13,496 matches
-
e copleșit de această descoperire, care indică un număr infinit de cărări către toate capetele pămîntului. VÎntul proaspăt ne Învăluie simțurile cu puterea și furia mării; totul se transformă sub atingerea sa; chiar și Comeback∗ privește lung, cu năsucul său ciudat În vînt, la panglicile argintii care se desfășoară În fața sa de cîteva ori pe minut. Comeback e deopotrivă un simbol și un supraviețuitor; simbol al unirii care Îmi cere Întoarcerea; supraviețuitor al propriului ghinion - două căderi de pe motocicletă (dintre care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Așa că am poposit În Benjamín Zorilla și ne-am instalat confortabil Într-o Încăpere din gară. Am dormit neîntorși. Ne-am trezit devreme În dimineața următoare, dar cînd am plecat să aduc apă pentru mate, m-a săgetat o senzație ciudată prin tot corpul, urmată de un tremurat prelung. După zece minute, tremuram fără să mă pot controla, de parcă aș fi fost posedat. Pastilele de chinină pe care le aveam la mine nu au adus nici o schimbare, Îmi simțeam capul de parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
zece minute, tremuram fără să mă pot controla, de parcă aș fi fost posedat. Pastilele de chinină pe care le aveam la mine nu au adus nici o schimbare, Îmi simțeam capul de parcă ar fi fost o tobă În care răsunau ritmuri ciudate, pe pereți alergau culori bizare și, cu un spasm disperat, am scos din mine o vomă verzuie. Mi-am petrecut Întreaga zi În felul acesta, neputînd să mănînc, pînă cînd, seara, m-am Înzdrăvenit cît să Încalec pe motocicletă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
iar noi Încă Încercam să găsim zone locuite; ne lipsea farul din față, iar gîndul de a ne petrece noaptea sub cerul liber nu era prea Îmbietor. Ne mișcam Încet, cu ajutorul unei torțe, cînd din motocicletă a ieșit un zgomot ciudat, pe care nu l-am putut identifica. Torța nu dădea suficientă lumină cît să descoperim sursa zgomotului, așa că nu am avut de ales decît să ne punem tabăra acolo unde ne găseam. Ne-am așezat cît de bine am putut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
să le ducem la locul de desfășurare a grătarului - și nu ne-am oprit din treabă decît la 11, cînd s-a dat semnalul specific și toți s-au aruncat cu lăcomie asupra coastelor gustoase. Era acolo o persoană foarte ciudată, care dădea ordine și căreia m-am adresat cu un respect desăvîrșit, numind-o „señora“ de fiecare dată cînd Îi adresam vreun cuvînt, pînă cînd unul dintre tovarășii de muncă mi-a zis: „Hei, băiete, che, nu exagera cu Don
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cu stînci alunecoase pe care era greu de mers. A trebuit să ne facem drum printre sălciile de pe margine, ajungînd, Într-un final, Într-o zonă cu stufăriș des și Înșelător. Căderea nopții a adus cu sine mii de sunete ciudate și senzația că Înaintam Într-un spațiu gol cu fiecare pas pe care-l făceam. Alberto și-a pierdut ochelarii de motocicletă, iar pantalonii mei s-au zdrențuit complet. Am ajuns, Într-un final, la liziera pădurii, unde am Început
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
care ducea toată povara pe care o strînseseră niște linge-blide ca noi. LA SONRISA DE LA GIOCONDA Surîsul Giocondei Începuse o nouă fază a aventurii noastre. Ne obișnuiserăm să nu prea băgăm În seamă felul În care arătam, cu hainele noastre ciudate și cu figura prozaică a Poderosei a II-a, al cărei șuier astmatic stîrnea mila gazdelor noastre. PÎnă la un punct, fuseserăm niște cavaleri ai șoselelor; aparținuserăm acelei durabile „aristocrații a hoinarilor“ și avuseserăm chiar și cărți de vizită cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
pitoresc, construit pe marginea plajei și cu vedere spre un golf Întins. Pe măsură ce Înaintează, orașul se Întinde pe dealurile care coboară În serpentine pînă jos, unde se sting În mare. Frumusețea muzeală, asemenea aceleia a unei case de nebuni, a ciudatei sale arhitecturi cu tablă ondulată, aranjată pe mai multe etaje, legate Între ele de cîteva rînduri de scări În spirală și de funiculare, e sporită de contrastul dintre culorile variate ale caselor, pe fundalul de un albastrul plumburiu al golfului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
magnifice, cu pește prăjit și supă cu multă apă. N-am mai primit nici un semn de la argentinianul nostru În tot timpul cît am rămas În Valparaíso, dar ne-am Împrietenit la cataramă cu patronul barului. Era o specie de individ ciudat, indolent și peste poate de generos cu toți vagabonzii rupți În coate care Îi veneau la ușă, dar de la clienții obișnuiți cerea sume uriașe pentru mîncarea ca vai de capul ei pe care le-o vindea. N-am plătit nici o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Înfășurat cu cealaltă cît de bine am putut. A fost unul dintre cele mai friguroase momente pe care le-am trăit, dar și unul În care m-am simțit ceva mai Înfrățit cu această specie umană, pentru mine, cel puțin, ciudată. A doua zi, la opt dimineața, am găsit un camion care să ne ducă În orașul Chuquicamata. Ne-am despărțit de cei doi, care au luat drumul minelor de pucioasă din munți, unde mediul e atît de groaznic și condițiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
drumului creșteau niște ciuperci semisferice enorme - singura formă de vegetație din zonă -, pe care noi le-am folosit pentru face un foc amărît, la care am Încălzit apa obținută dintr-un pic de zăpadă. Spectacolul pe care Îl ofeream bîndu-ne ciudata fiertură trebuie să fi fost cel puțin la fel de interesant pentru indieni, cum era pentru noi cel al portului lor tradițional, fiindcă nu trecea clipă fără ca vreunul dintre ei să se apropie de noi și să ne Întrebe, Într-o spaniolă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
la fel de interesant pentru indieni, cum era pentru noi cel al portului lor tradițional, fiindcă nu trecea clipă fără ca vreunul dintre ei să se apropie de noi și să ne Întrebe, Într-o spaniolă stricată, de ce turnam apă În artifactul acela ciudat. Camionul a refuzat În mod categoric să ne ducă mai departe, așa că a trebuit s-o luăm pe jos vreo trei kilometri, prin zăpadă. A fost un lucru remarcabil să-i privești pe indieni mergînd prin zăpadă, lăsînd impresia că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
mutate din locurile lor de odihnă. În apropiere de Sacsahuamán, pe drumul de Întoarcere spre Cuzco, există un exemplu tipic de construcție incașă unde, după spusele ghidului nostru, se Îmbăiau locuitorii. Asta mi s-a părut o treabă un pic ciudată, avînd În vedere distanța dintre acel loc și Cuzco; e plauzibil doar dacă era vorba de un loc ritualic de Îmbăiere a monarhului. Străvechii Împărați incași (dacă această versiune este corectă) trebuie să fi avut pielea mai groasă decît descendenții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
clănțăneau dinții În gură, și lui Alberto, și mie, din cauza frigului ce se instalase În noi, pentru că stăteam În aceeași poziție. Am Început să ne Întindem picioarele pentru a opri crampele, făcînd cu schimbul. Foamea noastră era asemenea unui animal ciudat, trăind nu doar Într-un loc anume, ci În tot corpul, făcîndu-ne nervoși și irascibili. Am ajuns În Huancallo cînd se crăpa de ziuă și am parcurs pe jos cele 15 cvartale, de unde ne lăsase camionul, pînă la sediul Gărzii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
următoarea clipă au revenit crampele dureroase ale senzației de foame. Lihniți, ne-am hotărît să alungăm puțina rușine care se Încăpățînase să ne rămînă și să mergem la spitalul local. De această dată, Alberto era cel copleșit de o timiditate ciudată, iar eu a trebuit să găsesc cuvintele potrivite pentru a ține următorul discurs diplomatic: „Doctore“ - găsiserăm unul În spital - „sînt un student la medicină, iar tovarășul meu este biochimist. SÎntem amîndoi din Argentina și ne este foame. Am vrea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
foarte rară de pești, numită de către localnici bufeo. Legenda spune că aceștia mănîncă oameni, violeză femeile și se fac vinovați pentru o mie de alte acte de violență. Se pare că este un delfin de rîu, care printre alte caracteristici ciudate are organele sexuale asemănătoare cu cele ale unei femei. Așa că indienii Îl folosesc ca pe un substitut, Însă trebuie să omoare animalul după ce actul s-a terminat, deoarece li se contractă genitalele și penisul nu mai poate fi scos. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cu efect a reușit să treacă de mine. În noaptea respectivă, Alberto m-a trezit din cauza unei dureri acute de stomac, care mai tîrziu s-a localizat În fosa iliacă dreaptă; eram prea epuizat ca să mă preocup și de durerile ciudate ale altuia, așa că l-am sfătuit să se resemneze, m-am Întors pe partea cealaltă și am dormit pînă a doua zi. Luni, ziua În care se distribuie medicamentele În complex. Alberto, Îngrijit de scumpa lui măicuță Margareta, primea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
complet epuizat. Am căzut lat Într-un pat pe care l-am Închiriat cu jumătate de bolivar și am dormit buștean, ajutat și de injecția Însemnată de adrenalină pe care mi-a făcut-o Alberto. ESTE EXTRAÑO SIGLO VEINTE Acest ciudat secol XX Partea cea mai urîtă a atacului meu de astm a trecut, iar acum mă simt aproape bine, deși uneori trebuie să recurg la noua mea achiziție, un inhalator franțuzesc. Resimt puternic absența lui Alberto. Am senzația că flancurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
primea un premiu constând de obicei din cărți și rechizite. Poate nu aș fi reținut asemenea amănunte dacă nu aș fi participat la tombola de Crăciun a anului 1942 împreună cu fr. Ghiță care pe spatele cartelei a scris o invocare, ciudată pentru mine: „duhul lui Zaratrusta să se coboare asupra acestei cartele și să-mi deschidă numerele spre câștigare”! Nu mai știu dacă a câștigat sau nu, dar invocarea am reținut-o întocmai! La Luizi-Călugăra face ultima clasă la liceul „V.
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
alții, dar față de mine însumi. Giglio îmi tot spunea ieri: ferește-te, bagă de seamă, ai grijă! Nu eu. Alții! Alții ar trebui să se ferească, să bage de seamă și să aibă grijă! Lucrurile evoluează după legi necunoscute și ciudate și ar putea să se piardă din cauze mici, pe care nici nu le bănuim... și ce dacă se pierd? De ce atâta panică și preocupare zadar nică în jurul unei realități devitalizate, muribunde? Această tendință permanentă de a mumifica sentimentele și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
bilească la București și nu avea unde. Totodată, madame Simon, subînchiriind o „cameră mo bilată“, și-ar fi mărit considerabil veniturile, care erau destul de precare... Un rol de seamă în acest aranjament l-a jucat Augusta (Mama), care, în chip ciudat și de neexplicat, îl simpatiză din prima clipă pe Ion, situat de altfel la polul cu totul opus al concepțiilor ei politice, și îl luă, aproape matern, sub augustul ei patronaj. Deocamdată însă, înainte de strămutarea lui la noi, Ion se
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
împiedică teama de a nu deranja, dat fiind că astăzi este ziua de naștere a mamei sale. Nu știu ce să fac, cu atât mai mult că mâine voi avea o zi grea... 4 octombrie 1953 Ieri am petrecut o seară de ciudată și calmă melancolie alături de Mihai. Mi-a spus că abia acum resimte nostalgia acelui sfârșit de vacanță care pe mine m-a făcut aproape să plâng în tren... Spune că m-am schimbat, că nu mai sunt același de odi
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
care își închipuie că pentru o pungă de galbeni și-a scris Mozart melodiile-i nepieritoare, sau pentru zece, sau pentru o mie de pungi de aur! Pentru tine le-a scris, pentru fericirea ta, iar acum, cuprins de o ciudată orbire, tu te plângi că ai fi singur când sunt atâția și atâția, milioane de oameni mai mici sau mai mari, care s-au jertfit pentru tine, care ți s-au dăruit ție. E miopia simțurilor noastre imediate, e mărginirea
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
forța să mă vedeți când voi apărea. — Cum? — Ectoplasmă. — Vei apărea chiar acum? Rămâne de văzut. Voi nu greșiți când vă faceți tălmăci to rii rugăminților mele, ideilor și simțămintelor mele. — Oamenii își închipuie despre suflete tot felul de lucruri ciudate. Husiții propovăduiesc transmutarea morților în stele. — După cortina morții, lumea apare ca o pustietate. — Lângă licărirea stelelor, razele tulburi ale pământului apar mici. Întuneric și iar raza stelei. — Subit te cheamă la el astăzi în gând, unde nu e nici
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
s-ar da voie acum să mănânce și cu șurubelnițele, în loc de furculiță și cuțit. Dar nici caișii cei îndărătnici din curte nu se jenau să înflorească. Se întâmplă deseori ca sentimentele noastre să ni le împărțim în afară în mod ciudat: între câteva obiecte, puține, pe care, fără motiv anume, le găsim potrivite să ne deslușească amintirile din creier ca pe o materie concretă. E un proces ce se produce pe căi ocolite. Astfel, nu proteza dentară sau ochelarii exprimau absența
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]