12,874 matches
-
și câțiva contabili. În februarie, când se presimțeau unele semne de desprimăvărare, oamenii din colonie au primit învoire (ba chiar ordin!) să-și ridice case din chirpici: cu o cameră și bucătărie sau cu două camere și bucătărie, după cât de priceput era fiecare, ce posibilități materiale avea și cât de numeroasă îi era familia. În fața acestei încercări, tata a surâs cu amărăciune: visul lui din adolescență fusese să devină arhitect și ajunsese la matematici numai fiindcă ratase examenul la proba de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dracului direct! Dar Gicu Petre avea deja părerea lui bine fixată și avea și soluție: -Nu, bă, nu direct, cine-mi mai meditează fata, plus că vreau să-mi facă și mie planuri pentru o casă, am văzut că se pricepe. Nu, să-și schimbe numele! Atât! -Și ce nume să-și pună? a voit să știe locotenentul Nărăvitu, umbra lui Gicu Petre, care rezolva tot ce-i trecea ăstuia prin cap și care, de când se scosese bătaia din „meniul“ zilnic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cărticica, era un adevărat miracol, acum se simțea iar în siguranță, va fi păzit iar de cărticică. -Aceste trei volume cât mă costă? a încercat tata să afle, străduindu-se să vorbească pe un ton cât mai reținut. Anticarul a priceput dintr-o ochire, după reacțiile clientului său, că acesta își dorește enorm cărțile, mai ales exemplarul din Noul Testament. Știa, așadar, că poate să-i ceară orice preț și că-l va obține, dar a zis: -Nu vreau să vă jupoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dădea fiori, au schimbat tonul discuțiilor. Tot la inițiativa lui Stelian. Acesta i-a mărturisit lui Victor că îi inspiră deplină încredere și de aceea are curaj să vorbească deschis, să-i împărtășească opiniile lui adevărate. Întâi, Victor n-a priceput la ce se referă noul lui prieten. Apoi s-a lămurit. Era vorba despre situația din țară, despre regimul comunist care face un rău enorm. Stelian și-a dat drumul într-un discurs înflăcărat, aducând tot soiul de date și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în timp câte ceva, uneori trăgea câte o înjurătură nu se știe la adresa cui. De fiecare dată lăutarii stăteau pregătiți undeva în apropiere și de fiecare dată tovarășul Cameniță îi chema: se uita încruntat pe sub sprâncenele stufoase la Novăceanu și ăsta pricepea fără nici un cuvânt. Repertoriul lăutarilor cuprindea exclusiv muzică populară, romanțe, cântece de pahar. Neapărat, totdeauna, trebuiau să fie prezente cele mai cunoscute soliste din zonă. Tov Cameniță cunoștea melodiile și adeseori le intona în felul său mormăit. La sfârșit, urca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
el părea să nu aibă nici o legătură cu mișcarea revoluționară, era doar războiul lui personal cu lumea. Dar, în ultimă instanță, prin teroarea sa ludică, toarășul Cameniță servea cauza revoluției: zăpăcea oamenii, le băga spaima în oase, îi silea să priceapă că asta e calea, nu au cum să miște în front, și așa ideile socialismului triumfau, ăia se potoleau. Totul e preventiv, comenta Novăceanu râzând cu admirație, știe șefu ce face. *** De 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, tovarășul Cameniță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de la condorul vorbitor. Ne luăm la revedere de la pasăre, lăsând-o să-și reia jocul acela care-o atrage atât de mult, mersul pe furtună, și facem cale-ntoarsă. La un moment dat, pe drum, mă plâng că am obosit. Lazarus pricepe că este un tertip de-al meu, urmăresc eu ceva anume, n-am cum să obosesc, când ești locuitor al văzduhului n-ai cum să obosești. Totuși, intră în jocul meu: -Vrei să ne odihnim? mă întreabă cu bunăvoință. -Aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mai presus de orice. Uite care e părerea mea: cel mai potrivit ar fi... să le trimitem la propriu ceva de aici. Ceva sau pe cineva de aici. Îl ascult cu urechile ciulite, găsesc ingenioasă propunerea lui, dar încă nu pricep concret ce are de gând. Truman își continuă expunerea, încântat de efectul pe care-l produce asupra mea: - Și anume: azi-noapte au avut loc iarăși înfruntări între grupuri de îngeri și soldați ai întunericului. Câteva dintre făpturile cerești au căzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
putea suferi. Așa că, după câteva clipe de ezitare, s-a oprit la apelativul cetățeană: -Cetățeană, recunoști că completezi împreună cu întreaga familie împotriva poporului? O undă de surâs care trecuse peste obrazul mamei mele l-a făcut pe tovarășul Cameniță să priceapă că se exprimase incorect: probabil folosise greșit verbul a complota, pe care nu prea-l stăpânea, zisese completezi, nu se zice așa, dar cum se zice? Acest mic incident lingvistic, această slăbiciune a sa pe care mama i-o observase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cuvintele: -Tovarășe profesor, eu și prietenul meu Mircea, Mircea Popescu, am dat pe malul Dunării, la Bașcov, peste un înger. E adormit pe plajă, e uriaș și luminează. Domnul Pârvulescu l-a fixat cu privirea sa pătrunzătoare pe elev: a priceput imediat că nu minte, avea știința să descopere pe fața oamenilor gândurile lor de adâncime. Profesorul de latină, cu o ținută impunătoare, s-a ridicat de pe scaun și a început să se plimbe prin încăpere. Avea aerul că dintotdeauna așteptase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și s-a prăbușit, în strigătele de groază ale celorlalți. Trupul lui zdrobit stătea în fața bisericii, de înălțarea căreia se făcuse răspunzător și de care fusese atât de bucuros. Țiganii care au privit scena de sus n-au putut să priceapă cum de alunecase, coborârea era ușoară, ar fi trebuit doar să se țină de bara metalică ce lega vârful turlei de streașina unde era fixată scara. N-au putut să priceapă, i-au spus și doamnei doctor, Zău, doamnă, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
au privit scena de sus n-au putut să priceapă cum de alunecase, coborârea era ușoară, ar fi trebuit doar să se țină de bara metalică ce lega vârful turlei de streașina unde era fixată scara. N-au putut să priceapă, i-au spus și doamnei doctor, Zău, doamnă, nu e de înțeles cum de a căzut domnu tehnician, poate doar dacă a dorit dânsu să se întâmple una ca asta... Atunci, Truman, m-am trezit din acest vis. A fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
înainte, îl ajuta să-și trăiască visul. Într-o zi a primit o vizită în biroul său de la universitate: un necunoscut extrem de politicos. Acesta l-a luat pe departe: îi vorbea de una, de alta, aproape îl amețea. Vlad nu pricepea ce vrea de fapt. Într-un târziu, necunoscutul (a cărui înfățișare și a cărui ținută erau atât de cenușii încât, mai apoi, Vlad nu reușea să-și amintească nici un detaliu fizionomic, nimic care l-ar fi ajutat să-l recunoască
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu și vizitatorul de lumină. Și ca să se convingă, tovarășul Cameniță chiar l-a supus la probă, întrebându-l direct, morocănos: -Bă, pe cine vezi tu aicea? -Pe dumneavoastră, tovarășe prim-secretar, să trăiți! a răspuns omul disciplinat, fără să priceapă sensul întrebării. -Bine, pleacă la postul tău, i-a ordonat Cameniță dezamăgit. Era clar, doar el îl zărea pe înger. S-a întors cu o înfățișare de copil temător spre musafirul său nefiresc și a vrut să-l descoase, ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ăsta scârbos. Au mers în port, nu era nici țipenie. S-au îndreptat spre motelul unde trăgeau tiriștii. Aci a dat norocu peste ei: singur la o masă era un șofer, care vorbea franceza sau turca, sau germana, n-au priceput, oricum era străin, singur, beat și cu bani. I-a chemat lângă el. Și-au zis că e tocmai bun de buzunărit. N-a fost nevoie, ăsta, nu știu ce-avea, dar arunca cu banii-n stânga și-n dreapta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-o gata. Și într-adevăr Gămălie, beat mort, a vrut să se răzbune pe orașul ăsta nenorocit cu căldura lui otrăvitoare, de groază. Dar n-a slobozit apele furioase. Nu era vorba de nici o apă. Ci a făcut ceea ce se pricepea el mai bine, potrivit cu numele său, Gămălie. A pus foc. Întâi a deschis vanele de la rezervoarele pântecoase, de la conductele care se duceau în Serenite. A lăsat să se scurgă spre oraș pârâul negru, unsuros. Și pe urmă a aprins fericit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și nu spre sufletul lor. Un bărbat vrea să fie lăudat în mod credibil, convingător, cu verbul cel mai sigur și cel mai nobil pentru inteligența sa. Iar femeia, care juca rolul Venerei, accesibilă unui număr restrâns de privilegiați, se pricepea de minune să mângâie punctele critice ale vanității masculine. Frumoșii se îndrăgosteau unul după altul de ea și chiar mai mulți deodată, pentru că urâta care juca rolul frumoasei juca și rolul soartei. În momentele de confuzie, soarta pompa în bărbații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
fiindcă într-unul normal nu încăpea. Când l-au plimbat ai lui pe ulițele mahalalei spre cimitir, lumea vorbea numai despre sicriu, nu despre mort. „O să-l îngroape pirpindicular“, spuneau babele, care nu realizau diferența dintre lateral și vertical. Ce pricepea tot poporul era că morarul Matache se dovedea de departe cel mai bogat mort din cimitir. Săracu’ de el! Deslușindu-mi mai apoi raporturile cu opulența și cu averile nemăsurate, rotunjite prin jaf, am băgat de seamă că superbogații noștri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
au urmat, a privit cefe, cârlionți, omoplați, iar când fetele se aplecau peste bănci în față, și funduri. Tot neamul de funduri. N-a devenit misogin, dar nici mult nu-i mai trebuia, ca să dezlege misterul feminin. Oricum, ceea ce a priceput Chiriță Ion din psihologia fetelor de douăzeci de ani l-a convins că prea multe deosebiri față de psihologia băieților de douăzeci de ani nu existau. Sau că existau, dar numai la fiecare fată în parte. Laolaltă, nu mai țineau cont
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
dar nu ți le spun, vreo trei care-s topite după tine, însă rămân așa, topite, decât să se uite după ele tot amfiteatrul. Dacă te bârfește o colegă, mai merge, dar dacă te bârfesc o sută, te-au desființat. Pricepi?“. Chiriță Ion pricepea, și prima fată de la Chimie pe care a invitat-o la o cofetărie i-a devenit, la terminarea facultății, soție. Câtă dreptate avusese Camelia! Chiriță Ion o aștepta pe Cosmescu Ionela în fața intrării căminului de fete de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
le spun, vreo trei care-s topite după tine, însă rămân așa, topite, decât să se uite după ele tot amfiteatrul. Dacă te bârfește o colegă, mai merge, dar dacă te bârfesc o sută, te-au desființat. Pricepi?“. Chiriță Ion pricepea, și prima fată de la Chimie pe care a invitat-o la o cofetărie i-a devenit, la terminarea facultății, soție. Câtă dreptate avusese Camelia! Chiriță Ion o aștepta pe Cosmescu Ionela în fața intrării căminului de fete de la Chimie și se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
omul nu știa să modeleze nici jumătăți cărnoase de fund și nici picioare. Victoria era acum cam rahitică. Babele, în special, au continuat să-și facă cruci, însă nu din motive religioase. Trecând timpul și murind și țiganul care se pricepea să fure bucăți mari din monument, urmașii lui s-au mulțumit cu bucăți mici, tăiate noaptea cu bomfaierul. „Cam modernă - ziceau străinii aduși cu autocarul să vadă monumentele importante ale urbei -, dar nu e rău că-n România găsești și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
plângeam de milă. Nu știu ce-i traiul bun, domnule Mariean. A fost o săptămână foarte religioasă. Ei se închinau când vedeau cum miros asfaltul, eu mă închinam când îi vedeam lungiți la umbra brazilor. Acum să-mi spui dumneata, că te pricepi să vindeci oameni ca mine, să tratezi de creier copiii de asfalt: oare mi s-a părut că și vacile se închinau sau era de la arșița din curtea bisericii?“. Funduri profund promoționale Am primit un mesaj telefonic ce m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
operă?!“ „Ba da, domnu’ bariton - a mai zis Marin cu aerul omului care se lepăda de un păcat și putea să moară liniștit -, o zicea mereu pe aia cu la donai mobilă. Și, când era beat, plângea că nimeni nu pricepea ce cântă. Toți credeau că e ceva de prin Teleorman“. Visul de o mie de ani Chiar din seara în care a luat prima pastilă roz, Vasile B. n-a mai avut coșmaruri, ci numai vise plăcute. Visul a început
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de bani bucata, în total 4 lei, chelnerul scrisese, cât se putea de clar, trei schintre a 14 lei și 65 de bani schintra, în total 86 de lei și 15 bani. Domnul Arvinte s-a muncit toată după-amiaza să priceapă ce mâzgălise chelnerul din prinosul celor patru clase primare ale sale, dar nu reușea să citească nici cotlete de vițel, nici saramură de crap și nici fleici de porc, ci schintre toată ziua. Parcă dinadins pentru a-l înnebuni de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]