12,993 matches
-
solidă pe care se aflau când au renunțat la marș a fost denumită „Tabăra Ocean” și membrii grupului s-au oprit acolo. Din când în când, unele echipe au mai vizitat epava lui "Endurance", care încă plutea în derivă cu ghețurile la mică distanță de tabără. Au mai fost recuperate din proviziile abandonate până când, la 21 noiembrie 1915, nava a alunecat sub gheață. Coordonatele exacte ale punctului de scufundare nu au fost înregistrate de Shackleton. De pe hărți, se pare că poziția
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
Din când în când, unele echipe au mai vizitat epava lui "Endurance", care încă plutea în derivă cu ghețurile la mică distanță de tabără. Au mai fost recuperate din proviziile abandonate până când, la 21 noiembrie 1915, nava a alunecat sub gheață. Coordonatele exacte ale punctului de scufundare nu au fost înregistrate de Shackleton. De pe hărți, se pare că poziția era imediat la sud de paralela de 67°, la aproximativ 160 km de locul unde fusese abandonată cu 25 de zile în
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
spre nord-est care, până pe 17 martie, au adus Tabăra Răbdarea la aceeași latitudine cu Insula Paulet, dar la 97 km la est de ea. „Puteau să fie și 1000 de km, aceleași șanse le aveam să ajungem la ea pe gheața spartă”, a scris Shackleton. Pământul era în permanență vizibil. Vârful Muntelui Haddington de pe Insula James Ross a rămas vizibil în timp ce grupul a plutit încet pe lângă ea. Cum Insulele Snow Hill și Paulet erau inaccesibile, Shackleton a scris că toate speranțele
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
denumite după sponsorii principali ai expediției: "James Caird", "Dudley Docker" și "Stancomb Wills". Sfârșitul Taberei Răbdarea a fost anunțat în seara zilei de 8 aprilie, când banchiza s-a rupt. Tabăra se găsea acum pe o mică plută triunghiulară de gheață; o spargere a acesteia ar fi însemnat un dezastru, astfel că Shackleton a pregătit bărcile de salvare pentru plecarea grupului. A decis că se va încerca, pe cât posibil, să se ajungă la îndepărtata Insulă a Decepției deoarece, se pare, acolo
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
Caird", Worsley comanda "Dudley Docker", iar ofițerul de navigație Hubert Hudson era, oficial, la comanda lui "Stancomb Wills", deși, din cauza stării sale mentale precare, comandantul efectiv era Tom Crean. Următoarele câteva zile au fost extrem de dificile - bărcile erau încă între ghețuri, dependente de căile de apă ce li se deschideau, iar progresul era periculos și imprevizibil. Adesea acestea rămâneau prinse de banchize, sau erau urcate pe ele, în timp ce oamenii își puneau corturile și așteptau îmbunătățirea condițiilor. Shackleton ezita din nou între
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
navigației lui Worsley, pe baza observațiilor care urmau să fie făcute în cele mai nefavorabile condiții. Vântul principal bătea spre nord-vest, dar condițiile de mare agitată au udat totul cu apă foarte rece. Curând s-a depus un strat de gheață pe barcă, făcând-o să se deplaseze greoi. La 5 mai un vânt puternic spre nord-vest era aproape să distrugă barca, ceea ce Shackleton a descris ca fiind cele mai mari valuri pe care le-a văzut în douăzeci și șase
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
care se afla în portul Husvik. Shackleton a adunat un echipaj de voluntari, pe care îl pregătise de plecare până în dimineața zilei de 22 mai. Când s-au apropiat de Insula Elefantului, au constatat că se formase o barieră de gheață de netrecut, la o distanță de aproximativ de insulă. "The Southern Sky" nu a fost construit pentru a sparge gheață, și s-a retras la Port Stanley în Insulele Falkland. După sosirea la Port Stanley, Shackleton a informat Londra prin
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
dimineața zilei de 22 mai. Când s-au apropiat de Insula Elefantului, au constatat că se formase o barieră de gheață de netrecut, la o distanță de aproximativ de insulă. "The Southern Sky" nu a fost construit pentru a sparge gheață, și s-a retras la Port Stanley în Insulele Falkland. După sosirea la Port Stanley, Shackleton a informat Londra prin telegraf de situația sa, și a cerut să fie trimisă în sud o navă potrivită pentru operațiunea de salvare. A
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
a echipat acest vas pentru o nouă tentativă de salvare, care a demarat la 12 iulie, dar cu același rezultat negativ—banchiza i-a învins pentru a treia oară. Shackleton a dat numele lui McDonald unui ghețar din bariera de gheață Brunt din Marea Weddell. Când acest ghețar nu a mai putut fi identificat, numele McDonald a fost dat unor munți de gheață. La jumătatea lunii august, Shackleton a rugat guvernul chilian să-i împrumute "Yelcho", un vas cu aburi puternic
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
i-a învins pentru a treia oară. Shackleton a dat numele lui McDonald unui ghețar din bariera de gheață Brunt din Marea Weddell. Când acest ghețar nu a mai putut fi identificat, numele McDonald a fost dat unor munți de gheață. La jumătatea lunii august, Shackleton a rugat guvernul chilian să-i împrumute "Yelcho", un vas cu aburi puternic care asistase și "Emma" în timpul tentativei anterioare. Guvernul a acceptat, și, la 25 august, "Yelcho" (al cărui căpitan era Luis Pardo) a
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
de cloroform din proviziile medicale, întreaga operație a durat , și a avut succes. Până la 23 august, se părea că politica de interzicere a formării de provizii a lui Wild era un eșec. Marea din jur era plină de banchize de gheață care ar fi oprit orice navă de salvare, resursele alimentare erau pe terminate și pinguinii nu mai veneau la țărm. Orde-Lees scria: „Va trebui să-l mâncăm pe cel care moare primul [...]”. Gândurile lui Wild se îndreptau serios la posibilitatea
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
financiare și organizatorice. Sosirea sa în Strâmtoarea McMurdo la 15 ianuarie 1915 a survenit mai târziu decât se plănuise, dar comandantul grupului, Aeneas Mackintosh, a făcut imediat planuri pentru o călătorie de înființare a posturilor de provizii pe bariera de gheață Ross, crezând că Shackleton ar putea încerca să traverseze dinspre Marea Weddell în acest prim an. Nici oamenii, nici câinii nu fuseseră aclimatizați, iar grupul era, în ansamblul său, foarte lipsit de experiență în condiții de îngheț. Din membrii grupului
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
Nici oamenii, nici câinii nu fuseseră aclimatizați, iar grupul era, în ansamblul său, foarte lipsit de experiență în condiții de îngheț. Din membrii grupului, doar Mackintosh și Ernest Joyce mai fuseseră în Antarctica. Această primă călătorie efectuată în grabă pe gheață a avut ca rezultat pierderea a 10 din cei 18 câini, înființarea unui singur post, și acela incomplet, și un grup de oameni degerați și demoralizați. În mai, lucrurile aveau să fie mai rele, când "Aurora", ancorată la Capul Evans
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
grup de oameni degerați și demoralizați. În mai, lucrurile aveau să fie mai rele, când "Aurora", ancorată la Capul Evans, a fost împinsă de vând înspre mare, și nu s-a mai putut întoarce, fiind prinsă de o banchiză de gheață. A plutit în derivă printre ghețuri până la 12 februarie 1916, la o distanță de înainte de a se elibera și a ajunge, cu greu, în Noua Zeelandă. Ducea cu ea o mare parte din combustibilul, hrana, hainele și echipamentul grupului, deși proviziile
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
În mai, lucrurile aveau să fie mai rele, când "Aurora", ancorată la Capul Evans, a fost împinsă de vând înspre mare, și nu s-a mai putut întoarce, fiind prinsă de o banchiză de gheață. A plutit în derivă printre ghețuri până la 12 februarie 1916, la o distanță de înainte de a se elibera și a ajunge, cu greu, în Noua Zeelandă. Ducea cu ea o mare parte din combustibilul, hrana, hainele și echipamentul grupului, deși proviziile destinate posturilor fuseseră lăsate la țărm
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
a căpitanului Scott. Datorită improvizărilor ingenioase, călătoria de înființare a posturilor a început conform programului, în septembrie 1915. În timpul lunilor ce au urmat, printr-un efort suprem, posturile necesare au fost înființate, la intervale egale de-a lungul barierei de gheață Ross până la ghețarul Beardmore. Pe drumul de întoarcere, întregul grup a fost atacat de scorbut. În timpul eforturilor de întoarcere la bază Arnold Spencer-Smith, preotul și fotograful grupului, s-a prăbușit și a murit pe gheață. Restul au ajuns la Peninsula
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
de-a lungul barierei de gheață Ross până la ghețarul Beardmore. Pe drumul de întoarcere, întregul grup a fost atacat de scorbut. În timpul eforturilor de întoarcere la bază Arnold Spencer-Smith, preotul și fotograful grupului, s-a prăbușit și a murit pe gheață. Restul au ajuns la Peninsula Hut Point și s-au refăcut acolo. La 8 mai 1916, Mackintosh și Hayward au horărât să meargă peste gheața instabilă de pe mare până la Capul Evans, au fost prinși de o furtună și nu au
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
la bază Arnold Spencer-Smith, preotul și fotograful grupului, s-a prăbușit și a murit pe gheață. Restul au ajuns la Peninsula Hut Point și s-au refăcut acolo. La 8 mai 1916, Mackintosh și Hayward au horărât să meargă peste gheața instabilă de pe mare până la Capul Evans, au fost prinși de o furtună și nu au mai fost văzuți. Cei șapte supraviețuitori au suferit apoi încă opt luni de privațiuni până când, la 10 ianuarie 1917, Aurora, reparată în Noua Zeelandă, a revenit
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
prima traversare reușită a antarcticii, de către Expediția Transantarctică a Commonwealth-ului, în perioada 1955-58. Această expediție a plecat din Golful Vahsel, a urmat o rută care a evitat cu totul ghețarul Beardmore, și a trecut pe lângă mare parte din bariera de gheață Ross, ajungând la strâmtoarea McMurdo în urma unei coborâri a ghețarului Skelton. Întreaga călătorie a durat 98 de zile.
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
Tenley Emma Albright (n. 18 iulie 1935 în Newton Centre, Massachusetts) a fost o patinatoare americană. A fost prima americană, care a câștigat medalia de aur la jocurile olimpice pe gheață. Aceasta a avut loc la Jocurile Olimpice de iarnă din 1956 în Cortina d'Ampezzo, cu patru ani în urmă în Oslo câștiga medalia de argint după Jeannette Altwegg. A mai câștigat în 1953 și în 1955 la campionate mondiale. Din
Tenley Albright () [Corola-website/Science/313048_a_314377]
-
o climă proprie, de tip oceanic, cu ierni mai calde și veri mai răcoroase . Pe timpul verii pe malurile lacului se formează frecvent ceață. Pe timp de iarnă lacul îngheață în proporție de 40-95%, porțiunile centrale rămânând de obicei libere de ghețuri, aceasta datorită vânturilor puternice care împiedică formarea lor. Un fenomen tipic Marilor Lacuri este și "ninsoarea de efect de lac", care se înregistrează mai ales în Peninsula Superioară a statului Michigan, unde pot cădea până la 9 m de zăpadă pe
Lacul Superior () [Corola-website/Science/313061_a_314390]
-
de pe coasta vestică și din nordul extrem al coastei estice sunt pietroase, pe când plajele din sud și est sunt nisipoase și acoperite de dune. Aceasta se datorează în parte vânturilor predominante dinspre vest, care iarna duc la acumulări mari de gheață pe malul estic al lacului. Nisipul de pe plajele lacului, de culoare alburie este cunoscut ca „nisip cântător”, datorită sunetului strident făcut atunci cănd se calcă pe el (cauzat de conținutul ridicat de cuarț) Țărmurile lacului Michigan sunt singurul loc din
Lacul Michigan () [Corola-website/Science/313115_a_314444]
-
a frecventat Școala Medie Tehnică de Mecanică nr. 2 din București, iar în 1958 a absolvit Liceul seral „Grigore Preoteasa” al uzinelor „Electromagnetica” din Capitală. Între 1955-1961 va îndeplini diferite slujbe: manipulant de materiale și macaragiu la o fabrică de gheață, frezor și rabotor la secția de sculărie a Uzinelor „Autobuzul” din București. În 1966 va absolvi Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, fiind reținut ca asistent al Catedrei de literatură universală și comparată a aceleiași facultăți
Marian Popa () [Corola-website/Science/313162_a_314491]
-
perfect este de 38%. Totuși, de când de pe vremea lui băuturile alcoolice erau taxate pe bază de tărie, procentajul a fost rotunjit la 40, pentru a face mai simplă calcularea taxei. La tării mai mici decât 38-40, votca băută simplu (fără gheață, sau neamestecată cu alte lichide) are gust apos; la tării mai ridicate, gustul acesteia dă senzație de ardere. Unele guverne stabilesc ca și conținutul minim de alcool la băuturi să se numească „votca”. Spre exemplu, Uniunea Europeană stabilește un minim de
Votcă () [Corola-website/Science/313208_a_314537]
-
în farmacii. În mod similar, piața germană oferă varietăți de votcă germană, ungară, poloneză și ucraineană cu 90%-95% alcool. O votcă bulgară, Balkan 176°, conține 88% alcool. Datorită punctului de înghețare scăzut al alcoolului, votca poate fi depozitată în gheață sau congelator fără cristalizarea particulelor de apă. În țările unde nivelurile alcoolului sunt în general mici (în S.U.A. spre exemplu, datorită faptului că taxele variază după procentajul alcoolului), unii măresc procentajul alcoolului printr-o formă de distilare înghețată. Aceasta se
Votcă () [Corola-website/Science/313208_a_314537]