KorAP: Find »[drukola/base=pic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...475 476 477 ...572 >

14,286 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

șest Privirea Manhattan, bifând rapid bluza lila și colanții turcoaz cu elastic petrecut pe sub tălpi. Arată ca un model de reclamă la cine știe aparat ingenios de sport. Același păr stas și tot restul. — Arăți foarte bine, zic, realizând un pic cam târziu că așteaptă să-i fac un compliment. — Mulțumesc! Mă străduiesc pentru asta. Cu ajutorul Rollaflabului, scăpați de șuncuțele nedorite în cel mai scurt timp! Rulați până scăpați! Mi-am cumpărat deja haine pentru concediu, spune, după care mai plescăie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
să se oprească în mijlocul străzii, să se întoarcă spre mine și... să mă priveasă lung... cu mândrie... — Dar e foarte mândră de tine! — Ba nu e deloc. Schițează o urmă de surâs. Trebuia să renunț de la început. — Nu! zic, un pic cam târziu. Îi iau mâna și mă simt complet neajutorată. Prin comparație cu el, mă simt extrem de protejată și de răsfățată. Eu am crescut cu sentimentul că mami și tati mă consideră cea mai importantă ființă de pe pământ; cu sentimentul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
să-mi ia gâtul. Robyn reapare în ușă, cu un coș cu brioșe și îl pune jos zâmbind. Mă holbez la ea, paralizată de frică. — Robyn! zic cu glas răgușit. Nu... mă așteptam să te văd aici. Nu e un pic cam... devreme? — Când e vorba de clienții mei, nu există prea devreme, spune Robyn, cu un licăr în ochi. Sunt la cheremul tău, douăzeci și patru din douăzeci și patru. Se așază pe fotoliul de lângă pat și îmi toarnă o ceașcă de cafea. — Cum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
suna pe nimeni! Vreau să zic... că o să-ți răspundă, promit. Dar e extrem de ciudat! spune Robyn gânditoare. Să nu dea nici cel mai mic semn... Au primit invitațiile, nu? — Firește că le-au primit! Cred că exagerezi tu un pic cu grija. Încep să pliez atent cearceaful între arătător și degetul mare. O să-ți răspundă în maxim o săptămână. Garantat... — Sper din suflet! Pentru că timpul nu stă după noi! Nu mai sunt decât patru săptămâni! — Știu! zic cam strident și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Încă nu... suntem hotărâți. — Ei, dacă ai nevoie de ajutor la organizare, spune-mi! Robyn coboară glasul, pe un ton confidențial. Dacă-mi permiți să-ți vând un mic pont? Arată către meniul lui mami. Cred că foietajele sunt un pic passé. — Am înțeles. Îhm... mersi. Trebuie neapărat s-o scot pe femeia asta din casa mea. Imediat. Înainte să mai găsească și altceva. Arunc repede hârtiile sub pat și sar în picioare. — Robyn, nu te supăra, nu mă simt prea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
e foarte rău. Are febră. Și are probleme și cu... ăă... stomacul. Pe moment, pur și simplu am uitat. — Ei, transmite-i din partea noastră însănătoșire grabnică. — Îi transmit! Las receptorul jos și-mi dau seama că poate am exagerat un pic. Nu-l paște nici cel mai mic pericol de a fi dat afară. Doar e compania lui. De fapt, sunt chiar superâncântată că și-a luat zi liberă. Și totuși. Luke, să se îmbolnăvească? El nu se îmbolnăvește niciodată. Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
alte lucruri. Se întoarce pentru prima dată spre mine și, spre mirarea mea, văd că e nebărbierit. Mmm. Îmi place cum îi stă neras. — Ești bine? — Asta-i întrebarea, spune după o pauză. Sunt, oare? Probabil c-am exagerat un pic cu băutura azi-noapte. Îmi dau jos haina, pentru a da mai mare importanță cuvintelor pe care le rostesc. Luke, ascultă-mă. Vreau să-ți spun ceva extrem de important. De câteva săptămâni tot amân asta... — Becky, te-ai gândit vreodată la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
lui Michael nu se citește nici o reacție. Pare în continuare șocat. Și negru de supărare. Simt un junghi cumplit. Nu pot să suport ideea ca Michael să fie supărat pe mine. Îmi bubuie capul și simt că mai am un pic și-mi dau lacrimile. Cu mâini tremurătoare, îmi înșfac geanta și-mi iau haina. — Ce faci? Glasul îi e și mai aspru. Becky, unde te duci? Mă uit la el și simt că îmi plesnesc creierii. Trebuie să scap. Din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
seară minunată și fericită. Ar trebui să fiu supermulțumită. Însă acum sunt în pat, gândurile mi s-au așezat în ordine, și îmi vine în minte câte o replică sau câte o imagine. Felul în care arăta Luke. Parcă un pic prea vesel. Cu ochi prea strălucitori. Și cum râdeam încontinuu amândoi, ca niște demenți. De parcă nu îndrăzneam să ne oprim din râs. Și alte lucruri. Cum arăta Elinor când am plecat. Conversația pe care am avut-o cu Annabel, acum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Vreau să spun doar că-mi fac griji pentru el. Lucrurile nu sunt în regulă în ce-l privește. Și mai e ceva... Închid ochii, și nu-mi vine să cred că am să spun asta. Mi-am... schimbat un pic părerea despre Elinor... — Poftim? îmi țipă Suze în ureche. Bex, te rog eu, nu mai spune lucruri din astea! Era să-l scap pe Ernie pe jos! — Nu zic că-mi place de ea sau ceva de genul ăsta, zic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
privește pe jumătate adormit. — Ce-i cu tine? spune. — Nimic, zic, acoperind receptorul cu mâna. Vorbesc cu Suze. Du-te înapoi și te culcă. Termin imediat. Aștept până pleacă, după care mă târăsc până la calorifer, care încă mai e un pic călduț. — OK, Suze, fii atentă, spun. Doar... ascultă-mă. Nu am de gând să mai fac nici o prostie. M-am gândit foarte foarte bine și mi-a venit ideea asta absolut genială... La ora nouă a doua zi dimineață mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
săgetează ca un pumnal. — Rebecca, spune pe un ton complet lipsit de inflexiuni. — Elinor, răspund, pe același ton. După care îmi aduc aminte că am venit în calitate de sol al păcii. Elinor, repet, străduindu-mă ca glasul să îmi sune un pic mai cald. Am venit să vorbim. — Să-ți ceri scuze, spune, dispărând pe coridor. Doamne, cât de vacă poate să fie! Și, oricum, ce vină am eu? Nici una! O clipă, îmi vine să-i întorc spatele și să plec. Dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
renunță la nuntă. Recunoaște. Ești aici pentru că vrei să te măriți la Plaza. — De-asta crezi c-am venit? Mă uit la ea cu ochii cât cepele. Fiindcă sunt supărată că mi-a contramandat nunta de la Plaza? Mai am un pic și izbucnesc într-un râs isteric. Aproape că-mi vine să-i spun tot adevărul, de la începutul începutului. — Elinor, crede-mă, spun în cele din urmă. Nu ăsta e motivul pentru care am venit. Pot foarte bine să trăiesc și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
vreau să-ți spun ceva. Și mi-e teamă că n-o să-ți prea placă ce am să-ți spun... DOAMNA JAMES BRANDON RIDGE HOUSE RIDGEWAY NOTH FULLERTON DEVON 2 iunie 2002 Dragă Becky, Telefonul tău ne-a luat un pic prin surprindere. În ciuda asigurărilor tale că totul va fi foarte limpede când ne vei explica și că trebuie să avem încredere în tine, nu înțelegem deloc ce se întâmplă. Cu toate astea, James și cu mine am întors problema pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
așază pe o bancă și deschide o cutie de Cola, care nu are habar de faptul că e urmărită de cineva. Ca să iau o gură de normalitate, probabil. — Normalitate? o aud pe Suze rostind precipitat în receptor. Bex, e un pic cam târziu pentru normalitate. — Ești rea! — Dacă planeta Pământ ar fi normalitatea, tu știi unde te afli în clipa asta? — Ăă... pe Lună? mă hazardez. — Ești la cincizeci de milioane de ani lumină depărtare. Ești... în altă galaxie. Acum un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
în viața mea o asemenea rochie de mireasă. E pur și simplu o operă de artă. — Ce să zic, spune Christina. Când mi-ai spus că ai de gând să porți ultima creație a tânărului domn Kovitz, am fost un pic îngrijorată. Însă trebuie să recunosc... pune mâna pe o mărgică minusculă. Sunt impresionată. Bine, mai rămâne să vedem dacă nu rămâi fără trenă în timp ce mergi spre altar. — N-o să rămân fără ea, o asigur. Am mers o jumătate de oră

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
îmbrăcat în frac de brocart și pantaloni de piele. În mână are un Program al Ceremoniei, tipărit în culoarea bronzului și bej. Arăți senzațional. — Pe bune? Sunt OK? Ești un vis, spune Danny ferm. Îmi ajustează trena, se dă un pic înapoi pentru a mă vedea mai bine, apoi scoate repede o foarfecă și taie expert o bucățică de panglică. — Gata? zice Robyn. Cred că da, spun, cu o senzație de rău de la stomac. Ușile duble sunt date în lături și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
nou pădurea fermecată. Nu suntem căsătoriți, spune Luke siderat. O ditamai pădurea, patru sute de oameni, o rochie albă uriașă și nu suntem căsătoriți. — Șșșș! îi zic supărată. Nu spune nimănui! Mi-ai promis ca, dacă lucrurile ți se par un pic ciudate, n-ai să mă întrebi nimic și-o să faci cum zic eu. Ei bine, fă cum zic eu! În timp ce pășim, razele soarelui pătrund printre crengile copacilor, făcând umbre pe podea. Deodată, se aude un uruit și, spre uimirea mea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Mă uit instinctiv la încheietura mâinii, dar nu am nici un ceas. — Mașina vă așteaptă afară, spune Laurel. Șoferul știe tot ce trebuie și o să vă arate el ce și cum, când ajungeți la JFK. Procedurile pentru avioanele particulare sunt un pic diferite, însă nu cred să fie vreo problemă. În caz de ceva, mă suni imediat. Coboară și mai mult glasul până aproape șoptește, iar eu mă uit la Danny, care se face că nu ascultă. Ar trebui să ajungeți în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
care trecem, simt cum mă cuprinde un val de fericire. Nu-mi vine să cred că totul a funcționat fără greș. După atâtea luni de griji și supărare. Suntem în Anglia. Soarele strălucește. Și o să ne căsătorim. Știi, sunt un pic îngrijorat, spune Danny, privind pe geam. Unde sunt castelele? — Suntem în Surrey, îi explic. Aici nu avem castele. — Și unde sunt soldații cu căciuli de un metru, din blană de urs? Își mijește ochii. Becky, ești sigură că suntem în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
conferința financiară? — Foarte... bine, mulțumesc, spune. Chiar foarte bine. Îmi pare rău, însă, că v-am dat peste cap toate planurile de nuntă... — Ei, n-a fost nici o problemă! zice mami. Recunosc, când m-a sunat Becky, am fost un pic cam surprinsă. Dar situația n-a fost chiar atât de dramatică! Oricum, majoritatea invitaților rămâneau și duminică la prânz. Iar părintele Peter a fost și el foarte înțelegător și mi-a zis că de obicei nu ține slujbe de nuntă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
cum pot. Copiii sunt mari acum și... — Știi, Aaron, băiatul ei, e în formație! face mama mândră nevoie mare. Cântă la clape! Și să știi că sunt foarte buni! Și au repetat întruna Unchained Melody, special pentru... — Ia, gustă un pic asta! zice Lulu, vârându-și mâna sub folia protectoare de deasupra unui platou și scoțând o tartină. Astea sunt noile noastre pateuri Thai. Suntem foarte încântați de ele. Știi, foietajele sunt la mare modă acum. — Pe bune? — O, da. Lulu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
fi fost un vis ciudat, spune el. Am fost scufundat în lumea mea plină de griji, fără să am cel mai mic habar despre ce se întâmplă în lumea reală. Clatină din cap. Cred că am cam luat-o un pic razna atunci. — Un pic? — OK, am luat-o razna de tot. Se întoarce și mă privește, și ochii întunecați îi strălucesc în lumina care vine dinspre cort. Îți datorez foarte mult, Becky. — Nu-mi datorez nimic, zic mirată. Acum suntem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
ciudat, spune el. Am fost scufundat în lumea mea plină de griji, fără să am cel mai mic habar despre ce se întâmplă în lumea reală. Clatină din cap. Cred că am cam luat-o un pic razna atunci. — Un pic? — OK, am luat-o razna de tot. Se întoarce și mă privește, și ochii întunecați îi strălucesc în lumina care vine dinspre cort. Îți datorez foarte mult, Becky. — Nu-mi datorez nimic, zic mirată. Acum suntem soț și soție. Acum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546

conchide Ion Rotaru <endnote id="(475)"/>. Cu alte cuvinte, „jidanii noștri” nu doar „se bat negustorește” (cum sună un cântecel popular românesc ; <endnote id="cf. 491, p. 384"/>), dar și „scriu negustorește”. Ar fi vorba de o „neguțătorie ovreiască”, „un pic cam altceva, ceva mai fin decât bișnița țigănească”, admite concesiv autorul. Un alt istoric literar român, Marian Popa, imaginează - la nivelul secolului XX - o cultură iudaică „dominantă” pe plan mondial, și deci primejdioasă, care n-ar avea calități proprii, ci

Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu (2012) [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]