120,984 matches
-
în seraiul din Constantinopole. El speră să învingă, în felul acesta, un concurent potențial la tron. Tată și fiu se află și ei într-o relație de concurență, politică și / sau amoroasă, în teatrul lui Racine. Mithridate, rivalul celor doi fii ai săi pe lângă Monime, ordonă în secret omorârea Monimei când înțelege că ea îl iubește pe fiul lui, Xifares. Neputând-o avea, preferă să o vadă pierind. Creon, trădător ca și Mithridate, ar vrea să uzeze de autoritatea lui politică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și fiu se află și ei într-o relație de concurență, politică și / sau amoroasă, în teatrul lui Racine. Mithridate, rivalul celor doi fii ai săi pe lângă Monime, ordonă în secret omorârea Monimei când înțelege că ea îl iubește pe fiul lui, Xifares. Neputând-o avea, preferă să o vadă pierind. Creon, trădător ca și Mithridate, ar vrea să uzeze de autoritatea lui politică pentru a o lua în căsătorie pe Antigona, logodnica fiului său Hemon. Cât despre Tezeu, crezându-se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
când înțelege că ea îl iubește pe fiul lui, Xifares. Neputând-o avea, preferă să o vadă pierind. Creon, trădător ca și Mithridate, ar vrea să uzeze de autoritatea lui politică pentru a o lua în căsătorie pe Antigona, logodnica fiului său Hemon. Cât despre Tezeu, crezându-se rivalul lui Hippolit pe lângă Fedra, îl lasă pradă răzbunării lui Neptun. Relația mamă/fiu este tot atât de distrugătoare. La pasiunea devoratoare a Agripinei, Nero răspunde cu violență. Primele două acte ale sale, răpirea Juniei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și Mithridate, ar vrea să uzeze de autoritatea lui politică pentru a o lua în căsătorie pe Antigona, logodnica fiului său Hemon. Cât despre Tezeu, crezându-se rivalul lui Hippolit pe lângă Fedra, îl lasă pradă răzbunării lui Neptun. Relația mamă/fiu este tot atât de distrugătoare. La pasiunea devoratoare a Agripinei, Nero răspunde cu violență. Primele două acte ale sale, răpirea Juniei, exilul lui Pallas, ca și omorârea lui Britannicus, sunt îndreptate împotriva mamei sale, a cărei moarte o decide în curând. Relația
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cer fast și spectaculos." De aceea și dorește el suprimarea unităților care, prin constrângerile pe care le impun, îl împiedică pe autorul dramatic să creeze situații emoționante, și proslăvește o tragedie în proză după modelul teatrului shakespearian. Ah mamă ! ah fiule ! ah frate ! ah soră! Numai aceste exclamații dacă ar fi și ne dau siguranța lacrimilor; și, fără să ne mai ostenim să aflăm dacă recunoștința se aseamănă cu altele, nici dacă este țesută cu destulă justețe, ne lăsăm antrenați de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de a reflecta dacă au motiv să fie. Filosofii să nu ne mai sâcâie cu privire la presentimente, la instinctele pe care le utilizăm în aceste întâlniri; să nu mai aibă nimic de criticat, de exemplu, că un tată, în prezența unui fiu necunoscut, simte o emoție ascunsă care o ia înaintea lămuririi situației: ei ne demonstrează, fără îndoială, că aceste instincte nu sunt firești, și că numai prejudecata ne face să ni le imaginăm: dar să-i lăsăm să demonstreze ce-o să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
caracteristici serioase și amuzante, comice și emoționante. Astfel este împestrițată viața oamenilor; adesea chiar o singură întâmplare produce toate aceste contraste. Nimic nu este mai obișnuit decât o casă în care tatăl bombăne, o fiică preocupată de pasiunea ei plânge, fiul își bate joc de amândoi, și câteva rude iau parte la scenă în mod diferit. Cineva își bate adesea joc într-o cameră de ceea ce înduioșează în camera învecinată, și aceeași persoană a râs și-a plâns uneori de același
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
stingă. El constituie viața morală. S-ar putea analiza sufletul fiecărui om după gradul de emoție pe care-l manifestă la Teatru; dacă fața-i rămâne indiferentă, dacă ochiul lui nu este deloc umed, când Tatăl de familie îi spune fiului: unde mergi, nefericitule? Dacă focurile indignării nu-i ard inima, când Narcisse reușește să-l corupă pe Nero, este, cu siguranță, un om de nimic; nu-și va putea salva reputația decât mărturisindu-și imbecilitatea." Model oferit spectatorilor, omul virtuos
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe Nero, este, cu siguranță, un om de nimic; nu-și va putea salva reputația decât mărturisindu-și imbecilitatea." Model oferit spectatorilor, omul virtuos este personajul de predilecție al dramei. Diderot îl aduce în scenă chiar de la prima sa piesă, Fiul nelegitim (Le Fils naturel), jucată în 1756. El zugrăvește aici nefericirile lui Dorval, acest "om rar, care a avut în aceeași zi bucuria de a-și expune viața pentru acest prieten și curajul să-i sacrifice pasiunea, averea și libertatea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să-l urmeze pe această cale. Un astfel de sacrificiu este din plin răsplătit la deznodământ, când revine tatăl Rosaliei, pe care nu-l mai așteptau, căci fusese făcut prizonier la întoarcerea din Martinica. El îl recunoaște în Dorval pe fiul său nelegitim, astfel încât Dorval și Rosalie, descoperindu-se cu bucurie frate și soră, cad unul în brațele celuilalt, când înțeleg natura afecțiunii care îi unea14. Iată "încercările virtuții" pe care le traversează cu curaj Dorval, pentru că acesta este subtitlul pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
teribilă, fie comică din această unire care s-ar face mereu. După ce Eumenidele s-au agitat pe scenă, ajung în sanctuarul în care s-a refugiat vinovatul; și cele două scene nu formează decât una singură." (A Doua Convorbire despre Fiul nelegitim, 1757) Diderot ar vrea de asemenea ca arhitecții să conceapă noile săli de teatru ca pe niște spații de libertate în care spectatorul să nu aibă impresia că este închis. Sălile de spectacol pariziene îmbracă, în ochii săi, aspectul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe niște spații de libertate în care spectatorul să nu aibă impresia că este închis. Sălile de spectacol pariziene îmbracă, în ochii săi, aspectul unor închisori, după cum o dovedește această anecdotă pe care o narează cu malițiozitate în Convorbirile despre Fiul nelegitim (Les Entretiens sur le Fils naturel). "...Aveam un prieten puțin cam libertin. A pățit o ispravă serioasă în provincie. A trebuit să se ascundă de urmările pe care le-ar fi putut avea, refugiindu-se în capitală; și a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
putea fi dat unei piese de teatru, căci fără acțiune [nu există] niciun fel de interes, nici viață." (cap. 8) Deși acesta nu intră în Dicționarul Academiei franceze decât în 1762, genul este creat de Diderot chiar din 1756, odată cu Fiul nelegitim și dotat cu o poetică prin Convorbirile despre Fiul nelegitim care apar mai apoi, și mai ales prin Discursul despre Poezia dramatică 21 publicat la mai puțin de doi ani după aceea. Pentru că amestecă tonurile după modelul din viață
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu există] niciun fel de interes, nici viață." (cap. 8) Deși acesta nu intră în Dicționarul Academiei franceze decât în 1762, genul este creat de Diderot chiar din 1756, odată cu Fiul nelegitim și dotat cu o poetică prin Convorbirile despre Fiul nelegitim care apar mai apoi, și mai ales prin Discursul despre Poezia dramatică 21 publicat la mai puțin de doi ani după aceea. Pentru că amestecă tonurile după modelul din viață, Diderot îi conferă dramei un loc median între cele două
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Poezia dramatică 21 publicat la mai puțin de doi ani după aceea. Pentru că amestecă tonurile după modelul din viață, Diderot îi conferă dramei un loc median între cele două "genuri extreme", tragedia și comedia. Așa este, după părerea lui, cazul Fiului nelegitim situat la distanță egală între cele două genuri vechi. El dă, cu Tatăl de familie (Le Père de famille) din 1758, o a doua dramă, care se situează între genul serios al Fiului nelegitim și comedie. "Eu Și în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Așa este, după părerea lui, cazul Fiului nelegitim situat la distanță egală între cele două genuri vechi. El dă, cu Tatăl de familie (Le Père de famille) din 1758, o a doua dramă, care se situează între genul serios al Fiului nelegitim și comedie. "Eu Și în ce gen este Tatăl de familie ? Dorval M-am gândit la asta; și mi se pare că direcția acestui subiect nu este aceeași cu cea din Fiul nelegitim. Fiul nelegitim are nuanțele tragediei; Tatăl
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care se situează între genul serios al Fiului nelegitim și comedie. "Eu Și în ce gen este Tatăl de familie ? Dorval M-am gândit la asta; și mi se pare că direcția acestui subiect nu este aceeași cu cea din Fiul nelegitim. Fiul nelegitim are nuanțele tragediei; Tatăl de familie va căpăta o tentă comică." (Convorbiri despre Fiul nelegitim) Scrise dintr-o singură inspirație, la nu mai mult de un an distanță, cele două piese, care anunță nașterea dramei, constituie un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
situează între genul serios al Fiului nelegitim și comedie. "Eu Și în ce gen este Tatăl de familie ? Dorval M-am gândit la asta; și mi se pare că direcția acestui subiect nu este aceeași cu cea din Fiul nelegitim. Fiul nelegitim are nuanțele tragediei; Tatăl de familie va căpăta o tentă comică." (Convorbiri despre Fiul nelegitim) Scrise dintr-o singură inspirație, la nu mai mult de un an distanță, cele două piese, care anunță nașterea dramei, constituie un tot, după cum
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Tatăl de familie ? Dorval M-am gândit la asta; și mi se pare că direcția acestui subiect nu este aceeași cu cea din Fiul nelegitim. Fiul nelegitim are nuanțele tragediei; Tatăl de familie va căpăta o tentă comică." (Convorbiri despre Fiul nelegitim) Scrise dintr-o singură inspirație, la nu mai mult de un an distanță, cele două piese, care anunță nașterea dramei, constituie un tot, după cum explică autorul lor în Scrisoare către Doamna Riccoboni (Lettre à Madame Riccoboni), datată din octombrie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să amestece tonurile, din grija pentru realism, asta nu înseamnă că teoreticianul Iluminismului proslăvește întoarcerea la tragi-comedie, gen artificial în ochii săi, construit, în irealismul său, pe baza unor contraste prea mari. "Vă dați seama, scrie Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, că tragicomedia nu poate fi decât un gen prost, pentru că în ea se confundă două genuri îndepărtate și separate de o barieră naturală. Nu se trece în ea prin niște nuanțe imperceptibile; la fiecare pas dai peste contraste, și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar fi fost insensibil, noi nu am fi fost obligați să discutăm despre un gen care le-ar fi distrus cu siguranță pe celelalte două." Diderot, care îl ia ca model pe Terențiu de nenumărate ori, atât în Convorbirile despre Fiul nelegitim, cât și în Discursul despre poezia dramatică, îi consacră o lucrare întreagă în 1762, Elogiu lui Terențiu (Eloge de Térence). El a studiat mult mai mult opera lui Terențiu, pe care îl consideră drept părintele genului serios, decât pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Pentru că el arată fața reală a omului și niciodată caricaturizarea lui, nu stârnește nicidecum râsul. Nu veți auzi niciun tată exclamând pe un ton glumeț dureros: Dar ce naiba căuta el pe galera aceea? Și niciunul nu va intra în camera fiului său rupt de oboseală, adormit și sforăind pe un pat nenorocit: jelania acestui tată nu va fi întreruptă nicicum prin vorbele copilului care, cu ochii în continuare închiși și cu mâinile așezate ca și cum ar ține frâiele a doi cai năvalnici
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din repertoriul francez, Cidul, pe care Mercier o recunoaște ca fiind strămoșul dramei și căreia îi face un vibrant elogiu, din cauza principiului tandreții filiale. "Cidul, scrie el în Noul Eseu despre arta dramatică, este admirabil prin aceea că oferă un fiu nemaiascultându-și dragostea de îndată ce este vorba de iubirea față de un părinte. Corneille nu vântură chestiunea duelului pe care nimic nu-l poate autoriza, ci îl zugrăvește ca un mare maestru pe fiul acesta alergând spre răzbunare; iar tandrețea filială ne
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramatică, este admirabil prin aceea că oferă un fiu nemaiascultându-și dragostea de îndată ce este vorba de iubirea față de un părinte. Corneille nu vântură chestiunea duelului pe care nimic nu-l poate autoriza, ci îl zugrăvește ca un mare maestru pe fiul acesta alergând spre răzbunare; iar tandrețea filială ne face să uităm în acest moment faptul că va fi și el imfluențat de falsa onoare a națiunii sale." (cap. 8, "Despre Dramă") Dându-i Cezarului ceea ce este al Cezarului, el laudă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
succesele." Personajul trebuie cuprins în banala sa viață cotidiană. Prinții și nobilii sunt alungați din scenă de omul de pe stradă. Teoreticienii dramei doresc să aducă pe scena teatrului condițiile cele mai diverse. Într-un cuvânt, scrie Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, vă voi întreba dacă îndatoririle condițiilor, avantajele, inconvenientele, pericolele lor au fost puse în scenă. Dacă asta este baza intrigii și moralei pieselor noastre. Apoi, dacă aceste îndatoriri, aceste avantaje, aceste inconveniente, aceste pericole nu ne arată, zilnic, oamenii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]