13,085 matches
-
atrage atenția că paranoicii dispun de un nivel intelectual superior, mult mai ridicat decât al schizofrenicilor, fapt care denotă o corelație între structura personalității și tipul clinic de tulburare paranoică sau paranoidă. În ceea ce privește natura personalității bolnavilor deliranți există o mare varietate de aspecte, care prefigurează un anumit „model de personalitate” caracterizată printr-o hipersenzitivitate, ca reprezentând o condiție esențială de receptivitate la boala respectivă. În sensul acesta trebuie acceptată existența unei „personalități premorbide” specifică bolnavilor deliranți și care reprezintă terenul obligatoriu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
la care delirul simplu, sau halucinator, este bine sistematizat din punct de vedere tematic și în final, psihozele endogene atipice. Aceste tulburări reprezintă o categorie nosologică importantă și extrem de interesantă pentru psihopatologie, întrucât ne oferă, pe lângă aspectele de o mare varietate și complexitate a tulburărilor psihice, și posibilitatea de a „vedea” și de a „înțelege” persoana umană din punct de vedere psihologic, într-o dublă perspectivă: antropologică și ontologică. Paranoia Caracteristici psihopatologice Paranoia este un delir cronic sistematizat, de regulă monotematic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tabloul „psihozei revendicative” de tipul „persecutat - persecutor”, procesivii, cverulenții etc. Psihopatologia persoanei revendicativului este caracterizată prin următoarele trăsături: hipertrofia Eului, sentimentul imperativ al luptei împotriva nedreptăților îndurate, excitația hipomaniacală, manifestată sub forma unei stări afective de ardoare și euforie. Ca varietăți clinice se citează următoarele: delirul de posesiune, sinistroza consecutivă unor procese pentru accidente de muncă sau invalidități de război, ipohondriacii revendicatori, cenestopați, erotomanii, geloșii pasionali. 2) Idealiștii pasionali Această grupă cuprinde indivizi înclinați în a adopta sau în a adera
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sale interpersonale. În aceste situații, suferința poate lua aspectul unui „sindrom ipohondriac” grav, la care să se asocieze și tulburări de tip depresiv-melancoliform, anxietate permanentă și idei de suicid. Al treilea tip de „bolnavi dificili” reprezintă, după A. Păunescu-Podeanu, o „varietate de tipuri intermediare”, reprezentate prin următoarele „cazuri”: Bolnavul care consultă medicul pentru suferințe banale, dar care, nemulțumit de sfaturile primite, consultă alți medici și tot așa în continuare. Studentul în medicină, care la primele „întâlniri” cu „bolnavii”și cu „lecturile
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dureri diverse ca localizare și intensitate, simptome de tip deficitar, etilism. Bărbatul pasiv-dependent este tipul imatur care-și controlează cu greutate emoțiile, inhibat în viața socială, incapabil pentru o acțiune competitivă. DSM-III-R include în acest grup de personalități patologice, următoarele varietăți: personalitatea histrionică, personalitatea dependentă și personalitatea pasiv-agresivă. Le vom analiza în continuare. a) Personalitatea histrionică se caracterizează prin următoarele tipuri de manifestări: este percepută de ceilalți ca superficială și lipsită de autenticitate în pofida unei aparențe de căldură și de farmec
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prin educație și cultură. Modelul psiho-biografic caracterizat prin eșecul destinului trebuie înțeles ca fiind în corelație cu un anumit defect structural al personalității, de regulă de factură caracterială, așa cum este el întâlnit la personalitățile psihopatice. Acești indivizi, de o mare varietate caracteriopatică (impulsivi, instabili, reci, paranoici, expansivi sau reținuți, cruzi, inafectivi, mitomani, sociopați etc.), sunt persoane incapabile de a simți, de a fi și de a se comporta la fel cu ceilalți. Nu trebuie considerați bolnavi psihici, ci „personalități structurate disarmonic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
inducție colectivă” prin propaganda mediatizată, sunt noile „imagini sociale” ale maselor care se vor structura în conformitate cu „modelele induse” și pe care le vor prelua în mod automat, ireflexiv. Un asemenea exemplu este reprezentat prin succesiunea rapidă și de o mare varietate a „modelor” pe toate planurile: limbaj, conduită, vestimentație, imagine corporală, stil de viață. În aceste circumstanțe viața socială devine un vast spectacol o combinație de imagini în care sunt angajați toți membrii societății și de la care nimeni nu se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
secolul XX, Școala Americană de Antropologie Culturală (A. Kardiner, R. Linton, R.Benedict, M. Mead), precum și cea canadiană (E.D. Wittkower, H.B.M. Murphy, H.F. Ellenberger) aduc contribuții deosebit de importante în cunoașterea conduitelor, modelelor de gândire, ale formării personalității, dar și a varietății culturale a bolilor psihice în diferitele arii etno-culturale, delimitând în felul acesta cadrul psihiatriei transculturale. Este de remarcat în acest sens și contribuția școlii de psihanaliză în explicarea, pe de o parte, a fenomenelor culturale și a manifestărilor psihice care
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Lăsând la o parte corespondența, patru decenii de scris au încăput în șase volume de opere complete. O elaborare grea și chinuitoare, sentimentul de responsabilitate pentru cuvântul scris - după cum mărturisesc rudele și prietenii - explicând acest ritm lent, pauzele destul de mari. Varietatea genurilor abordate, a preocupărilor, a tonurilor este la fel de izbitoare. Caragiale nu se apropie de roman, iar de vers doar în rare încercări juvenile, în traduceri și în parodii. În afară de roman, în cele patru decenii de scris a trecut prin toate
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
putea fi configurată în maniera de mai jos (Vezi tabelul 2). După cum observăm, funcții de tip formativ sau cu valențe formative, se regăsesc la toate tipurile de activități motrice umane, sub diverse forme, unele dintre ele clar explicitate, alte implicite. Varietatea de conținut și formă, varietatea funcțiilor pe care le îndeplinesc, fie că este vorba de acelea cu acțiuni, așa-zis directe, sau indirecte, sunt caracterizate de omniprezența funcției formative. Ea se fundamentează și este completată de un întreg repertoriu de
ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Nicolae Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_789]
-
de mai jos (Vezi tabelul 2). După cum observăm, funcții de tip formativ sau cu valențe formative, se regăsesc la toate tipurile de activități motrice umane, sub diverse forme, unele dintre ele clar explicitate, alte implicite. Varietatea de conținut și formă, varietatea funcțiilor pe care le îndeplinesc, fie că este vorba de acelea cu acțiuni, așa-zis directe, sau indirecte, sunt caracterizate de omniprezența funcției formative. Ea se fundamentează și este completată de un întreg repertoriu de alte funcții armonice (n.n.) cu
ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Nicolae Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_789]
-
curriculumului la posibilitățile individuale; flexibilitate didactică - individualizarea educației; protecție specială - programe individualizate de intervenție; integrare școlară și socială. O asemenea manieră de Înțelegere este mai aproape de idealul școlii viitorului, care se dorește un serviciu capabil să se adapteze el Însuși varietății de cereri educative exprimate de copilul cu CES. Cerințele educative speciale, actualmente, sunt interpretate ca unitate În dezvoltarea copilului: În ritmul de dezvoltare, În stilul unic de adaptare, de Învățare, de integrare; În nivelul individual de dezvoltare fizică și psihică
Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Lidia BÂRCĂ, Viorica MANOLACHE, Gianina POPESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2131]
-
au un control mai mare asupra vieții la locul de muncă. În cadrul unei echipe, abilitarea unui individ este limitată de autoritatea grupului. Ce înseamnă toate astea? Înseamnă că pentru a crea cel mai eficient loc de muncă este necesară o varietate de abilități și instrumente. Cel mai eficient mediu de lucru este unul în care oamenii știu când să muncească singuri și când să ceară ajutorul. Când este necesar să lucrați cu alții pentru a găsi o soluție la o problemă
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
limbii / 117 Limba și delimitarea adevărului de falsitate / 121 "Jocurile de limbaj" și funcționarea limbii / 124 "Sălășluirea" în limbă / 127 Limbă populară și limbă literară / 132 Lingvistica limbii populare și lingvistica limbii literare / 139 Limbă maternă și limbă străină / 143 Varietatea socială și culturală a limbii / 147 Originea și condițiile schimbării lingvistice / 151 Cauzalitatea în limbă / 163 Specificul schimbării limbii / 168 Legea lingvistică / 181 Norma limbii literare / 186 Teoria limbii literare / 188 Normarea și instituirea normei / 193 Conceptul de "vorbitor" / 199
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
măsură să cunoască și să folosească limba în întregime, ci numai o formă anumită a limbii, această situație fiind cauzată de faptul că limba se prezintă sub mai multe aspecte și cu mai multe nivele, care realizează trei tipuri de varietate: 1) în spațiu, 2) între straturile și păturile sociale și culturale ale comunității, 3) între scopurile expresive dominate de elementele actului lingvistic concret, care sînt exterioare vorbitorului și sînt legate de lucrurile despre care se vorbește, de interlocutor, de situația
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ei de evoluție, din perspectiva participării voinței și a prezenței sau absenței unor scopuri care să vizeze limba însăși, care duc la distincția între limba populară (sau istorică) și limba literară (sau de cultură)16. Dintre cele trei tipuri de varietate, primul este specific îndeosebi limbii populare, iar cel de-l doilea mai ales limbii literare, care, în epoca modernă, nu cunoaște variante locale, dar are variante social-profesionale (stiluri funcționale). Din această perspectivă, nivelul de cultură al vorbitorului și, uneori, poziția
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și, ca atare, limba este un fenomen istoric, dar ea nu poate funcționa decît ca un ansamblu structurat, ca un sistem, și, în aceste condiții, istoria nu poate participa decît fortuit la îndeplinirea funcțiilor ei. Chiar în plan sincronic însă, varietatea ipostazelor sub care se prezintă limba nu permite vorbitorilor decît cunoașterea și folosirea ei parțială, fiecare dintre aceștia avînd propriul nivel la care o posedă. Existența limbii, transmise și transformate prin indivizii vorbitori, presupune pentru aceștia o sumă de capacități
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
propriu, de forma unei sintagme, alcătuite din cuvîntul limbă și un adjectiv determinant (limba română)45. O limbă istorică, chiar și în sincronie, nu este un sistem unitar și omogen (dacă nu este o limbă moartă), ci cunoaște mai multe varietăți locale, sociale și expresive. Ea nu are o motivație logică, ci doar una istorică și este motivată în structura ei materială și funcțională exclusiv prin faptul că ele sînt date istoric 46. Un stadiu al limbii istorice nu este în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a limbii nu se manifestă, cum se crede de obicei, numai în opera artistică, ci și în vorbirea obișnuită. Astfel, în răspunsurile posibile la o întrebare banală precum: Mergi la plajă ? aceeași informație poate fi redată, în enunțuri-răspuns, printr-o varietate expresivă apreciabilă, în funcție de atitudinea și de implicarea subiectivă a vorbitorului : Da, Desigur, Cred și eu, Cum să nu, Mai întrebi ? Mai vorbă? Te cred, Fără îndoială etc. Această funcție se manifestă deseori, în vorbirea curentă, atunci cînd, în locul cuvintelor obișnuite
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
spune că aristotelismul devine precumpănitor în știința limbii. Pînă la apariția geografiei lingvistice însă, limba populară începe a fi privită ea însăși ca avînd o formă "ideală", unică și unitară, fără a se insista pe faptul că ea cunoaște însemnate varietăți locale, că este compusă din dialecte și graiuri. După Eugen C o ș e r i u, termenul dialect, în măsura în care se opune celui de limbă, desemnează o limbă minoră care se distinge în cadrul (sau este inclusă) unei limbi majore, care
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
deopotrivă formele limbii și conținutul acestor forme. În limba populară, există cuvinte, variante ale cuvintelor, forme morfologice, structuri sintactice și particularități fonetice care nu se regăsesc la nivelul limbii literare. Diviziunile cele mai importante ale variantei populare sînt legate de varietatea în spațiu, de varietatea sintopică, fiindcă această variantă este caracterizată prin structuri simultane idiolectale și, în acest caz, norma limbii se diversifică regional și funcționează în virtutea unor tradiții locale. Raportul dintre limba literară și dialecte nu a fost însă întotdeauna
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
conținutul acestor forme. În limba populară, există cuvinte, variante ale cuvintelor, forme morfologice, structuri sintactice și particularități fonetice care nu se regăsesc la nivelul limbii literare. Diviziunile cele mai importante ale variantei populare sînt legate de varietatea în spațiu, de varietatea sintopică, fiindcă această variantă este caracterizată prin structuri simultane idiolectale și, în acest caz, norma limbii se diversifică regional și funcționează în virtutea unor tradiții locale. Raportul dintre limba literară și dialecte nu a fost însă întotdeauna același în cazul idiomurilor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
o sumă de dialecte (sau de variante) literare locale. Situația s-a schimbat radical în epoca modernă, cînd dialectul a rămas numai o diviziune teritorială a limbii populare, dar nu și a limbii literare. Acum aspectul literar al limbii suspendă varietatea de acest tip, tinzînd spre o formă generală, supradialectală și spre statutul de limbă comună. Dar, dacă limba literară este "comună" fiindcă nu are variații locale, limba populară este "comună" deoarece este folosită de toți vorbitorii unui spațiu lingvistic sau
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
dintre limbile vorbite de cineva este limba maternă 158. În principiu, pentru spațiul european actual asemenea situații nu sînt însă tipice, fiindcă chiar în cazurile de polilingvism, existența și conștiința unei limbi materne nu se poate pune sub semnul întrebării. Varietatea socială și culturală a limbii Atît limba cît și vorbirea nu se prezintă ca realități omogene din punctul de vedere al concretizării în discurs sau în text, fiindcă vorbirea selectează și specializează anumite elemente ale limbii pentru a se adapta
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
conceptul de "stil funcțional" poate contribui în mare măsură la reabilitarea stilisticii ca ramură lingvistică, delimitată de poetică, hermeneutică, textologie etc., așa cum au văzut-o întemeietorii ei. Pornind de la această premisă și preluînd cele două trăsături ale limbii, omogeneitatea și varietatea, remarcate de Eugen C o ș e r i u160, se poate aprecia că stilurile funcționale reprezintă unitățile sinfasice prin care se manifestă limba sub aspectul ei de limbă de cultură. Ca să se poată însă institui în entități distincte unele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]