12,814 matches
-
cu Nadejda Krupskaia, activistă socialistă. În aprilie 1899 a publicat cartea "Dezvoltarea capitalismului în Rusia". În 1900 exilul său ia sfârșit. Călătorește prin Rusia și prin Europa și publică ziarul "Iskra" (Scânteia) și diferite articole și cărți legate de mișcarea revoluționară. Lenin a fost un personaj activ în Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia (PSDMR), iar din 1903 a condus fracțiunea bolșevică după ruptura cu menșevicii, ruptură care a fost inspirată, cel puțin parțial, de pamfletul său "Ce este de
Vladimir Ilici Lenin () [Corola-website/Science/298197_a_299526]
-
invoca o nouă formă de conducere, bazată pe consiliile muncitorilor numite soviete (sfaturi). O bună parte a exilului, începând din 1909, dar și după cucerirea puterii, Lenin și soția lui au avut-o în preajma lor pe Inessa Armand, feministă și revoluționară. Conform unor istorici, Inessa Armand a fost și amantă a conducătorului bolșevic, acceptată de prea-toleranta Krupskaia. Nici în Rusia, nici în străinătate, Lenin nu a cunoscut lipsurile materiale. Pe toată perioada exilului el nu a muncit nici măcar o singură zi
Vladimir Ilici Lenin () [Corola-website/Science/298197_a_299526]
-
trei ori în Elveția, Germania și Franța, de două ori fiind însoțită de fiica sa, Maria (Maniașa). Aceasta din urmă a petrecut aproape doi ani în Germania și Franța. Surse serioase de venituri nu puteau fi articolele publicate în presa revoluționară rusă (precum Iskra). Sursa lui principală de venituri a fost desigur fondul special al Partidului, fond despre care nu se pomenește niciodată în actele oficiale, dar a cărui existență este recunoscută de Lenin în bogata lui corespondență. Acest fond era
Vladimir Ilici Lenin () [Corola-website/Science/298197_a_299526]
-
a cărui existență este recunoscută de Lenin în bogata lui corespondență. Acest fond era alimentat din cotizațiile membrilor de partid., din donații particulare, (precum cele ale lui Maxim Gorki sau cea cunoscută ca Afacerea Schmidt, dar mai ales din "exproprieri revoluționare", în fapt, delapidări sau atacuri banditești asupra birourilor de poștă, a caselor de bilete din gări și asupra băncilor. Cea mai cunoscută "expropriere" a fost atacul asupra a două camioane cu bani, la 26 iunie 1907 în Piața Erevan din
Vladimir Ilici Lenin () [Corola-website/Science/298197_a_299526]
-
semnat, în cele din urmă, în condiții dezavantajoase Tratatul de la Brest-Litovsk (martie 1918). Acceptând că sovietele sunt singurele forme legitime de guvernare muncitorească, Lenin a întrerupt activitatea Adunării Constituante Ruse. Aici, bolșevicii pierduseră la vot, câștigătorul alegerilor fiind Partidul Socialist Revoluționar. Mai târziu, aceștia din urmă s-au divizat în două fracțiuni, una de stânga, pro-soviete, și alta de dreapta, anti-soviete. Bolșevicii aveau majoritatea în Congresul Sovietelor și au format o coaliție guvernamentală cu socialiștii revoluționari de stânga. În cele din
Vladimir Ilici Lenin () [Corola-website/Science/298197_a_299526]
-
câștigătorul alegerilor fiind Partidul Socialist Revoluționar. Mai târziu, aceștia din urmă s-au divizat în două fracțiuni, una de stânga, pro-soviete, și alta de dreapta, anti-soviete. Bolșevicii aveau majoritatea în Congresul Sovietelor și au format o coaliție guvernamentală cu socialiștii revoluționari de stânga. În cele din urmă, coaliția lor însă s-a prăbușit, după ce socialiștii-revoluționari s-au opus tratatului de pace de la Brest-Litovsk, ei încercând chiar, prin alianțe cu alte partide, să răstoarne guvernul sovietelor. Situația a degenerat, iar partidele non-bolșevice
Vladimir Ilici Lenin () [Corola-website/Science/298197_a_299526]
-
guvernul sovietelor. Situația a degenerat, iar partidele non-bolșevice (și chiar unele grupuri socialiste) au încercat în mod activ să răstoarne guvernul sovietelor. Lenin a reacționat încercând să le oprească activitățile. La 30 august 1918, Fania Kaplan, membră a Partidului Socialist Revoluționar, s-a apropiat de Lenin după ce acesta luase cuvântul la un miting și se îndrepta către mașina sa. Ea l-a strigat pe Lenin și, când acesta s-a întors să-i răspundă, a tras trei focuri de revolver asupra
Vladimir Ilici Lenin () [Corola-website/Science/298197_a_299526]
-
Lenin și-a revenit, dar sănătatea sa s-a deteriorat în continuu, începând din acel moment, și se crede că incidentul a contribuit la atacurile cerebrale de mai târziu. În martie 1919, Lenin și veteranii bolșevici s-au întâlnit cu revoluționarii socialiști din întreaga lume și au format Internaționala Comunistă. Membrii Internaționalei Comuniste, inclusiv Lenin și bolșevicii, s-au deprins din mai larga mișcare socialistă. Din acel moment ei au fost cunoscuți cu numele de comuniști. În Rusia, Partidul Bolșevic a
Vladimir Ilici Lenin () [Corola-website/Science/298197_a_299526]
-
Partidul Comunist din Venezuela) au semnat Pactul Punto Fijo. Acțiunea Democratică și COPEI a dominat apoi peisajul politic pentru patru decenii. În 1960 au fost mișcări de gherilă substanțiale, inclusiv cele ale Forțelor Armate de Eliberare Națională și ale Mișcării Revoluționare de stânga, care în același an s-au desprins din Acțiunea Democratică. Cele mai multe dintre aceste mișcări au depus armele sub președinția lui Rafael Caldera (1969-1974). Caldera a câștigat alegerile prezidențiale din Venezuela din 1968 pentru COPEI, fiind prima dată când
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
decret imperial din 1861 iobăgia din Rusia. Rusia a continuat războaiele antiturcești și, după războiul ruso-româno-turc din 1877 - 1878, a forțat Imperiul Otoman să recunoască independența României, Serbiei și Muntenegrului și să acorde autonomie Bulgariei. Revoltele țărănești și înăbușirea tendințelor revoluționare ale intelectualilor cu vederi liberale au fost probleme care nu și-au găsit rezolvarea. La sfârșitul Primului Război Mondial, soarta țarului Nicolae al II-lea și a dinastiei Romanovilor a fost definitiv pecetluită de înfrângerile repetate ale armatei rusești, de deteriorarea stării
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
II-lea și a dinastiei Romanovilor a fost definitiv pecetluită de înfrângerile repetate ale armatei rusești, de deteriorarea stării economice, de numeroasele dezordini publice din marile orașe, provocate de lipsurile alimentare. Țarul a fost detronat în 1917, în urma unei mișcări revoluționare. La sfârșitul Revoluției din 1917, fracțiunea marxistă a bolșevicilor, condusă de Vladimir Ilici Lenin, a cucerit puterea în Petrograd și în Moscova, iar Partidul Bolșevic și-a schimbat numele în Partidul Comunist. A urmat un război civil, care a opus
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
colectivă până la începutul celui de-al optulea deceniu al secolului trecut, când Leonid Brejnev a ajuns figura centrală a politicii sovietice. Noul lider sovietic este deseori ridiculizat de istorici pentru ceea ce azi se numește stagnarea brejnevistă. Prin contrast cu entuziasmul revoluționar care a acompaniat nașterea Uniunii Sovietice, starea de spirit preponderentă a conducerii uniunii din momentul morții lui Brejnev, în 1982, era una de aversiune la orice fel de schimbare. După scurtele perioade în care au fost la putere Andropov și
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
împotriva politicii domnului Mihail Sturdza, mișcare aflată la originile revoluției de la 1848. Printre participanții la aceasta avea să se afle și Manolache Costache, motiv pentru care a fost întemnițat și apoi trimis la către Turcia, sub escortă, împreună cu alți cinci revoluționari. A evadat la Galați, rămânând în exil, apoi, până în 1849, când a revenit în Moldova. După 1856, s-a implicat în luptele pentru Unire, în calitate de membru al Divanului Ad-hoc din Moldova (1857) și al Adunării Elective a Principatului (1858). Cariera
Manolache Costache Epureanu () [Corola-website/Science/297434_a_298763]
-
, scris și "Mureșianu", (n. 16 noiembrie 1816, Bistrița - d. 12 octombrie 1863, Brașov) a fost un poet și revoluționar român din Transilvania. Născut în familia unui mic întreprinzător, a studiat filozofia și teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Brașov, începând cu 1838. A început să publice poezie în revista Foaie pentru minte, inimă și literatură. S-a
Andrei Mureșanu () [Corola-website/Science/297433_a_298762]
-
ca membru în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj, în mai 1848. Poemul său "Un răsunet", scris la Brașov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios ("Din sânul maicii mele"), poem denumit ulterior Deșteaptă-te, române!, a devenit imn revoluționar - fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”. În 1990 "Deșteaptă-te, române!" a devenit imnul de stat al României. După Revoluția de la 1848 Mureșanu a muncit ca traducător la Sibiu și a publicat în revista "Telegraful Român", operele sale având
Andrei Mureșanu () [Corola-website/Science/297433_a_298762]
-
vigoarea și idealul romantic într-o operă care este compusă dintr-un vârtej de forme. Tema este dată de revoluționarii de la 1830 ghidați de spiritul Libertății (reprezentați aici de o femeie purtând drapelul francez). Artistul se plasează metaforic ca un revoluționar din vârtej, deși vedea evenimentele cu o anumită rezervă (reflectând influența burgheză asupra romantismului). Aceasta este, probabil, opera romantică cea mai cunoscută. Căutarea de exotic, de neprimitor și de sălbatic va reprezenta o altă caracteristică fundamentală a romantismului. Exprimarea senzațiilor
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
(n. 29 iunie 1819, București - d. 29 noiembrie 1852, Palermo) a fost un istoric, scriitor și revoluționar român. Alături de fratele său mai mic, Barbu, a participat la Revoluția din 1848. Prin capodopera sa "Românii supt Mihai Voievod Viteazul", Bălcescu l-a impus în canonul național pe voievodul Mihai Viteazul. Născut în București, într-o familie de mici
Nicolae Bălcescu () [Corola-website/Science/297435_a_298764]
-
implica în revoluția din februarie 1848, dar inspirat de această revoluție se întoarce la București pentru a participa la revoluția din 11 iunie, fiind timp de două zile ministru de externe și secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de revoluționari. Va fi de partea liberalilor, dorind împroprietărirea țăranilor și vot universal. Arestat la 13 septembrie 1848 de autoritățile Imperiului Otoman care au înăbușit revoluția, reușește să evadeze și să treacă în Transilvania, de unde a fost expulzat apoi de autoritățile habsburgice
Nicolae Bălcescu () [Corola-website/Science/297435_a_298764]
-
ajunge la Constantinopol. Apoi, la Debrețin, se întâlnește cu Lajos Kossuth, conducătorul revoluției maghiare, încercând un aranjament „pacificator” între revoluționarii români transilvani și cei maghiari. Lajos Kossuth îi face lui Bălcescu o impresie bună și este de acord cu „proiectul” revoluționarului român. La 2 iulie 1849 se găsește la Pesta, unde este semnat „proiectul de pacificare”, un acord româno-maghiar cu revoluționarii unguri. Avram Iancu și revoluționarii săi se declară de acord să rămână neutri față de acțiunile militare ale maghiarilor, dar aceștia
Nicolae Bălcescu () [Corola-website/Science/297435_a_298764]
-
români transilvani și cei maghiari. Lajos Kossuth îi face lui Bălcescu o impresie bună și este de acord cu „proiectul” revoluționarului român. La 2 iulie 1849 se găsește la Pesta, unde este semnat „proiectul de pacificare”, un acord româno-maghiar cu revoluționarii unguri. Avram Iancu și revoluționarii săi se declară de acord să rămână neutri față de acțiunile militare ale maghiarilor, dar aceștia nu își respectă promisiunile și se ajunge din nou la conflict. În același timp însă trupele imperiale contrarevoluționare habsburgice și
Nicolae Bălcescu () [Corola-website/Science/297435_a_298764]
-
istoric, marea sa operă a fost "„Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”", pe care a scris-o în exil, începând cu 1849, rămasă în manuscris și publicată de Alexandru Odobescu, în 1861 - 1863. Se exilează la Paris, unde încearcă să coaguleze forțele revoluționare europene aflate în exil, pentru întemeierea unei confederații europene. Cu un pașaport eliberat la Paris, la 27 septembrie 1850, „"au nom de Sa Majesté l'Empereur des Ottomans"”, în primăvara lui 1852, pleacă la Constantinopol, de aici, la Galați și
Nicolae Bălcescu () [Corola-website/Science/297435_a_298764]
-
1950, precum și pe cele de "100 de lei", edițiile 1952 și 1966, a fost gravat portretul lui Nicolae Bălcescu. Peste 10 localități rurale, precum și străzi și instituții de învățământ din România comunistă au primit numele lui Nicolae Bălcescu, în memoria revoluționarului pașoptist. Iată un exemplu de caracterizare făcută de către "ideologia comunistă" lui Nicolae Bălcescu: "„Nicolae Bălcescu este figura cea mai luminoasă a revoluției de la 1848. E tipul revoluționarului care, înțelegând mersul istoriei, și-a dat seama că adevărata revoluție trebuie să
Nicolae Bălcescu () [Corola-website/Science/297435_a_298764]
-
de învățământ din România comunistă au primit numele lui Nicolae Bălcescu, în memoria revoluționarului pașoptist. Iată un exemplu de caracterizare făcută de către "ideologia comunistă" lui Nicolae Bălcescu: "„Nicolae Bălcescu este figura cea mai luminoasă a revoluției de la 1848. E tipul revoluționarului care, înțelegând mersul istoriei, și-a dat seama că adevărata revoluție trebuie să se sprijine pe forța poporului, să-i exprime năzuințele și drepturile. Bolnav de ftizie, având de îndurat lipsurile și greutățile exilului, în preajma ultimei sale călătorii spre țărmurile
Nicolae Bălcescu () [Corola-website/Science/297435_a_298764]
-
(sau Alexandru Ioan I; ) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor două principate. Devenit domnitor, Cuza
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
adoptat de majoritate, dar nesancționat de domnitor, au dovedit că maleabilitatea de care dădeau dovadă o bună parte dintre conservatori, în privința adoptării unui program general de reforme, nu concorda cu acceptarea de către ei a unei reforme agrare în sensul programelor revoluționare de la 1848. De aceea, în anii imediat următori unificării administrative, nu s-a putut trece brusc la reforma agrară, ci s-a continuat, pentru o perioadă de timp, să se adopte reforme pe linia organizării moderne a statului, deoarece acestea
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]