12,426 matches
-
argument spune că numai filosoful este în stare să judece ce fel de conducător este cel mai bun, pentru că doar filosoful poate vedea Forma Binelui. În al treilea argument este indicat faptul că « plăcerile care sunt acceptate de iubitorul de înțelepciune sunt cele adevărate ». Deci, în opinia lui Platon, plăcerea filosofică este singura plăcere. Forma guvernării pe care Socrate o scoate în evidență este tendința omului spre corupere prin abuz de putere și descrie astfel drumul de la timocrație, la oligarhie, democrație
Republica (Platon) () [Corola-website/Science/303364_a_304693]
-
cercetare asupra binelui)", Nishida scrie despre experiență, realitate, bine și religie. Filosoful japonez arată că forma cea mai profundă a experienței este experiența pură. Nishida analizează gândirea, voința, intuiția intelectuală și experiența pură. Conform viziunii lui Nishida, precum și conform esenței înțelepciunii orientale, căutăm armonia în experiență, unitatea.
Nishida Kitaro () [Corola-website/Science/302498_a_303827]
-
au început să ofere diplome de certificare. Cu toate acestea, studii controlate au pus o lumină slabă asupra practicii, precum și a celor care promovează astfel de intervenții a produs afirmații extrem de schimbătoare și cercetătorii au început să pună la îndoială înțelepciunea de a cerceta în continuare această zonă. O analiză de cercetare efectuate de către Christopher Sharpley care s-a concentrat asupra sistemelor preferate de reprezentare, în 1984,urmată de o altă revizuire în 1987, ca răspuns la o critică publicată de
Programare neuro-lingvistică () [Corola-website/Science/302945_a_304274]
-
Quirinus și a servit nu doar ca unul dintre cei trei zei importanți ai Romei, dar și ca zeitatea asemănată orașului Roma. După strania și misterioasa moarte a lui Romulus, domnia a căzut în mâinile lui Numa Pompilius. Lăudat pentru înțelepciunea sa naturală, domnia lui Numa a fost marcată de pace și prosperitate. La numirea ca rege, fiind sabin la naștere, a mărit Senatul pentru a include 100 de nobili sabini care veniseră la Roma în timpul domniei lui Romulus. Acești oameni
Regatul Roman () [Corola-website/Science/299419_a_300748]
-
nu este atins fortuit (căci nici mișcările lor nu sunt fortuite) ci mai degrabă conform unui plan. Căci nici o ființă lipsită de inteligență nu poate atinge un scop decât dacă este condusă de o altă ființă dotată cu inteligență și înțelepciune. Trebuie deci să existe o ființă inteligentă prin care toate lucrurile naturale sunt îndreptate către scopul lor, ființă pe care o numim Dumnezeu. După enumerarea celor cinci căi, Toma respinge, cu o ingeniozitate ieșită din comun, două argumente tradiționale împotriva
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
un ideal mai pozitiv decât Satan. Mișcarea a fost inspirată de miturile egiptene, române, grecești, de gnosticism și de ocultismul tradițional occidental. Palladismul este numele dat unei mișcări asociate satanismului teist. Denumirea provine de la zeul Pallas și se referă la înțelepciune și știință. Ophite Culturs Satanas (pronunțat Sathanas) sau Our Lady of Endor Coven, a fost un cult satanic fondat în 1948 de către Herbert Arthur Solane în Toledo, Ohio. Mișcarea a fost puternic influențat de gnosticism (în special de cel descris
Satanism () [Corola-website/Science/299020_a_300349]
-
adăugat la ani;/ Anu a fost succesorul lor, rivalul părinților săi;/ Da, primul născut al lui Anshar, Anu, fu egalul lui./ Și Anu l-a născut pe Nudimmud după chipul sau./ Nudimmud, stăpânul părinților săi, era el,/ De o vastă înțelepciune, înțelegere, putere și tărie,/ Mult mai puternic decât bunicul său Anshar;/ N-avea niciun rival printre zei, frații lui./ Cereștii frați s-au adunat împreună./ Ei au întărâtat pe Tiamat și asaltat pe păzitorul lor./ Da, ei au tulburat bună
Enuma Eliș () [Corola-website/Science/304548_a_305877]
-
una dintre cele trei divinități protectoare ale Romei (alături de Jupiter și Quirinus). Romanii îl considerau drept protectorul lor și tatăl lui Romulus. Era, la origine, zeul renașterii naturii, devenind mai târziu zeul războiului și al agriculturii. Minerva - la romani, zeița înțelepciunii, a artelor și a strategiei războinice. La origine ea a fost o veche divinitate etruscă, identificată mai târziu cu Athena, din mitologia greacă. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau "Pallas". Minerva era fiica lui Iupiter și a
Mitologia romană () [Corola-website/Science/303532_a_304861]
-
renașterii naturii, devenind mai târziu zeul războiului și al agriculturii. Minerva - la romani, zeița înțelepciunii, a artelor și a strategiei războinice. La origine ea a fost o veche divinitate etruscă, identificată mai târziu cu Athena, din mitologia greacă. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau "Pallas". Minerva era fiica lui Iupiter și a lui Metis. Jupiter a înghițit-o însă pe Metis înainte ca aceasta să nască, așa încât Minerva a ieșit direct din capul lui Jupiter, cu arme și
Mitologia romană () [Corola-website/Science/303532_a_304861]
-
cu arme și armură cu tot. În momentul când a apărut pe lume, a slobozit un răcnet războinic, care a cutremurat cerul și pământul. Minerva era simbolul atributelor unite ale părinților ei. Ea personifica forța moștenită de la Iupiter, îmbinată cu înțelepciunea și prudența lui Metis. Zeiță războinică, reprezentată cu coif, suliță și egida pe care era zugrăvit capul Gorgonei, Minerva a jucat un rol important în lupta împotriva giganților. Ea participă, de asemenea, la războiul troian alături de greci, pe care-i
Mitologia romană () [Corola-website/Science/303532_a_304861]
-
are nevoie de un nou conducător al îngerilor. Astfel se poate deduce că Adam era mai mult înger decât om (din punctul de vedere al omului, cum îl cunoaștem noi astăzi). După Boehme, Adam este la început căsătorit cu Sophia, înțelepciunea lui Dumnezeu. Se formează astfel un echilibru perfect între flacără ca simbol al impulsivului și înțelepciunea, deci calmul. În ciuda acestui echilibru perfect, Adam nu este la rândul lui perfect. În el apar dorințe pentru cele materiale și încetul cu încetul
Androgin () [Corola-website/Science/303592_a_304921]
-
mult înger decât om (din punctul de vedere al omului, cum îl cunoaștem noi astăzi). După Boehme, Adam este la început căsătorit cu Sophia, înțelepciunea lui Dumnezeu. Se formează astfel un echilibru perfect între flacără ca simbol al impulsivului și înțelepciunea, deci calmul. În ciuda acestui echilibru perfect, Adam nu este la rândul lui perfect. În el apar dorințe pentru cele materiale și încetul cu încetul în el slăbește conștiința divină. În absența acestei conștiințe, el adoarme. În timp ce el doarme, Dumnezeu o
Androgin () [Corola-website/Science/303592_a_304921]
-
fi vindecată fără ca mai întâi să fie vindecat sufletul. Următoarea, și cea mai mare parte a dialogului constă în dorința lui Socrate de a afla dacă tânărul Charmides se consideră sau nu înțelept. Dacă da, de ce, și ce este aceea înțelepciunea, și dacă nu, de ce nu? Primul răspuns, confuz și sfios a lui Charmides a fost: “Dacă nu recunosc că sunt chibzuit, atunci în același timp declar ceva care e nepotrivit de spus despre sine și înseamnă că-l înfățișez pe
Charmides (Platon) () [Corola-website/Science/303652_a_304981]
-
niște mincinoși; dacă în schimb o recunosc și mă laud singur, poate că am să par nu tocmai la locul meu - astfel încât nu prea știu ce să răspund.” Socrate îi cere lui Charmides să spună ce crede el că este înțelepciunea (ideea pe care el o are despre asta). Primul răspuns a fost: “Înțelepciunea înseamnă să făptuiești toate în mod măsurat și liniștit, în mers ca și vorbă și în toate celelalte”. Într-un stil specific lui, Socrate își formulează întrebările
Charmides (Platon) () [Corola-website/Science/303652_a_304981]
-
am să par nu tocmai la locul meu - astfel încât nu prea știu ce să răspund.” Socrate îi cere lui Charmides să spună ce crede el că este înțelepciunea (ideea pe care el o are despre asta). Primul răspuns a fost: “Înțelepciunea înseamnă să făptuiești toate în mod măsurat și liniștit, în mers ca și vorbă și în toate celelalte”. Într-un stil specific lui, Socrate își formulează întrebările în așa fel încât rezultatul obținut prin răspunsul adus la aceste întrebări să
Charmides (Platon) () [Corola-website/Science/303652_a_304981]
-
și lupta dusă într-un război (etc.). Astfel, demonstrându-și sieși, și lui Charmides că afirmația inițială nu a fost corectă, și mai presus de atât, dovedind că ințelepciunea este ceva frumos. Următorul răspuns pe care Charmides îl aduce este: “Înțelepciunea este ceea ce-l face pe om să se rușineze și să fie rușinos, ca fiind un fel de sfială”. După ce spune că, fiind frumoasă, înțelepciunea trebuie să fie și bună, Socrate, în iscusința lui îl citează pe Homer: “Sfiala nu
Charmides (Platon) () [Corola-website/Science/303652_a_304981]
-
atât, dovedind că ințelepciunea este ceva frumos. Următorul răspuns pe care Charmides îl aduce este: “Înțelepciunea este ceea ce-l face pe om să se rușineze și să fie rușinos, ca fiind un fel de sfială”. După ce spune că, fiind frumoasă, înțelepciunea trebuie să fie și bună, Socrate, în iscusința lui îl citează pe Homer: “Sfiala nu e bună când se ivește la omul nevoiaș”. Astfel intră în contradicție cu ceea ce a spus mai devreme (că înțelepciunea este ceva bun). “Înțelepciunea este
Charmides (Platon) () [Corola-website/Science/303652_a_304981]
-
După ce spune că, fiind frumoasă, înțelepciunea trebuie să fie și bună, Socrate, în iscusința lui îl citează pe Homer: “Sfiala nu e bună când se ivește la omul nevoiaș”. Astfel intră în contradicție cu ceea ce a spus mai devreme (că înțelepciunea este ceva bun). “Înțelepciunea este un bine, dacă face buni pe cei la care se ivește, iar nu răi.” Zise Socrate, astfel demonstrând că ea nu poate fi un fel de sfială, fiindcă ea este un bine, în timp ce sfiala e
Charmides (Platon) () [Corola-website/Science/303652_a_304981]
-
frumoasă, înțelepciunea trebuie să fie și bună, Socrate, în iscusința lui îl citează pe Homer: “Sfiala nu e bună când se ivește la omul nevoiaș”. Astfel intră în contradicție cu ceea ce a spus mai devreme (că înțelepciunea este ceva bun). “Înțelepciunea este un bine, dacă face buni pe cei la care se ivește, iar nu răi.” Zise Socrate, astfel demonstrând că ea nu poate fi un fel de sfială, fiindcă ea este un bine, în timp ce sfiala e mai degrabă un rău
Charmides (Platon) () [Corola-website/Science/303652_a_304981]
-
Socrate, astfel demonstrând că ea nu poate fi un fel de sfială, fiindcă ea este un bine, în timp ce sfiala e mai degrabă un rău decât un bine. Un ultim răspuns pe baza căruia se va discuta până la sfârșitul dialogului este: “Înțelepciunea este să te îndeletnicești cu ale tale”. Socrate îl acuză, într-un mod prietenesc încă de la început că este un citat furat de la Critias, dar Charmides nu recunoaște. Tot Socrate îi spune lui Charmides, care se va mira de asta
Charmides (Platon) () [Corola-website/Science/303652_a_304981]
-
dialogul, el răspunzând direct la întrebările lui Socrate. Critias acceptă tot ce se discutase până aici, și apoi continuă dialogul. După o scurtă polemică despre diferența dintre “a făptui”, “a face” și “a munci”, cei doi cad de acord că înțelepciunea înseamnă “făptuirea celor bune”. Ulterior, Critias afirmă că “înțelepciunea înseamnă a se cunoaște pe sine”. Socrate începe să compare această aparentă “știință” cu celelalte feluri de a ști, însă Critias afirmă într-un final, după o lungă discuție, că înțelepciunea
Charmides (Platon) () [Corola-website/Science/303652_a_304981]
-
acceptă tot ce se discutase până aici, și apoi continuă dialogul. După o scurtă polemică despre diferența dintre “a făptui”, “a face” și “a munci”, cei doi cad de acord că înțelepciunea înseamnă “făptuirea celor bune”. Ulterior, Critias afirmă că “înțelepciunea înseamnă a se cunoaște pe sine”. Socrate începe să compare această aparentă “știință” cu celelalte feluri de a ști, însă Critias afirmă într-un final, după o lungă discuție, că înțelepciunea este diferită față de restul felurilor de a ști. Ea
Charmides (Platon) () [Corola-website/Science/303652_a_304981]
-
înțelepciunea înseamnă “făptuirea celor bune”. Ulterior, Critias afirmă că “înțelepciunea înseamnă a se cunoaște pe sine”. Socrate începe să compare această aparentă “știință” cu celelalte feluri de a ști, însă Critias afirmă într-un final, după o lungă discuție, că înțelepciunea este diferită față de restul felurilor de a ști. Ea înseamnă cunoașterea a ceea ce nu știi și cunoașterea a ceea ce știi. După multe replici, Socrate îi spune că, acest lucru nu poate fi adevărat, ducând la următoarele contradicții: 1) Simțurile nu
Charmides (Platon) () [Corola-website/Science/303652_a_304981]
-
4) Aparent, această cunoaștere a ne-cunoașterii ar duce la omnisciență, cel în cauză cunoscând și trecutul, și viitorul. “Căci tocmai aceea ce nu știm, acel lucru pretindem, prin recunoașterea noastră, că-l știm.” Deși nu a aflat ce este înțelepciunea, el a eliminat anumite lucruri care ea nu poate fi. Charmides cere să rămână cu Socrate, să îi recite ‘descântecul’, iar Critias îi spune că aceasta ar fi dovada înțelepciunii, ca el să rămână lângă Socrate fără să îl mai
Charmides (Platon) () [Corola-website/Science/303652_a_304981]
-
noastră, că-l știm.” Deși nu a aflat ce este înțelepciunea, el a eliminat anumite lucruri care ea nu poate fi. Charmides cere să rămână cu Socrate, să îi recite ‘descântecul’, iar Critias îi spune că aceasta ar fi dovada înțelepciunii, ca el să rămână lângă Socrate fără să îl mai părăsească. Socrate consimte.
Charmides (Platon) () [Corola-website/Science/303652_a_304981]