându-se. Într-adevăr, îl durea capul și, pe deasupra, era din ce în ce mai convins că Lebedev îl trage pe sfoară și se bucură că afacerea se amână. — Relatarea faptelor. Sunt nepotul lui, aici nu a mințit, deși minte mereu. N-am terminat gimnaziul, însă vreau să-l termin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se întâmplă cu sufletul omenesc. Știi tu ce înseamnă cuvântul misère? Ei, chiar misère este. Din pricina acestui țipăt al contesei, din pricina acestui moment, de îndată ce am citit, mi-am simțit inima parcă strânsă în clești. Și n-are de ce să te doară capul pe tine, vierme ce ești, că eu, înainte de culcare, m-am gândit s-o pomenesc în rugăciunea mea pe această mare păcătoasă. Am pomenit-o, poate, pentru că, de când există pământul, cu siguranță nimeni nu s-a rugat pentru ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
e prietenă, după cât se pare, are intenția s-o viziteze des la Pavlovsk. Cu un scop. — Și? — Aglaia Ivanovna... Ah, destul, Lebedev! îl întrerupse prințul cu un fel de senzație neplăcută, de parcă acesta l-ar fi atins în locul unde-l doare. Asta... nu-i așa. Spune-mi, mai bine, când te muți? Din partea mea, cu cât mai iute, cu atât mai bine, pentru că stau la hotel... Discutând, ieșiră din grădină și, nemaiintrând în casă, traversară curtea mică și se apropiară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și ea morțiș să-și taie pletele, dar de data asta nu din răutate, nu dintr-un capriciu, ci sincer, ca o proastă, pe care tot Aglaia o convinsese că fără păr va dormi mai bine și nu o va durea capul? Și de cinci ani încoace, câți, câți, câți pretendenți n-au avut? Și doar erau oameni buni, chiar oameni foarte buni s-au întâmplat să fie! Ce mai așteaptă, de ce nu se mărită? Numai ca să-i facă mamei lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
e o fire diabolică și, pe deasupra, cu fantezii. Și-a râs acum pe față de maică-sa, de surori, de prințul Ș., de mine n-are rost să mai vorbim, rareori nu-și râde de mine, dar pe mine nu mă doare, știi că o iubesc, chiar îmi place că râde și cred că acest drăcușor tocmai de asta mă iubește în mod deosebit, adică ține mai mult la mine decât la ceilalți, mi se pare. Pariez că și de tine s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
observă Ptițân zâmbind. — În schimb seara sunt mai sincer! Seara sunt mai cordial și mai sincer! se răsuci, înfierbântat, Lebedev spre el. Mai simplu și mai precis, mai cinstit și mai respectabil și, deși astfel mă descopăr în fața domniilor voastre, mă doare-n cot; acum vă provoc pe toți, pe toți ateii: prin ce veți mântui lumea și în ce i-ați găsit ei calea normală, voi, oameni ai științei, industriei, asociațiilor, muncii plătite și așa mai departe? Prin ce? Prin credit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
îl înconjurară, îl apucară de mâini cu toții deodată. Se auziră râsete. — Tocmai aici bătea: să fie ținut de mâini; de asta ne-a citit caietul, observă Rogojin. Rămâi cu bine, prințe. Ah, tare mult am mai stat pe scaun; mă dor oasele. — Dacă, într-adevăr, domnule Terentiev, ați vrut să vă împușcați, râse Evgheni Pavlovici, eu, în locul dumneavoastră, după asemenea complimente, dinadins nu m-aș împușca, numai ca să le fac în ciudă. — Tare-ar vrea să vadă cum mă împușc! își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe care a înmormântat-o în sinea lui. La drept vorbind, noi am luat în discuție cazul extrem: în marea lor majoritate, oamenii acestei categorii inteligente nu o iau chiar așa de în tragic; spre sfârșitul vieții, începe să-i doară mai mult sau mai puțin ficatul, și asta-i tot. Totuși, înainte de a se potoli și a se împăca cu soarta, acești oameni se țin de năzbâtii o perioadă extrem de lungă, din tinerețe până la vârsta împăcării, și la asta îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de la „cavalerul sărman“, chiar și de mai înainte, doar că pe atunci încă nu le venea să creadă într-o asemenea neghiobie. Așa susțineau surorile; desigur, și Lizaveta Prokofievna prevăzuse și aflase totul înaintea tuturor și de mult deja „o durea inima“, dar - de mult sau nu - acum gândul cu privire la prinț îi displăcea cam prea vădit, propriu-zis pentru că o zăpăcea. Era vorba de o problemă care trebuia rezolvată imediat; dar nu numai că n-o putea rezolva, ci sărmana Lizaveta Prokofievna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mai sigur e că niciodată n-ați iubit-o nici pe una, nici pe cealaltă! Nu știu... se prea poate, se prea poate. Aveți dreptate în multe privințe, Evgheni Pavlovici. Sunteți extrem de inteligent, Evgheni Pavlovici. Ah, iar începe să mă doară capul, haideți să mergem la ea! Pentru Dumnezeu! — V-am spus doar că a plecat din Pavlovsk. E la Kolmino. Să mergem chiar acum la Kolmino! — Im-po-si-bil! spuse tărăgănat Evgheni Pavlovici, ridicându-se. — Ascultați, îi scriu o scrisoare, duceți-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-o și mai înainte despre el, dar acum adaug că și pe prunc Dumnezeu l-a ocrotit, l-a salvat de la pierzanie, El și toți sfinții Lui!“. În sfârșit, pe la ora zece și jumătate, îl lăsară singur pe prinț; îl durea capul; Kolea, care îl ajutase să-și schimbe costumul de mire cu hainele de casă plecă ultimul. Se despărțiră cu căldură. Kolea nu se întinse cu vorba despre incident, dar promise că va veni a doua zi mai devreme. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
brațul regicid asupra împăratului. Paul, în urma unei rezistențe destul de viguroase, fu în fine învins, târât și apoi sugrumat cu eșarpa unui ofițer din regimentul Semenofskoi, numit Scariatin, care comanda garda de la scara palatului Sf. Mihail. [30 - 31 martie 1881] ["ADEVĂRUL DOARE. PE LA 3 MARTIE... Adevărul doare. Pe la 3 martie, pe când nu era încă vorba de proclamarea regatului, pe când d. Brătianu răspundea evaziv d-lui Vernescu, am crezut de cuviință a rectifica unele erori ale primului ministru, care, neștiind ce va să zică Domn
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]