13,885 matches
-
zi adăuga la pri mejdia de ieri. Julie a fost singura care a părut că ignoră această primejdie. Natura răului de care suferea favori zează, din cât se zice, asemenea iluzii; dar caracterul ei a contribuit neîndoielnic mult la aceste iluzii fericite; spun fericite, pentru că nu mă pot pro nunța cu certitudine asupra temerilor pe care o moarte sigură i le va fi inspi rat. Niciodată această idee nu s-a prezentat într-o mani eră pozitivă și directă spiritului ei
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
frumoasă era de a nu mai pretinde că este. Unei femei care o revedea după ani de zile, și care îi făcea complimente despre chipul ei, i-a răspuns: „Nu, draga mea, n-are rost să-mi 241 mai fac iluzii. Din ziua în care am văzut că nici hornarii de pe stradă nu se mai întorc după mine, am înțeles că a venit sfârșitul.“ Avea dreptate. Era sensibilă într-adevăr la orice privire și la orice laudă, la exclamația unui copil
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
răului. În inocența ei îndărătnică, insist asupra acestui lucru, ea păstra urme de copilărie. Să ne plângem oare? La urma urmelor, va mai fi oare un loc în viață unde se găsește o bunăvoință atât de reală în miezul unei iluzii atât de împodobite și de înfrumusețate? La Rochefoucauld a spus asta: „Dacă nu te-ai măguli niciodată, viața ar fi lipsită de plăcere.“ Am auzit oameni întrebând dacă Doamna Récamier era inteligentă. Mie mi se pare că știm asta deja
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
Adams și C. Carnall (1990, apud Iosifescu, 2000, p. 24) vorbesc despre bariere în calea schimbării, identificând: bariere perceptive (saturația, ca efect al suprasolicitării unor canale perceptive și al tendinței de a folosi doar o parte dintre acestea, stereotipia ca iluzia perceperii a ceea ce ne așteptăm să percepem, ținta falsă ca dificultate de a izola o problemă din aria tuturor informațiilor), bariere cognitive (ignoranța sau lipsa unei informări corecte, inflexibilitatea strategiilor intelectuale, substituția, manifestată prin înlocuirea unei noi probleme cu una
Managementul schimbării educaționale: principii, politici, strategii by Valerica Anghelache () [Corola-publishinghouse/Science/992_a_2500]
-
măsuță și un scaun ... spunându-mi să aștept ... și aștept ... aștept ... Am pus întârzierea pe faptul că desigur s-a dus să scoată vin ... măcar să mă satur și eu de vin ... și nu orice vin ... în care să-mi înec iluziile. Într-un târziu o văd venind cu o tăviță și un pahar de vin. Gândind că își bate joc de mine ... m-am ridicat ostentativ... am golit paharul (e adevărat că paharul era mai mare decât unul obișnuit) și ... sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
puși în fața unei întrebări de când lumea: Adevăr ori Ficțiune? E destul de evident că ceea ce pretindea Fluxul conștiinței că face, că ajustează literatura după forma adevărului, că o face mai potrivită pentru a evoca viața, era pur și simplu o altă iluzie. Autorii Desperado sunt mai radicali, literatura lor nu oglindește viața, literatura lor susține că ea este viața însăși. Autorul pășește în viața ca literatură și se pune pe construit o nouă casă pentru roman. Nimic rău în asta, câtă vreme
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
viitor pe care îl aflăm din gura autorului) bătrână și uitată; setea de viitor cultivată de cele patru romane din Cvartet ne explodează în față. Învățăm de la Lawrence Durrell că nu e bine să așteptăm nimic, că viitorul e o iluzie, că tradiția basmului a murit. Așteptările lectorului Desperado merg către trecut. El trăiește amintirea așteptării cu mai multă intesnitate decât așteptarea prezentă (mai degrabă, de fapt, absența ei). Axa timpului s-a răsucit. Nu ne mai organizăm (livresc) existența cu
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a fost ori împlinită de ce va să vină. Eroul modernist este un mare confesor și un mare nefericit. Interioritatea lui ni se deschide necondiționat. Sufletul e o scoică larg desfăcută, ucisă de text, care îi refuză dreptul la viitor, la iluzia fericirii. Dacă literatura a pierdut ceva începând cu moderniștii și continuând mai acut cu epoca Desperado, acel ceva e tocmai această iluzie că toate incidentele duc undeva. Romanul modernist refuză ordinea logică. Era de așteptat în aceste condiții ca lectura
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
deschide necondiționat. Sufletul e o scoică larg desfăcută, ucisă de text, care îi refuză dreptul la viitor, la iluzia fericirii. Dacă literatura a pierdut ceva începând cu moderniștii și continuând mai acut cu epoca Desperado, acel ceva e tocmai această iluzie că toate incidentele duc undeva. Romanul modernist refuză ordinea logică. Era de așteptat în aceste condiții ca lectura să fie dată peste cap. Reacțiile la Ulysses și The Waste Land au fost devastatoare. Lectorii conservatori au declarat poemul lui Eliot
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
face cu o internalizare a vocii auctoriale de către lector, care se confundă pe sine cu creatorul. * Cu toate că stilul este extrem de accesibil, textul este de fapt elitist: el presupune o rafinată plăcere a jocului pentru joc. Nu căpătăm în final nici iluzia vieții, nici măcar adevărul despre joc. Pentru autorii Desperado, în esență (indiferent de afirmațiile lor tendențioase, cum că nu vor decât să amuze lectorul cu o față a realului), realul nu există, ficțiunea îl inventează. * Confundarea imaginarului cu realul este premeditată
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mai pot răzgândi, dacă am un semn de la Dumnezeu cum că nu-i așa). Ca toate formele de artă, romanul trăiește prin inovație. Cred totuși că va supraviețui prin adevărul pe care îl redă (specia noastră iubește în egală măsură iluzia și adevărul), și datorită faptului că alte forme de artă nu pot reda adevărul așa cum o face romanul. Filmul e un rival miraculos, care e mai bun pe alocuri, dar care nu se poate pune cu romanul când vine vorba
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
apt să preia formele de acțiune ale atomilor. Ochiul este cel care vede și nu sufletul cu ajutorul ochiului. Cu această teorie a nașterii senzațiilor, Lucretius a fundamentat și alte explicații ale fenomenelor sufletești, cum ar fi senzația vederii la depărtare, iluziile optice, tonul emoțional al senzației, etc. 3. Organele psihicului la Galenus Organele psihicului sunt, după Galenus, creierul, inima și ficatul. Fiecare dintre ele reprezintă câte o funcție psihică. Împărțirea se face în acord cu clasificarea platoniciană a părților sufletului: ficatul
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
să amelioreze rezultatele acțiunilor sau frânează eficiența acțiunilor omului. 4. Esența omului este dorința Spinoza a eliminat din sistemul său forța independentă a voinței, care la el se confundă cu acțiunea inteligenței. În ceea ce privește voința de libertate, o consideră o simplă iluzie produsă ca rezultat al repetabilității scopurilor. Astfel, în locul voinței spontane scolastice, rezultate din conștiința experienței interne, este așezată dorința, care nu-i altceva decât esența omului. Iar dorința este ceva raportabil la corp, un fenomen psihofiziologic. Astfel, ceea ce-i gândit
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
când a încercat să aducă la același numitor teoria sa a monadelor și viziunile sale despre natură, despre univers și cunoașterea acestora. Punctul cel mai vulnerabil al sistemului său l-a reprezentat problema psihofizicii. Aici, el considera ca fiind simple iluzii dependența acțiunilor psihice de intervenția experienței idee care a fost exact punctul vital de plecare pentru Descartes, Spinoza, Hobbes ș.a. Pentru explicarea manifestărilor sufletești și corporale, Leibniz a făcut apel la învățătura unor precursori, ca Malebranche (1638-1715), discipol al lui
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
reușitele lui Purkinje sunt de pus deopotrivă pe seama aptitudinilor sale de bun introspecționist. Cu mare rigurozitate, el a despărțit ceea ce poate fi pus pe seama organului în sine al ochiului de o serie de efecte subiective constatate. Spre deosebire de Müller, care consideră iluziile optice ca veritabile "adevăruri vizuale" puse pe seama energiilor din nervi, Purkinje le privește ca pe niște produse ale activității creierului. Baza unității de reflectare senzorială și activitatea neuronală, după Purkinje, se află nu în capacitatea de sinteză a creierului, ci
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
existenței și însemnătății unui instinct al morții. Postulatelor biologice ale acestei paradigme Freud le-a grefat o serie de categorii economice, sociologice și politice, toate integrate într-un joc dialectic al vieții culturale. Este vorba de lucrările sale Viitorul unei iluzii, care a apărut în 1927, și de Relele civilizației, care au apărut în 1929. Cu ele însă, Freud s-a desprins din sfera patologiei vieții cotidiene, pentru a le oferi o veritabilă metafizică cvasi-materialistă de explicare a vieții normale, de
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
unde tatăl meu fusese în serviciu, precum și viața părinților, reflectată în subconștientul meu. Toate aceste amintiri au contribuit, desigur, la speranța, la elanul plecării, la marea îmbarcare pentru viitorul necunoscut care ne aștepta. Persistența acestor reflectări în imaginația mea, puterea iluziilor părăsind România mă pun astăzi pe gânduri. Mă gândeam că voi duce o viață strălucitoare, că voi ieși în lume, că voi dansa... Nici o clipă nu mi-am pus vreo întrebare, nu m-am îndoit de iluziile mele. Cum puteam
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
imaginația mea, puterea iluziilor părăsind România mă pun astăzi pe gânduri. Mă gândeam că voi duce o viață strălucitoare, că voi ieși în lume, că voi dansa... Nici o clipă nu mi-am pus vreo întrebare, nu m-am îndoit de iluziile mele. Cum puteam fi atât de naivă? Unde mi-era capul? Cum se face că am putut crede într-un asemenea roman? Primele luni m-au readus repede la realitatea noii noastre vieți. Fusesem răscumpărați, salvați prin intervenția unui om
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
imposibil și îngrozitor. Încă de la început, m-am refugiat într-o mângâiere imaginară: aveam să reușesc să găsesc o altă locuință, am să fac un „schimb“, singura formă de mutare în acele timpuri. Vreme de ani de zile, păstrând această iluzie, am căutat cu îndârjire, am vizitat camere la nesfârșit, unele mai ciudate ca altele, în poduri, subsoluri, funduri de curte, mansarde sau maghernițe, căci toți cei ce voiau să se mute, pe atunci, erau mai prost instalați decât noi. Cei
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
poduri, subsoluri, funduri de curte, mansarde sau maghernițe, căci toți cei ce voiau să se mute, pe atunci, erau mai prost instalați decât noi. Cei care aveau camere ca lumea se agățau de ele. Povestea asta de schimb de locuință, iluzia asta, a fost una dintre obsesiile mele tainice ale anilor ’50, ca un fel de fabulă, o povestire cu happy-end pe care mi o povesteam mie însămi și care mă făcea să rezist. Apartamentul lui Damian dădea spre o piață
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
un mijloc - rămânând totuși noi înșine - pentru a ne încadra într-o instituție culturală, știind bine ce reprezenta acest gen de citadelă chezașă a ideologiei. Ceea ce m-a făcut, de altfel, să înțeleg de ce unii intelectuali au putut ceda acestei iluzii. Printre diverșii ștabi străini zăriți la Institutul de Relații Culturale și la Editura în Limbi Străine, cei mai mulți erau comuniștii francezi. PCF-ul îi trimitea cu titlul de ajutor frățesc, ca jurnaliști sau prezentatori de limbă franceză la Radiodifuziunea Română, sau
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
ieșeau și ei din birouri sau din ateliere, la orice oră, cu cea mai mică ocazie. Acest du-te-vino zilnic mă susținea, într un anumit fel. Liberă să ies afară, îmi petreceam mult timp în stradă și îmi ofeream mie însămi iluzia inconștientă de a scăpa de încercuire, de situația de așteptare în care mă aflam pentru anii ce aveau să urmeze. De fapt, trăiam pe două planuri, ținând, în taină, urechea ciulită și scrutând ceața care mă înconjura. N-aveam nici o
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
în opoziție cu societatea. Însă putere este nu atât un lucru, cât o relație între două grupuri sau doi indivizi, relație care este asimetrică"32. Remarcăm natura relațională, asimetrică, a puterii politice, privită ca un raport de forțe, influențat de iluzii, reprezentări, ideologie, și nu în mod necesar ca o relație de autoritate, de prestigiu sau de recunoaștere. Limbajul politic Exprimarea raporturilor de forță de pe scena politică se realizează prin apelul la limbaje extrem de variate: imagine, muzică, obiecte, uniforme, arhitectură, embleme
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
unor idei, suscitarea unor atitudini particulare interlocutorilor. Plecând de la premisa că limbajul este înainte de toate acțiune, în măsura în care vorbitorul dorește prin fiecare enunț pe care îl rostește să provoace o schimbare în lume și/ sau în conștiința interlocutorului său, Austin spulberă iluzia descriptivității, caracteristică filosofiei clasice, potrivit căreia, începând cu Descartes, limbajul este înainte de toate un mijloc de reprezentare a gândirii. J.L. Austin contestă primatul frazei afirmative, din concepția reprezentaționistă, și pleacă de la premisa că limbile naturale se organizează în jurul unei distincții
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
într-o limbă la îndemâna tuturor, marile abstracții. Darul acesta îl avea Maiorescu. Însă Eminescu îl depășește în partea formală cu mult. Niciodată nu s-au exprimat la noi idei generale cititorului de gazetă într-un chip care să dea fiecăruia iluzia că pricepe"183. Autoritatea istoricului și criticului literar a făcut ca multe dintre aprecierile sale să fie preluate fără cenzura filtrului reflexiv, fapt semnalat de Noica: "Ne-am odihnit în Călinescu, acesta e adevărul. Și ne odihnim încă. (...) Numeroși istorici
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]