13,759 matches
-
distinctivă este prezența măcar a unora dintre acestea sub formă fragmentară). Precizarea anterioară cu privire la existența unei (sau mai multor) particule dintr-un cuvânt poate atrage confuzia dintre telescopare și derivare (atașarea de afixe unui cuvânt). Diferența se stabilește prin natura particulei studiate: cel mai adesea, se va evita alegerea uneia identice cu afixele uzuale, pentru a nu denatura înțelesul cuvântului (presupunând că folosirea în vorbire a unor cuvinte telescopate implică cunoașterea prealabilă a termenilor din care provin). În vreme ce derivarea (în forma
Cuvânt telescopat () [Corola-website/Science/310628_a_311957]
-
cuvântului (presupunând că folosirea în vorbire a unor cuvinte telescopate implică cunoașterea prealabilă a termenilor din care provin). În vreme ce derivarea (în forma sa tipică, progresivă și nu regresivă) rezultă în „lungirea” unui cuvânt, telescoparea îl va „scurta” întotdeauna. În fapt, particulele întâlnite la cuvinte telescopate vor fi în mod exclusiv abrevieri sau acronime (uneori, chiar unele uzuale). În România socialistă s-au introdus în limbă astfel de termeni preluați din rusă, precum colhoz, proletcult, sovhoz ș.a.
Cuvânt telescopat () [Corola-website/Science/310628_a_311957]
-
masă provine din evacuarea prin căldură și radiație a energiei de legătură dintre componentele nucleului atomic. Variația de masă se manifestă prin aceea că suma maselor atomice ale atomilor rezultați din reacție (plus, dacă este cazul, masele de repaus ale particulelor rezultate) este mai mică (în cazul unei reacții exoterme) decât suma maselor atomice ale atomilor intrați în reacție. Urmarea este că masa unui atom este puțin mai mică decât suma maselor protonilor, neutronilor și electronilor componenți. Este adesea afirmat în
Echivalență masă–energie () [Corola-website/Science/310672_a_312001]
-
monoxidului de carbon și ale clorului. Mare parte din perioada războiului și-a petrecut-o la Ruhleben, până când laboratorul lui Geiger a intervenit pentru eliberarea lui. În 1932, Chadwick a făcut o descoperire fundamentală în domeniul fizicii nucleare: a descoperit particula din nucleul atomului cunoscută astăzi sub numele de neutron, datorită lipsei sarcinii electrice. Spre deosebire de nucleii de heliu (particulele alfa) care sunt încărcate pozitiv, și deci sunt respinse de forțele electrice mari prezente în nucleii atomilor grei, această nouă particulă ce
James Chadwick () [Corola-website/Science/310832_a_312161]
-
laboratorul lui Geiger a intervenit pentru eliberarea lui. În 1932, Chadwick a făcut o descoperire fundamentală în domeniul fizicii nucleare: a descoperit particula din nucleul atomului cunoscută astăzi sub numele de neutron, datorită lipsei sarcinii electrice. Spre deosebire de nucleii de heliu (particulele alfa) care sunt încărcate pozitiv, și deci sunt respinse de forțele electrice mari prezente în nucleii atomilor grei, această nouă particulă ce poate genera dezintegrare atomică nu trebuie să depășească nicio barieră electrică și este capabilă să penetreze și să
James Chadwick () [Corola-website/Science/310832_a_312161]
-
descoperit particula din nucleul atomului cunoscută astăzi sub numele de neutron, datorită lipsei sarcinii electrice. Spre deosebire de nucleii de heliu (particulele alfa) care sunt încărcate pozitiv, și deci sunt respinse de forțele electrice mari prezente în nucleii atomilor grei, această nouă particulă ce poate genera dezintegrare atomică nu trebuie să depășească nicio barieră electrică și este capabilă să penetreze și să fisioneze nucleii celor mai grele elemente. Astfel, Chadwick a pregătit calea spre fisiunea atomului de uraniu 235 și spre crearea bombei
James Chadwick () [Corola-website/Science/310832_a_312161]
-
auto-uri profane, ca "Triunfo do Inverno", Gil Vicente practică un gen de poezie de o calitate excepțională pentru acea vreme, o poezie în care cântă nu numai subiectul contemplativ, ci întreaga forță vitală a naturii, omul apărând că o particulă integrantă a acesteia. Pentru a-și îmbogăți poemele dramatice, Gil Vicente a cules o serie de cântece, de legende, de obiceiuri, de practici magice și de forme verbale ce aparțin limbajului popular, care transformă piesele sale în prețioase documente folclorice
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
al seriei de gaze: radonul, pe care l-a numit ""emanație de radiu"" și a determinat masa atomică a radonului. A efectuat studii privind aerul atmosferic. Ramsay a demonstrat, de asemenea, că în dezintegrarea radiului are loc o emisie de particule alfa, încărcate cu nuclei de heliu. După această descoperire, în cercetările sale, Ramsay a crezut că a reușit să producă o transformare a cuprului în litiu și a thorului în carbon, expunând aceste materiale la dezintegrare cu radiu. Aceste presupuneri
William Ramsay () [Corola-website/Science/308820_a_310149]
-
a reușit să producă o transformare a cuprului în litiu și a thorului în carbon, expunând aceste materiale la dezintegrare cu radiu. Aceste presupuneri s-au dovedit a fi false, însă au fost importante, deoarece au sugerat că energia și particulele prezente în dezintegrările nucleare naturale pot transforma nucleii într-unii mai stabili. În 1904, a primit Premiul Nobel pentru Chimie. Sir William Ramsay a devenit membru al Societății Regale în 1888, iar în 1902 a fost numit cavaler. A fost
William Ramsay () [Corola-website/Science/308820_a_310149]
-
iar în anul 1939, James Chadwick descoperă și dovedește existența neutronilor în atom. În aceeași perioadă, Werner Heisenberg, fondatorul mecanicii cuantice, avansează ipoteza conform căreia atomii sunt constituiți din protoni și neutroni. Structura unui atom este formată din: Protonii sunt particule încărcate cu energie elementară pozitivă și sunt compuși din două up quarkuri și un down quark. Numărul acestora în atom determină elementul chimic. Masa protonului este de 938 MeV. Sarcina electrica este 1,60x10 culombi (C). Neutronii nu au valență
Fizică nucleară () [Corola-website/Science/308913_a_310242]
-
a este proprietatea unui fluid de a se opune mișcării relative a particulelor constituente. a este percepută ca o rezistență la curgere. În acest sens, apa, cu viscozitate mică, este "fluidă", în timp ce uleiul, cu viscozitate mare, este "vâscos". Toate fluidele reale sunt vâscoase, cu excepția celor superfluide. Un fluid nevâscos este considerat "fluid ideal
Viscozitate () [Corola-website/Science/309777_a_311106]
-
necesară și menționarea temperaturii pentru care este dată viscozitatea. În cazul în care densitatea fluidului depinde și ea de presiune și temperatură, viscozitatea cinematică variază mult cu acești parametri, care trebuie precizați. La suspensii viscozitatea variaza cu procentul volumic al particulelor dispersate. Fluidele pentru care ipoteza lui Newton este valabilă (de exemplu apa, gazele) se numesc "fluide newtoniene". Ipoteza simplă a lui Newton nu este valabilă pentru toate fluidele. Fluidele pentru care ipoteza lui Newton nu este valabilă se numesc "fluide
Viscozitate () [Corola-website/Science/309777_a_311106]
-
fluid este proporțională cu gradientul vitezei ∂"u"/∂"y" în direcția perpendiculară pe straturi. Pentru aceasta, a considerat tensiunile tangențiale care apar datorită frecării între suprafețele de separație ale straturilor de fluid care se deplasează cu viteze diferite. Astfel, interacțiunea dintre particulele situate de o parte și de alta a unei suprafețe de separație se manifestă prin tensiuni normale și tangențiale. Dacă un fluidul este aflat între două plăci plane paralele aflate între ele la distanța "h", se poate considera placa inferioară
Viscozitate () [Corola-website/Science/309777_a_311106]
-
de către un foton cu suficientă energie. Existența pozitronilor a fost prima dată postulata de către Paul Dirac în 1928, ca o consecință a ecuației Dirac. În 1932 pozitronii au fost descoperiți de către Carl D. Anderson, cel care a și botezat această particulă. Pozitronul a fost descoperit prin trecerea de radiații cosmice prin "cameră cu ceață". Astăzi, pozitronii creați prin dezintegrare radioactivă, sunt folosiți în tomografia cu emisie de pozitroni(ȚEP), în spitale și în laboratoare, fiind folosiți la experimentele de ciocnire electron-pozitron
Pozitron () [Corola-website/Science/309854_a_311183]
-
unul de altul forma finală a teoremei. Intuitiv, teorema afirmă doar că suma unor variații infinitezimale ale unei cantități în timp constituie variația netă a acelei cantități. Pentru a înțelege această afirmație, vom da un exemplu. Să presupunem că o particulă se deplasează în linie dreaptă cu poziția dată de "x"("t") unde "t" este timpul. Derivata acestei funcții este egală cu variația infinitezimală a poziției, d"x", pentru o variație infinitezimală a timpului, d"t" (bineînțeles, derivata însăși depinde de
Teorema fundamentală a calculului integral () [Corola-website/Science/309897_a_311226]
-
Derivata acestei funcții este egală cu variația infinitezimală a poziției, d"x", pentru o variație infinitezimală a timpului, d"t" (bineînțeles, derivata însăși depinde de timp). Să definim această variație a dinstanței pe variația de timp ca viteza "v" a particulei. În notația lui Leibniz: Rearanjând această ecuație, rezultă că: Prin logica de mai sus, o variație a lui "x", notată formula 3, este suma modificărilor infinitezimale d"x". Ea este egală și cu suma produselor infinitezimale ale derivatei și timpului. Această
Teorema fundamentală a calculului integral () [Corola-website/Science/309897_a_311226]
-
Construcțiile diferă numai prin registrul de limbă în care se folosesc. Exemplu pentru întrebarea corespunzătoare lui „Unde locuiește (el)?”, cu procedeele prin care se realizează în raport cu propoziția enunțiativă corespunzătoare: În limba sârbă, de exemplu, întrebarea totală directă conține obligatoriu o particulă interogativă, "li" sau "da li": "Spavaju li deca?" sau "Da li deca spavaju?" (ambele însemnând „Dorm copiii?”). Acest criteriu se referă la atitudinea vorbitorului față de ceea ce exprimă. Astfel, propoziția poate fi neafectivă sau neexclamativă (care nu lasă să se vadă
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
punctuație (semnul exclamării). A se compara: Propoziția exclamativă poate fi marcată și prin cuvinte specifice: "ce" interogativ cu valoare adjectivală sau adverbială, adverbul "mai" (Ce am mai râs!"). În unele gramatici, astfel de cuvinte sunt cuprinse în clasa gramaticală numită particulă. Exemplu din limba sârbă: Ala je lepa ova bašta!" „Ce frumoasă e grădina asta!”. Acest criteriu cuprinde și modalitatea, adică felul cum consideră vorbitorul acțiunea. Conținutul și modalitatea se redau mai ales prin modul verbal al predicatului. Astfel există următoarele
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
în anul 1978 s-a alăturat echipei D. G. Nash în Ferndown, Dorset, unde a ajutat la crearea de software pentru imprimante. Din iunie până în decembrie 1980, Tim Berners-Lee a lucrat ca și cotractant independent la CERN, laboratorul de fizica particulelor din Geneva, unde a propus un proiect bazat pe conceptul de hypertext, pentru a facilita schimbul de informații și actualizarea dintre cercetători, cu ajutorul unui sistem prototip numit ENQUIRE. În anul 1989 în timp ce lucra ca și inginer de software la CERN
Tim Berners-Lee () [Corola-website/Science/309957_a_311286]
-
de căldura Q sau de lucru mecanic L) și de substanță. Celelalte corpuri, ce sunt în afara suprafeței de control, se consideră a fi mediul exterior sau mediul ambiant. Sistemele termodinamice sunt sisteme macroscopice, compuse dintr-un număr foarte mare de particule (intuitiv, molecule) în continuă mișcare, care interacționează permanent între ele. Dimensiunile unui sistem sunt mult mai mari decât ale componentelor sale, astfel că în cadrul lor sunt valabile legile statistice, în special media. Pentru definirea unui sistem trebuie precizate "limitele" sale
Sistem termodinamic () [Corola-website/Science/309283_a_310612]
-
constituie o particularizare a legii conservării energiei la procesele în care intervine mișcarea termică a materiei, adică mișcarea dezordonată a unui număr mare de particule (atomi, molecule etc.). Energia unui sistem termodinamic este egală cu suma tuturor energiilor particulelor componente. Energia unui sistem se măsoară în raport cu un sistem de referință solidar cu sistemul termodinamic și cu originea în centrul de inerție al sistemului. Ca urmare
Principiul întâi al termodinamicii () [Corola-website/Science/309374_a_310703]
-
constituie o particularizare a legii conservării energiei la procesele în care intervine mișcarea termică a materiei, adică mișcarea dezordonată a unui număr mare de particule (atomi, molecule etc.). Energia unui sistem termodinamic este egală cu suma tuturor energiilor particulelor componente. Energia unui sistem se măsoară în raport cu un sistem de referință solidar cu sistemul termodinamic și cu originea în centrul de inerție al sistemului. Ca urmare a interacțiunii dintre sistemul fizic și mediul exterior poate avea loc un transfer de
Principiul întâi al termodinamicii () [Corola-website/Science/309374_a_310703]
-
o anume legătură ce depinde de gradientul potențialului gravitațional. Spațiul, în această construcție, își păstrează structura euclidiană. Totuși, "spațiul-timp", ca întreg, devine mai complicat. După cum se poate arăta cu un simplu experiment imaginar, urmând traiectoria în cădere liberă a diferitelor particule de test, rezultanta vectorilor spațiu-timp care pot reprezenta viteza unei particule (vectori temporali) variază cu traiectoria particulei; în termeni matematici, legătura newtoniană nu este integrabilă. De aici, se poate deduce că spațiul-timp este curbat. Rezultatul este o formulare geometrică a
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
această construcție, își păstrează structura euclidiană. Totuși, "spațiul-timp", ca întreg, devine mai complicat. După cum se poate arăta cu un simplu experiment imaginar, urmând traiectoria în cădere liberă a diferitelor particule de test, rezultanta vectorilor spațiu-timp care pot reprezenta viteza unei particule (vectori temporali) variază cu traiectoria particulei; în termeni matematici, legătura newtoniană nu este integrabilă. De aici, se poate deduce că spațiul-timp este curbat. Rezultatul este o formulare geometrică a gravitației newtoniene doar pe baza conceptelor de covarianță, adică o descriere
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
Totuși, "spațiul-timp", ca întreg, devine mai complicat. După cum se poate arăta cu un simplu experiment imaginar, urmând traiectoria în cădere liberă a diferitelor particule de test, rezultanta vectorilor spațiu-timp care pot reprezenta viteza unei particule (vectori temporali) variază cu traiectoria particulei; în termeni matematici, legătura newtoniană nu este integrabilă. De aici, se poate deduce că spațiul-timp este curbat. Rezultatul este o formulare geometrică a gravitației newtoniene doar pe baza conceptelor de covarianță, adică o descriere validă în orice sistem de coordonate
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]