KorAP: Find »[drukola/base=pricepe & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...475 476 477 ...521 >

13,022 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

noi doi, Krog și Moru, suntem ca și Tatăl. Atunci am priceput că pentru asta a venit maică-mea aici și că tot pentru asta ți-ai ucis fratele geamăn de la bun Început. Așa că, Moru mă scosese din mâinile lor. Pricepuse ce rost avea Krog și, din cauza asta, i-a pus pe ceilalți să-l cinstească și să-i dea toate cele de trebuință, pentru că eu, Krog, eram norocul lor, din cauza mea aveau de mâncare și ape limpezi și curate - așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
eu. Însă Krog e brațul meu. Toiagul lui Moru. - Ce-ar fi să-i omorâm? am Întrebat. Sunt puțini. Tu nici nu trebuie să te miști de aici, las’ pe mine. - Krog. Ești prost. Stai jos și ascultă. N-o să pricepi decât la sfârșit, dar ai Încredere În Moru și ascultă! Cine ți-a salvat viața când ai noștri vroiau să te ucidă? - Tu. Moru. Vindecătorul. - De ce ți-ai ucis fratele Înainte să apari pe lume? De ce ți-ai ucis mama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
ca să-ți spun ce am vorbit cu ceilalți Vindecători. Că le-am spus ce ai vrut tu să afle. Deși era cam trist, Moru a zâmbit. A tras cu coada ochiului spre oamenii de pe culme. Părea Îngrijorat dar, cumva, am priceput că nu se grăbea foarte tare. - Krog, Începu el. Tu o să pleci tare-tare departe. Atât de departe, că nu știu cum, pe unde și când o să te Întorci, dacă o să te mai Întorci. Poate că n-o să-ți ajungă nici măcar atâtea veri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
al Tatălui, a spus asta. Și mai zi-le că Moru știe ce va fi, că știe cât de mare e prețul cuvintelor, dar că n-avem Încotro! Cuvintele nu trebuie să mai fie doar ale Vindecătorilor. Nu. În sfârșit, pricepusem. Eu eram Krog și nu știam cum o chemase pe maică-mea, și nimeni nu mai ținea minte cum o chemase și nici măcar dacă avusese vreun singur nume sau dacă nu o alintase cu alt nume, fiecare om care dorise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
care dorise s-o facă mamă. Pe de altă parte, iată că eram fratele lui Moru, Vindecătorul care știa numele străbunilor săi, omul care ne alina durerile și care meșteșugea vorbe noi. N-o să spun ce am Înțeles atunci, pentru că pricepi și singur, fără să fie nevoie de cuvintele mele care, s-ar putea să mă vorbească ele pe mine. - Nu vrei măcar să-i omor pe proștii ăia? - l-am mai Întrebat pe Vindecător când i-am văzut pe oamenii de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Îmi zisese că de data asta grijile nu aveau să dispară la fel de iute. - E o luptă Între Moru și oamenii ăștia. Ei doresc cuvintele doar pentru Vindecători În timp ce eu... Of, of, poate că trebuia să-ți spun totul mai demult. Pricepusem și asta. Vindecătorii n-ar mai fi avut atâta putere ca să țină neamurile Închegate În jurul lor dacă oamenii și femeile ar fi aflat, cu toții, cuvintele. Erau prea puțini Vindecători ca să țină piept atâtor vorbe, of, of. Prima noapte m-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
la mișcările mele iuți și nici nu mai văzuseră om așa de Înalt. - Sunteți oameni? Spuneți lui Krog! Se holbau cu toții la Krog, dar unul dintre ei era mai șmecher: - Dacă Tatăl vorbește pentru tine, știi ce suntem! Atunci am priceput de ce Moru avusese nevoie de un ucigaș pentru călătoria asta, of, of. Am sărit la cel ce mă luase peste picior, iar ăla, ca orice șmecher, numai gura de el! Aș fi putut să-i frâng grumazul, dar m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
mai ușor. Luna dădea o lumină mai palidă decât În munții mei. Eu sunt... aici, m-am trezit că găsesc imediat un cuvânt, iar munții mei sunt... acolo. Aici. Acolo. Nu erau cuvinte pentru lucruri limpezi, dar erau ușor de priceput. Pădurea dădea tot soiul de sunete. Scârțâituri. Foșnete. Cârâituri. Pfuuh, pădurea era loc de oameni lași. Aveau unde să se ascundă ca să lovească fără să fie văzuți, nu ca pe munții mei Înalți unde vrăjmașul te vede din zare. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
prin urmare m-a gândit la cum Îmi părea rău pentru ei. Uscățivul ridică din umeri. - Siloa cine e? - O femeie. Stă acolo, i-am arătat eu spre Miazănoapte. Unde sunt munții cei Înalți. - Acolo, rosti el. Munți. Înalți. Am priceput ce Înseamnă acolo. Ce sunt munții? I-am spus cum știam eu mai bine, dar el se plictisi repede. În viața lui nu văzuse munți și nici nu dorea să-i vadă vreodată. Îi părea rău doar după peștii lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
În jur și am văzut că oamenii lui Moru cel uscățiv erau numai ochi și urechi la spusele Vindecătorului lor... Of, of, de ce să audă și ei toate astea? - Crezi că după ce au Învățat cuvintele, mai sunt În stare să priceapă lucruri de-ale noastre? - pufni uscățivul și dădu din mână a lehamite. Pe de altă parte, te-ai gândit că cei ce vin pe urma ta vor ca oamenii să nu afle nici măcar puterea acestor cuvinte mici? În clipa aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
nu fac ceea ce am făcut deja. - Convingă? - am Întrebat căci pe atunci nu auzisem Încă acest cuvânt. - Of, da. Adică să ajung să fac ce spun ei. Dar cuvintele sunt bune și pentru minciună, așa că o să mă prefac că nu pricep ce vor. Oricum, nu trebuie să afle că mi-am Învățat oamenii să vorbească. - Asta să fie treaba lor? Să nu lase oamenii să vorbească? - Așa sper. De fapt, habar n-am ce-or fi pus ei la cale câtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
bătrânii noștri, dar nu credeam că sunt atât de aproape de pământul nostru. - O să se stingă repede, am spus, dar Enkim dădu din cap și-mi zâmbi șmecherește. Cică din cauza unor rătăciți ca noi, neamul lor nu se stinsese niciodată. - Sunt pricepute să facă tot soiul de lucruri. Uite, adulmecă el mirosul de levănțică, ai mai simțit vreodată așa ceva? - Nu. Vinas, of, of, am șoptit În minte, lucru care Îl făcu pe Enkim să hohotească. - Mai bine te-ai uita la una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
aici, după ureche. Tu nu ai. Ai celelalte semne, dar nu și pe acesta. Spune. Chiar vrei ceea ce eu cred că vrei? Of, degeaba nu era ea Siloa, căci tot mă Îmbrobodise până la urmă. Deloc nu eram În stare să pricep cum vorbesc femeile astea, fir-ar să fie! - Tu ești Vindecătorul neamului tău? am Întrebat-o Într-un târziu. - Suntem doar noi doi, mutule și, dacă ții cu tot dinadinsul, poți să-mi spui Vindecătoare. Sunt femeie, deci sunt Vindecătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cei Înalți? Mi-am privit degetele dar, deodată, am schimbat vorba: - Știi cumva niște cuvinte care să spună lucrul ăsta? - i-am arătat eu toate degetele unei mâini. Își rășchiră și ea degetele În semn de Încredere. Nu, nu, nu pricepi. Vroiam să știu dacă știi cuvinte cu care să-ți răspund la Întrebare, fără să-ți arăt degetele. - Cinci! zise ea rășchirând iarăși degetele. Mâna are cinci degete. Tu ai plecat de cinci zile din munții cei Înalți? - Da. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
mult, spune-mi atunci unde e locul În care trebuie s-o iau eu către Apus? - Ce știu eu ce căi trebuie să ia un ucigaș ca tine? E rămas de atunci, de la Ceața Adâncă: doar ucigașul o să găsească drumul. Pricepi? - Întrebă ea și se aplecă spre mine. Așa... Și vrei să-mi Învăț femeile să vorbească așa cum tu n-o să vorbești niciodată? - Întrebă ea dintr-o răsuflare, unduind cuvintele mai frumos decât oricine altcineva care Îmi mai vorbise vreodată. - Așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
de la Ceața Adâncă a pus el la cale toată povestea asta și, de atunci, Vindecătorii de toate neamurile tot așteaptă un semn de la el... - Vorbești de Moru, sau de Tatăl? - Înțelege ce vrei, Îmi zâmbi ea În felul neamului ei, priceput să te facă să te Îndoiești, mai ales. Eu una, am să aștept să văd cine izbândește, și o să văd după aceea ce fac cu femeile mele. Crede-mă că nu-mi pasă ce o să se Întâmple cu cuvintele astea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
și eu ceva de la Vinas. Am Început să merg cu pași din ce În ce mai mari, obligându-l pe scundacul de Enkim să țopăie ca să mă prindă din urmă. - Nu te mai bosumfla! Îmi strigă el. Runa era ca o iepșoară În călduri, pricepe! Femeie tânără și pofticioasă, ce vrei... Nu mai văzuse om de mai bine de un an. Nu scăpam de ea și pace, măi Krog, măi. I-am spus că nu era legat să vină cu mine. Pricepeam eu ce e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
iepșoară În călduri, pricepe! Femeie tânără și pofticioasă, ce vrei... Nu mai văzuse om de mai bine de un an. Nu scăpam de ea și pace, măi Krog, măi. I-am spus că nu era legat să vină cu mine. Pricepeam eu ce e cu femeile astea. Ba chiar și cu oamenii care cădeau lați În jurul lor, precum muștele. - Măi, Krog, măi! Ai văzut-o ce tânără era. Vinas a ta era mai coaptă... Nu mai avea cheful Runei, măi Krog

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
era În stare nici să clipească. - Cum vine asta?! Adică ce făcea? Am pufnit, de parcă eram la capătul răbdării. Am dat din cap așa, ca unul care nu vrea să se obosească să povestească ceea ce până și un prost ar pricepe, după care am zis: - Încremenea și aștepta, măi Enkim, asta făcea! - Încremenea! - repetă el și de data asta Își ținu respirația. Tot Încerca să se țină după mine, doar-doar mi-ar vedea fața. N-am mai auzit de o femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
piele amândoi. Ea respira prin nările mele, iar eu prin nările ei. Când dădea aerul afară, eu răsuflam În locul ei, de parcă nu mai așteptam decât să ne dăm ultima suflare. Meșteră, ce mai Încoace și Încolo. Mare meșteră. - Ah... Krog... Pricep... Pfuuh... Să mor dacă nu știu cum ați făcut! - zise el, holbându-se și plescăind. Știu, știu... Am avut și eu una din asta. Era din alt sat și o chema Zuga. Știu, măi Krog, măi, dar astea sunt pățanii așa de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-l ținu mult. - Ți-am zis că cel mai mult Îmi place să mă uit În jurul meu, izbucni el deodată. În plus, tu te gândești prea mult, iar eu prind frânturi din cuvintele alea ale tale molcome și unduitoare. Mai pricep și eu câte ceva, Krog. M-am oprit În loc. - Și ce ai priceput, Enkim? - l-am Întrebat cu vocea din minte, cu cuvintele cele grele care Îl făcură să se facă mic. - Că ai vrea să mă Înveți și pe mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
să mă uit În jurul meu, izbucni el deodată. În plus, tu te gândești prea mult, iar eu prind frânturi din cuvintele alea ale tale molcome și unduitoare. Mai pricep și eu câte ceva, Krog. M-am oprit În loc. - Și ce ai priceput, Enkim? - l-am Întrebat cu vocea din minte, cu cuvintele cele grele care Îl făcură să se facă mic. - Că ai vrea să mă Înveți și pe mine să vorbesc așa cum tu vorbești În gând. Numai că eu o să trebuiască

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
mic. - Că ai vrea să mă Înveți și pe mine să vorbesc așa cum tu vorbești În gând. Numai că eu o să trebuiască să scot pe gură cuvintele Încurcate pe care le rostești tu În gând. - Și altceva n-ai mai priceput? l-am iscodit. - Păi, n-ajunge? Auzi... Enkim să scoată cuvinte pe gură, zise și mă privi cu coada ochiului. Oh, nu, era Încă prea devreme pentru el. Am luat-o din loc fără să-l lămuresc, că Învățasem eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
seama că Îi văzusem și ieșiseră dintre copaci, privind spre tufișul În care ne pitisem. - Ești sigur că ne vor răul? - l-am Întrebat pe Enkim. - Nu știu, dar ia uite ce au În mâini! I-am privit și am priceput deîndată. Țineau În mâna slabă - mâna stângă o să-i spui tu odată și odată, după ce vei fi căpătat dibăcia de a rosti vorbe care nu mai seamănă cu ceea ce denumesc - țineau În mâna slabă, așadar, o creangă lungă, netedă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
și nici pe umeri n-aveau crengi de care să atârne cozile de vulpe. - Ce-ați făcut cu Enkim? am Întrebat. Nu mi-au răspuns cu vorbe, ci doar au dat din cap În semn că da, de n-am priceput ce doreau să spună. Cu ei era, oricum, greu să te Înțelegi, mai ales că mereu erau Încruntați, de parcă nu reușeau să priceapă nimic din cele ce se petreceau În jur. Tărâmul lor era frumos. Era plin de verdeață și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]