12,623 matches
-
care primise un onorariu apreciabil. Contractul pe care l-a semnat Haydn prevedea douăzeci de concerte pe care urma să le dirijeze. Fiecare concert trebuia să conțină o audiție a unei lucrări noi proprii. Haydn trebuia să compună o operă lirică pentru directorul de teatru Gallini, co-asociatul lui Salomon; și încă șase simfonii noi pentru concertele organizate de Salomon. În data de 15 decembrie 1790 Haydn a părăsit Viena însoțit de Salomon, îndreptându-se spre Londra; au călătorit prin Munchen, Wallerstein
Joseph Haydn () [Corola-website/Science/303162_a_304491]
-
apei și dispar. Rugile sunt adresate cu atitudinea tipică liricii baroce unui "Deus absconditus" și îl caracterizează pe adresantul lor, ele sunt ca și acțiunile absurde legate de masca pe care o adoptă fiecare personaj. În ipostaza de artist, eul liric își dorește de la creator o stăvilire a fluxului creației, în cea de om în "état de nature" (Rousseau), un remediu pentru concupiscența sa. Scriitorul a murit probabil din cauza subnutriției în timpul asediului german al Leningradului, închis în secția de psihiatrie a
Daniil Harms () [Corola-website/Science/302228_a_303557]
-
altă parte, realitatea interioară care are în vedere sentimentul iubirii a cărui invocare se face cu disperare fiind condiționat de natura mediului. Este de fapt încercarea poetului de a evada din lumea închisă, izolată în care se zbate.<br> Eul liric însă nu izbutește să depășească momentul, cuvântul “întors” realizând de fapt misterul poezii. <br>Cuvântul cheie al întregii poezii este “plumb” care devine metaforă - simbol care este repetat de trei ori, număr fatidic în fiecare catren. Repetiția acestui cuvânt sugerează
Plumb (George Bacovia) () [Corola-website/Science/302262_a_303591]
-
sugerează o atmosferă macabră de cavou.<br> În acest mediu, sentimentul iubirii înseamnă “întoarcere spre apus”, cum spune poetul Lucian Blaga, adică moartea.<br> "“Dormea întors amorul meu de plumb,"<br> "... pe flori de plumb.”" <br> În aceste condiții, eul liric nu se poate redresa, înălța, iar ultimul vers aduce consolarea și resemnarea, “îi atârnau aripele de plumb” sugerând zborul în jos, o cădere surdă și grea. Între aceste coordonate ale realitătii exterioare și interioare se desfășoară monologul tragic al eului
Plumb (George Bacovia) () [Corola-website/Science/302262_a_303591]
-
nu se poate redresa, înălța, iar ultimul vers aduce consolarea și resemnarea, “îi atârnau aripele de plumb” sugerând zborul în jos, o cădere surdă și grea. Între aceste coordonate ale realitătii exterioare și interioare se desfășoară monologul tragic al eului liric într-o atmosferă tulburătoare datorită morții(la nivel semantic), iar pe de altă parte, prin repetiția obsesivă a cuvântului "plumb", folosit ca determinant. El apare de trei ori în fiecare strofă, în rima versurilor 1, 4 și la cezura versului
Plumb (George Bacovia) () [Corola-website/Science/302262_a_303591]
-
ca determinant. El apare de trei ori în fiecare strofă, în rima versurilor 1, 4 și la cezura versului 2. Cuvântul cheie repetat astfel nu sugerează descompunerea materiei - element definitoriu pentru poezia bacoviană - ci împietrirea, presiunea fiind prea mare, eul liric se pietrifică necondiționat.<br> Poezia “Plumb” este o poezie simbolistă, nu numai prin corespondente din lumea minerală ci și prin muzicalitatea versurilor realizate cu ajutorul cezurei.<br> Versul este iambic în exclusivitate, iar tonul este elegiac. Prin repetiția obsedantă a cuvântului
Plumb (George Bacovia) () [Corola-website/Science/302262_a_303591]
-
regăsește următoarea caracterizare: "În general se poate aprecia că acești tineri din „Aktionsgruppe Banat", sînt inteligenți, au citit mult, sînt la curent cu literatura de astăzi în limba română, cu cea din R.D.G., R.F.G., Austria. În vocațiile lor cu precădere lirică, au și proză scurtă - autorii sînt tributari ai unor curente de înnoire pe tărîm literar, curente care s-au răsfrînt într-o formă sau alta mai în toate țările. Ceea ce li se poate reproșa din punct de vedere literar este
Grupul de Acțiune Banat () [Corola-website/Science/302302_a_303631]
-
ansamblu, iar relația narator, autor, personaj stă sub semnul echivalenței. Eul empiric se metamorfozează într-un eu livresc, estet, iar o dată cu el și realitatea empirică se transformă într-una de hârtie, ea fiind supusă viziunii livresc-subiective a autorului. Cea mai lirică formă de epic este tocmai această „specie" a jurnalului. Demiurgul se creează pe sine însuși, se dezvăluie însuși motorul ...creator în chiar inima volumului Proze. În Efes, ultima proză, scrisă de data asta la persoana a treia, pare croită după
Matei Iliescu (roman) () [Corola-website/Science/302347_a_303676]
-
o cumplită singurătate. Este înmormântată în cimitirul Bellu din București. A fost distinsă cu titlurile "Artist emerit" (1957) și "Artist al poporului" (1964). Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, solistei lirice Ioana Radu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”. În anul 1968 i se acordă medalia Ordinul Meritul Cultural clasa a
Ioana Radu () [Corola-website/Science/302582_a_303911]
-
am trăit bine până acum?» - el se amplifică, angrenând un mic grup de personaje în sistemul de întrebări și răspunsuri despre cum trăim, cum trebuie să trăim..." (Margareta Bărbuță, Informația Bucureștiului, 24 decembrie 1980) "Directă, sinceră, nelipsită de o undă lirică, beneficiind de simplitate, cât și de ironia specifică omului simplu, piesa se integrează teatrului politic propunând în termeni convingători o meditație intimă asupra necesității de a fi tu însuți întotdeauna, judecând realitatea în termenii adevărului." (Ileana Lucaciu, Săptămîna, 26 decembrie
Tudor Popescu () [Corola-website/Science/302576_a_303905]
-
10 februarie 1984) INFERNUL BLÂND, Aprilie 10, 1981, Teatrul "Al. Davila", Pitești CASA NEBUNULUI, Ianuarie 14, 1982, Teatrul "Victor Ion Popa", Bârlad; Martie 13, 1983, Teatrul "Mihai Eminescu", Botoșani; Mai 5, 1991, Teatrul "Luceafărul", Chișinău " Piesa este un scurt intermezzo liric în creația satirică a lui Tudor Popescu, o piesă de respirație scurtă, un mic poem al cărui text se cere, parcă, acompaniat la chitară." (Ilie Rusu, Teatrul, 2/1981) "Cu ambiția de a ne reaminti că nu este doar un
Tudor Popescu () [Corola-website/Science/302576_a_303905]
-
celebra polemică din epocă asupra paternității metaforei de „spațiu mioritic”... Cu un asemenea ideal al perfecțiunii cristaline, poemele lui Dan Botta poartă o răceală nordică în chihlimbarul ușor parnasian sub care sunt propuse: „Drumurile mediane,/ Plaiuri și savane,/ Lande monotone,/ Lirice Oenone/ Duceți-mi la vale/ Albele ovale”. Deși poet adevărat, subtilul cărturar greșește, sub vraja barbiană tocmai în limbaj, neexagerând în patinarea acestuia pe loc, precum Barbu Brezianu în „Zăvor fermecat”, dar exagerând, totuși. Drumurile devin...”mediane”, ținuturile sunt „lande
Dan Botta () [Corola-website/Science/302784_a_304113]
-
ea urmărind „Ridicarea la izvoare, permanența mitului, integrarea omului în univers, corespondența directă dintre om și lume” („Spiritul munților”). Dramaturgia lui Dan Botta, „Comedia fantasmelor”, „Alkertis”, „Deliana”, „Soarele și luna”, „Sărmanul Dionis”, este greu de transpus scenic. Alegorii, parabole, elanuri lirice și epică totodată, în care se găsesc personaje și atmosferă de folclor românesc împletit cu mitologia - toate acestea, cum pot prinde chip cărunt în realitatea imediată?<br> Fără a fi dat o operă perfectă, de austeră maturitate, pe măsura aspirațiilor
Dan Botta () [Corola-website/Science/302784_a_304113]
-
și de alții a căror deschidere spre înnoirea limbajului și soluțiilor compoziționale atipice țineau seamă de evoluția vizualității orizontului artistic modern. De aici figurația și nar- ativismul fuseseră inechivoc excluse iar ceea ce interesa cu adevărat se petrecea în sfera abstractului liric și chiar a artei informale. Prin Pollock și Willem de Kooning, Mathieu și Soullages se lansau manifeste insurgente, devastatoare pentru confortul vizual al celor încremeniți în proiectul relației cu realitatea, cu vizibilul așadar, în detrimentul extrasenzorialului și al picturii-acțiune. Energetismul gestual
Val Gheorghiu by Valentin Ciuc? () [Corola-other/Science/83656_a_84981]
-
pictura lui Vai Gheorghiu cu mult mai îndrăzneață decît este astăzi, va subzista mereu în ea, nu ne îndoim, o perspectivă cordială asupra lumii, o stare de spirit tandră, cuceritoare prin ingenuitatea ei, o aptitudine fundamentală pentru armonie și transfigurare lirică senină a realității. Cel ce ambiționează să caligrafieze o sem- nificație exactă a picturii sale acum, ca și atunci, va trebui să o facă rămînînd, neîndoios, în perimetrul acestor trăsături generoase". C.R. Constantinescu, 1980 „În anul 1968, pictorul Val Gheorghiu
Val Gheorghiu by Valentin Ciuc? () [Corola-other/Science/83656_a_84981]
-
turcilor. Următoarea scenă este legată logic prin montaj de cea precedentă: turcii rămași se adăpostesc în sat, fiind urmăriți de cavaleria îndrăzneață. "„Atacul, ca și mișcarea mulțimilor sunt admirabil compuse”", remarcă Tudor Caranfil. „Interioarele” au fost filmate în curtea Teatrului Liric, la lumina soarelui (pentru că nu-și puteau permite reflectoare, ori acestea nu erau disponibile). Deși pentru fundaluri au fost folosite decorurile de pânză pictată ale teatrului, ele apar veridice pe peliculă. Această constrângere materială a dat însă naștere și la
Independența României (film) () [Corola-website/Science/303267_a_304596]
-
titluri cu echipa Marioarei Voiculescu, în paralel cu jurnale periodice de știri. El voia "„a face o editură de filme românești lucrate după scenarii românești [...], a deschide un nou teren de muncă și manifestare pentru artiștii noștri...”". Își dotase Teatrul Liric cu un studio și un cu laborator având aparatură modernă și oameni pricepuți în meserie, aduși din străinătate. Strânsese actori și scriitori de primă mână în jurul lui: Marioara Voiculescu, Gh. Storin, Ion Manolescu, Liviu Rebreanu, Emil Gîrleanu, Victor Eftimiu, Ion
Independența României (film) () [Corola-website/Science/303267_a_304596]
-
N. D. Cocea, Mihail Sorbul. Dar, cu excepția „Cetății Neamțului” (lansat în 1914), restul filmelor au fost sortite eșecului. Mai multe surse de epocă sugerează că refuzul angajării unui regizor profesionist a dăunat foarte mult acestei întreprinderi. În 1917, la Teatrul Liric, izbucnește un incendiu — gurile rele spun că focul a fost pus de mâna lui Popescu, nebun deja — care îi distruge acestuia toate peliculele filmate, cu excepția unei copii a „Independenței României”. Grație acestui fapt au supraviețuit pe peliculă și prin ea
Independența României (film) () [Corola-website/Science/303267_a_304596]
-
sau Cesar Bolliac (n. 23 martie 1813, București - d. 25 februarie 1881, București) a fost unul dintre fruntașii revoluției din 1848, poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice și gazetar român. s-a născut la 23 martie 1813 la București în căsătoria dintre doctorul Anton Bogliako (Bogliaco), de origine greco-italiană, și Zinca Kalamogdartis, recăsătorită ulterior cu stolnicul Petrache Peretz, care a avut grijă
Cezar Bolliac () [Corola-website/Science/299475_a_300804]
-
ce s-a slăbit, și pentru întărirea religiei, ce se clatină". În 1858 întreprinde o nouă călătorie arheologică, fiind unul din premergătorii acestei științe în România. Apare "Trompeta Carpaților" (1865), continuare a "Buciumului", director fiind Cezar Bolliac. Apare volumul de lirice sociale și protestatare "Poezii umanitare" (1866). În 1869, face o excursie arheologică, poetul fiind și un pasionat în domeniu. Cezar Bolliac moare la București în anul 1881.
Cezar Bolliac () [Corola-website/Science/299475_a_300804]
-
concetățeni. În a doua jumătate a secolului al III-lea î.Hr., interesul pentru istorie ia o formă nouă. Expansiunea romană și contactul cu cetățile grecești au stimulat viața culturală și au contribuit la apariția literaturii culte. Alături de teatru și poezia lirică, o deosebită prețuire a fost acordată epopeii. Romanii au fost influențați de Homer, dar poemele lor au avut un evident caracter național și se baza pe fapte istorice. Naevius (care a participat la primul război punic) a scris epopeea "Bellum
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
înmormântat la Bolintinul din Vale. Dimitrie Bolintineanu a scris foarte mult atât în proză cât și în versuri. Opera sa poetică cuprinde ciclurile "Legendele istorice", "Florile Bosforului", "Basmele", "Macedonele" și "Reveriile". "Legendele" sunt poezii narative, dar cu un însemnat element liric (în felul baladelor germane ale lui Uhland). Diferite subiecte istorice, aflate în cronicari (mai ales în Neculce) sau imaginate, sunt dezvoltate în versuri de o perfectă corectitudine, în care se vede multă simțire și o mare iubire de țară. Acestea
Dimitrie Bolintineanu () [Corola-website/Science/298949_a_300278]
-
început are prea multe descrieri inutile, iar partea de la urmă trece prea repede asupra întâmplărilor. Și Sorin moare, ducându-se la închisoare, ca să scape pe altul, iar o fată care îl iubea, se aruncă în apă. "Florile Bosforului" cuprind poezii lirice și narative, cu subiecte orientale. Ni se descriu frumusețile naturii la Constantinopol, frumusețea femeilor, intrigile din Serai, nenorocita viață a cadânelor, amorurile lor descoperite și pedepsite cu cele mai grozave morți, târgurile de sclave etc. Amorul și gelozia formează fondul
Dimitrie Bolintineanu () [Corola-website/Science/298949_a_300278]
-
ș. a. "Macedonele" ne descriu frumusețile din țările locuite de macedoneni și ne povestesc întâmplări din viața lor. În general personajele sunt păstori și păstorițe. Cele mai însemnate: "Românele din Cavala" - "Samarina". Sub numele de "Reverii" a adunat poeziile sale pur lirice și anume elegiile sale, care prin frumusețea versurilor și prin sentimentele triste ce inspiră au fost foarte prețuite. Din acestea fac parte: "O fată tânără pe patul morții" - "Plângerile poetului român" - "Scopul omului" - "Un tânăr român mort în străinătate" și
Dimitrie Bolintineanu () [Corola-website/Science/298949_a_300278]
-
grupări sunt cele mai bune lucrări ale lui Bolintineanu. Valoarea lor a fost privită în mod foarte deosebit de critici. Unii au admirat fără rezervă tot ce a scris el, cum este Aron Densușianu, care-l crede cel mai mare poet liric al nostru alături de Mureșanu; alții i-au tăgăduit orice valoare, cum face Nicolae Iorga în "Istoria literaturii". E drept că Bolintineanu se citește din ce în ce mai puțin și impresia ce ne produc legendele sale este foarte deosebită de cea produsă generației de la
Dimitrie Bolintineanu () [Corola-website/Science/298949_a_300278]