13,698 matches
-
hipnotizat de la prima prelegere. Declar cu toată sinceritatea că nu am mai cunoscut, în existența mea, o profesoară atât de distinsă. Învățam chimia cu plăcere. Aflând că la examen îi plăcea ca studenții (băieții) să vină frumos îmbrăcați și cu obrajii aprinși de emoție, nu palizi de teamă, ne pregăteam și noi, chiar împrumutând haine de la colegi și am avut succes. Doamna profesor Maria Papafil a murit la datorie; s-a stins după încheierea unui curs, la ieșirea din amfiteatru, în
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
clar, cu un refuz categoric, motivat cu o afirmație cât se poate de ciudată cum că "Între Israel și Inturist nu există legături oficiale". Pus în fața unei tentative evidente de discriminare politică, instinctul mă îndruma să ridic mănușa zvârlită în obraz și să nu mă dau bătut. Am înțeles că în primul rând trebuie să încerc atragerea directorului general M'bow de partea noastră. Profitând de prezența lui la deschiderea ședinței plenare din dimineața următoare, m-am dus la el și
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
Busculada ne-a înmărmurit și ne-a oprit din mîncat. Carolina și cu mine începem a plînge. Moșu' Vasile intră în casă și ne spune blajin: Mîncați, dragii moșului, mîncați să creșteți mari... Nici unul nu mănîncă, lacrimi ne curg pe obraji și moșul suferă. În cele din urmă ne cuprinde în brațe, ne strînge lîngă el și nu-i mai vedeam fața. Ne-am liniștit, am văzut mustața moșului udă de lacrimi și am înțeles cît de mult suferă și moșu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
sabia și gloanțe dum-dum. Dar omul a plătit și s-au împăcat... Cu... Da. Păi, pun pistolul la loc și sabia și gloanțele dum-dum. Glandele lacrimale devin enervant de active și mă fac de rîs. Produsele lor îmi curg pe obraz. De cînd niște glande pot judeca despre ce și cum? Le-o fi impresionat balta de sînge și amprentele pantofilor lui Sorin? Poate. Eu de cînd mă știu le-am considerat cam slabe de înger. Dar plîng pe săturate. Ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
gloria mundi erau înlănțuite logic și convingător. În timp ce se îmbrăca mecanic, în capul doctorului se perindau discursuri minunate, emoționante, convingătoare și foarte elevate din punct de vedere lingvistic. În oglindă s-a emoționat și cîteva lacrimi s-au slobozit pe obrajii ridați. Nu, nu trebuie să plîng. Un bărbat care plînge nu provoacă milă. Și nici nu cer milă, este sub demnitatea mea... Doctorul a fost neplăcut impresionat de gogoașa din fața ușii primarului, formată din oamenii veniți în audiență. Se scufundă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mulțimea aia simpatică și studioasă. Eu făceam parte dintre fumătorii ocazionali, care fumau, evident, "Cerșetorul". Ceream țigări cu chibzuință, adică cît se poate de rar și, mai ales, așteptam, uneori, cu o abia sesizabilă ostentație, să fiu servit. Adică aveam obrazul un pic mai subțire și contam pe faptul ca și colegii posesori de țigări să-l aibă. Fetele ne țineau de urît și stăteau cu noi, dar ele nu fumau decît una la o mie. Din păcate, acum este invers
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și pînă te întorci eu sînt clampă. Mă duc după. Hai la frigider. Nu mă simt deloc un sabotor al democrației și urc dealul cu bătrînul Leo. Ce făceam era o rușine și mă miram că n-o simt, iar obrajii mei nici vorbă să crape datorită acestei fapte rușinoase. Îi umplu paharul la refuz, mai aduc o sticlă plină și apoi, fără nici o mustrare de conștiință, îl împing în stradă. Era clampă votantul hoțului. Ca de obicei, moșul se culcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Da, pască făcută de mama noastră. Da, tăticule și vei prinde și celălalt Paște și încă unul... Ei, Ancuța, să ne bucurăm de primul, chiar dacă va fi și ultimul. Abia atunci fetița observă că lacrimi grele își fac drum pe obrajii bolnavului său tată. Le sărută și gustul sărat n-o mai dezgustă ca propriile lacrimi. Hai să mergem acasă. Pînă la Iași ai drum lung, fetița tatii. Victor se așează pe bancheta din spate a mașinii și închide ochii pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
avut o altă denumire (știu eu, poate vătaf, postelnic, etc.) care să nu dea loc unor speculații. De altfel și dicționarul DEI poate că trebuie reeditat și să se evite trimiterea la franțuzisme. Pînă atunci putem, îngroșînd puțin mai mult obrazul, să trecem peste precizarea aceia cu franțuzismele. Mai este o explicație foarte convenabilă și anume că acest cuvînt digne s-a referit poate la digne de mepris, adică demn de dispreț. Asta este departe de sensul digne d'eloges, demn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
o astfel de fiară! Totuși, Raj, sînteți neamuri, este sora ta, nu cred că-i urăști. Nu, nu-i urăsc. Dar uneori i-aș omorî. Au noroc de ăla micu... Îl iubești? Raj întoarce capul. Cînd revine, văd lacrimi pe obrazul său. Pentru el mă omor. Știți cum vine la mine... cum nu mănîncă decît cu mine. Doarme numai cu mine. Copilul ăsta este bucuria mea, n-o să-l las orfan pentru că-s niște măgari părinții săi... Am o speranță îndreptățită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
despre ierbărit, adică dispre cei carii vin de cosăscu iarba și o aduc pin târgu de vând și pe aiurea, pe nime să nu lasă...măcar om domnescu de ar fi, sau boierescu, sau târgovăț sau oricine și de la ce obraz vor fi, derspre toți acei să se apere. Iar pe cine vor prinde omul egumenului...cosind iarbă au de față, au pe furiș, să dea de știre aici și-ți poruncim dumitale, ago, pe unul ca acela să-l aduci
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
s-au muiat, ca și cum ar fi fost de ceară topită, și s-a prăbușit, rămânând nemișcat la pământ. Câteva secunde bune a fost o tăcere de mormânt. Doar moș Șutu prinse a se căina ; în timp ce își ștergea lacrimile șiroaie de pe obraji : Ce mă fac fără tine, Boian ?! După ce te-am crescut ca pe copilul meu....te-am hrănit....te-am adăpat... și tu te-ai dus. Nouă, celor mici, ne era milă și de taur, care nu mai era, dar și
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
cu adevărat o fată frumoasă, cu priză puternică la băieții care eram la vremea aceea, era Nuța lui Barzu. Era o țărăncuță în adevăratul sens al cuvântului. Înăltuță, subțirică dar nu fragilă, cu ochii mari, căprui, și fața rotundă cu obrajii mereu îmbujorați și zâmbitori mai tot timpul. Părul bogat, șaten, îi era strâns în lături, în niște cosițe legate tot timpul cu pamblicuțe albe. Nu mai țin minte cum era la învățătură, dar știu că era feblețea doamnei Averescu. Când
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
de la Chilia Nouă. A decedat într-un spital din sudul Basarabiei, în octombrie a aceluiași an. Toate imaginile apărute în fața lui Săndel, sunt aducătoare de amintiri din anii anteriori. Acum multe din ele sunt imagini triste, aducătoare de lacrimi pe obrazul lui de adolescent. Iată bisericuța, acest mic lăcaș de rugăciune și de odihnă veșnică al unor oameni care, poate, au avut păcatele lor și de care a sperat, cu credința în Dumnezeu, să le fie iertate, ridicând acest edificiu spre
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
dau cu bâta-n baltă. Au, cu toții, destulă inteligență câtă e necesară pentru împlinirea unui program rapid de parvenire, dar nu destulă câtă ar trebui pentru a nu se face de râs și - dacă se poate - pentru a-și salva obrazul. 3. Inteligența fără spirit. Atingem aici un prag, despre care nu putem aduce lămuriri îndestulă toare în câteva rânduri. E vorba de o specie de inteligență care se depășește (și se sacrifică) pe sine, care iese din imediat și circumstanțial
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
OȚEL PETRESCU Roman, 4 iulie 2014 Cartea se constituie într-o magnifică epopee, tragică epopee, prin care au trecut neamul și țara, în cea mai amară prăpastie din timpul dominației comuniste. Am citit cartea domnului Cristian Filip, „”, cu lacrimi pe obraz și faptul acesta nu este o metaforă. Veți spune că e firesc să mă emoționeze astfel, întrucât pot afirma că „et in hades ego”. Dar nu e numai atât. Am rămas cu impresia că această carte este esențială, în sensul
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
de soția și de fiica sa, este și poezia „Identitate”. Sigur că în universul concentraționar timpul capătă alte dimensiuni, astfel că „Acum o sută de ani / am avut un copil, o nevastă...”, motiv pentru care „Le-am uitat râsul, părul, obrazul...” Cu atât mai dramatice ni se par momentele respective, în egală măsură însă descoperim oameni cu caractere extrem de puternice, care, pentru a respecta principiile și credința, erau capabili să se jertfească nu numai pe ei, ci și viața familiilor lor
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
are deci cine-o aneantiza, prin complementaritate, decât doar negrul ce absosoarbe totul, adică moartea. Dar scapă și de asta, creând viață. „Radioalmanah“, 1 martie 1997, ora 13,23 8. Blidul de linte Cu riscul de a face să roșească obrazuri subțiri și de a mă expune criticii „oamenilor de bine“, nu pe bună dreptate iritați de amestecul meu În propria oală, aceea a soartei românimii, auziți iarăși, astăzi, o voce ce vă permite s’o comparați: când discută o problemă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Pisicuța, căci o alta ajunsese de râsul lumii purtând un luptător cu mori de vânt, pe Don Quijote; mai degrabă acela ar fi Încălecat „calul bălan“ al lui Creangă, pentru a se „delecta“ cu „sfântul Neculai“... Dar, calul și-a spălat obrazul, purtându-l În luptă pe sfântul Gheorghe. Cu așa palmares, nu e de mirare că a urcat pe soclu laolaltă cu atâtea celebrități, făcând de prisos orice pledoarie. Prin meritele sale, trecute și viitoare, după ce a cucerit spațiul propriu direct
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
tribunal și pe eșafod ființe care n’aveau nimic comun cu Biblia decât că era scrisă pe pielea lor, adică pe pergament, Învinuindu-le de păcate omenești, e prea de tot. Și mi-e rușine pentru pata pusă astfel pe obrazul speciei umane de ignoranții care se credeau Încă „chipul și asemănarea“... perfecțiunii. - Preferă atunci, În loc să-ți pui cenușă În cap, să recunoști că sunteți doar o specie și atât. Ca și mine, cel nemenționat În Biblie... O demonstrează chiar eșafodul
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
din nas a gâdilat, când i le potrivește bărbierul. O fi simțind ceva, ca o reminiscență a altor vremuri. Dar mustățile mele sunt de tot active. Ele funcționează ca o antenă, și le mai adaug altele: deasupra ochișorilor și pe obraji, fiecare fir simțind cea mai ușoară mișcare a aerului produsă de imprudentul șoarece. Și mă gândesc la ignoranța unora, care se distrează „bărbierind“ o pisică neștiind, de pildă, că și o pisică oarbă din naștere știe astfel să se orienteze
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
al gunoaielor și sordidelor - era să spun amenajări - bidonviluri. Care, oricâtă tencuială - tot o treabă turcească; nomina odiosa totuși căci nu cu turcul am ce am ci cu superficialitatea, lucrul de mântuială - ar acoperi urâțenia interioară, sunt o palmă pe obrazul Naturii. Unde sunt iernile de altă dată? Adică frumusețea civilizației grecești? Care a pus ca măsură a tuturor lucrurilor omul, dar pe acela perfect: eroul Iliadei ori atletul de la Olimpia... „Meridian“, 22 martie 2002, ora 12,45 49. Evadatul Sunteți
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
minte, iubiții lu’ tataia, voi să învățați, să învățați mult, să ajungeți oameni mari și să veniți doar în vizită aici, pentru că truda pământului este neostoită, iar pământurile noastre nu mai sunt ale noastre. Bunicul avea o carismă aparte, iar obrajii săi rotunzi îi reliefau un contur generos care îl făcea plăcut și dorit în comunitate. Deși suferise mult, era o fire jovială, extrem de aplecat dialogului cu cei din jur și mai mereu consultat în problemele obștii sătești. Nu avea patima
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
chip drag, A primit drept moștenire Țara codrilor de fag. Și-a urmat apoi MOLDOVA, cu surâsul ei candid, Ce-a-nceput să stăpânească peste Țara de molid Iar frumoasa, visătoarea, BASARABIA, bălaia, Cu păr lung de aur moale, cu obrajii ca văpaia, A primit în stăpânire de la tatăl ei iubit Un ținut mănos și rodnic, Țara cea din răsărit. Și DOBROGEA, ocheșica, cea de Soare iubitoare, A ajuns prințesa Țării dintre Dunăre și mare. Iar MUNTENIA, zglobia, a primit acel
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
-n vârful muntelui, în coarnele ciutelor, în poalele brazilor, în bătătura oilor. Și să-l lași curat, Luminat, Ca de Dumnezeu lăsat ! După ce a zis descîntecul de nouă ori, vrăjitoarea, cu un fir de busuioc muiat în cerneală, desenează pe obrazul bolnavului un cerc și în acesta inițialele Lui Iisus Christos. De obrinteală. Cu cuțitu se face cruce deasupra bubei și-n palma bolnavului rostindu-se descântecul : Bubă mare, doamnă mare; A făcut doamna o nuntă mare Și pe toate bubele
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]