13,226 matches
-
Cu mâinile sub cap, întins lângă Emilia, doborâtă de băutură, mă imaginam un geniu care uimea pe toată lumea prin creațiile sale. Era singura răzbunare de care eram în stare împotriva unui destin ironic care, după ce nu-mi dăduse nimic, mă silise să fiu conștient de asta! Insul mediocru care nu știe că e mediocru sau nu-i pasă de asta e pe jumătate mântuit; pactul său cu viața nu amenință să se rupă; el trece prin viață liniștit, se însoară, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mereu, Emiliei, la întrebarea „ce-ai mai făcut?” cu o frază sibilinică, de câte ori mă duceam să-mi aduc ceva de care aveam nevoie: „Ce să fac, Emi, am mai cioplit puțin la piatra mea, cu gândul că lăcustele ne vor sili pe toți să ne rugăm lor”. Într-o seară, însă, amândoi băusem cam mult, Emilia s-a apropiat de urechea mea și mi-a șoptit: „Mă credeai proastă?” Am priceput imediat că găsise, când mersese cu mine, un prilej să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă interesau mai mult decât altele. În plus, sau mai ales, Dinu era omul ideal ca să mă simt bine în preajma lui. Avea o inteligență la fel de fină ca forma mâinilor, pe care i le priveam totdeauna cu ciudă, dar complexele îl sileau să fie cât mai șters, pentru a nu atrage atenția asupra lui. Firea lui șovăitoare, moale, politicoasă mă lăsa să ies în evidență, să mă impun, să exagerez, să iau foc, pe scurt să mă comport ca un tiran, ispită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ferindu-mă să-mi trădez în vreun fel surescitarea care, pe măsură ce traversam balta, punea stăpânire pe mine. Nu țineam să-l aud întrebându-mă cu vocea lui calmă, politicoasă: „Nu te simți bine, Daniel? Dacă n-o să suporți, nu ne silește nimeni să mai venim”. Am strâns mâinile pe vâsle, hotărât: „Te voi sili să mă admiri, domnule Dinu”. După ce-am legat barca și am străbătut o bucată de drum printre cioturi de sălcii, am ajuns în cătun. Părea gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
punea stăpânire pe mine. Nu țineam să-l aud întrebându-mă cu vocea lui calmă, politicoasă: „Nu te simți bine, Daniel? Dacă n-o să suporți, nu ne silește nimeni să mai venim”. Am strâns mâinile pe vâsle, hotărât: „Te voi sili să mă admiri, domnule Dinu”. După ce-am legat barca și am străbătut o bucată de drum printre cioturi de sălcii, am ajuns în cătun. Părea gol. Nu se zărea nimeni prin curți, reparând plase, bărci sau unelte pescărești, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înțeleg, făcu el. — Crezi că sunt anormal? A râs atunci. Nu, deloc. Eu sunt anormal În noaptea aceea, am avut niște vise urâte care m-au trezit de două ori din somn. Se făcea că Dinu mă hăituise pe mine, silindu-mă să intru în mlaștină. Că eu eram vânatul, iar el vânătorul. Ridica pușca, mă ochea, ducea degetul pe trăgaci, mi se usca limba în gură și așteptam să mor din clipă în clipă. Apoi, izbucnea într-un hohot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gelos, care mai era și cartofor pe deasupra, nu poți să azvârli un om la pușcărie, îmi ziceam eu. Uitasem că dreptatea este împărțită de oameni și că oamenii au slăbiciunile, vanitățile lor. Dacă-i înfrunți, dacă-i jignești, dacă-i silești să-ți poarte pică, te pot face să regreți. Am râs când am aflat capetele de acuzare și pe măsură ce creștea insolența mea, creștea și zelul anchetatorilor mei. Le-am explicat pe un ton care i-a scos din sărite că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
femeile mutilate, nebunii, pe vecinul care chicotea și am mai băut o sticlă după care m-am întors acasă. L-am visat din nou pe Bătrânul. Mi-a zis poruncitor: „Te aștept, domnule sculptor”. Mă așteptam să adauge: „Nu mă sili să te aduc cu forța”. Dar nu s-a mai auzit nici un cuvânt. Doar ochii mă fixau în continuare, reci, insuportabili. M-am gândit că visul acela era de fapt un ordin căruia nu mă puteam sustrage. În zilele următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în panică. Și multă vreme am râs cu o bucurie neroadă, auzindu-l cum ne certa. Până într-o zi când bătrânul a împietrit între mașini și nu ne-a mai reproșat nimic. Atunci n-am mai râs. L-am silit pe cel care luase bățul să i-l dea orbului înapoi și, pentru că n-a vrut, l-am bătut măr. A fost unul din puținele momente în care a învins în noi bunul simț, dar nici atunci n-am înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să ajungă la întâlnire. Și a ajuns. A devenit pilot apreciat, câștiga bine și avea succes la femei. „În fiecare seară era o problemă să aleg, se lăuda Domnul Andrei. Se înghesuiau ca fluturii în luminile avionului. Câteodată mă vedeam silit să le jignesc. Eram obosit, a doua zi aveam o cursă grea, trebuia să mă odihnesc. Le spuneam din mers: «Fetițelor, astă seară băiatul se culcă devreme. Pe curând. Vă pup pe toate»”... Totul a mers bine până când, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să obțină supremația în cadrul grupului. Mopsul avea însă un defect, era știrb, doi dinți îi lipseau chiar în față și scuipa când vorbea. Asta îl împiedica să-l înlăture cu totul pe Domnul Andrei și, pe de altă parte, îl silea să se folosească de toate resursele inteligenței și răutății sale ca să micșoreze numărul celor care preferau să stea ceva mai departe de el din motive de igienă, ca să nu fie stropiți. Drept să spun, m-a surprins când mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
domnul distins și cherchelit își bătea joc de el și n-a gustat gluma. A scos un briceag, apropiindu-se să-i taie nasturii pantalonilor ca să-l învețe minte, ceea ce l-a speriat, firește, pe domnul distins și l-a silit să se lipsească de serviciile marinarului și chiar să se apere. Din pricina unei pete de ulei, Nelson a alunecat, a căzut pe briceagul deschis și de-atunci a trebuit să poarte o banderolă neagră, pe care n-o mai spălaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Și dacă era să-i judec prin această prismă, și alți bătrâni erau mai buni decât mine. Aproape fiecare avea în urma lui un exces. Poate chiar din pricina unor excese eșuaseră acolo. Bătrânețea și împrejurările îi ticăloșiseră pe unii sau îi siliseră să pară ușor ridicoli, însă, trebuia să recunosc, eu n-aveam nici o calitate care să-mi dea dreptul să-i disprețuiesc. Fiecare dintre ei tânjea în secret după ceva. Dominic tânjea după o uniformă cu fireturi. Anton tânjea după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fiind pe mâna lui, la discreția lui, putea să măsluiască orice, ori să divulge unele lucruri neplăcute. Era de ajuns să scape o vorbă, bârfitori existau destui în azil. O asemenea perspectivă îi intimida și chiar îi înfricoșa pe toți, silindu-i să fie prudenți, iar Arhivarul abuza de asta purtându-se ca unul din acei mici despoți care repetă la bucătărie ceea ce au văzut în salon. Își arăta dinții stricați și putrezi, de-ți venea să-l pleznești peste mutră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zbătea, se zvârcolea, se apăra, urla, făcea spume la gură, i-a zgâriat pe îngrijitori. Până la urmă l-au biruit. 12 noiembrie Simt din nou că mi-am greșit meseria, într-o bună zi, dacă voi rămâne aici, vor fi siliți să mă vâre și pe mine în cămașa de forță. Nu, nu trebuia să mă fac doctor. Blestem ziua în care am părăsit iluzia muzicii pentru mirosul de acid fenic. Ceea ce e cel mai rău: am ajuns să detest și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
asistat atunci la una din cele mai scânteietoare și nerușinate apostazii ale Călugărului, care i-a amuțit pe toți prin îndrăzneala ei nebunească. Susținea că apostolii l-au împins pe Isus pe cruce, nu dușmanii lui. Pentru că apostolii l-au silit să se creadă Fiul lui Dumnezeu și să-și piardă cumpătul. Din pricina lor, Isus n-a mai avut nici îndoieli, nici limită. Singurul care nu l-a trădat ar fi fost, de fapt, Iuda; fiind singurul care îi mai spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă privea, jumătate amuzat, jumătate speriat. „Sper că n-ai să faci una ca asta”. „Dar de ce nu?” „Pentru că te rog”, zise el serios, uitându-se la mine cu admirație. Pe el, umbra nevăzută a Bătrânului aproape îl paraliza, îl silea să dea înapoi. Eu, dimpotrivă, simțeam constrângerea atracției. Dar, de fapt, lui Dinu îi făcea bine obrăznicia mea. Agățat de ea, putea să tragă cu ochiul, peste umărul meu, la lucruri pe care n-ar fi îndrăznit, singur, să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fân și am tăcut mâlc. Mama mă striga din ce în ce mai disperată, cu spaima că mă pierdusem: „Daniel, Daniel unde ești?” Și a început să plângă. Dar nici plânsul ei nu m-a înduioșat. Mi se părea că plângea numai ca să mă silească să ies din ascunzătoare. Apoi m-ar fi silit să-l sărut pe bătrânul acela cu obrazul ca de ceară și cu buzele însângerate; era tot ce reținusem din trupul bunicului meu. Și n-am răspuns. Mama a făcut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
disperată, cu spaima că mă pierdusem: „Daniel, Daniel unde ești?” Și a început să plângă. Dar nici plânsul ei nu m-a înduioșat. Mi se părea că plângea numai ca să mă silească să ies din ascunzătoare. Apoi m-ar fi silit să-l sărut pe bătrânul acela cu obrazul ca de ceară și cu buzele însângerate; era tot ce reținusem din trupul bunicului meu. Și n-am răspuns. Mama a făcut o criză, tânguindu-se, cum nu plânsese nici în casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o taină și o primejdie. Probabil că orice panică ar fi dispărut, ca o vrajă deslegată, dacă aș fi reușit să smulg de la ei măcar un cuvânt. Îmi venea să-i provoc, să le strig „Bună ziua” până i-aș fi silit să răspundă, dar n-aveam curajul s-o fac. Îi priveam și tăceam și eu. O vreme am crezut că totul se lega de muțenia Profetului. Istoria era foarte veche și aproape la fel de cețoasă ca a Bătrânului; trecuseră mulți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zise Siminel. Azilul nu arăta ispititor nici când cerul și marea străluceau, dar când ploua zidurile cu ferestre mici deveneau de-a dreptul apăsătoare. Erau zilele cele mai grele pentru bătrâni, fiindcă le răscoleau reumatismele și le răpeau micile plimbări silindu-i să rămână pe coridoare. Atunci se plângeau mai tare de necazurile vieții și tot atunci erau povestite întâmplările cele mai greu de crezut, imaginația încercând să umple ea golul în care era amenințat să se scufunde azilul. Nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
altora. Uneori, continuă el după o pauză, m-am întrebat dacă ești demn de o asemenea șansă. Vocea i se înăspri. Era și mai răgușită acum.) Dar puțin îmi pasă ce crezi, domnule sculptor. Dacă va fi nevoie, te voi sili să semeni cât de cât viermilor de mătase, să înveți ceva de la ei. (Tonul devenise amenințător.) Căci un artist trebuie silit să devină vierme de mătase dacă nu vrea. El trebuie constrâns să fie modest cu viața lui ca să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de noroi cald, m-am întors la Marta și, beat, umilit, îndârjit împotriva ei fiindcă nu o răzbunasem și împotriva mea fiindcă mai aveam o licărire de luciditate, simțind nevoia să murdăresc totul, să nu mai am nimic curat, am silit-o să facă dragoste cu mine. Cred că în seara aceea Martei i-a fost și teamă și scârbă. Bănuiesc că m-a și disprețuit. În loc să-i apăr onoarea, mă făcusem de râs purtându-mă ca o cârpă la cafenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să mă văd numai în ciobul de oglindă de care mă foloseam când mă bărbieream. Era rațiunii nu-mi dăduse decât școli de corecție și cruci de cioplit. Mă admonestase mereu, atrăgându-mi atenția să-mi văd lungul nasului, mă silise să mă culc într-un pat rece, să mă îmbrac peste pijama cu puloverul și să mă învelesc cu două pături și tot să-mi fie frig; mă vârâse la închisoare fără să fi avut nici o vină, mă pusese în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
doi pescari să se întrebe dacă nu m-a auzit cineva, apoi m-am încheiat repede la pantaloni. Văzând că nu se întâmpla nimic, am mai căpătat curaj. Băiețandrul m-a ajutat aruncându-mi o vorbă urâtă care m-a silit să-mi iau un aer revoltat. Eram cam caraghios, bănuiesc, în mândria mea și probabil asta l-a decis pe Profet să-mi azvârle disprețuitor halatul Laurei și să-mi întoarcă spatele. Băiețandrul a repetat vorba urâtă, însoțind-o și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]