13,997 matches
-
internațional, clasându-se pe locul unu în Canada, Finlanda și Statele Unite și top 10 în mai multe țări. În anul următor, Madonna joacă în pelicula "Liga lor" alături de Geena Davis, Tom Hanks, Jon Lovitz, Lori Petty și Rosie O'Donnell. Criticii au considerat jocul actoricesc al Madonnei convingător, însă s-a spus că faptul datorează mult asemănărilor între personalitatea actriței și rolul jucat. Filmul a avut încasări de peste 132 milioane. „This Used To Be My Playground” a fost tema muzicală a
Madonna () [Corola-website/Science/299602_a_300931]
-
refuzând să-i mai difuzeze piesele. Ca urmare, următoarele ei piese - „Hollywood” , „Nothing Fails” și „Love Profusion” - nu au intrat în Billboard Hot 100, pentru prima dată în 20 de ani. Pe lângă această controversă, albumul a fost prost primit de criticii muzicali, fiind numit „obosit”, „copleșitor” „fără profunzime și nememorabil”. În anul 2004 Madonna a plecat într-un turneu mondial, "Re-Invention Tour", pentru a promova albumul "American Life", în care a interpretat mari succese ale carierei sale pe lângă piesele de pe album
Madonna () [Corola-website/Science/299602_a_300931]
-
a anunțat mai târziu că va fi intitulat „Rebel Heart”. Albumul a fost lansat pe data de 6 martie 2015, iar șapte zile mai târziu a fost lansat cel de-al doilea single, „Ghosttown”. "Rebel Heart" a fost apreciat de către criticii de muzică și a debutat pe cele mai bune poziții în clasamentele din întreaga lume. Pe data de 15 iulie 2015 a fost lansat cel de-al treilea single „Bitch I'm Madonna”, o colaborare cu rapperița americană Nicki Minaj
Madonna () [Corola-website/Science/299602_a_300931]
-
conștiința genială a propriei valori, a forței lui de armă. Personaj care lasă frâu liber tragicului și comicului din el, loc pentru mușcătura ascuțită a ironiei și pentru nodul ridicat în gât de prezența unei tristeți copleșitoare.”" Analizând acest film, criticul Călin Căliman considera că filmul "„armonizează genuri cinematografice distincte - satira, estrada și comedia cu pamfletul politic, ba chiar, cu tonurile grave, dramatice, ale rechizitoriului politic”", iar Toma Caragiu trece cu ușurință "„de la ironie la satiră, de la șarjă la pamflet, de la
Actorul și sălbaticii () [Corola-website/Science/299708_a_301037]
-
iar Toma Caragiu trece cu ușurință "„de la ironie la satiră, de la șarjă la pamflet, de la veselie la tristețe și de la zâmbet la lacrimă, realizatorii valorificând plenar întreg ansamblul de stări sufletești, de gesturi și atitudini al ilustrului comic de altădată”". Criticul apreciază că scena cu trabucul ar merita să nu lipsească din antologia marilor momente comice ale lumii, fiind similară cu victoriile din „vârsta de aur” a „marelui mut”. Criticul Tudor Caranfil a dat filmului trei stele din cinci și a
Actorul și sălbaticii () [Corola-website/Science/299708_a_301037]
-
stări sufletești, de gesturi și atitudini al ilustrului comic de altădată”". Criticul apreciază că scena cu trabucul ar merita să nu lipsească din antologia marilor momente comice ale lumii, fiind similară cu victoriile din „vârsta de aur” a „marelui mut”. Criticul Tudor Caranfil a dat filmului trei stele din cinci și a făcut următorul comentariu: "„Atuul filmului îl reprezintă excelentul scenariu al lui Titus Popovici care, amalgamând genuri diferite precum estrada, burlescul, pamfletul și chiar rechizitoriul politic, le asigură, mai ales
Actorul și sălbaticii () [Corola-website/Science/299708_a_301037]
-
ca redactor-șef adjunct la "Luceafărul" (din 1968 și până în 1974), apoi ca redactor la "Viața românească". Debutează în 1960, cu un volum de versuri ale ieșirii din trena stalinismului cultural, "Comuna de aur", volum „girat“ în fața proletcultismului epocii de criticul „deschiderilor veluroase“, Paul Georgescu. Apoi, „decada de aur“ a volumelor sale de versuri cuprinde: Eseistul se remarcă prin "Paradoxul semnelor" (1996); iar tâlmăcitorul din limba franceză, prin traducerea unor vestite lucrări semnate de Mircea Eliade - "Istoria credințelor și ideilor religioase
Cezar Baltag () [Corola-website/Science/299724_a_301053]
-
din dud" (1973) o poezie ludică, joc de ritmuri și rime cu formule din folclorul copiilor sau procedee magice, termeni de astrologie și diverse arte divinatorii.» (PPRC, 63). Trecând în revistă judecățile critice despre opera poetică a lui Gezar Baltag, criticul / istoricul literar Ion Pachia Tatomirescu ne mai încredințează: «Numeroși alți critici / istorici literari, abordând poezia lui Cezar Baltag, au mai remarcat: apolinicul / solaritatea versului, o anume geometrizare a logosului, din unghiuri neîntâlnite la Ion Barbu, chiar un „spectacol grațios-liric“, un
Cezar Baltag () [Corola-website/Science/299724_a_301053]
-
o asociație "secretă" a fost Dante Gabriel Rossetti, prieten al lui Hunt, fiu al unor emigranți politici italieni. În septembrie 1848 - an revoluționar - ei înființează ""Confreria Prerafaeriților"" ("The Pre-Raphaelite Brotherhood" - "P.R.B."), din care mai fac parte catolicul mistic James Collison, criticul de mai târziu F.G. Stephens, sculptorul Thomas Wollner și William Michael Rosetti, fratele lui Dante Gabriel, care va fi secretarul asociației și va redacta programul grupului. Au căzut de acord să nu semneze tablourile pictate, ci să folosească toți inițialele
Prerafaeliții () [Corola-website/Science/299741_a_301070]
-
expoziției ""Free Exhibition"" din Londra, cu o lucrare semnată P.R.B. În același an apar noi tablouri, semnate cu aceleași inițiale misterioase, la expoziția Academiei Regale. După o serie de expuneri, inițialele sunt descifrate și atacarea "prințului picturii" Rafael provoacă scandal. Criticii sunt șocați și de abordarea prea realistă - după părerea lor - a temelor sacre. Unii observatori mai moderați subliniază însă valorile artistice evidente ale tablourilor expuse. Singurul critic care se decide să-i apere public este John Ruskin, cu multă influență
Prerafaeliții () [Corola-website/Science/299741_a_301070]
-
a videoclipurilor și a concertelor, acest lucru incluzând folosirea unor fragmente din filmul Olympia de Leni Riefenstahl în videoclipul melodiei "Stripped". Debutul albumului "Herzeleid", lansat în Germania în 1995, inițial a avut pe copertă imaginea membrilor trupei cu busturile goale. Criticii au acuzat trupa că încearcă să se vândă ca "bărbați-poster pentru ". Rammstein au negat acuzațiile aduse și au spus că nu au nimic în comun cu politica sau supremația de orice fel. De atunci, albumul a primit o altă copertă
Rammstein () [Corola-website/Science/299066_a_300395]
-
au apărut fragmente din „Enigma Otiliei” de George Călinescu, din „Rusoaica” de Gib Mihăescu sau din „Baltagul” de Mihail Sadoveanu. Semnătura lui George Călinescu era întâlnită frecvent în paginile publicației, la sfârșitul unor cronici literare, iar în 12 februarie 1933 criticul inaugura rubrica „Cronica mizantropului”. Foarte apreciate de public erau și tabletele lui Tudor Arghezi. Vânzările ziarului se situau la 185.565 de exemplare pe ediție în anul 2000, din care circa 77% erau abonamente, fiind în acea perioadă cel mai
Adevărul () [Corola-website/Science/299084_a_300413]
-
primul lor hit transatlantic cu același nume, "People Are People", și CD-ul lansat ulterior, "Catching Up with Depeche Mode". Această perioadă este văzută drept începutul asocierii formației cu subcultura goth din Anglia care dobândea popularitate în Statele Unite. Între timp, criticii din Anglia au respins Depeche Mode de-a lungul anilor 80, etichetându-i drept o trupă de băieți drăguți și naivi care cântă melodii electronice comerciale și ușurele, din cauza stilului voios și "drăguț" al multor dintre primele melodii, precum "Just
Depeche Mode () [Corola-website/Science/299105_a_300434]
-
album în istoria Marii Britanii. Alte două single-uri au fost lansate în acel an: "Fix You" în septembrie și "Talk" în decembrie. În ciuda succesului comercial, reacția criticilor la "X&Y" a fost considerabil mai mică decât cea la predecesorul său. Criticul Jon Pareles ("New York Times") descriindu-i ca "cea mai insuportabilă trupă a secolului". Sfidând zvonurile despărțirii trupei cât și cel al divorțului dintre Chris Martin și Gwyneth Paltrow, cel de-al treilea album i-a găsit în stare bună. Comparația
Coldplay () [Corola-website/Science/299112_a_300441]
-
în Gază). Huxley a fost puternic influențat de F. Matthias Alexander, pe care l-a inclus ca personaj în românul "Orb în Gază". După război Huxley semnează cronici literare și plastice în mai multe reviste, printre care "Atheneum", condusă de criticul John Middleton Murry, și "Westminster Gazette". În 1916 publică volumul de versuri "he Burning Wheel" (Roată în flăcări). Debutul în proza se produce patru ani mai tarziu, în 1920, cu un volum de nuvele, "Limbo", iar în anul următor apare
Aldous Huxley () [Corola-website/Science/299132_a_300461]
-
un înalt prestigiu. Cărțile sale figurează pe listele de lecturi obligatorii ale literaturii și filozofiei engleze sau filozofiei moderne în multe dintre colegiile sau universitățile americane sau britanice. Aldous Huxley a avut o influență puțin cercetată asupra prozatorilor români interbelici. Criticul Iulian Băicuș în "Dublul Narcis" a pus în evidență faptul că textele lui Huxley l-au influențat mai ales în perioada tinereții pe Mircea Eliade, influența recunoscută de acesta și în "Jurnalul" sau. Eliade l-a întâlnit pe fratele scriitorului
Aldous Huxley () [Corola-website/Science/299132_a_300461]
-
pornind de la teoria « românului familial» extrasa dintr-un eseu celebru al lui Sigmund Freud și de la celebrul complex oedipian ea distinge între două mari categorii de român : 1. Românul « bastardului realist» 2. Românul «copilului găsit» Conform structurii ternare propuse de criticul literar Nicolae Manolescu, românul european s-ar putea încadra într-unul din aceste trei tipuri: doric (clasic), ionic (modern), corintic (române criptice, postmoderne). Clasificarea criticului român pornește de la tipurile de capiteluri existente în arhitectură Greciei Antice, care aparțin stilurilor "doric
Teoria romanului () [Corola-website/Science/299180_a_300509]
-
de limbă și literatura engleză la Universitatea din Poitiers, apoi la Colegiul Anargyrios de pe insula grecească Spetsai (experiență evocata în românul "Magicianul"), pentru ca, între 1954 și 1963, să predea literatura engleză la Colegiul St. Godric din Londra. Este considerat de criticii englezi drept unul dintre reprezentanții principali ai postmodernismului britanic. John Fowles a dobândit recunoașterea internațională o dată cu apariția primului său roman, "Colecționarul" (1963), al cărui succes de public i-a îngăduit să se dedice în întregime scrisului. A primit de îndată
John Fowles () [Corola-website/Science/299189_a_300518]
-
nu oferea nici un erou cu care să merite să se rivelizeze, nici nu aducea satisfcația unor discursuri frumoase; tot ceea ce putea face era să râdă de idealuri mărețe. "Nuvelele exemplare" au oferit o alternativă între modul eroic și satiric, deși criticii erau foarte nesiguri de ceea ce ar trebui să facă cu această lucrare. Cervantes a spus povești despre adulter, gelozie și crimă. Dacă aceste povești ar fi oferit exemple, ele erau exemple de acțiuni imorale. Adepții “romanului” (ai inovației) au răspuns
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
clasic cu ani în urmă, la fel ca Heliodor. Operele lui Petronius și Longos au apărut cu prefețe care le-au înscris în tradiția prozei de ficțiune așa cum a definit-o Huet. Proza de ficțiune avea ea însăși, așa cum afirmă criticii, o poveste cu suișuri și coborâșuri: intrând în criză odată cu "Amadis", și-a găsit remediul prin intermediul romanului. Acum avea nevoie doar de atenție permanentă. Și, cu toate acestea, putea pretinde că este cea mai frumoasă parte a beletristicii, noul segment
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
să-i înțeleagă. Suferințele tânărului Werther" (1774) de Johann Wolfgang von Goethe "a fost stindardul acestei noi mișcări și a avut ca rezultat un val de compasiune și înțelegere printre cititori gata să-l urmeze pe Werther în sinuciderea lui." Criticii au îmbrățișat noii eroi ca cel mai bun semn al unei noi literaturi care avea ca scop discuțiile. Înțelegerea după care acești eroi tânjeau a dat naștere unei discuții secundare referitoare la natura psihicului uman, mult mai bine observată de
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
unui incident banal, o bătaie între doi tineri, întreprinsă de Miliție, care se transformă într-o crimă. Filmul a provocat un imens scandal, iar Nicolae Ceaușescu a dispus interzicerea filmului. Rolurile principale erau interpretate de Vladimir Găitan și George Mihăiță. Criticii de film consideră că acesta din urmă a făcut în "Reconstituirea" rolul cel mai important al carierei sale. După scandalul interzicerii piesei "Revizorul", Lucian Pintilie a primit un pașaport și a fost lăsat să plece din țară. Interdicția de a
Lucian Pintilie () [Corola-website/Science/299205_a_300534]
-
literară este ocupată de Dadaism și Tristan Tzara și de avangarda suprarealistă a lui André Breton. Ea nu are însă organul necesar ca să-i înțeleagă. Deși era prietena personală a lui Colette, Anna de Noailles rămîne o reprezentantă a ceea ce criticii francezi numesc la Belle Époque literară. Opera ei a fost comparată cu cea a unor Swinburne și d’Annunzio, iar textele ei au fost considerate ca fiind “Dionysiac--ecstatice, senzuale, erotice, jucăușe, cîteodată violente și mereu marcate de un tragic curent
Ana, contesă de Noailles () [Corola-website/Science/299209_a_300538]
-
des Arts et des Lettres în Franța. În afară de condamnarea la moarte, a cărei amenințare se menține asupra scriitorului, romanul "Versetele satanice" i-a adus lui Rushdie premiul "Whitbread" și o nominalizare la premiul "Booker". Dincolo de conotațiile considerate blasfemiatorii la adresa islamului, criticii literari au subliniat și valoarea literară a acestuia: "Versetele satanice" este o carte care își are locul alături de marile alegorii ale identității din literatura universală, precum "Călătoriile lui Gulliver", "Candide" sau "Viața și opiniunile lui Tristram Shandy, Gentleman". Fac apel
Salman Rushdie () [Corola-website/Science/299223_a_300552]
-
Portocala Mecanică" (numit Nadsat) și în filmul"Quest for Fire" (1981), pentru care a inventat un limbaj preistoric. Eroul din "The Doctor is Sick", Dr. Edwin Spindrift, e profesor de linvistică. Aceasta scapă dintr-un spital populat, cum a scris criticul Saul Maloff (), cu niște "cazuri psihiatrice care exemplifică în mod fericit variantele limbii engleze". Burgess, care a ținut cursuri de fonetică la Universitatea din Birmingham la sfârșitul anilor '40, investighează domeniul lingvisticii în "Language Made Plain" și "A Mouthful of
Anthony Burgess () [Corola-website/Science/299222_a_300551]