13,759 matches
-
cum ar fi evenimentul B din imagine), și o mulțime de evenimente pentru care o astfel de influență este imposibilă (cum ar fi evenimentul C din imagine). Aceste mulțimi sunt independente de observator. În conjuncție cu liniile de univers ale particulelor în mișcare liberă, conurile luminoase pot fi utilizate pentru a reconstrui metrica semiriemanniană a spațiu-timpului, cel puțin până la un factor scalar pozitiv. În termeni matematici, aceasta definește o structură conformă. Relativitatea restrânsă este definită în absența gravitației, astfel că, în
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
fi neglijată. Introducând și gravitația în ecuație, și presupunând universalitatea căderii libere (mișcările geodezice), se aplică un raționament analog celui din secțiunea anterioară: nu există sistem de referință inerțial preferat. În schimb, există sisteme inerțiale aproximative, care se mișcă împreună cu particulele aflate în mișcare pe geodezice. Tradus în termeni de spațiu-timp: liniile drepte temporale, care definesc un sistem inerțial fără gravitație, sunt deformate și devin linii curbe una față de alta, sugerând că includerea gravitației necesită o schimbare a geometriei spațiu-timpului. A
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
la un spațiu-timp curbat. Pe baza analogiei cu gravitația newtoniană geometrică, se poate presupune că ecuația de câmp a gravitației leagă acest tensor de tensorul Ricci, care descrie o clasă particulară de efecte mareice: schimbarea volumului unui nor mic de particule de test aflate inițial în repaus, și apoi puse în mișcare geodezică (cădere liberă) în raport cu un sistem de referință inerțial. În relativitatea restrânsă, teoremele conservării energiei și a impulsului corespund afirmației că tensorul energie-impuls nu are divergență. Această formulă poate
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
existenței undelor gravitaționale a apărut pentru prima oară într-o lucrare cu titlul "Gravitationswellen" ("Unde gravitaționale"), publicată de către Einstein în anul 1918. Cel mai simplu tip de astfel de undă poate fi exemplificată prin acțiunea sa asupra unui inel de particule care plutesc liber (imaginea din dreapta, sus). O undă sinusoidală care se propagă printr-un astfel de inel distorsionează inelul într-o manieră caracteristică ritmică (imaginea animată din dreapta, jos). Întrucât ecuațiile lui Einstein sunt neliniare, undele gravitaționale arbitrar de puternice nu
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
se rotește în jurul unui focar, având ca rezultat o curbă asemănătoare cu roza polară. Einstein a obținut pentru prima oară acest rezultat folosind o metrică aproximativă ce reprezintă limita newtoniană și tratând corpul în mișcare de revoluție ca pe o particulă test. Pentru el, faptul că teoria sa dădea o explicație directă a deplasării anormale a periheliului planetei Mercur, deplasare descoperită de Urbain Le Verrier în 1859, a fost o dovadă importantă că în sfârșit identificase forma corectă a ecuațiilor câmpului
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
este considerată a fi răspunzătoare pentru câteva obiecte de o luminozitate spectaculoasă, în special câteva feluri de nuclee galactice active și de obiecte de dimensiunea stelelor, cum ar fi microquasarii. În particular, acreția poate conduce la jeturi relativiste, raze de particule cu energii mari, constituite din particule emise în spațiu la viteze apropiate de cea a luminii. Relativitatea generală joacă un rol central în modelarea tuturor acestor fenomene, și observațiile furnizează dovezi clare pentru existența găurilor negre, cu proprietățile prezise de
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
câteva obiecte de o luminozitate spectaculoasă, în special câteva feluri de nuclee galactice active și de obiecte de dimensiunea stelelor, cum ar fi microquasarii. În particular, acreția poate conduce la jeturi relativiste, raze de particule cu energii mari, constituite din particule emise în spațiu la viteze apropiate de cea a luminii. Relativitatea generală joacă un rol central în modelarea tuturor acestor fenomene, și observațiile furnizează dovezi clare pentru existența găurilor negre, cu proprietățile prezise de teorie. Sistemele binare de două găuri
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
toată materia pare a fi așa-numita materie întunecată, care are masă (sau, echivalent, influență gravitațională), dar nu interacționează electromagnetic și, deci, nu poate fi observată direct. Nu există nicio descriere general acceptată pentru acest tip de materie, în cadrul fizicii particulelor sau altfel. Studii asupra deplasării spre roșu a supernovelor îndepărtate și măsurătorile asupra radiației cosmice de fond arată și că evoluția universului este profund influențată de o constantă cosmologică, ce are ca rezultat accelerarea expansiunii cosmice sau, echivalent, de o
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
rolul temperaturii în legea lui Planck. Această radiație este denumită radiație Hawking. Există și alte tipuri de orizonturi. Într-un univers în expansiune, un observator ar putea găsi că unele regiuni din trecut nu mai pot fi observate („orizont de particule”), și că unele regiuni din viitor nu pot fi influențate (orizont de evenimente). Chiar și într-un spațiu Minkowski plat, descris de un observator accelerat (spațiu Rindler), vor fi orizonturi asociate cu o radiație semiclasică, denumită radiație Unruh. O altă
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
o radiație semiclasică, denumită radiație Unruh. O altă caracteristică generală a acestei teorii o reprezintă apariția în spațiu-timp a unor discontinuități numite singularități. Continuum-ul poate fi explorat urmărind geodezice luminoase și temporale—toate modurile posibile în care lumina și particulele se pot deplasa în mișcare liberă. Dar unele soluții ale ecuațiilor lui Einstein admit existența unor regiuni numite "singularități spațio-temporale", unde căile luminii și ale particulelor în mișcare se opresc brusc, iar geometria acestora nu mai este corect definită. În
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
fi explorat urmărind geodezice luminoase și temporale—toate modurile posibile în care lumina și particulele se pot deplasa în mișcare liberă. Dar unele soluții ale ecuațiilor lui Einstein admit existența unor regiuni numite "singularități spațio-temporale", unde căile luminii și ale particulelor în mișcare se opresc brusc, iar geometria acestora nu mai este corect definită. În cele mai interesante cazuri, acestea sunt „singularități de curbură”, unde mărimile geometrice, care caracterizează curbura spațiu-timpului, cum ar fi scalarul Ricci, iau valori infinite. Printre exemplele
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
o mărime utilă pentru afirmațiile generale despre sistemele izolate, cum ar fi o formulare mai precisă a conjecturii inelului. Dacă relativitatea generală este considerată a fi unul dintre cei doi stâlpi ai fizicii moderne, teoria cuantică, baza înțelegerii materiei de la particule elementare la fizica stării solide, este celălalt. Totuși, întrebarea dacă pot fi conceptele teoriei cuantice reconciliate cu cele ale relativității generale rămâne deschisă. Teoriile cuantice ale câmpului clasice, care stau la baza fizicii moderne a particulelor elementare, sunt definite într-
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
baza înțelegerii materiei de la particule elementare la fizica stării solide, este celălalt. Totuși, întrebarea dacă pot fi conceptele teoriei cuantice reconciliate cu cele ale relativității generale rămâne deschisă. Teoriile cuantice ale câmpului clasice, care stau la baza fizicii moderne a particulelor elementare, sunt definite într-un spațiu Minkowski plat, care este o aproximare excelentă atunci când se descrie comportamentul particulelor microscopice în câmpuri gravitaționale slabe, cum sunt cele de pe Pământ. Pentru a descrie situațiile în care gravitația este suficient de puternică pentru
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
teoriei cuantice reconciliate cu cele ale relativității generale rămâne deschisă. Teoriile cuantice ale câmpului clasice, care stau la baza fizicii moderne a particulelor elementare, sunt definite într-un spațiu Minkowski plat, care este o aproximare excelentă atunci când se descrie comportamentul particulelor microscopice în câmpuri gravitaționale slabe, cum sunt cele de pe Pământ. Pentru a descrie situațiile în care gravitația este suficient de puternică pentru a influența materia cuantică, dar nu atât de puternică încât să necesite ea însăși cuantificarea, fizicienii au formulat
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
a descrie un spațiu-timp curb de fond, și definesc o teorie cuantică a câmpului generalizată pentru a descrie comportamentul materiei cuantice în cadrul acestui spațiu-timp. Folosind acest formalism, se poate arăta că găurile negre emit un spectru de corp negru de particule, cunoscut sub numele de radiație Hawking, ceea ce conduce la posibilitatea ca ele să se „evapore” cu timpul. După cum se menționează mai sus, această radiație joacă un rol important în termodinamica găurilor negre. Nevoia de consistență între o descriere cuantică a
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
asociată sunt descrise în limbajul fizicii cuantice. În ciuda unor eforturi considerabile, nu este cunoscută nicio teorie completă și consistentă a gravitației cuantice, deși există mai multe teorii promițătoare. Tentativele de a generaliza teoriile cuantice ale câmpului obișnuite, utilizate în fizica particulelor elementare, pentru a descrie interacțiunile fundamentale, astfel încât să includă și gravitația, au condus la dificultăți serioase. La energii mici, această abordare se dovedește de succes, prin aceea că generează o teorie cuantică efectivă a gravitației. La energii foarte mari, însă
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
succes, prin aceea că generează o teorie cuantică efectivă a gravitației. La energii foarte mari, însă, rezultă modele lipsite de orice posibilitate de predicție. O tentativă de a depăși aceste limitări o constituie teoria corzilor, o teorie cuantică nu a particulelor punctiforme, ci a obiectelor unidimensionale extinse. Teoria promite să devină o descriere unificată a tuturor particulelor și interacțiunilor, inclusiv a gravitației; Inconvenientul fiind acela că apar unele caracteristici neobișnuite, cum ar fi șase dimensiuni suplimentare ale spațiului, în plus față de
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
rezultă modele lipsite de orice posibilitate de predicție. O tentativă de a depăși aceste limitări o constituie teoria corzilor, o teorie cuantică nu a particulelor punctiforme, ci a obiectelor unidimensionale extinse. Teoria promite să devină o descriere unificată a tuturor particulelor și interacțiunilor, inclusiv a gravitației; Inconvenientul fiind acela că apar unele caracteristici neobișnuite, cum ar fi șase dimensiuni suplimentare ale spațiului, în plus față de cele trei. În ceea ce se numește a doua revoluție a supercorzilor, s-a propus ca atât
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
teste experimentale ale predicțiilor gravitației cuantice (și deci nu se poate alege vreuna din propuneri acolo unde predicțiile diferă), deși se speră ca acest lucru să se schimbe pe măsură ce devin disponibile date din observațiile cosmologice și din experimentele de fizica particulelor. Relativitatea generală a devenit un model de mare succes al gravitației și cosmologiei, model care a fost validat de toate testele experimentale și observaționale. Chiar și așa, există indicii solide că teoria este incompletă. Problema gravitației cuantice și chestiunea existenței
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
bancherul italian Tonti, sumele depunătorilor decedați atribuindu-se supraviețuitorilor) el părăsește această lume la 83 de ani "într-un accident". În timpul vieții el a născocit povestea nobleții neamului, pretinzând descinderea din niște Balzac d'Entraignes, iar înainte de Revolutie semnând cu particula nobiliară. În sânul familiei unui bogat negustor de postavuri, în anul 1778, se naște Anne-Charlotte-Laure Sallambier viitoarea mamă a lui Honore de Balzac. Femeie autoritară, inteligentă, instruită, frumoasă ea este preocupată de problemele timpului, de științe și literatură dar mai
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
Academie, prin Academie să devină pair, prin titlul de pair ministru, și să ajungă la putere prin puterea însăși”. În luna aprilie publica broșura Ancheta asupra politicii celor două ministere, semnată: “Dl. De Balzac, elector eligibil” - folosind pentru întâia oară particula nobiliară inventată de tatăl său. De aici înainte va semna pe întregul parcurs al vieții ca “de Balzac”. Pentru a avea o șansă în alegerile din 5 iunie, Balzac e dispus să se căsătorească cu fiica unui legitimist ce luptase
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
los Santos" (în cinstea lui Filip al V-lea, primul Bourbon care a domnit în Spania, a bunicilor lui, Infantele Juan, Conte de Barcelona și Paul I al Greciei și a străbunicului său, regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei), particula "Todos los Santos" fiind adăugată prin tradiție membrilor casei regale spaniole. La naștere a primit titlul de Infante, chiar dacă la vremea respectivă tatăl său nu era rege. Nașii săi au fost bunicul patern, Infantele Juan, Conte de Barcelona, și străbunica
Felipe al VI-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310402_a_311731]
-
noțiunea de tetradă izotropă, ce constă din 4 vectori luminoși. În anul 1969 a descris un proces (numit procesul Penrose), prin care se poate extrage energia dintr-o gaură neagră de rotație (gaură Kerr). Acest proces constă în dezagreagarea unei particule (corp) în ergosfera găurii negre în două particule(corpuri), dintre care una cade în interior cu energie negativă, iar alta se îndepărtează de gaură cu un surplus de energie. În anii ulteriori Penrose a propus metoda twistor-ilor pentru descrierea câmpurilor
Roger Penrose () [Corola-website/Science/310471_a_311800]
-
vectori luminoși. În anul 1969 a descris un proces (numit procesul Penrose), prin care se poate extrage energia dintr-o gaură neagră de rotație (gaură Kerr). Acest proces constă în dezagreagarea unei particule (corp) în ergosfera găurii negre în două particule(corpuri), dintre care una cade în interior cu energie negativă, iar alta se îndepărtează de gaură cu un surplus de energie. În anii ulteriori Penrose a propus metoda twistor-ilor pentru descrierea câmpurilor gravitaționale și a diferitor interacții cu aceste câmpuri
Roger Penrose () [Corola-website/Science/310471_a_311800]
-
cu capacitate mai mare de producție, să le listeze la bursele specializate sau să le vândă unor intermediari. În anul 2012, România înregistra 14.497 de decese - 73 de morți la 100.000 de locuitori - provocate de poluarea aerului cu particule fine.
Poluare () [Corola-website/Science/310466_a_311795]