KorAP: Find »[drukola/base=sili & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...476 477 478 ...530 >

13,226 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

părerea Siminel. Dar mă răcorisem. „Am glumit”, le-am spus și toți s-au liniștit, după care mi-am reluat obișnuitele istorii zilnice, fără să-mi mai pese de Mopsul; îmi era de ajuns încântarea din privirile celorlalți. Nu-i silea nimeni să stea în soare și să mă asculte. Dacă o făceau însemna că exista ceva în ce le povesteam eu care le trezea interesul. Ce? Poveștile mele despre Bătrânul? Ele nu erau altceva decât visele mele, pe care mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cătun?” îmi replicase ea tăios, aruncându-mi o privire neagră, pe care o interpretasem însă în felul meu, ca pe o dovadă de gelozie, ceea ce mă mișcase, încât fusesem gata să-i spun, „Nu fii proastă, Laura” pentru a o sili să-și trădeze emoția în ochii oblici și păcătoși, umeziți de lacrimi. Barca abia înainta. Lin, ca în somn. Am privit în adâncul apei și am tresărit văzând broaștele cum se târau cu burta pe stele. Era o imagine aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de vânt. „Hai, intră”, zise Marta cu o voce îndoită și se dădu la o parte ca să-mi facă loc. Nu m-am arătat mirat de ezitările ei. Nici nu aveam de ales. O criză de vanitate m-ar fi silit să plec, să înfrunt furtuna care era gata să se dezlănțuie. Pe de altă parte, mirosul de busuioc din cameră m-a calmat și în clipa aceea chiar mi-a părut rău că o pierdusem, din câte înțelegeam, pe Marta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mi trebuia un adevăr mizerabil care mă cobora? Trecuse de miezul nopții, ba poate chiar se apropiau zorile, și eu continuam să-mi pun întrebări, să mă cert în gând cu Laura. În loc să fie alături de mine, ea ținea să mă silească să-mi miros, domesticit, ratarea. Prefera o dragoste meschină și lucidă. Când puteam să stăm amândoi în sala cu oglinzi, ea pe un fotoliu, eu pe altul, bând limonada sălcie care intra în ritual și visând fiecare în voie... nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ne dăm seama că nu există moarte normală, nici măcar când omul își dă sufletul cu un suspin la o vârstă respectabilă, și că morțile revoltătoare nu se mai ascund în haine de călugăriță, venită, chipurile, de la Dumnezeu, ci țopăie nerușinate, silindu-ne să întoarcem privirea. Sunt vinovat oare că n-am avut tăria să mă uit? Nu din pudoare n-am făcut-o, ci dintr-o neputință împotriva căreia n-am fost în stare să lupt. Cel mai important lucru mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
L-am strâns de braț și l-am scuturat. „Îmi ascunzi ceva, hai, dă-i drumul”. „Ce să vă ascund, domnule sculptor?” încercă el să se eschiveze, dar fără prea multă convingere, fiindcă în realitate nu aștepta decât să fie silit să-mi relateze scena grotescă la care asistase și care mă face și azi să mă cutremur de dezgust de câte ori îmi imaginez ce s-a întâmplat acolo în bălării unde Laura, plecată să caute niște ierburi de ceai, fusese surprinsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ci el mă alesese pe mine din pricina caracterului meu și că trebuia să se întâmple tot ce s-a întâmplat. În schimb, mi-am adus aminte ce pățisem la școala de corecție când un supraveghetor bădăran, ca să mă pedepsească, mă silise să mă dezbrac în pielea goală și să mă urc pe o masă, pe care o ocolea lovindu-mă de câte ori putea peste testicule cu nuiaua, în timp ce colegii mei se prăpădeau de râs. Pe coridor, dacă ieșeam, aveam impresia că văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mă visam răzbunat de toate. Poate datorită ei m-am hotărât în cele din urmă să fac un efort pentru a ieși din impas, să-mi recâștig interesul celorlalți și autoritatea, prin viclenie. Mi-am lins rănile și am surâs. Silindu-mă să mă simt ca un vierme, mă sileau să mă vreau înălțat și mai sus pe soclul meu tainic. 35 (Din caietul de vise) Bătrânul și-a potrivit piciorul bolnav pe perna de postav roșu, apoi s-a uitat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
am hotărât în cele din urmă să fac un efort pentru a ieși din impas, să-mi recâștig interesul celorlalți și autoritatea, prin viclenie. Mi-am lins rănile și am surâs. Silindu-mă să mă simt ca un vierme, mă sileau să mă vreau înălțat și mai sus pe soclul meu tainic. 35 (Din caietul de vise) Bătrânul și-a potrivit piciorul bolnav pe perna de postav roșu, apoi s-a uitat la mine bănuitor și rece. Vroia să-mi dovedească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mea; dacă, Doamne ferește, eram cu totul imun? îmi vorbiseră cu rețineri, în răspăr, tatonându-mă, apoi răsuflaseră mulțumiți, eram chiar mai bolnav decât ei, și mă ascultaseră încântați, îmbolnăvindu-se odată cu mine din ce în ce mai mult, până când incidentul meu cu Moașa îi silise să bată în retragere... Oricum, fără sala cu oglinzi, fără Bătrânul, întreg azilul devenea în ochii lor de o goliciune ucigătoare. Asta era limpede. Mai limpede decât cerul pe care toamna îl așeza deasupra mării. Boala reprezenta suportul vieții lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să asist. Eu să-i sap groapa, eu să-l așez pe frunze în pământ și apoi să acopăr cadavrul. Nu dorise să-l vadă nimeni mort, în afară de mine. Ba și pe mine, pe care mă alesese executor testamentar, mă silise să spun preventiv o minciună, că sala cu oglinzi ar fi fost goală, că nu stătusem de vorbă cu el, pentru ca în felul acesta să fie înșelați eventualii curioși care s-ar fi putut strecura în bălării să asiste la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de care și râseseră uneori, dar care erau totuși o certitudine!, nu mai știau ce suport să dea atâtor neputințe care îi măcinau. Se simțeau în pericol. Până atunci, umbra neîndurătoare și magică a Bătrânului veghease asupra existenței lor mizerabile, silind-o să rămână în matcă. Acum erau liberi, dar ce puteau face cu libertatea lor? Ea îi speria, lăsându-i la cheremul întâmplării, al tuturor amenințărilor. Unii umblau cu ochii umeziți, izbucnind din senin în accese de tuse care erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
un ceai. Îmi tremurau însă mâinile încercând să aprind lampa cu spirt, m-am enervat și am luat o țigară fără să mă mai sinchisesc că, fumând pe stomacul gol, îmi zgândăream ulcerul. Numai gustul rău al țigării m-a silit să renunț. M-am întors în pat. Tremuram de frig, poate din cauza febrei, și am tras, grăbit, pătura peste mine. Deodată am avut sentimentul ciudat că-mi supraviețuisem propriei morți. Asta m-a făcut să uit de migrenă. M-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pat sau pe aceeași rogojină cu trecutul meu... că îmi caut, încă, declarația mea de dragoste. Și nu vă grăbiți să-mi atrageți atenția că pentru a ne face declarațiile de dragoste trebuie mai întâi să trăim. Asta m-ar sili să vă așez în categoria celor care te iartă când bănuiesc că vrei să te sinucizi. Cum trăiești, asta-i problema ta, te privește. Important e că te-au iertat. Și pe urmă eu nu vreau neapărat să mor. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

curmale dulci, se gândea și el la felurite lucruri. Altceva nu avea de făcut. Nu era ca altădată, când drumurile sale nu se scurgeau în singurătate și când trebuia sau să-și încordeze auzul ca să nu scape comenzile căpitanilor, sau silit de iureșul obștesc să stea cu ochii încordați ca să vadă primejdia ori prada. În celelalte drumuri rareori își lăsase gândurile să-i umble în voie. Numai drumul acesta blestemat îi aducea sute de întrebări. Se gândea chiar și la lucruri

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
acolo, dar curând începu să-l clatine o ușoară amețeală. Se gândi că sunt roadele oboselii, dar merse înainte. Amețeala crescu și picioarele i se îngreunară. Și le târa acuma cu greu, parcă i-ar fi fost rănite. Totuși, se sili să meargă mai departe. Picioarele abia îl mai țineau și răgete de lei se amestecară în tâmplele lui cu bubuit de mii de tobe și cu țipete de trâmbiți ruginite. Auta se uită în jur. Fiare știa că nu sunt

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
că nu mă îndoiesc... Ce poți căuta altceva decât... Tefnaht îl întrerupse: - Dacă nu e așa, dezvinovățește-te. Și nu uita că ești rob. Dacă n-ai fi robul Marelui Preot, n-ai mai fi nimic. Să nu uiți! Era silit să răspundă, oricât de scârbă i-ar fi fost. Zise încet: - Poate că stăpânul Puarem a ascultat vorbele cuiva care vrea să-mi facă rău. Să afle stăpânul Puarem că nu după femeile negre am umblat, chiar dacă ele put ca

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
noi trei fără putința de a ajunge înapoi în planeta noastră, ai noștri vor trimite pe alții după noi, și afară de faptul că tu (și-l privi pe Hor) ești cel mai folositor dintre noi, n-are rost să-i silim să facă risipă de timp și mijloace pentru cei trei rămași pe o planetă străină. Așa că plecăm toți cinci! - Șase! spuse Auta, privindu-l rugător pe Hor. Eu sunt ca și voi acum. Dacă rămân aici, nu le pot fi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
plăcinte calde. În alt colț al pieței, o femeie vindea țesături înflorate. În brațele ei plângea un prunc. Femeia îi turnă ceva în gură, dintr-o căniță, și copilul tăcu o clipă, strîmbîndu-se, apoi vărsă, începu să țipe, iar fu silit să sugă din cănită și iar vărsă, după care în sfârșit se liniști, nu pentru mult timp. - Ce-i dă copilului? întrebă Nefert, Auta cunoștea destule obiceiuri din țara Ta Kemet. Începu să rîdă: - Îi dă lapte amestecat cu fiere

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196

și scenele care perturbau uneori montarea Americanului. Era păcat, mare păcat că el Însuși rămăsese fără glas din pricina laringitei după prima lectură, astfel că nu se putuse adresa actorilor, Îndrumându-i În direcția cea bună În interpretarea personajelor, ci fusese silit să stea agonizând tăcut și frustrat În timp ce Alexander Îndeplinea această sarcină. Făcuse tot ce Îi stătuse În putință pentru a contracara, la repetițiile ulterioare, intervențiile directorului care aplatizau și nivelau, În mod previzibil, aspectele reliefate ale textului. Cât despre textul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
Făcea aici cronica unei melodrame de Sydney Grundy, Sclavii inelului, ale cărei absurdități le diseca fără milă, conchizând: „Nu este câtuși de puțin o operă de artă; este o șmecherie menită să umple o sală de teatru și, mă văd silit să o spun, nici măcar o șmecherie prea abilă“. Elizabeth spusese că are el Însuși ambiții de dramaturg și că i se montase, cu oarece succes, o piesă În primăvara trecută, când Henry era În străinătate. Ce părere avea să Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
sunt convins. Dorința de Îndreptare Îi era pusă serios la Încercare: faptul că Du Maurier triumfa cu Trilby și pe scenă, nu numai În scris, era destul de greu de Înghițit. — Curând ai să fii bogat precum Cressus, prietene, zise el silindu-se să zâmbească. Ca Întotdeauna, Du Maurier făcea eforturi pentru a face câștigurile să pară cât mai mici. Nu dețin drepturile de montare pentru scena americană, spuse el. Iar pe cele britanice le-am vândut cuiva pe o sumă ridicolă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
Rye - părea să tânjească după aglomerația și zgomotul Londrei și ducea dorul luminii electrice și al celorlalte amenajări moderne de la De Vere Gardens. Era frecvent „indispus“ - un eufemism pentru beat sau mahmur. Pentru a-i masca greșelile, dna Smith era silită să preia multe dintre sarcinile soțului ei, lăsând din ale ei În seama slujnicei sau a fetei În casă și creînd, probabil, tensiuni la nivelurile inferioare ale micului său echipaj, tensiuni pe care prezența unui băiat la toate le-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
pe 19 ianuarie, lordul Bryce, fostul ambasador britanic În Statele Unite și prieten personal al lui Henry, sosește la Carlyle Mansions, aducând decorația Ordinului de Merit până la patul scriitorului. Pe parcursul ceremoniei, acesta abia dacă este vag conștient, iar dna James este silită să țină un scurt și cam stânjenit discurs de mulțumire În numele lui. Rolul pe care Îl joacă o pune Într-o situație jenantă și aceasta nu numai din cauza principiilor sale republicane. Nu știe prea bine cum să interpreteze tevatura uriașă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
autori pe aceeași temă, Între care și William Dean Howells, articole culese Într-un volum publicat de Harper’s și intitulat În zilele de apoi. Dat fiind că, În februarie 1910, Henry era prins În ghearele unei depresii paralizante, suntem siliți să presupunem că a scris eseul Într-o perioadă de relativ calm din 1909, o spărtură În norii tot mai groși ai deprimării, căci este un text elocvent și optimist. Leon Edel, care a ajuns autoritatea supremă la nivel mondial

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]