KorAP: Find »[drukola/base=supraviețui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...475 476 477 ...480 >

11,982 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

mai ales În Germania. Statutul bărbaților nemți, Înjosiți și umiliți - transformați din eroii strălucitoarei armate hitleriste Într-un șir ponosit de prizonieri eliberați Într-un târziu, care au găsit, buimăciți, la Întoarcere o generație de femei dârze, perfect capabile să supraviețuiască și să se descurce fără ei -, nu este o ficțiune. Cancelarul german Gerhard Schroeder e doar unul dintre miile de copii germani care au crescut fără tată după război. Rainer Fassbinder captează cu măiestrie imaginea feminității germane postbelice În Căsătoria

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
temporar de Întâlnire pentru miile de copii italieni mutilați, desfigurați și „nerevendicați”. Cehoslovacia eliberată număra 49.000 de orfani, Olanda 60.000, Polonia aproximativ 200.000, iar Iugoslavia probabil 300.000. Printre copiii mici erau puțini evrei; cei care au supraviețuit exterminării și pogromurilor din anii de război erau băieți aflați la vârsta adolescenței. La eliberare, În lagărul Buchenwald au fost găsiți În viață 800 de copii; la Belsen - doar 500, dintre care unii scăpaseră chiar de marșul morții de la Auschwitz

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și pogromurilor din anii de război erau băieți aflați la vârsta adolescenței. La eliberare, În lagărul Buchenwald au fost găsiți În viață 800 de copii; la Belsen - doar 500, dintre care unii scăpaseră chiar de marșul morții de la Auschwitz. Cine supraviețuise războiului lupta acum să supraviețuiască păcii. Grație intervenției rapide și eficiente a nou-createi Agenții a Națiunilor Unite pentru Refacere și Restabilire (United Nations Relief and Rehabilitation Administration - UNRRA) și armatelor aliate de ocupație, contractarea de boli contagioase sau epidemiile pe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
război erau băieți aflați la vârsta adolescenței. La eliberare, În lagărul Buchenwald au fost găsiți În viață 800 de copii; la Belsen - doar 500, dintre care unii scăpaseră chiar de marșul morții de la Auschwitz. Cine supraviețuise războiului lupta acum să supraviețuiască păcii. Grație intervenției rapide și eficiente a nou-createi Agenții a Națiunilor Unite pentru Refacere și Restabilire (United Nations Relief and Rehabilitation Administration - UNRRA) și armatelor aliate de ocupație, contractarea de boli contagioase sau epidemiile pe scară largă au fost evitate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
raporta În octombrie 1945 că zece oameni mureau zilnic În gara Lehrter din Berlin de epuizare, boală și malnutriție. În zona de ocupație britanică a Berlinului, În decembrie 1945, unul din patru copii cu vârsta sub un an nu a supraviețuit; În aceeași lună s-au Înregistrat 1.023 de cazuri noi de febră tifoidă și 2.193 de cazuri de difterie. În vara anului 1945, riscul contaminării de la cadavrele aflate În putrefacție În Berlin a persistat săptămâni Întregi. În Varșovia

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
politică sau religioasă Împotriva nazismului ori a fascismului, rezistența armată, atacurile Împotriva soldaților sau a instalațiilor Wehrmachtului (pentru care se dădeau pedepse colective), Încălcări minore ale regimului de ocupație, diverse delicte reale sau inventate, nerespectarea legilor rasiale naziste. Ei au supraviețuit unor lagăre care, la sfârșitul războiului, erau Înțesate de cadavre și pline de boli endemice: dizenterie, tuberculoză, difterie, febră tifoidă, tifos, bronhopneumonie, gastroenterită, cangrenă și multe altele. Dar chiar și acești supraviețuitori o duceau mai bine decât evreii, programați pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și pline de boli endemice: dizenterie, tuberculoză, difterie, febră tifoidă, tifos, bronhopneumonie, gastroenterită, cangrenă și multe altele. Dar chiar și acești supraviețuitori o duceau mai bine decât evreii, programați pentru exterminare conform unui plan riguros și exhaustiv. Puțini evrei au supraviețuit. Dintre cei eliberați, 4 din 10 au murit În câteva săptămâni de la sosirea armatelor aliate - starea lor depășea posibilitățile medicinei occidentale. Dar evreii supraviețuitori, ca alte milioane de europeni fără adăpost, au ajuns tot În Germania, unde urmau să fie

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
europeni fără adăpost, au ajuns tot În Germania, unde urmau să fie amplasate agențiile și taberele aliate - și oricum, În estul Europei nu ar fi fost În siguranță. După o serie de pogromuri În Polonia, mulți dintre evreii care au supraviețuit au plecat definitiv: din iulie până În septembrie 1946, În Germania au sosit 63.387 de evrei. Ceea ce se Întâmpla În 1945 era un exercițiu fără precedent de epurare etnică și transfer de populație, care dura de aproape un an. Parțial

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mutați. Politicienii occidentali Împărtășeau senzația că Liga Națiunilor și clauzele minorităților din Tratatele de la Versailles eșuaseră și că ar fi o greșeală să se Încerce resuscitarea lor. Prin urmare, au Încuviințat cu destulă ușurință transferurile de populație. Dacă minoritățile care supraviețuiseră În Europa Centrală și de Est nu puteau fi protejate În mod eficient prin acorduri internaționale, atunci era mai bine să fie expediate În regiuni prielnice. „Epurarea etnică” a existat așadar Înainte ca termenul să fie inventat - și ea nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În calcul refugiații străini și persoanele strămutate). Populația Cehoslovaciei, care Înainte de München cuprindea 22% germani, 5% maghiari, 3% ucraineni carpatici și 1,5% evrei, era acum aproape exclusiv cehă și slovacă: din cei 55.000 de evrei cehoslovaci care au supraviețuit războiului, numai 16.000 se mai aflau acolo În 1950. Diasporele tradiționale din Europa - grecii și turcii din sudul Balcanilor și din jurul Mării Negre, italienii din Dalmația, ungurii din Transilvania și din nordul Balcanilor, polonezii din Volhinia (Ucraina), Lituania și Bucovina

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
avut prea mult de suferit, cel puțin nu În Europa de Vest. În Italia, Aliații au insistat ca Vittorio Valletta de la Fiat și alții ca el să fie lăsați În pace, În ciuda asocierii lor notorii cu autoritățile fasciste. Alți afaceriști italieni au supraviețuit demonstrând că se opuseseră lui Mussolini și Republicii de la Salò - ceea ce era adevărat, fuseseră Împotrivă tocmai pentru că era prea „socială”. În Franța, anchetele judiciare privind colaborarea economică au fost devansate de naționalizarea selectivă - a uzinelor Renault, de exemplu, ca răsplată

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cinematografe și centre de reeducare din Întreaga țară. și totuși, efectul educativ al proceselor nu era Întotdeauna garantat. La primele procese, mulți dintre șefii și gardienii lagărelor au scăpat nevătămați. În instanță, avocații lor i-au umilit pe martorii care supraviețuiseră taberelor de concentrare, exploatând În avantajul propriu sistemul juridic anglo-american bazat pe confruntare. Când personalul lagărului Bergen-Belsen a fost judecat În procesul de la Lüneberg (17 septembrie - 17 noiembrie 1945), avocații britanici ai apărării au argumentat cu destul succes că inculpații

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și trădători. Alternativa era anarhia sau ocupația pe termen nelimitat de către armatele aliate. Grupurile de rezistență din timpul războiului, devenite În 1944-1945 varii mișcări politice, erau și ele la fel de suspicioase. În ochii lor, politicienii, funcționarii și oamenii de curte care supraviețuiseră ocupației erau de două ori discreditați: prin erorile lor antebelice și prin tăcerea care le-a urmat. În Franța și Norvegia, reacția din 1940 i-a descalificat pe legislatorii aleși În 1936. În Belgia și Olanda, guvernele revenite după o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Maurice Thorez În Franța și Palmiro Togliatti În Italia au asigurat cooperarea pașnică a simpatizanților comuniști (uneori perplecși). Dar mulți voiau să creadă că energia și ambițiile rezistenței puteau fi puse acum În slujba proiectelor politice de renaștere națională. Au supraviețuit Însă, pe alocuri, contactele stabilite În Rezistență - „depilarizarea” postbelică a societății olandeze, de exemplu, adică prăbușirea segregării confesionale vechi de secole dintre comunitățile catolice și protestante a Început cu legăturile personale create În timpul războiului. Dar ideea unui „partid al Rezistenței

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
politice, din sistemul de asigurări sociale și de pensii. În Europa de Vest, numai șase țări - Belgia, Norvegia, Austria, Republica Federală Germania și Marea Britanie - au introdus după 1945 asigurarea de șomaj obligatorie și universală. Sistemele subvenționate de asigurare cu participare voluntară au supraviețuit În Olanda până În 1949, În Franța până În 1967, iar În Elveția până În anii ’70. În Europa catolică, existența Îndelungată a unor sisteme locale și cooperative de asigurare Împotriva șomajului a Împiedicat dezvoltarea sistemelor universale de asigurări. În țări ca Marea Britanie

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de anvelope și primele semne de viață economică. Germania s-a refăcut rapid și fiindcă, odată ce locuințele muncitorilor au fost reconstruite și rețelele de transport restaurate, industria era mai mult decât pregătită să funcționeze. La uzinele Volkswagen, 91% din utilaje supraviețuiseră bombardamentelor și jafului, iar În 1948 fabrica producea jumătate din mașinile construite În Germania de Vest. Sucursala germană a uzinelor Ford era neatinsă. Grație investițiilor din timpul războiului, o treime din echipamentul industrial german nu avea nici cinci ani În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
doboare pe Tito pentru a da de Înțeles tuturor comuniștilor că Moscova nu va tolera disensiunile. Desigur, Tito n-a căzut. Dar el și țara lui erau mai vulnerabili decât păreau și, fără ajutorul vestic susținut, Tito n-ar fi supraviețuit boicotului economic (În 1948, 46% din comerțul iugoslav se făcea cu blocul sovietic; un an mai târziu, cifra era redusă la 14%) și amenințărilor credibile cu o intervenție sovietică. Dacă privim În urmă, iugoslavii au plătit cu vârf și Îndesat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
alăturat Cehoslovacia, Austria și Ungaria, pactul rămânea un simplu cartel de tip tradițional; Însă Gustav Stresemann, prim-ministrul german, vedea În el embrionul viitoarelor acorduri transnaționale - și nu era singurul. Ca multe proiecte ambițioase din anii ’20, Pactul Oțelului a supraviețuit cu greu crahului din 1929 și crizei economice care a urmat. Dar el consfințea ceea ce era clar Încă din 1919: industria franceză a oțelului, dublată prin recăpătarea Alsaciei și Lorenei, depindea acut de cărbunele german și avea nevoie, prin urmare

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Tribunal Militar În vara anului 1952. Cu o excepție, toți au fost executați; singura supraviețuitoare, Lina Shtern, a primit zece ani de Închisoare. Între timp, valul antisemit creștea În statele-satelit. În România, unde o parte importantă a populației evreiești a supraviețuit războiului, o campanie antisionistă a fost lansată În toamna anului 1948 și susținută cu energie fluctuantă timp de șase ani. Dar mărimea comunității evreiești din România și legăturile ei cu Statele Unite au Împiedicat atacurile directe; o vreme, românii au permis

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Închisoare timp de șase ani; acuzat de spionaj pentru britanici, a fost condamnat și executat. Pauker a avut mai mult noroc: protejată de Moscova (Întâi de Stalin, apoi de Molotov), ea nu a fost acuzată niciodată de „sionism” și a supraviețuit excluderii din partid În 1952, rămânând În obscuritate până la moarte, În 1960. Partidul Comunist Român, mai mic și mai izolat decât celelalte partide comuniste din Est, fusese mereu sfâșiat de lupte interne, iar eliminarea extremelor dreaptă (Pătrășcanu) și stângă (Pauker

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Londra, și cei care rămăseseră În regiunile ocupate de naziști - toți erau vulnerabili la acuzațiile că fuseseră contactați de agenți occidentali sau că au colaborat prea Îndeaproape cu necomuniștii În mișcările de rezistență. Josef Frank, un comunist ceh care a supraviețuit Încarcerării la Buchenwald, a fost acuzat În procesul Slánský că profitase de timpul petrecut În lagăr pentru a-și face cunoștințe dubioase printre „dușmanii de clasă”. Singurii comuniști care n-au avut de Înfruntat bănuielile apriorice ale lui Stalin erau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
bănuielile apriorice ale lui Stalin erau cei care stătuseră mult timp la Moscova, sub supravegherea Kremlinului. Pe aceștia se putea conta din două motive: cum petrecuseră mult timp În văzul autorităților sovietice, aveau puține contacte În străinătate, sau deloc; dacă supraviețuiseră epurărilor din anii ’30 (prin care a fost eliminat grosul conducerii În exil a partidelor comuniste polonez, iugoslav etc.), se putea conta pe obediența lor totală față de dictatorul sovietic. Comuniștii „naționali” Însă, cei care rămăseseră pe pământul natal, au fost

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și ea generalizată: așa cum expunerea rușilor la influența vestică În anii 1813-1815 a precipitat, se pare, revolta decembristă din 1825, contactele din timpul războiului, se temea Stalin, puteau da naștere la contaminări și proteste. Orice soldat sau cetățean sovietic care supraviețuise Încarcerării sau ocupației naziste era suspect. Când Prezidiul Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice a promulgat, În 1949, o lege ce-i pedepsea pe soldații care comiseseră violuri cu 10 până la 15 ani Într-un lagăr de muncă forțată, nu a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
la 38 de ani. Tadeusz Borowski, născut În 1922, nu Împlinise Încă 30 de ani când și-a publicat amintirile de la Auschwitz: Doamnelor și domnilor, poftiți la gazare. Liderii partidelor comuniste est-europene erau, În general, oameni puțin mai vârstnici, care supraviețuiseră anilor interbelici ca deținuți politici, ca exilați la Moscova sau și una, și alta. Dar În eșalonul imediat următor activau o mulțime de tineri și tinere al căror succes se datora În principal adeziunii lor idealiste la dominația sovietică. În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
după eviscerarea naționalismului - conform speranțelor explicite ale lui Schuman. În cazul elitei intelectuale și politice, recanalizarea energiilor a avut efectul scontat. Însă pentru femeia de rând vechea politică a fost Înlocuită nu de noua „Europă”, ci de nevoia de a supraviețui - și prospera. Potrivit laburistului Hugh Dalton, Winston Churchill spera la sfârșitul războiului ca Germania să crească „grasă, dar neputincioasă”. și așa s-a și Întâmplat, mai repede și cu implicații mai profunde decât ar fi Îndrăznit Churchill să spere. Nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]