KorAP: Find »[drukola/base=pleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...4759 4760 4761 ...4833 >

120,807 matches

Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191

some 2 million. These emigrant centres supplied the largest ethnic concentrations in American society before the 1960s”. Așa cum era și de așteptat, România nu figura printre principalele „surse” de emigrare ale epocii, Întrucît românii din Austro-Ungaria erau Înregistrați printre cei plecați din Imperiul bicefal. Cu două decenii și jumătate Înainte de sfîrșitul secolului al XIX-lea, cineva observa că „În Staturile - Unite emigrațiunea aduce un torent de irlandezi, ecosezi, germani, olandezi și francezi etc., și ovrei din toate țările continentului european, cu

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
guerre, aux États-Unis, au nombre de près d’une dizaine de milliers par an”. Cifra nu era mare, În comparație cu mișcările de populație din alte zone, dar acest transfer uman era constant și lipsit de complicații pentru New York. În plus, românilor plecați din Vechiul Regat li se adăugau cei din Transilvania, Banat și Bucovina, care luau drumul Americii din cauza asupririi imperiale vieneze. Oricum, emigrația română În direcția Americii a devenit Înainte și imediat după Primul Război Mondial o realitate acceptată, chiar dacă nu

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
nu erau interesați de faptul că ei reprezentau un grup etnic distinct. Continuitatea acestui flux migrator demonstrează că exista deja o mentalitate caracteristică migrației. Așa cum reiese din cele discutate deja, primii români emigranți și cei mai numeroși au fost cei plecați din Transilvania, Bucovina și Banat, provincii aflate pînă la 1918 Între granițe străine. Aceștia erau, În imensa lor majoritate, țărani, adică oameni săraci și lipsiți de educație. Ei Își abandonau locurile unde se născuseră Întrucît, așa cum remarca ziarul America, din

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
că „un elocvent argument În a ilustra și substratul etnico-politic al emigrării Îl constituie răspunsul tipic și frecvent pe care Îl dădeau funcționarii aparatului de stat ungar din Transilvania, la plîngerile de tot felul ale românilor: Dacă nu vă place, plecați În America ori Valahia»”. Chiar dacă o asemenea explicație nu a fost Întru totul abandonată, ultimele cercetări Învederează observația că, „În covîrșitoarea lor majoritate, cei emigrați dintre români la Începutul veacului XX erau țărani cu foarte puțină educație formală”, deoarece proveneau

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
nu seamănă cu o „renunțare”, cu o „ecloziune” sau cu o „expulzare”, Întrucît ființa rămîne, din punct de vedere fizic măcar, aceeași. Pentru imigrantul ce plonja pe coasta sudică a Manhattanului, cu gîndul de a nu se mai Întoarce de unde plecase, americanizarea nu a fost o umilință, ci o dorită baptizare, fără vreo legătură cu religia sa. De altfel, America a fost și a rămas un imens baptiseriu, pe care Îl „traversează” nou-veniții pentru ablațiunea inițiatică, necesară nu atît igienei exterioare

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
numește «The making of America», adică la crearea Americei de astăzi. Și, fără Îndoială, se vor mai face și alte jertfe, toate cîte se vor cere bunilor cetățeni americani, și din partea tinerilor generații care se ridică acum din sîngele emigranților plecați din patria lor carpatină”. Deși refuzată un timp, iar mai apoi privită cu reticență, americanizarea a devenit o realitate de neevitat și pentru imigranții români, astfel Încît astăzi se apreciază că „din cei 146.393 foști imigranți din grupul etnic

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
la orice pas de lumea de dincolo de Ocean. Uneori, și nu Întîmplător sau ca o excepție, imigranții traversează americanizarea influențînd ei Înșiși, În primul rînd, America. Începutul asimilării nu se situează În același punct pentru toți imigranții și nici unul nu pleacă de la nimic. Toți cei ajunși la o anumită vîrstă sînt deja niște individualități conturate, pentru care Începutul este determinat de mulți factori. Americanizarea Îi remodelează, dar zestrea cu care a venit fiecare nu poate fi abandonată și nici nu ar

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
the period 1895-1920 with the phrase mia și drumul”. Nouă ani mai tîrziu, Éva V. Huseby-Darvas vorbea despre „the great exodus between the 1880s and 1914”, din nordul Ungariei, din care nu puteau lipsi țăranii români. Radu Toma, În schimb, plecînd de la faptul că „după anul 1850 locuiau În SUA circa 100 de emigranți din ținuturile României” și „plasînd această concluzie Într-un context de epocă, se poate afirma că prima etapă a imigrării românilor În Statele Unite, redusă la cîteva zeci

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
se aflau, nu avea decît Întîmplătoare puncte comune cu emigranții de la Începutul secolului, care nu știau ce Îi aștepta, ce vor face și nici nu intenționau, În cele mai multe cazuri, să rămînă În America, putîndu-se Întoarce, dacă voiau, În provinciile de unde plecaseră sau În țara conaționalilor lor. CÎnd această țară a devenit un spațiu al experimentului comunist, „posibilitatea de a călători În străinătate - releva cineva - și posibilitatea de a emigra sînt deseori văzute În România ca fețe Înrudite ale aceleiași revendicări. Ambele

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
se Întîmple, din punctul de vedere al autorităților orice drum În străinătate este o plecare definitivă În germene, iar cel care Îl solicită se deosebește de emigrant numai prin faptul că Își tăinuiește intențiile ultime”. Prin urmare, Înainte de 1990, oricine pleca din țară era privit de „organele” comuniste ca un virtual exilat. Iar „subiectul” știa acest lugubru raționament. Emigrația, În asemenea condiții, era Întru cîtva similară cu exilul. Cele două vocabule nu corespundeau Întocmai aceluiași sens deoarece emigrația se transformase, din

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
după o lungă disperare. Dezrădăcinarea, care e mai cumplită, Într-un anume sens, decît desțărarea, ajunsese singura speranță a românilor. Un român american, care se considera un exponent al „exodului elitei românești”, declara nu demult că „m-am hotărît să plec Încă din 1945, de cum s-a terminat războiul, cînd aveam 21 de ani. Tot ce fusese extraordinar În România Înainte de război Începuse să se strice. Pe fiecare zi ce trecea Îmi dădeam tot mai mult seama că lucrurile merg Înspre

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
a zăcut acolo, În subconștient, acoperit de adrenalina zilelor fierbinți”. Alt ziarist Își amintea că „am venit În America În anul 1965, după ce am făcut 16 ani de Închisoare politică În România, și eram amenințat să fiu iar arestat”. Altcineva, plecat din țară În 1972 și ajuns În America un an mai tîrziu, după ce acuza imposibilitatea de a călători și de a se informa, conchidea că, „din punct de vedere intelectual, mi se părea că am un capac pus deasupra. În

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
apelat, cei doi intervievatori se arată convinși că nu „există român care să nu se fi gîndit măcar o dată să emigreze”. În America, desigur. Aceasta este greșeala pe care o săvîrșesc cei care se cred Îndreptățiți a acredita enunțuri generalizatoare plecînd de la propriile lor experiențe. Mulți, foarte mulți români nu s-au gîndit niciodată să emigreze. Lipsa unui asemenea gînd din mințile majorității românilor Își are explicațiile ei și sînt prea complexe ori prea simple pentru a putea fi expediate Într-

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
ori prea simple pentru a putea fi expediate Într-o frază. Dar au, parțial, dreptate Emanuel TÎnjală și Dan Cristian Turturică atunci cînd, vorbind despre emigrația română În Lumea Nouă, după 1945, să afirme că „nu toți cei care au plecat au făcut-o pentru că au fost supuși persecuțiilor politice sau religioase. Cei mai mulți au făcut acest pas pur și simplu pentru că simțeau că România ajunsese un loc În care dezvoltarea și afirmarea profesională sau intelectuală deveniseră lucruri imposibil de atins”. Concluzia

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
discutam, merită a fi cunoscută opinia după care „cifrele record de emigranți români Înregistrate după 1990 arată că plecarea masivă din România nu este un caz Închis. Diferă doar cauzele. Dacă Înainte singura problemă a celor care se hotărau să plece era cum să facă să iasă din țară, eforturile celor de astăzi sînt Îndreptate spre străpungerea barierei pe care Vestul o pune În fața emigranților. Iar pentru cei cărora li se refuză pînă și viza de turist granița este la fel de materială

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
revenit În țară. Dar, dintre cei Întorși acasă, unii au traversat Atlanticul din nou, devenind români americani, iar alții au renunțat, revenind iarăși În România. CÎteodată, chiar și unii dintre cei care obținuseră cetățenia americană s-au Întors de unde au plecat cîndva. Pentru un timp, emigrația În America a fost mai liberalizată și de aceea este mult mai greu, dacă nu imposibil, de reconstituit, azi, un tablou statistic. CÎnd SUA și Canada au adoptat o legislație specială a imigrării, românii din

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
cifră, cu atît mai mult cu cît textul În care o inserase urma să fie publicat Într-un cunoscut ziar ce se adresa tocmai celor 1.500.000 de indivizi avuți În vedere. Dar calculele În urma cărora rezultase această cifră plecau de la estimări supralicitante, care ascundeau ele tendințe extensive, fără să ascundă intenții mistificatoare. Referindu-se la imigrația română din Canada, Radu Toma a reținut o informație după care „În anul 1921 recensămîntul canadian a consemnat un număr de 15.086

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
la 15 000. Acel al evreilor români, 50.000 În Statele Unite, 30.000 În Canada”. Cifrele propuse de această dată erau, presupunem noi, mai apropiate de realitate, dar inexacte, fără Îndoială, Întrucît ele au rezultat În urma unui calcul care nu pleca de la statistici ori de la alte surse credibile, ci de la aprecieri personale, rotunjite de autor, printr-o presupusă diminuare circumstanțială. În 1979, Radu Toma se arăta convins că „the number of the Romanian-Americans increased to some 120.000 in 1930”. Tot

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
identitate. După 1989, vechile opreliști au dispărut sau așa s-a presupus, ajungîndu-se, inevitabil, la un exod ce amenința să provoace un dezechilibru cu efecte greu de Întrevăzut. Este prea devreme pentru a Încerca să lansăm posibile judecăți de valoare, plecînd de la consecințe prezumtive, dar emigrația română transoceanică va avea inevitabile urmări defavorabile pentru România, chiar dacă numărul românilor americani va crește sau deja a crescut. Astăzi, probabil, s-a ajuns la o reechilibrare a unui proces care părea la un moment

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
germani erau conștienți că există posibilitatea de a fi deportați, dar nu știau unde. S-a instalat panica și mulți dintre ei s-au ascuns În munți, la casele prietenilor sau vecinilor români sau chiar au Început pregătirile pentru a pleca din România definitiv. Într-un sat, un poștaș a găsit lista celor ce urmau a fi deportați și i-a avertizat pe aceștia. Cu toate acestea, persoane precum Hilde Stoinescu au fost luate prin surprindere, poate pentru că orașul lor natal

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
pe acestea În aceeași măsură În care le-a șocat semnificația vorbelor În sine, și anume faptul că Își vor petrece următorii cinci ani din viață - tinerețea - În astfel de condiții deplorabile. Deși inițial li s-a spus că vor pleca pentru cel puțin șase săptămîni să lucreze, aflarea crudei realități le-a Îngrozit. Reacția imediată a fost Încercarea deportaților de a-și explica astfel de absurdități. Pentru a face față realității și pentru a supraviețui, femeile au trebuit să găsească

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
În Dumnezeu și legăturii puternice cu ceilalți. Deși Înfometarea și bolile i-au răpus pe mulți, așa cum a fost cazul tifosului din iarna 1945-1946, bolile puteau fi În același timp biletul spre libertate, așa cum au fost pentru cei care au plecat În 1945-1946 cu „vagoanele de bolnavi”. Cei mai mulți dintre deportați au fost Însă forțați să Îndure 2-5 ani de muncă grea, Întorcîndu-se În România - sau fiind duși direct În Germania de Vest sau Ungaria - Între 1947 și 1951. Pentru cei care

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
duși direct În Germania de Vest sau Ungaria - Între 1947 și 1951. Pentru cei care au supraviețuit pînă la sfîrșit, reacția la aflarea veștii că vor fi eliberați a fost neîncrederea, de vreme ce gărzile Îi amăgiseră de nenumărate ori că vor pleca acasă. Într-adevăr, nici chiar pregătirile de plecare nu i-au liniștit, dimpotrivă, au creat mai multă teamă, așa cum s-a Întîmplat cu Maria Cocîrlă: A venit timpu’ cînd ne-a spus că venim acasă. Noi n-am crezut. Noi

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
era departe de a se fi Încheiat. Astfel, tuturor deportaților reveniți În țară li s-a cerut să completeze o declarație În care fiecare trebuia să explice care au fost motivele „plecării Într-o țară străină” - ca și cînd au plecat din proprie dorință -, motive ce apăreau În dosarele Securității ca „vizite”. Pe lîngă aceasta, guvernul român a clasat un număr important de deportați reveniți În țară ca „inamici de clasă” sau „revoluționari precauți”. Unii au fost chiar urmăriți de Securitate

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
din urmă găsește, totuși, legitimitatea studiului său În distanțarea de experții „apăruți peste noapte”: acestora le reproșează că se dedică prea ușor crizelor prezente, fără a le stabili Însă precedentele istorice. Propune, În schimb, o cronologie stratigrafică, de factură arheologică, „plecînd de la stratul cel mai modern, de suprafață, pînă la nivelurile cele mai vechi”. Deși nu Îmbrățișează această perspectivă arheologică, Buhler este consonant cu ideile-cheie ale lui Davies, nedefinite Însă prea explicit: ilegitimitatea regimului comunist, ilegalitatea nomenklaturii, reprimarea sistematică, birocratizată a

[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]