12,197 matches
-
București, 1987 (în colaborare cu Irina Bădescu); Juan Valera, Juanita, București, 1988; Eduardo Mendoza, Orașul minunilor, București, 1988, Anul Potopului, București, 1997; Jean Starobinski, Melancolie, nostalgie, ironie, pref. Mircea Martin, București, 1993; Jaap Lintvelt, Punctul de vedere. Încercare de tipologie narativă, București, 1994; Denis de Rougement, Elveția sau Istoria unui popor fericit, București, 1996 (în colaborare cu Luminița Brăileanu); Maurice Puinguet, Moartea voluntară în Japonia, București, 1997 (în colaborare); Ernesto Sábato, Despre eroi și morminte, București, 1997; Jean Rousset, Mitul lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288045_a_289374]
-
cărui tiraj s-a epuizat rapid, după alte criterii decât literare - accesibilitatea aparentă a subiectului: un conflict între două femei ce își dispută un bărbat sentimentalism etc. -, are totuși o calitate structurală, și anume construcția polifonică, bazată pe succesiunea vocilor narative ale personajelor: Roua Caraoglu - studentă la fără frecvență și lucrătoare într-o tipografie, Ozana Orghidan - studentă și jurnalist la revista „Universitas”, Șerban Magiru - inginer. Remarcabilă este și strategia regizorală, cvasiteatrală, de desfășurare a unei intrigi tradiționale (vechiul „triunghi” amoros): confesiunile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288261_a_289590]
-
pe pământul nădăjduit al făgăduinței, în capcanele unor succesive dictaturi devastatoare (carlistă, antonesciană, comunistă). Protagonistul, Iancu Paticina, om cu orientare de stânga (în sensul vest-european al cuvântului), sfârșește la Canalul Dunăre-Marea Neagră, în grele suferințe și umilințe. În acest cadru narativ - cu fermecătoare coborâri în mentalitatea arhaic-pastorală și în viziunea mitic-folclorică -, autorul dă viață unei multitudini de personaje de o mare bogăție sufletească. Se rețin în special figurile feminine, dotate cu forță caracterologică și diversitate a reacțiilor. Proză de factură rebreniană
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286064_a_287393]
-
Folosirea conceptului "structură" în mai multe paragrafe din cărțile sale i-a adus reputația (falsă!) de filosof structuralist. Într-un e-mail, Hayden White argumenta că dacă Cuvintele și lucrurile (1966) și Arheologia cunoașterii (1969) nu sunt structuraliste în nucleul lor narativ, atunci care sunt structuraliste? Oricum, între Foucault, Barthes și Derrida nu prea există legături de sens. Ideea de "structură" are totuși o dublă semnificație în scriitura foucauldiană, aceea de "instituții", dar și de procese ale civilizării europene (nebunie, sexualitate, crimă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Istoria e dinamică social-politică, pe urmă mod de a scrie, mod de a meșteșugi poveștile. A fi încremenit în idolatria scrisului istoric nu e o modalitate de a înțelege autentic istoria. Parcă-l văd pe acel istoric însetat de perfecțiune narativă, de erudiție și de poliglotism în căutarea scrierii cărții perfecte. Dreptul la iluzii este unul universal și gratuit. În ciuda faptului că discursurile moderne sunt mai degrabă mimări, simulacre, jocuri teatrale de la spiritul de luptă, cunoașterea nu este făcută pentru a
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
posibilă sub aspectul unor "cunoașteri obiective". A crede că istoria stă în seria scrierilor istoricilor, dincolo de o formă comună de înțelegere a dinamicii sale, devine o iluzie teoretică și de hegemonie lingvistică. Istoria e pentru acțiune, nu atât pentru arta narativă. Ar fi util să înțelegem istoria ca un raport mutual între tehnicități și socio-umane, între o gândire fizico-matematică și una umanistă, între abstract și concret. Idealul unei "unificări a cunoașterii", la care visează pozitiviștii de ieri și de azi, nu
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
decât navigând pe un teritoriu imaginar al reprezentărilor, al imaginației, al închipuirilor sau al formalismelor logico-matematice despre un subiect, care se exteriorizează și, prin faptul că se exteriorizează, își produce sensul. Textele au sens doar în raport cu exteriorul. Narațiunea și arta narativă se bazează pe povestiri, pe descrieri, pe argumente derivate dintr-un dat de situație, dintr-o întâmplare deosebită, dar cele două instanțe ale istoriei scrise sunt puse în dificultate, atunci când sunt confruntate cu datele certe ale Istoriei. Spre deosebire de omul de
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
discipline (hermeneutică, semiotică, psihanaliză) se află mai mult în registrul facerii istoriei decât al gândirii. Avem nevoie de o înțelegere plurală a istoriei și a realității, ceea ce presupune distincții, diferențe ale relațiilor oameni-lucruri, oameni-oameni, dincolo de orice utilaj discursiv sau model narativ. Acel ceva nou ar fi bine să existe nu atât printr-o artă de a meșteșugi narațiunea, printr-un discurs original, cât printr-o înțelegere, chiar dacă personală precum la Foucault, a conținuturilor de cunoaștere istorică; o înțelegere a istoricității din
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
realismul occidental) și o stilistică (pattern-uri inconfundabile de exprimare, expresii dominante ale eclecticelor sale analize istoriografice, literare și filosofice, publicate în eseuri academice). Am fost surprins să întâlnesc la un gânditor deconstrucționist din generația lui Foucault aspirația pentru intrigă narativă (plot), încrederea în sens și în hermeneutică: "A meaningful life is one that aspires to the coherency of a story with a plot"232. Texte coerente, dar intrigante! Este cel puțin bizară această concepție, mai ales că vine de la un
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
is Barthes, definitely"245. Teoria reperării "protocolului lingvistic" din finalul cărții Metahistory e de inspirație foucauldiană 246 din moment ce conceptul e împrumutat de la istoricul francez. Între White și Foucault au loc schimburi mutuale de idei și de concepte: "strategii discursive", "tehnici narative" la White sau "tehnici enunțiative", "practici și formațiuni discursive" la Foucault. Stilul retorico-persuasiv și formalist-structuralist din Metahistory (1973) este greu de regăsit în următoarele trei volume de eseuri, denumite Tropics of Discourse (1978), The Content of the Form (1987) și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
se prezintă drept vânzător de ziare, însoțește în călătoria cu metroul de Dristor o doamnă (derulând, totodată, povestea doamnei despre insul disperat că nu o găsește pe Eleonora), iar în povestirea Rolul lui Iisus (din același volum) el împrumută vocea narativă unui actor care, pregătindu-se pentru interpretarea unei dificile partituri, se transpune într-atât, încât își pierde identitatea și o adoptă pe aceea a personajului. Cel mai bine se simte însă naratorul ca observator, aceasta fiind o reminiscență din timpul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
se limitează la a expune jurnalul banalității existențelor, scriitorul află soluții care să îl salveze din încrâncenarea pe care temele frecventate o presupun. Acestea sunt ironia și aparenta detașare (tipic medicală) în fața gravității unor maladii sau chiar a morții. Formula narativă e definită totodată prin remarcabila știință de a mânui substanța epică și a întreține ritmul necesar captivării cititorului, tradus prin alternanța dintre povestitul cu farmec și efectele bruște, de tipul „loviturilor de teatru”. De altfel, două piese de teatru, Farsa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
cuvinte, RL, 1997, 32; Daniel Cristea-Enache, La un pas de Hermes, ALA, 1997, 395; Dan Stanca, Jupuirea cotidianului, LCF, 1997, 46; Evelina Cârligeanu, Succint despre amor, TMS, 1998, 8; Alunița Cofan, Reîntoarcerea la cotidian, CC, 1998, 9-12; Constantin Dram, Lumi narative, Iași, 1998, 68-74, 154-159; Cristina Necula, „Eclipsa”. O lumină asupra ființei, CC, 2000, 9-12; Adrian Oțoiu, Proza generației ’80. Strategii transgresive, I, Pitești, 2000, 52; Ghițulescu, Istoria, 454; Manolescu, Lista, II, 303-305. C.M.B.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
unitară ca în romanul precedent - e alcătuită aici aproape numai din medici (nu sunt uitați și câțiva artiști). Relevante sunt și de această dată aparițiile feminine. Dincolo de alegerea altei epoci, între cele două romane există o diferență fundamentală de strategie narativă: autorul omniscient al secolului al XIX-lea din Rămas-bun lasă loc în Arta conversației unui autor-personaj, doctorița Sânziana Hangan. Ea va conduce intriga de la început până la sfârșit, preluând în mare parte și rolul autorului-narator: Sânziana Hangan își cunoaște rudele, prietenii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
Echinoxul nebunilor și alte povestiri (1967), un univers mitopoetic în care realul și imaginarul, obiectele concrete și fantasmele reveriei se împletesc într-o scriitură de mare densitate stilistică. Înscrise de cei mai mulți exegeți în cadrul literaturii fantastice, prozele baconskyene posedă, dincolo de desfășurarea narativă ce justifică încadrarea tipologică menționată, un accentuat caracter parabolic; personajele, întotdeauna nenumite (cu excepția straniului călugăr Apolinarie din Farul), sunt în fapt ipostaze existențiale umane exemplare - paznicul, meșteșugarul, artistul, salvatorul -, încorporate vremelnic în trupuri și figuri cețoase, lipsite de orice concretețe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
lucrurile extraordinare pe care ei abia le-au văzut și auzit. De aceea consider aceasta drept o dovadă care demonstrează că povestirile, deși puse în scris târziu, reflectă obligatoriu cea mai veche tradiție orală ce va fi fixată în formă narativă. Când cineva povestește o întâmplare de felul acesta (dacă ați experimentat ceva asemănător, cu siguranță ați repeta-o la nesfârșit), evenimentul însuși dobândește foarte repede o formă fixă, la fel ca atunci când, repetând o anecdotă de două sau trei ori
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
și frumusețe - interviu Rosana Heinisch, „Evenimentul”, 13 mai, 1999, p.9 68 La galeriile Galla: Monica Gorovei, Mariana Stratulat, Viorica Toporaș - Augustin Macarie, „Dimineața”, 23 mai, 2000 69 Arta plastică - „Patima în culori”, rev. „Acasă”, 28 mai, 2000 70 „Virtuți narative” - Gh. Macarie, „Monitorul”, 8 iulie, 2000, p. 7A 71 Catalog iunie 2000 - Claudiu Paradais - „O artistă între istorie, filozofie și arte plastice”, „Biblioteca Gh. Asachi”, 2000 72 Artiști ieșeni la Bacău - Cornel Istrati, „Info Artis”, aprilie, 2000 73 Grația acuarelei
Memoria acuarelei by Viorica Topora? () [Corola-publishinghouse/Science/84080_a_85405]
-
narațiuni mitice” nu sunt cu nimic mai puțin logice, mai puțin „raționale” decât discursul teoretic și raționat. Ele sunt doar mai puțin formale și probabil orientate mai mult În direcția practicii. Departe de a opune mitul rațiunii, folosirea retorică a narativelor ficționale despre palaia ne arată existența unor regimuri diferite de inteligibilitate sau a unor practici diferite ale inteligibilității. Dialectica diferenței, care va conduce la valorizarea În plan intelectual a cuvântului logos și la marginalizarea, În anumite tipuri de discurs, a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
modernă. Ceea ce interesează este mecanismul prin care mythos a dobândit valori care Îl diferențiau radical de logos și Îl asociau cu ceea ce a ajuns mitul să desemneze În contemporaneitate: a) evocarea unor lucruri legate de un trecut nedefinit; b) construcția narativă; c) caracterul fictiv; d) capacitatea de a emoționa; e) valoarea de model exemplar. Această transformare s-a produs ca rezultat al unei bătălii pentru autoritate, desfășurată Între două categorii de elite intelectuale (generic vorbind, filosofii și poeții) și două tipuri
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de alta, apăreau ca o prăpastie Între cunoaștere și realitate. Drept urmare, pentru acești gânditori, erorile de cunoaștere erau erori de limbaj. Prin crearea vocabularului abstract specific logos-ului, filosofii sperau că „vor scăpa de defectele din mythos, adică de formulările narative”. Astfel, logos-ul, discurs care trimite direct la esența Ființei și, prin aceasta, cuvântare prin excelență adevărată, transformă mythos-ul În discurs al aparenței și, În consecință, cuvântare radical mincinoasă. Mai mult decât atât: construind evoluția gândirii ca o acumulare de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de la cunoscut la necunoscut, de la particular la general, de la eroare la adevăr, discursul filosofic va condamna cele două mecanisme fundamentale pentru gândirea mitică: substituirile metaforice (transformările unei figuri Într-alta, a unei acțiuni Într-alta) și construcția prin poveste (cronologia narativă funcționează ca mecanism de tip cauzal, astfel Încât Întâmplările povestite la Început le determină și le explică pe cele de la sfârșit). Logos-ul elimină astfel principiile „bricolajului”, esențiale pentru gândirea mitică, și așază În locul lor mecanismele deducției și ale inducției, silogismul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
trimite la ideea de cuvântare, În care el ...a dobândit valoare de raționalitate demonstrativă și se opune, atât În ceea ce privește forma, cât și În ceea ce privește conținutul, cuvântării din mythos. Se opune În ceea ce privește forma prin prăpastia dintre demonstrația bazată pe argumente și textura narativă a povestirii mitice. Se opune În ceea ce privește fondul prin distanța dintre entitățile abstracte ale filosofului și puterile divine ale căror aventuri dramatice sunt povestite de mit (J.-P. Vernant, 1974b, p. 198). În dialogurile platonice și În textele lui Aristotel, termenul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
caracteristici: povestirea imaginară, apartenența la o lume simbolică, polisemia, caracterul atemporal, dimensiunea afectivă, orientarea către acțiune, raționalitatea imaginarului, caracterul inițiatic. W. Doty (1986, pp. 11-29) stabilește zece note definitorii: integrarea Într-o rețea de mituri, importanța culturală, caracterul imaginar, dimensiunea narativă, conținutul metaforic și simbolic, imageria grafică, participarea emoțională a publicului, referirea la evenimente primordiale, aspectul de lume reală, fixarea rolurilor umane. Pierre Smith (1968, p. 1038) consideră că mitul este circumscris de următoarele note definitorii: este acceptat și crezut de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În urma cu douăzeci de ani (Coman, 1985), am identifică zece criterii: a) cadrul sociocultural de tip „arhaic”: societățile non-moderne sau așa-numitele societăți „primitive”, „antice”, „folclorice” etc.; b) modul de transmitere: preponderent oral; c) structurarea elementelor mitului Într-o formă narativă; d) conținutul fabulos: locul, timpul, personajele și obiectele au calități evident diferite de cele ale lumii contingente; e) pluralitatea funcțiilor Îndeplinite În colectivitatea care Îl generează; f) caracterul complex și stratificat al semnificațiilor; g) poziția privilegiată a mitului În raport cu alte
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
anumite culturi (mitologie greacă, vedică, scandinavă, amerindiană etc.); b) fie la ansamblul studiilor consacrate acestui corpus (școala mitologică evoluționistă, difuzionistă, ritualistă etc.). În felul acesta, termenul denumește două tipuri de fenomene culturale diferite și două corpusuri diferite (unul de texte narative, ficționale, culese și ordonate după criterii istorico-geografice - așa-numitele „cataloage” - și altul de constructe științifice, clasificate după criteriul metodei de cercetare și al concepției teoretice subiacente). Implicit, ia două atitudini diferite: „Prima mitologie culege miturile, a doua reflectează asupra lor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]