12,138 matches
-
acerbă bătălie, a cărei miză stă în înfruntarea polemică a realului, depășirea și „răscumpărarea” condiției umane impure, animat fiind de o mistică profană, denudată stilistic de orice retorică de triumfalism al revelației sau, din contra, de clamare a eșecului dureros: expediția e mereu dură, poetul știe că drumul ei nu se termină niciodată, dar important pentru el este să se afle pe cale. Expresia cea mai concludentă a acestei căutări crâncene, febrile și totodată de o foarte sobră expresie este volumul, purtând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
cu o față privește candid către grandoarea și solemnitatea peisajului montan, având nostalgia paradisului natural, cu cealaltă scrutează eseistic misterele logosului, întorcându-se totodată detașat-ironic asupra entuziasmelor și extazelor perechii ei opuse. Călătoria începută printre lucruri sfârșește astfel într-o expediție hermeneutică. După „livada de cremene”, P. părăsește teritoriul prozei spre a se instala în cel al comentariului ei, din competiție ieșind biruitor ochiul exegetic. Prima și probabil cea mai mare himeră a criticului este I. L. Caragiale. Încă student fiind, alcătuise
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
ei, din competiție ieșind biruitor ochiul exegetic. Prima și probabil cea mai mare himeră a criticului este I. L. Caragiale. Încă student fiind, alcătuise o echipă împreună cu Mioara Lujanschi, Călin Andrei Mihăilescu, Ariadna Ștefănescu și Rodica Zafiu, cu care pornise în expediția de descifrare a enigmei „Caragialiei” (o parte din cercetările lor au apărut în „Revista de istorie și teorie literară”, 1992-1993). Întâia consemnare editorială a acestor căutări ale lui P. este lucrarea Comediile lui I. L. Caragiale (1996), inclusă într-o colecție
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
că nu se vor întoarce la lăcașurile lor părintești decât după ce vor ucide toți dușmanii". Etnografii români au găsit că în Hațeg se află pârâul Dunărica, socotit sfânt - prin tradiție locală. Caracterul Dunării de "fluviu sacru" este consemnat încă de la expediția lui Alexandru cel Mare împotriva tribalilor de la Dunărea de Jos. După o incursiune reușită la nord de fluviu și cucerirea unei cetățui a geților, el ridică un altar de mulțumire zeului fluviului Istros. Un sacrificiu similar închină Împăratul Traian zeului
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
fost enorme. Cucerirea de noi teritorii, necesitatea controlării siguranței și fidelității lor favorizează Întărirea unei clase militare care, până În acest moment, nu existase În Egipt. Nevoia de a organiza un teritoriu mult mai vast decât cel antic, de a planifica expediții, de a tezauriza și administra o realitate financiară incomparabil mai complexă determină creșterea numărului de funcționari și, alături de aparatul administrativ al statului, administrația paralelă a templelor Își dublează practic numărul. Se constituie astfel o clasă de mijloc numeroasă care stratifică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din Mitanni o imagine a zeiței Iștarxe "Iștar" care să Îl păzească de rău2. Acești zei străini au templele și preoții lor și nu este o Întâmplare faptul că unul dintre centrele de cult este tocmai portul fluvial Memphis, baza expedițiilor militare: dar tocmai pentru că sunt străini, aceștia sunt, cu siguranță, mai puțin legați de structurile rituale obișnuite. Un Înțelept din epocă, Ani, autor al unei culegeri de maxime, arată care ar trebui să fie tonul raporturilor dintre om și zeu3
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al lui Aqhatxe "Aqhat". Keretxe "Keret" e un rege mitic care, după ce rămâne fără familie din diferite motive (boală, război, accidente), este ajutat de El și Baalxe "Baal" să-și găsească o nouă soție. După ce soția este dobândită În urma unei expediții militare aventuroase, Keret obține descendența dorită și Își sărbătorește solemn succesul. Un vot făcut anterior zeiței Athiratxe "Athirat" și nerespectat Îi provoacă imediat o boală cumplită care e pe punctul de a-l ucide, dacă nu ar fi intervenit zeii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Descifrarea vechii scrieri miceniene, scrierea Liniar B, a demonstrat În manieră de necontestat specificitatea greacă a acestei culturi și, totodată, a făcut să apună tezele „pan-minoice” sau „cretocentrice”. Dar dacă micenienii, În care trebuie recunoscuți, Între anumite limite, aheii din expediția de la Troia, erau diferiți din punct de vedere cultural și etnic de cretani, acest fapt nu Înseamnă că nu au suferit influența lor și nici că Între cele două civilizații nu au intervenit procese de interacțiune. De altfel, documentația arheologică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de la Cnossos a sugerat cu ușurință o identificare cu Demetraxe "Demetra" Erinysxe "Demetra Erinys" din Telpusa În Arcadia (Pausanias, VIII, 25, 4-8). Termenul ipemedeja trebuie poate citit ca formă arhaică a Ifigeniei, fiica lui Agamemnonxe "Agamemnon" sacrificată În Aulida Înainte de expediția troiană. „Toți zeii” (pasitheoi) sunt destinatari ai ofrandelor În numeroase tăblițe de la Cnossos, asociați cu alte divinități, dar nu este clar la ce figuri se referă expresia. Nesigură este și identificarea lui atanapotinija (KN V 52.1) cu Atenaxe "Atena
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sceptrul și legile i-au fost Încredințate de către Zeus (Iliada, IX, 98-99); este regele suprem, basilèutatos (v. 69), dar supremația lui pare limitată la timpul acțiunii războinice, Întemeiată pe promisiunea pe care i-au făcut-o aheii În Argos Înainte de expediție (ibidem, 284-288) și condiționată de Întrunirile comune cu ceilalți „regi”. În sfârșit, când epopeea troiană va deveni un soi de mare „mit de Întemeiere” pentru civilizația greacă, acesta va fi, Împreună cu tradițiile mitice care vorbesc despre isprăvile eroilor, singurul spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din comun și superioare posibilităților umane, trecând dincolo de ele și ajungând chiar la exces, hybris, care este o noțiune prin excelență religioasă, cu neputință de redus la limitele eticii omenești și care fixează limitele atribuite omului de religiozitatea greacă. Astfel, expediția lui Tezeu care coboară În lumea subpământeană Împreună cu Pirithousxe "Pirithous" ca să o răpească pe Persefonaxe "Persefona" este un act transgresiv, nu diferit de cel al lui Sisifxe "Sisif" care Înlănțuie moartea. Transgresiv este și Tantalxe "Tantal", care profită de privilegiul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
INOVAȚIITC "1. COORDONATELE PROBLEMEI \: TRADIȚIE ȘI INOVAȚII" 1. Cadrul istorictc "1. Cadrul istoric" După celebra Istorie a elenismului a lui J.G. Droysen (1833-1843; 1877-18782) s-a consolidat folosirea acestui termen pentru calificarea unei periodizări a istoriei antice care, identificând În expedițiile lui Alexandru cel Mare (356-323 Î.Hr.) o cotitură memorabilă prin toate evenimentele politice și culturale petrecute În lumea din jurul Mării Mediterane, fixează În anul morții acestuia Începutul unei noi epoci istorice. Această perioadă, după ce a Început cu progresiva fragmentare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mult sau mai puțin profund Între elementul grecesc și diferitele tradiții ale popoarelor, În special răsăritene, dar și apusene, care au venit În contactul cel mai direct cu acest element. Într-adevăr, cea dintâi și cea mai evidentă urmare a expedițiilor lui Alexandru cel Mare, odată cu crearea unui imens imperiu supranațional și succesiva instalare a regatelor eleniste, a fost instaurarea unei intense mobilități a populațiilor, care, În primă instanță, avea scopuri militare și comerciale (Rostovzev, 1941), dar simultan reprezenta și un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-i fiica În căsătorie, senatorul Publius Mummius Sisenna Rutilianus, al cărui cursus honorum care l-a dus până la a deveni guvernator al provinciei Asia În 172 d.Hr. Îl cunoaștem. Împăratul Marcus Aurelius, care i-a consultat oracolul cu prilejul expediției Împotriva quazilor și marcomanilor (Alexandru, 8: cca 166 d.Hr.), i-a recunoscut autoritatea până Într-atât Încât să permită, ca urmare a cererii lui, schimbarea numelui orașului său natal În Ionopolis. În afara unor descoperiri monumentale, o serie bogată de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Slușanschi, București, Paideia) Așa cum a demonstrat Benveniste (1969), funcția specifică a libației În religia greacă era cea de garanție și siguranță: Înaintea unui eveniment care comporta elemente de risc și nesiguranță - cum ar fi o călătorie pe mare sau o expediție militară, dar și un jurământ, un armistițiu sau un tratat de pace - libația asigură protecția divină. Acest fapt explică de ce În greacă, pluralul spondài ajunge să desemneze orice formă de acord Între două state („armistițiu, tratat, pace” etc.). Aceeași valoare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
făcea În funcție de felul În care acestea fuseseră scoase la Întâmplare. Pentru a obține mai apoi confirmarea prevestirii, le acopereau cu pământ și studiau felul În care un cal sacru le atingea cu copitele. Pentru a prezice succesul sau eșecul unei expediții militare, la Szceczcin era folosit Într-un fel de slalom un cal negru. Acesta era legat și trebuia să meargă printre nouă lăncii Înfipte În pământ: dacă nu se ferea sau nu le lovea, succesul era asigurat. Și la Arcona
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cal negru. Acesta era legat și trebuia să meargă printre nouă lăncii Înfipte În pământ: dacă nu se ferea sau nu le lovea, succesul era asigurat. Și la Arcona apare un cal Într-un rit profetic care prevestea rezultatul unei expediții militare sau a vreunei alte acțiuni riscante: previziunile erau favorabile atunci când calul trecea mereu cu piciorul drept de un rând triplu de lăncii legate două câte două. Cu toate acestea, folosirea calului nu constituia o regulă constantă. Am văzut deja
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prezente la autorii clasici (Herodot, Ptolemeu, Tacitus etc.), avem de-a face esențialmente cu două tipuri de izvoare. Pe de o parte, există mărturii directe, Însă de fiecare dată externe culturii baltice, prezente În relatările primilor evanghelizatori, În cronicile despre expedițiile militare purtate Împotriva balticilor, În rapoartele periodice ale iezuiților către superiorii lor, În directivele bisericești adresate episcopilor și călugărilor locali, precum și În prima și unica lucrare etnografică, Cronica prusacă a lui Simon Grunau. Cea mai mare parte a acestor atestări
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-și curaj” (III, 7, 7). Într-adevăr, singurul lucru de care se temeau celții era să nu le cadă cerul În cap; despre aceasta vorbește Ptolemeu Lagidul În Strabon (VII, 3, 8): Ptolemeus, fiul lui Lagos, spune că, În timpul acestei expediții, unii celți din preajma Adriaticei s-au Întâlnit cu Alexandru pentru a Încheia cu el legături de prietenie și asistență, iar regele Alexandru, primindu-i cu bunăvoință, i-a Întrebat la ospăț de ce se tem ei cel mai mult, socotind, de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sacră; acest caracter al său s-a conservat În lumea celtă cu o fidelitate impresionantă, până În epoca istorică. Un cleric englez care a trăit la cumpăna dintre secolele XII-XIII, Gerard de Cambrai, l-a Însoțit pe principele Ioan Într-o expediție În Irlanda și a schițat, În urma acestei experiențe, o descriere a insulei, intitulată Topographia Hibernica, În care, printre altele, a descris ritul Înscăunării practicat de un trib din Ulster: Sunt aici lucruri În legătură cu care, dacă nu ar fi necesare pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un grup de oameni ce aveau drept meserie armele. Acești oameni de război trăiau ca mercenari (David se pune în slujba unui rege filistean - 1Sam 27), șantajau pe proprietarii din regiune (prin mijloace asemănătoarea „mafiei”; vezi 1Sam 25) sau lansau expediții împotriva altor populații (1Sam 30). Saul, dimpotrivă, era fiul unui mare proprietar de teren (1Sam 9,1-3). Nu avea o armată de profesie și acest lucru era un dezavantaj atât în lupta împotriva filistenilor, cât și în cursa către regalitate
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
și încercase să formeze o coaliție împotriva marii puteri orientale. După unele documente asiriene, aliații filisteni sperau în ajutorul regilor lui Iuda, Edom și Moab. 2Rg tace și asupra acestei întâmplări pentru că Regatul lui Iuda nu este afectat imediat de expedițiile asiriene ale lui Sargon al II-lea. Profetul Isaia, în schimb, probabil prezent la curtea Ierusalimului în acel moment, a trebuit să intervină pentru a-l convinge pe Ezechia (715-687 î.C.) să nu se implice în conflict. Textul Is
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
Tirhaca, sau armata egipteană era condusă de principele Tirhaca. În orice caz, Senaherib vorbește de o bătălie împotriva unei armate egiptene fără să citeze numele comandantului său. Acest lucru se explică mai bine dacă faraonul, în persoană, nu participa la expediție. Conform cronicii lui Senaherib, ciocnirea dintre cele două armate a avut loc înainte de campania împotriva cetăților lui Iuda, nu în timpul său, după cum lasă să se înțeleagă 2Rg 19,8-9, și a avut loc la Echelte (la sud de Iaffa), care
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
și o ocazie de a-și Încorda mușchii. Eisenhower și Dulles detestau modul În care Mollet și Eden contaseră pe sprijinul necondiționat al americanilor. Ei erau iritați de francezi și britanici: nu doar pentru că se angajaseră În secret Într-o expediție atât de prost planificată și executată, dar și pentru momentul ales. Criza Suezului aproape a coincis cu ocuparea Ungariei de către sovietici. Implicându-se Într-un complot imperialist flagrant Împotriva unui singur stat arab, cu intenția vădită de a se răzbuna
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe care o aprobase și de refuzul americanilor, exprimat deschis, de a o susține. Deși Partidul Conservator, aflat la putere, nu a fost afectat prea mult În alegeri - sub conducerea lui Harold Macmillan, care participase cu oarecare rețineri la planificarea expediției din Suez, conservatorii au câștigat alegerile generale din 1959 cu un avantaj confortabil -, guvernul britanic a fost silit la o reevaluare radicală a politicii sale externe. Prima lecție a Suezului a fost că Marea Britanie nu mai putea menține o prezență
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]