14,124 matches
-
în numele celor pe care-i conduce ? Aici avem o a doua marcă a schizoidiei personajului și a seriei de deformări care se vor succeda. Personajele invo- cate sunt Comandorul și Don Juan desprinse din piesa lui Tirso de Molina. Transferul simbolic de libidou revo- luționar de la mase la un public feminin cum sugerează invocarea lui Don Juan relevă o observație interesantă și anume că există un eros deturnat și sublimat în discursul politic și că energiile sunt captate prin discurs atât
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
instrumentare publicitară. Scrii- torul este complet dezinteresat de conținutul psihologic al personajelor sale, ceea ce nu înseamnă că nu au unul, ci doar că acest conținut nu face obiectul unei investigații și nicidecum al unei autoscopii, practic nu contează în economia simbolică a narațiunii. Psihologia lui Coriolan Drăgănescu nu importă, iar Caragiale își plasează interesul în afara personajului, relevând cu complicitatea naratorului instrumentul prin care el devine un personaj public. Inte- resul naratorului, dar și al autorului se focalizează pe mecanismul prin care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
viața lui Gregor Samsa. Intimidat, acesta contemplă de jos în sus cizma acestui tată statuar, cizmă care la rândul ei îi pare uriașă, metonimie pe care o facilitează deformarea orizontului perceptiv și care îl înscrie pe tatăl autoritar în economia simbolică a puterii. Este clar că în noua stare de agregare ontologică percepția lui Gregor Samsa a fost dereglată și raporturile cu lumea s-au schimbat. Ce anume face ca acest funcționar, captiv în rețeaua servituților birocratice să devină un gândac
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o cecitate convenabilă pentru toți în acest ménage à trois. Bucățica de hârtie nu înseamnă nimic fără dispozitivul mediatic în măsură să amplifice litera ei, și anume ziarul de opoziție, Răcnetul Carpaților, condus de opozantul Nae Cațavencu. De remarcat rolul simbolic pe care-l joacă zgomotul dicteului politic în întreaga operă a lui Caragiale. Minimal până la insignifianță în ordinea existenței urbei provinciale, cetățeanul turmentat reprezintă însă vehiculul esențial al celeilalte minime, scrisoarea de amor. El o găsește, îi este furată, o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
preocupă, nici posibilitatea de a specula valoarea ei la bursa compe- tiției politice și nici măcar mărinimia lui Zoe. Singura preocupare pentru acest cetățean pare să fie exercitarea dreptului de a vota. Sensul pe care votul său îl are în economia simbolică a vieții politice a urbei nu are nicio legătură cu vreo doctrină sau cu vreun personaj politic în particular, pentru că, așa cum mărturisește, niciun candi- dat nu-l îndreptățește să voteze : „Eu nu poftesc pe nimeni, dacă e vorba de poftă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ale imundei lupte politice. Lipsa sa de pragmatism este remarcată și fie onorată ipocrit, fie amendată ca naivitate sau chiar prostie. Acest „nimeni” refuză să-și decline numele, anonimatul său însă este relativ, pentru că acesta se revendică nu nominal, ci simbolic și politic în același timp de la actul patriotic din „11 fevruarie”, anul „plebicistului”. Iată o formă de anoni- mat interesant, cetățeanul turmentat se identifică cu o acțiune politică, cu primul referendum în care cetățeanul a devenit direct o parte consultativă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
unul singur scapă. În cele din urmă, aceste deformări spun mai mult și într-un fel memorabil despre reflexul mentalitar care configurează complexele identitare românești decât apoftegmele sofisticate. Noua Republică, Fiesta și Boborul B în loc de V, B în loc de P, comerțul simbolic al excesului este reprezentat și fonetic la Caragiale. Exploziva ăoclusivaă bilabială B înlocuiește consoana din aceeași categorie P, mai puțin agresivă sau pe fricativa labiodentală sonoră V. În cazul oclusivelor, eliberarea bruscă a curentului de aer blocat este ceea ce produce
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
retoricii atașate discursului politic - vocea poporului a devenit boxul lui - pe care o presupune deformarea apoftegmei latine, în cazul Boborului, pronunțarea defectuoasă aduce în discuție o formă de violență mai puțin transparentă. „Box populi” este cea care a ridicat cotația simbolică a polițistului Stan la bursa politică, conferind o aură revoluționară actelor sale mundane. Prin urmare, Boborul constituie subiectul „momentului” lui Caragiale. La prima vedere, Poporul este totuna cu Boborul lui Stan, la o privire mai atentă există o serie de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
camerei, în viziunea sa cinematografică. Cineastul își privește epoca ca un „contemporan” în sensul pe care Giorgio Agamben îl atri- buia termenului, și îi vede nu luminile, ci obscuritatea, prezență fizică în film generatoare de angoasă, dar și expre- sia simbolică a unei generalizate cecități mentale. Mon- struozitatea se regăsește topită în substanța cotidianului socialist al Epocii de Aur, regizorul a activat ceea ce Ivasiuc numea o „cunoaștere de noapte”, echivalentă cu „văz mon- struos”. Altfel, regizorul precizează un contract mimetic cu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
volumul care-i este consacrat, Bric‑à‑brac. Du cau che‑ mar réel au réalisme magique, regizorul relevă felul în care a conceput acest film, ca parte dintr-o serie virtuală de ecranizări niciodată realizate, supuse astfel unui auto dafé simbolic, „un feu de Carnaval”, o imagine de asemenea exorbitată a consumului spectral al unei opere arse pe interior. Reperele care jalonează filmului lui Pintilie, coor- do natele sale hermeneutice configurează trei tipuri de deformări discursive pentru care regizorul întrebuin- țează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
rural, cât pentru o umanitate nedecantată de reziduurile de animalitate. Ceea ce asigură distincția, suavitatea și serenitatea unui peisaj idilic, este aici expre- sia unui indistincții orduriere. Încercarea de desprindere de această animalitate pe care Mița Baston o intenționează printr-un simbolic zbor apoteotic sfârșește în noroi. Ceea ce se găsește în nota comicului caragialesc, un lirism exacerbat, este recuperat de către Pintilie cu un accent în plus. Însă ceea ce regizorul reușește să aducă în registrul monstruosului este propriu și spectacolului de bâlci care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
reacționari pe care Ii condamnase dintotdeauna. La mijlocul lunii septembrie, comandourile palestiniene se preg)teau de o grev) general) pentru a-și susține cererile de Înl)turare a regimului lui Hussein, care i-ar fi l)sat regelui „doar o autoritate simbolic)”. Aceast) provocare temerar) a palestinienilor a fost prea mult pentru Hussein și ofițerii s)i. La 17 septembrie, armata i-a atacat pe palestinieni. „Nu numai pozițiile fedaynilor, ci și centrele palestiniene populate - În special cartierele s)race de pe dealurile
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
repetam, nu m-am gândit nici o clipă la Praga. GB: Mie imaginea actriței răstignite Între bețele care parcă Îi ieșeau prin trup Îmi amintea de sulițele Sfântului Sebastian, producând aceeași impresie de sacrificiu. Era o imagine răscolitoare, deși total formală, simbolică, pe care o am și acum prezentă În memorie. Regăseam ceva pagân și sacru În suferința lui Sen-te, În timp ce lumea capitalistă Îmi apărea mai odioasă ca odinioară la Piatra-Neamț. Poate pentru că și tu și eu o cunoșteam mai bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
forța situației comice pure să se prezinte așa cum e, comic de situație și nimic altceva. Faptul că unul iese pe o ușă și altul intră pe altă ușă exact În același timp este efect În sine, fără sens, fără Încărcătură simbolică sau rațională. Dacă jocul izbutește să capteze absurditatea micii Întâmplări, râsul este formidabil și eliberator. E ca jocul clovnului sublim, libertate totală, fericire fără umbră. Râzi de nu mai poți și după aceea te simți mai ușor, mai bun, de parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
psihologic, era dintr-odată un trup chinuit și o voce care urlă. Și era foarte just. După ce am terminat spectacolul, am descoperit o carte ale cărei idei confirmau intuițiile mele despre Măsură pentru măsură: pe planul alegoriei și al moralității simbolice medievale, de care Shakespeare era profund influențat, pare să fie o piesă despre diferite niveluri de umanitate, diferite aspecte ale sufletului. Dacă actorii finlandezi credeau În Shakespeare, contemporanul nostru de Jan Kott, eu mă distanțasem de teoriile lui și eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
eficace, mai liturgică. Recitind azi aceste rânduri, mă simt copleșit de generozitatea marelui dramaturg, care a văzut În munca noastră ceva mai profund decât ne-am imaginat noi Înșine. Electra la Sainte-Chapelle Electra a fost poate cea mai abstractă, mai simbolică și totuși mai adânc personală dintre toate montările mele. Eram la Paris În timpul repetițiilor cu Electra când am aflat vestea morții mamei mele. Multe imagini din acest spectacol erau legate de speranță (poate era o legătură subconștientă cu numele mamei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pentru coloana sonoră a unui film. Cum clădirea ajunsese Într-o stare deplorabilă - fără acoperiș, plină de apă, de moloz și deșeuri -, nu i-a fost greu lui Ellen să convingă primăria să o Închirieze teatrului „La Mama“ pentru suma simbolică de un dolar. Fundația Ford a sprijinit generos renovarea și amenajarea acestei ruine Într-un minunat spațiu teatral polivalent. Cu premiera Troienelor, pe 18 octombrie 1974, avea să fie inaugurată noua sală, The Annex, care a continuat să fie până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
l’italienne, dar Într-un mod liber, cu actorii plimbându-se prin sală, dialogând des cu publicul, odată cu Noaptea regilor și cu Livada cu vișini, scena a devenit separată de sală. Această despărțire În spațiu a fost Însă un semnal simbolic al despărțirii mele de această instituție, deși atunci nu eram conștient că va fi așa. La suprafață, zodiile păreau să fie Într-o balanță bună, dar neliniștea mea se făcea tot mai des simțită. Dorința de a-mi respecta vocația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În ce fel puteam lega personajele din operă de figuri emblematice cunoscute din istoria recentă, care au marcat esențial destinul individual și colectiv al României. Ne-am referit la personaje care reprezentau paralele interesante pentru descifrarea unor momente-cheie ale poveștii simbolice: În imaginația noastră, Tiresias devenea Nicolae Iorga, care-și debita profețiile traversând sala prin mijlocul publicului cu Istoria românilor sub braț, bătrânul rege Ferdinand și regina Maria țineau loc de Laios și Iocasta. Muzica sinistră scrisă pentru Sfinx, care provoacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
să facă rău, ci să provoace o trezire. Mai târziu, când am pus În scenă Otello de Verdi la Opera din Paris, la fel, opțiunea pentru un Iago care ar aparține răului pur mi s-a părut incompletă. Pe plan simbolic, Imogena, ca și Desdemona, reprezintă o mărturie a spiritului care nu poate fi corupt. Othello și Posthumus simbolizează Omul, care se află la mijloc Între Înger și diavol, oscilând Între cei doi. Iago, ca și Iachimo, provoacă situații-limită indispensabile. Inteligent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În priză directă, observând live În culise personaje a căror imagine proiectată pe ecran crea relații inedite cu acțiunea de pe scenă, cât și pentru a realiza secvențe filmice complexe. Călătoriile ne interesau În Pericles În primul rând sub aspectul lor simbolic, furtunile având loc Înăuntrul personajelor: marea descria emoții, nu geografie. Deși, Încurajat de succesul acestui experiment tehnologic, am continuat să folosesc proiecții video și În spectacole de operă (Otello sau Visul unei nopți de vară), am revenit totuși În teatru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În clipa morții eroului, În piesă intră Fortinbras. În spectacol, Fortinbras nu era un personaj, ci o alegorie: În sunete de trâmbițe cerești, pe scenă apăreau Îngeri inspirați din Dante și Blake, acompaniind replicile lui Fortinbras și exprimând o renaștere simbolică a prințului Hamlet pe un alt plan. Acel adio al lui Horatio, Flights of angels sing thee to thy rest, erau cuvintele pe care Horatio le rostea În spectacol ca pe o rugăciune pentru sufletul lui Hamlet. La câtva timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
atât de mult cu chinul premergător somnului, Încât aproape că mă fălesc când familiara secure iese la iveală din marea cutie de contrabas căptușită cu catifea, la Început nu beneficiam de asemenea mângâiere sau apărare: nu aveam nimic - doar lumina simbolică a candelabrului potențial strălucitoare din camera Mademoisellei, a cărei ușă, conform recomandărilor medicului familiei (Vă salut, domnule doctor Sokolov!) rămâne ușor Întredeschisă. Scânteierile lui verticale (pe care lacrimile de copil le puteau transforma În strălucitoare raze de compasiune) reprezentau ceva
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
camere de motel și de case cu chirie, În patruzeci și șase de state. Faptul că din toată moștenirea noastră din Rusia, cel mai temerar supraviețuitor s-a dovedit a fi o geantă de voiaj, este atât logic, cât și simbolic. „Ne budet-li, tî vedi ustal“ (Nu te-ai plictisit, nu ești obosit?) mă Întreabă mama și apoi cade pe gânduri În timp ce amestecă alene cărțile. Ușa compartimentului era deschisă și prin ea vedeam geamul de pe culoar, prin care sârmele - șase sârme
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a interzis să participe la alegerile publice, dar (unul din paradoxurile obișnuite În timpul domniei țarilor) avea libertatea să lucreze la incisiva publicație liberală Rech, căreia Îi dedica aproape nouă ceasuri pe zi. În 1913, a fost amendat de Guvern cu simbolica sumă de o sută de ruble (cam tot atâția dolari de acum) pentru reportajul realizat la Kiev, unde după un proces furtunos, Beilis a fost găsit nevinovat de uciderea unui băiețel creștin, În scopuri „rituale“: justiția și opinia publică Încă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]