12,786 matches
-
făcând parte din districtul Stăneștii de Jos (în ). Autoritățile habsburgice au desființat Schitul Ostra în baza Ordonanței Imperiale din 19 iunie 1783 a împăratului Iosif al II-lea (1780-1790), trecând toate pământurile și fondurile administrate de Episcopia Rădăuților "sub povățuirea stăpânirii împărătești și a crăieștii măriri" . După Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, satul Ostra a făcut parte din componența României, în Plasa Ceremușului a județului Storojineț. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni, existând și o comunitate
Ostra, Cozmeni () [Corola-website/Science/315720_a_317049]
-
eliberat și el, deși nu figura pe listă, purtând numele și documentele altui copil decedat între timp. Apoi, prin mijlocirea organizației de asistență "Aliyat Hanoar" la 6 martie 1944 a emigrat, cu identitate falsă, în Palestina, pe atunci aflată sub stăpânire britanică. Desenele sale din lagăr au ajuns și ele pe căi întortochiate în posesia Aliyat Hanoar care le-a publicat câțiva ani mai târziu într-un volum. Pictorul a ajuns să le revadă în original abia în anul 1960. Mama
Avigdor Arikha () [Corola-website/Science/315714_a_317043]
-
28 iunie 1940, reintrând în componența României în perioada 1941-1944. Apoi, Bucovina de Nord a fost reocupată de către URSS în anul 1944 și integrată în componența RSS Ucrainene. În anul 1968, a primit statutul de așezare urbană (orășel) . În perioada stăpânirii sovietice, în oraș au fost înființate un combinat de prelucrare a lemnului, o brutărie, o fabrică de conserve din pește, o carieră de pietriș și nisip. Începând din anul 1991, orașul Nepolocăuți face parte din raionul Cozmeni al regiunii Cernăuți
Nepolocăuți () [Corola-website/Science/315735_a_317064]
-
de către austrieci, făcând parte din districtul Zastavna (în ). Autoritățile habsburgice au desființat Schitul Babin în baza Ordonanței Imperiale din 19 iunie 1783 a împăratului Iosif al II-lea (1780-1790), trecând toate pământurile și fondurile administrate de Episcopia Rădăuților "sub povățuirea stăpânirii împărătești și a crăieștii măriri" . La începutul secolului al XIX-lea, a fost înființată în sat o fabrică de zahăr . După Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, satul Babin a făcut parte din componența României, în Plasa Nistrului
Babin, Zastavna () [Corola-website/Science/315774_a_317103]
-
a fost renovat și modificat extensiv de-a lungul anilor. Pe data de 1 noiembrie 1425 Woerden a ales partea lui Philip cel Bun, în conflict cu Jacoba van Beieren, după ce Philip a confirmat privilegiile orașului și a promis că stăpânirea Woerden nu va fi separată de comitatul Olandei prin acordarea ei către altcineva. În timpul domniei lui ducelui de Burgundia, Filip cel Bun (1419-1467) și Carol Pleșuvul (1467-1477), Woerden s-a bucurat de o perioadă de pace fără precedent, și deja
Woerden () [Corola-website/Science/315821_a_317150]
-
MONTMORENCY și Jacques d'Albon de Saint-André. Acești prizonieri au fost foarte importanți pentru Filip ÎI pe post de obiect de negociere în timpul negocierilor pentru tratatul de pace de la Cateau-Cambrésis. În 1558 Filip ÎI a acordat Ducelui Eric de Braunschweig stăpânirea asupra Woerden că și compensare, cu toată obiecția magistraților orașului Woerden care au considerat că acest lucru a fost o încălcare a promisiunilor făcute de către Filip cel Bun, în 1425. În urmă revoltelor iconoclastice care au maturat țară în 1566
Woerden () [Corola-website/Science/315821_a_317150]
-
de persoană Mancu (Manciu), care, la derivarea cu formantul -ești, care a dat naștere denumirii Măncești, modificată apoi Muncești, prin apropiere formală de apelativul muncă. Primul act referitor la localitatea omonimă datează din 1642. Moșia satului s-a aflat în stăpânirea Mitropoliei Moldovei până în 1812. În 1820 satul avea cca. 50 de gospodării, o biserică de lemn, o moară de apă pe Bâc, grădini, livezi, ș.a. În viața economică a târgului Chișinău, localitatea este antrenată din sec. al XVII-lea. La
Muncești () [Corola-website/Science/315874_a_317203]
-
făcut parte încă de la înființare din Ținutul Hotinului a regiunii istorice Basarabia a Principatului Moldovei, numindu-se inițial Nilipăuții-Cosăuți. Prima atestare documentară a satului provine din anul 1552, când domnitorul moldovean Ștefan Rareș a confirmat boierului Cozma Paiu dreptul de stăpânire a jumătate din satul Nelipăuți și din alte sate. În anul 1806 se transformă în biserică o geamie de lemn aflată în localitate . Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul
Nelipăuți, Chelmenți () [Corola-website/Science/315901_a_317230]
-
până la desființarea mănăstirii. La această școală a studiat în anii '20 ai secolului al XIX-lea și Neofit Scriban, viitorul arhiereu și pedagog. Printre stareții mănăstirii s-a numărat și ieromonahul Iosif Gheorghian (1863), viitorul mitropolit-primat al Bisericii Ortodoxe Române. Stăpânirea mănăstirii de către călugării greci nu a fost de bun augur pentru așezământul monahal. Astfel, în ziarul "Buciumul" din 13 august 1863 se menționează furtul odoarelor mănăstirii de către călugării greci. Legea secularizării averilor mănăstirești din 1863 a dus la deposedarea mănăstirii
Mănăstirea Teodoreni () [Corola-website/Science/316567_a_317896]
-
era filistean, acestuia i s-a spus Ptolemais). Denumirea St Jean d'Acre sau Acra este încă folosită în unele limbi europene. După cucerirea orașului de către mameluci i-a fost redat numele de Akka care a fost folosit și în timpul stăpânirii otomane. Acra sau Akko se află în partea nordică a Șesului Coastei Israelului (Mishor Hahof), la sud mărginindu-se cu așa numitul golf Acra de la extremitatea nordică a golfului Haifa, iar la vest cu Marea Mediterana. Orașul este așezat la șes
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
În jurul anului 725 î.Hr Acra s-a alăturat orașelor Sidon and Tir într-o revoltă împotriva lui regelui asirian Shalmaneser V. Alt rege asirian, Senaherib, a distrus orașul pe la 701 î.Hr., dar localitatea a fost ulterior reconstruită. În vremea stăpânirii persane, începând din jumătatea secolului al IV-lea, nucleul locuit al așezării a început să se mute spre vest, spre Orașul Vechi din vremurile noastre, proces încheiat în epoca elenistica. Colina Țel Akko a fost abandonată la finele secolului al
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
H., desi câteva puține ruine demonstrează locuirea ei și în vremuri mai târzii. Anumite tradiții evreiești menționează aflarea mormântului lui Amnon, fiul lui David în apropiere de Akko, de asemenea și localizarea în preajma a mormântului profetesei biblice Dvora. După ce sub stăpânirea persana ahemenidă, Acra , aflată în vasalitate față de orașul Sidon, a jucat un rol important ca bază militară și navală, jucând un rol în campaniile contra Egiptului, în cea de-a doua jumătate a secolului al IV î.H. a intrat
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
cunoscut și ca Imperiul Bizantin. După ce armata bizantina a lui Heraclius a fost distrusă de armată musulmană a lui Khalid ibn al-Walid în Bătălia de la Yarmouk și orașul creștin Ierusalim a capitulat în fața califului Umăr, Acra a fost ajuns sub stăpânirea Califatului arab începând din anul 636 sau 638, Sub Omeiazii din Damasc, califul Muawiyah a folosit instalațiile rămase din vremea bizantinilor și a construit la Akka o flotă destinată cuceririi Ciprului și expedițiilor spre nordul Africii. În secolul al IX
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
în mâinile lui Ahmed Ibn Tulun din Egipt. Ibn Tulun a reconstruit portul și în timpul domniei lui, după spusele geografului arab contemporan Al Muqaddasi, orașul a început să cunoască o perioadă de prosperitate. După o scurtă perioadă de reintrare în stăpânirea Bizanțului, Akko intra în veacul al X-lea sub dominația califatului șiit al Fatimizilor cu centrul în Egipt. În anul 1103, Baldovin I, care venise cu prima cruciada în 1099 și cucerise Ierusalimul,devenind primul rege cruciat al Ierusalimului, a
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
Ei au fost înhumați la poalele dealului Akko, dar după unele surse, la Kfar Yassif. Până la mijlocul secolului al XVIII -lea orașul s-a despopulat și a fost în paragină. Către sfârșitul secolului al XVIII-lea localitatea a renăscut sub stăpânirea șeicului beduin din Galileea, Daher al-Omar, care a dominat regiunea până la moartea să în 1775. Urmașul sau la conducere, ofițerul otoman de origine bosniacă Ahmed Djazzar Pasha, care fusese numit guvernator al Damascului și-a stabilit sediul la Akka, a
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
lui Ali pasă, care fusese adjunctul pașalei decedate. Abdallah Pasă l-a răsplătit apoi, executându-l prin strangulare. În 1821 Frații lui Farhi cu o oaste turcească au încercat în zadar să cucerească orașul. Orașul a continuat să prospere sub stăpânirea lui Abdallah pasă până în 1831. În acel an egiptenii sub comanda lui Ibrahim Pasă, fiul viceregelui Mehmed Ali, au asediat orașul și l-au cucerit la 27 mai 1832, producând multe distrugeri. Abdallah pasă a fost luat prizonier în Egipt
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
deoarece dispăruse aproape cu totul sub noile construcții răspândite deasupra, în general construcții de locuințe turcești din lemn. Acea locuire mizeră a dăinuit până la sfârșitul sec. al 19-lea și începutul sec. al 20-lea. Incendiile erau evenimente curente în timpul stăpânirii otomane a orașului. Cele care s-au produs însă în ultimul secol au avut darul de a descoperi terenul și de a aduce la suprafață vestigii consistente ale Marelui Palat. Guvernele turcești moderne au întrerupt reconstrucția cartierelor de locuire peste
Marele Palat din Constantinopol () [Corola-website/Science/316598_a_317927]
-
a Hellespontului. Împăratul avea dreptul la numeroase insule din Marea Egee, între altele Lesbos, Chios și Samos. Bonifaciu de Montferat, care trebuia să se mulțumească cu regiunea Asiei Mici, prefra o posesiune în partea europeană. După rivalități și lupte, el punea stăpânire pe Thessalonic și-și forma un regat latin de Thessalonic (septembrie 1204), care cuprindea regiunile Macedoniei și ale Thessaliei adiacente Thessalonicului Dar cel mai mare profit al acțiunii îl aveau venețienii, iar Veneția își întemeia noua sa putere pe anexarea
Alexios al V-lea Ducas Murtzuphlos () [Corola-website/Science/316646_a_317975]
-
fost supusă partea europeană a fostului Bizanț. Despotatul de Epir fondat de către Mihail I Angelos Ducas (un văr al împăraților Isaac al II-lea și Alexios al III-lea și fiu al sebastocratorului Ioan Dukas) a ajuns așa deci sub stăpânirea Angelilor, Tracia-sub stăpânirea latinilor, Leon Sguros a ocupat Corintul (încă înainte de cucerirea capitalei de către cruciați) și asedia Atena. Puțin înainte de cucerirea Constantinopolului, Comnenii Alexios și David, nepoții lui Andronic I, vor întemeia pe coasta de sud est a Mării Negre, Imperiul
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
europeană a fostului Bizanț. Despotatul de Epir fondat de către Mihail I Angelos Ducas (un văr al împăraților Isaac al II-lea și Alexios al III-lea și fiu al sebastocratorului Ioan Dukas) a ajuns așa deci sub stăpânirea Angelilor, Tracia-sub stăpânirea latinilor, Leon Sguros a ocupat Corintul (încă înainte de cucerirea capitalei de către cruciați) și asedia Atena. Puțin înainte de cucerirea Constantinopolului, Comnenii Alexios și David, nepoții lui Andronic I, vor întemeia pe coasta de sud est a Mării Negre, Imperiul de Trapezunt. Alexios
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
Urcând pe tron, despotul a jurat să izgonească din orașele răsăritene blestemata oaste apuseană, care a năvălit fără opreliști în Imperiul romeilor, l-a distrus și l-a devastat, precum norii de lăcuste, să oprească înaintarea oștirii latine, care pune stăpânire întotdeauna pe ceea ce e mai aproape, precum o cangrenă. Basileul se străduia să-și țină cuvântul. Geoffroy de Villehardouin, mareșal de Champagne, autorul cronicii despre cucerrea Constantinopolului, arăta că Theodor I intra în luptă cu oștirea catolică la orice ocazie
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
de soție pe sora sa, prințesa Maria. Recurgând la războaie și la intrigi politice, Laskaris a făcut, destul de repede, din țara sa cel mai puternic stat grecesc din Asia Mică. Mai întâi a căzut, sub loviturile niceenilor și ale latinilor, stăpânirea lui Theodor Mangaphas. A urmat Imperiul de Trapezunt, însă lupta cu acesta a durat cam un deceniu. În anul 1205, un general de-al lui David Mare Comnen, Synadenos, atacat Paphlagonia. Întrprinzând un marș fulgerător pe pantele munților Taurus, Theodor
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
au îndreptat către unificarea religioasă și economică a Britaniei și Danemarcei. După un deceniu de lupte cu adversarii din Norvegia, s-a încoronat rege al acestei țări în 1028. Capitala de atunci a regatului suedez, Sigtuna, era de asemenea sub stăpânirea lui Knut, dar nu s-a înregistrat faptul istoric al încoronării. Knut era al doilea fiu al regelui Harald; se presupune că mama sa era Swietoslawa, fiica regelui Mieszko I al Poloniei. Knut intră în istorie odată cu campania de cucerire
Knut cel Mare () [Corola-website/Science/316767_a_318096]
-
tatălui în februarie 1014 va duce la abandonarea planurilor de cucerire, britanicii alegându-l domn pe Ethelred al II-lea. În august 1015, Knut reia ostilitățile, acestea finalizându-se cu un pact prin care lui Knut i se dădeau în stăpânire teritoriile britanice de la nord de Tamisa, iar Ethelred își menținea dominația asupra celor din sud. Oricum, în noiembrie 1016 acesta moare iar consiliul nobililor britanici îl numește pe Knut rege al întregii Anglii. Pentru a-și consolida stăpânirea, Knut se
Knut cel Mare () [Corola-website/Science/316767_a_318096]
-
dădeau în stăpânire teritoriile britanice de la nord de Tamisa, iar Ethelred își menținea dominația asupra celor din sud. Oricum, în noiembrie 1016 acesta moare iar consiliul nobililor britanici îl numește pe Knut rege al întregii Anglii. Pentru a-și consolida stăpânirea, Knut se căsătorește cu văduva lui Ethelred, Emma a Normandiei. Un an mai târziu, moartea fratelui său mai mare, Herlad, îi aduce și coroana Danemarcei. Aici, Knut îl numește regent pe cumnatul său, Ulf Thorgilsson. Acesta a complotat împreună cu nobilii
Knut cel Mare () [Corola-website/Science/316767_a_318096]