12,392 matches
-
perioada de dinaintea Revoluției de la 1848. Acest film prezintă plănuirea de către mai multe tabere a unei revoluții pentru detronarea domnitorului Gheorghe Bibescu (1842-1848) și începerea revoltelor populare în București. După aducerea în țară a armelor cumpărate cu banii obținuți pe odoarele boierului Stroe Grădișteanu, acțiunea din filmul "" se mută în orașul București. Filmul începe cu aducerea armelor în oraș de către Mărgelatu (Florin Piersic) și oamenii lui. Armele trebuiau ascunse la Moara Boarilor, dar Buză de Iepure (Szabolcs Cseh) îi aduce la cunoștință
Misterele Bucureștilor () [Corola-website/Science/326200_a_327529]
-
Cezar Bolliac, Ion Heliade-Rădulescu și Alexandru G. Golescu - Arăpilă) intenționează să-l convingă pe domnitorul Gheorghe Bibescu (1842-1848) (interpretat de Ion Besoiu) să aprobe o serie de reforme pentru îmbunătățirea situației materiale a populației. În același timp, o grupare de boieri în frunte cu boierul Costache Șuțu (Teofil Vâlcu) și cu fiul său vitreg, Aristide (Ovidiu Iuliu Moldovan) - care se trage din familia Mavrogheni -, încearcă să se folosească de acțiunile „Frăției” pentru a pune ei mâna pe conducerea Țării Românești. În timpul
Misterele Bucureștilor () [Corola-website/Science/326200_a_327529]
-
și Alexandru G. Golescu - Arăpilă) intenționează să-l convingă pe domnitorul Gheorghe Bibescu (1842-1848) (interpretat de Ion Besoiu) să aprobe o serie de reforme pentru îmbunătățirea situației materiale a populației. În același timp, o grupare de boieri în frunte cu boierul Costache Șuțu (Teofil Vâlcu) și cu fiul său vitreg, Aristide (Ovidiu Iuliu Moldovan) - care se trage din familia Mavrogheni -, încearcă să se folosească de acțiunile „Frăției” pentru a pune ei mâna pe conducerea Țării Românești. În timpul în care cele două
Misterele Bucureștilor () [Corola-website/Science/326200_a_327529]
-
parte hoții și cerșetorii). Ea încasează taxe de protecție de la negustori, pune la cale omoruri și șantajuri și mituiește oamenii Agiei. Obștea plănuiește omorârea lui Mărgelatu, dar acesta află de plan de la Mârtac (Ion Dichiseanu) și scapă cu viață. Tabăra boierului Șuțu plănuiește un atentat asupra domnitorului Gheorghe Bibescu, iar în acest scop solicită obștii calicilor să le pună la dispoziție un om, cel ales fiind Buză de Iepure. Ca urmare a informației oferite de italianul Vincenzo Gonfalone (David Ohanesian), soțul
Misterele Bucureștilor () [Corola-website/Science/326200_a_327529]
-
peruzea. Ei sunt urmăriți de oamenii Agiei și se luptă cu ei într-un loc numit La Măseaua Stricată. Scăpând de arnăuți, cei doi ajung la un han ținut de jupân Potoroacă și de soția sa, Maria, fosta bucătăreasă a boierului Vâlcu din "Masca de argint". Hangiul și hangița îi spun lui Mărgelatu că pe la hanul lor a trecut o caleașcă cu doi străini, însoțită de șase călăreți care păreau a fi comedianți. Unul dintre comedianți avea o voce foarte frumoasă
Colierul de turcoaze () [Corola-website/Science/326203_a_327532]
-
Slătineanu. Luând-o pe drumul Bucureștiului, Mărgelatu și Buză de Iepure ajung la conacul Aspasiei Șuțu, sora Agathei. Buză de Iepure găsește acolo câteva mărgele de peruzea. Trăsura și călăreții plecaseră apoi spre București. În același timp, o delegație de boieri i-a prezentat domnitorului o petiție cu doleanțele poporului în 35 de puncte, dar Bibescu o respinge. Cel care organizase răpirea celor doi austrieci era Troianoff, care susține că cei pentru care lucrează sunt gate să dea 20 de milioane
Colierul de turcoaze () [Corola-website/Science/326203_a_327532]
-
castelul a fost ocupat de ruși, iar familia Radziwiłł a fost izgonită. La scurt timp, Arhivele Lituaniene au fost transferate la Sankt Petersburg (unde au și rămas), în vreme ce majoritatea operelor de artă adunate în palat au fost împărțite între diverși boieri ruși. Abandonat atât de proprietarii inițiali, cât și de armata rusă, palatul a început să se deterioreze. A fost restaurat însă de familia Radziwiłł și între 1881 și 1886 interioarele au fost renovate de prințul Anton Radizwill și de soția
Castelul Niasviž () [Corola-website/Science/326325_a_327654]
-
înainte, deși schimbările de proprietar se vor succeda într-un ritm rapid, impunătoarea clădire va fi cunoscută sub numele de „Palatul Beldiman”. Casa a trecut în proprietatea biv-vel postelnicului Vasile Beldiman, fiul lui Alecu, care în 1839 a vândut-o boierului Lupu Balș care, la rândul lui, în 1845, o cedează Elenei Catargiu, fiica marelui logofăt Iordache Catargiu, căsătorită întâi cu Iorgu Ghika și apoi cu beizadea Gheorghe, fiul lui Ioniță Sandu Sturza și care o vinde mai departe avocatului Vasile
Palatul Beldiman din Iași () [Corola-website/Science/326408_a_327737]
-
Palatul Cantacuzino, supranumit și „Micul Trianon”, a fost construit la Florești, județul Prahova de boierul Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis "Nababul", și i-a fost lăsat moștenire fiului său Mihail G. Cantacuzino. Palatul a fost realizat de meșteri francezi, într-un stil eclectic francez, dominat de elemente rococo și neoclasice, după planurile arhitectului Ion D. Berindey
Palatul Cantacuzino (Florești) () [Corola-website/Science/322568_a_323897]
-
și i-a fost lăsat moștenire fiului său Mihail G. Cantacuzino. Palatul a fost realizat de meșteri francezi, într-un stil eclectic francez, dominat de elemente rococo și neoclasice, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, care mai proiectase pentru același boier palatul aflat pe Calea Victoriei nr. 141, cunoscut sub denumirea de Palatul Cantacuzino din București, care adăpostește, în prezent, Muzeul Național „George Enescu”. Proiectul arhitectului Ion Berindey se inspiră din arhitectura palatelor Micul Trianon și Marele Trianon, situate în grădina Palatului
Palatul Cantacuzino (Florești) () [Corola-website/Science/322568_a_323897]
-
piatră brută, ceea ce și explică păstrarea aproape intactă a primului nivel. Pentru finisajele exterioare s-a folosit calcarul alb de Albești, material considerat la acea vreme că fiind la fel de prețios că marmură. Pentru a crea o ambianța armonioasă și elegantă, boierul Cantacuzino a plantat arbuști de esență rară în jurul palatului. În fața palatului a fost amenajată și un bazin, a cărui formă se poate distinge și în zilele noastre. Palatul avea un sistem de încălzire centrală asemănător cu cel de la Castelul Peleș
Palatul Cantacuzino (Florești) () [Corola-website/Science/322568_a_323897]
-
de Austria (cunoscută drept Ana de Habsburg). Vladislav al IV-lea a domnit ca rege al Uniunii polono-lituaniană de la 8 noiembrie 1632 până la moartea sa în 1648. În 1610, adolescentul Vladislav a fost ales Țar al Rusiei de grupul "Șapte boieri" dar nu și-a asumat tronul moscovit din cauza opoziției tatălui său și a revoltei populare din Rusia. A folosit titlul de Mare Duce al Moscovei până în 1634. În tot acest timp, pe tronul Rusiei a fost instalat Mihail Romanov. În
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
familia regală s-a mutat la reședința lor din Vilnius, capitala Marelui Ducat al Lituaniei. La scurt timp după aceea, în același an, Vladislav în vârstă de 15 ani, a fost ales țarul Moscovei, de către consiliul arstocrației al celor Șapte Boieri, care l-au răsturnat pe țarul Vasili Shuysky în timpul războiului polono-moscovit. Alegerile au fost distruse de tatăl saă, Sigismund, care urmărea ca populația Moscovei să se convertească de la ortodoxism la catolicism. Sigismund a refuzat să fie de acord cu cererea
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
care l-au răsturnat pe țarul Vasili Shuysky în timpul războiului polono-moscovit. Alegerile au fost distruse de tatăl saă, Sigismund, care urmărea ca populația Moscovei să se convertească de la ortodoxism la catolicism. Sigismund a refuzat să fie de acord cu cererea boierilor de a-l trimite pe prințul Vladislav la Moscova și de a fi convertit la ortodoxism. În schimb, a propus ca acesta să domnească în calitate de regent, iar această propunere a condus la reluarea ostilităților. Vladislav a încercat să-și recapete
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din Hoisești este o biserică ctitorită în jurul anului 1870 de boierul Vasile N. Cantacuzino în satul Hoisești din comuna Dumești (județul Iași). Aici se ajunge de un drumeag de țară pietruit, aflat la stânga drumului național Iași-Roman, înainte de orașul Podu Iloaiei. Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din Hoisești nu este inclusă pe Lista
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Hoisești () [Corola-website/Science/322061_a_323390]
-
Moldovei. Documentele vechi menționează că pe la 1615 satul aparținea spătarului Iordache Ramadan. În secolul al XIX-lea aici s-a aflat moșia marelui logofăt Neculai Canta (Cantacuzino) (1790-1857), dregător de seamă al cârmuirii Moldovei în timpul domniei lui Mihail Sturdza (1834-1849). Boierul se mutase aici în anul 1843, în urma accidentului tragic din acel an de la moșia Horodniceni, când i s-au înecat doi copii în lacul din fața conacului. Moșia a fost stăpânită apoi de fiul său, Vasile (Basile) Cantacuzino (1816-1906). Boierul Vasile
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Hoisești () [Corola-website/Science/322061_a_323390]
-
1834-1849). Boierul se mutase aici în anul 1843, în urma accidentului tragic din acel an de la moșia Horodniceni, când i s-au înecat doi copii în lacul din fața conacului. Moșia a fost stăpânită apoi de fiul său, Vasile (Basile) Cantacuzino (1816-1906). Boierul Vasile (Basile) Cantacuzino făcuse studii la Lausanne (Elveția). Era căsătorit cu Pulcheria Rosetti-Bălănescu (1822-1913). Aceasta fusese logodită cu Gheorghe, fiul mai mare al logofătului Neculai Cantacuzino, dar s-a lăsat răpită înaintea nunții de Vasile, cu care s-a căsătorit
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Hoisești () [Corola-website/Science/322061_a_323390]
-
în viața politică, îndeplinind diferite dregătorii, printre care și cea de prefect de Roman. În ultimii ani ai vieții a locuit mai mult la Hoisești unde s-a ocupat cu agricultura. După cum declara nepotul său, arhitectul George Matei Cantacuzino (1899-1960), boierul Basile a cerut ca pe placa lui de mormânt să se scrie doar cuvântul: „IERTARE“. Ultimul proprietar al moșiei a fost locotenentul aviator Radu Beller, ginerele lui Vasile Cantacuzino. El participase în războiul de apărare al Franței din 1917 și
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Hoisești () [Corola-website/Science/322061_a_323390]
-
tei" (după cum îl descrie publicistul Ion Mitican), a fost distrus după cel de-al doilea război mondial de către săteni, care au folosit pietrele și cărămizile sale la ridicarea altor clădiri. Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din Hoisești a fost ctitorită de boierul Vasile N. Cantacuzino în jurul anului 1870, lângă conacul boieresc. Pe peretele sudic al pridvorului a fost pictată o pisanie cu ctitorii bisericii: Nicolae, Vasile, Matei, Iancu, Catinca și Pulheria Cantacuzino, Elena Ghica, Radu Beller, Dumitru și Adela Popa. Lăcașul de
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Hoisești () [Corola-website/Science/322061_a_323390]
-
marmură neagră și unul din marmură albă. Ele sunt înconjurate de un gărduț de fier. Este vorba de pietrele de mormânt ale următorilor: Lângă zidul sudic al bisericii se află alte două monumente funerare, ridicate tot pentru unii din urmașii boierului Neculai Canta.
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Hoisești () [Corola-website/Science/322061_a_323390]
-
Biserica "Sf. Împărați Constantin și Elena" din Hărpășești este un lăcaș de cult ortodox ctitorit în anul 1833 de boierul George Mavrocordat în satul Hărpășești din comuna Popești (județul Iași). Ea se află în vârful unui deal, fiind înconjurată de cimitirul sătesc. Biserica "Sf. Împărați" din Hărpășești a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015
Biserica Sfinții Constantin și Elena din Hărpășești () [Corola-website/Science/322126_a_323455]
-
numit Siliște, la sud de Hărpășești, unde se presupune că era vechiul sat Mitoc (sat de clăcași), celălalt se afla în estul satului pe locul fostului sat Todirești. Biserica "Sf. Împărați Constantin și Elena" din Hărpășești a fost zidită de boierul George Mavrocordat (1802-1858) în anul 1833, în partea de vest a satului, în apropierea conacului boieresc. În trecut, o poartă făcea legătura între curtea conacului și curtea bisericii. Ctitorul George Mavrocordat era fiul hatmanului Alexandru Mavrocordat (1784-1856) și al Smarandei
Biserica Sfinții Constantin și Elena din Hărpășești () [Corola-website/Science/322126_a_323455]
-
Biserica "Duminica Tuturor Sfinților" din Țibănești este un lăcaș de cult ortodox ctitorit în anul 1819 de boierul Ioan Carp în satul Țibănești din comuna omonimă (județul Iași). Ea se află în apropierea conacului familiei Carp. Biserica "Adormirea Tuturor Sfinților" din Țibănești a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015 la numărul 1530
Biserica Duminica Tuturor Sfinților din Țibănești () [Corola-website/Science/322130_a_323459]
-
din țările baltice. La începutul secolului al XVIII-lea, Dimitrie Cantemir citează familia Carp, în "Descriptio Moldaviae", printre principalele neamuri boierești ale Principatului Moldovei. În anul 1771, marele ban Gheorghe Carp a cumpărat întreg satul Țibănești din Ținutul Vasluiului de la boierul Nicolae Gherghel. El a murit în 1802, moșia trecând prin moștenire la fiul său, biv vel aga Ion Carp. Ca și alți boieri, familia Carp a construit în secolul al XVIII-lea o biserică cu hramul "Duminica Tuturor Sfinților" în
Biserica Duminica Tuturor Sfinților din Țibănești () [Corola-website/Science/322130_a_323459]
-
Moldovei. În anul 1771, marele ban Gheorghe Carp a cumpărat întreg satul Țibănești din Ținutul Vasluiului de la boierul Nicolae Gherghel. El a murit în 1802, moșia trecând prin moștenire la fiul său, biv vel aga Ion Carp. Ca și alți boieri, familia Carp a construit în secolul al XVIII-lea o biserică cu hramul "Duminica Tuturor Sfinților" în satul Țibănești. Aceasta a fost reclădită de boierul Ioan Carp, mare agă al Moldovei, în jurul anului 1819. Un an mai târziu, el a
Biserica Duminica Tuturor Sfinților din Țibănești () [Corola-website/Science/322130_a_323459]